Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2022: Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului

Publicat

Publicitate

Petru Movilă s-a născut în vestita familie domnitoare a movileştilor, în oraşul Suceava, la 21 decembrie 1596, primind din botez numele Petru (poate după cel al bunicului sau, Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare si Sfânt).

Tatăl său era Simion Movilă, domn în Tara Românească şi apoi în Moldova, iar mama sa – Marghita, care spre sfârşitul vieţii se călugăreşte luând numele de Melania. Un frate al tatălui său, Ieremia era domn în Moldova în perioada naşterii sale, iar altul Gheorghe era mitropolitul tarii. Dintre fraţii săi, trei vor ajunge domni, pentru scurtă vreme în Moldova sau Ţara Românească. Familia movileştilor a ctitorit si mănăstirea Suceviţa, ultima din şirul celor ale căror biserici sunt împodobite cu picturi exterioare.

În anul 1627 Petru Movilă a intrat în Lavra Pecersca  A fost hirotonit preot ieromonah, apoi arhimandrit şi egumen al acestui sfânt aşezământ monahal. În anul 1633 a fost ales „arhiepiscop si mitropolit al Kievului, Haliciului şi a toata Rusia Mica” (Ucraina). A înfiinţat şcoli, a tipărit cărţi, a restaurat biserici. A scris  Mărturisirea Ortodoxa, un Catehism, cu 261 de întrebări si răspunsuri, în care erau prezentate cele trei virtuţi teologice: credinţa, nădejdea şi dragostea. Pentru aprobarea ei s-a convocat un Sinod la Kiev, apoi unul la Iaşi . După ce a fost aprobată de sinodali, Mărturisirea a fost trimisă spre aprobare şi Patriarhiei din  Constantinopol. În martie 1643, Sinodul patriarhal, în frunte cu patriarhul Partenie I a aprobat-o, ea devenind de atunci Marturisirea Ortodoxă a Bisericii soborniceşti si apostoleşti a Răsăritului. După aprobarea sa şi de ceilalţi patriarhi răsăriteni, ea a fost publicată în mai multe ediţii şi în diferite limbi de-a lungul timpului.

Cu toate că a trăit departe de ţară, mitropolitul Petru Movila, nu a uitat de neamul din care făcea parte. Cu ajutorul său, mitropolitul Varlaam înfiinţează prima tipografie în Moldova, cu meşteri tipografi trimişi de el de la Kiev. Cu profesori trimişi tot de Petru Movilă, este înfiinţat, în 1640 Colegiul de la Iaşi. A sprijinit de asemenea, şi pe domnitorul Matei Basarab şi pe mitropolitul Teofil, din Ţara Românească, cărora le-a trimis meşteri tipografi şi profesori pentru şcolile înfiinţate aici. După o păstorire de 13 ani plina de realizări, fiind în vârsta de 50 de ani, mitropolitul Petru Movila a trecut la cele veşnice în ziua de 22 decembrie 1646. A fost îngropat cu mare cinste în biserica mare a mănăstirii Lavra Pecerska din Kiev. Toata averea sa a lăsat-o pentru restaurarea unor biserici şi înfiinţarea de noi şcoli.

Pentru toate cele prezentate mai sus şi pentru multe altele necuprinse în aceasta scurtă prezentare a vieţii sale, în şedinţa din 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a hotărât cinstirea sa ca sfânt. De atunci, el este prăznuit în fiecare an în ziua morţii sale, 22 decembrie.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

VIDEO: Nicușor Dan a depus jurământul de președinte al României. Este al cincilea șef de stat ales după Revoluție

Publicat

Publicitate

Preşedintele ales Nicuşor Dan a depus, luni, jurământul în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului şi apoi va merge la Palatul Cotroceni, unde va avea loc ceremonia militară cu prilejul învestirii sale în funcţie,urmată de ceremonia de predare – primire a mandatului.

Citeste mai mult

Eveniment

1 Iunie 2025, sărbătorită prin film: KINOdiseea ALTFEL aduce bucuria cinematografiei pentru cei mici

Publicat

Publicitate

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Asociația Culturală Metropolis, Cinema Unirea și Teatrul Mihai Eminescu, invită botoșănenii de toate vârstele să participe la evenimentul KINOdiseea ALTFEL 2025, ce va avea loc în perioada 30 mai – 1 iunie, la Cinema Unirea din Botoșani.

KINOdiseea este cel mai important festival de film pentru publicul tânăr din Europa de Sud-Est, iar ediția ALTFEL propune o selecție de filme europene premiate, educative și emoționante, dedicate copiilor, părinților și cadrelor didactice. Proiecțiile sunt gratuite și aduc în prim-plan valori precum prietenia, curajul, solidaritatea și protecția mediului.

„Este o bucurie să oferim copiilor din Botoșani acces la un eveniment cultural de asemenea anvergură. KINOdiseea este doar una dintre numeroasele activități pregătite pentru a celebra copilăria așa cum merită – cu povești, emoție și timp petrecut împreună în comunitate”, a declarat primarul Municipiului Botoșani.

Programul proiecțiilor:
📍 Cinema Unirea, Botoșani
🎟 Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile

Vineri, 30 mai:

11:00 – Vulpea și iepurașul salvează pădurea (dublat, recomandat grădiniță – clasele primare)

Publicitate

13:00 – Max și brigada seniorilor (subtitrat, recomandat clasele primare și gimnaziale)

Sâmbătă, 31 mai:

11:00 – Zâna florilor și trolul de piatră (dublat live, grădiniță – clasele primare)

13:00 – Max și brigada seniorilor (subtitrat, clasele primare și gimnaziale)

Duminică, 1 iunie:

11:00 – Zâna florilor și trolul de piatră (dublat live, grădiniță – clasele primare)

13:00 – Vulpea și iepurașul salvează pădurea (dublat, grădiniță – clasele primare)

Evenimentul face parte din programul de activități organizate de Primăria Municipiului Botoșani pentru a marca Ziua Copilului și promovează accesul liber la cultură pentru tânăra generație.

Citeste mai mult

Eveniment

Risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestuia. Este COD GALBEN

Publicat

Publicitate

Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestuia și instituit Cod galben până pe 28 mai, la ora 24:00.

Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE”.

În acest context, ISU Botoșani a luat măsurile necesare pentru prevenirea și gestionarea operativă a potențialelor situații de urgență.

Evoluţia fenomenelor hidrologice prognozate este permanent monitorizată atât prin Centrul Operaţional al inspectoratului, cât și în teren de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență.

Echipajele de pompieri de la toate subunitățile din județ sunt pregătite pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în sprijinul cetățenilor.

Informare preventivă:

Publicitate

Reguli de comportare și acțiune la inundații:

1. Când inundațiile vă surprind acasă, dacă aveți timp, luați următoarele măsuri pentru protejarea bunurilor:

– aduceți în casă unele lucruri sau puneți-le culcate la pământ într-un loc sigur (mobilă de curte, unelte de grădina sau alte obiecte care se pot muta și care pot fi suflate de vânt sau luate de apă);

– blocați ferestrele, astfel încât acestea să nu fie sparte de vânt, de apă, de obiecte care plutesc, sau de aluviuni;

– evacuați animalele și bunurile de valoare în locuri de refugiu, dinainte cunoscute;

– încuiați ușile casei și ferestrele dupa ce inchideți apa, gazul și instalațiile electrice.

2. Dacă inundatia este iminentă, procedați astfel:

– mutați obiectele care se pot mișca în partea cea mai de sus a casei, deconectati aparatele electrice și, împreună cu întreaga familie, părăsiți locuința și deplasați-vă spre locul de refugiu dinainte stabilit (etaje superioare, acoperișuri, înălțimi sau alte locuri dominante) care nu pot fi acoperite de nivelul cotelor maxime ale apelor;

– în cazul în care sunteti surprins în afara locuinței (pe străzi, în școli, în parcuri, gări, autogări, magazine, alte locuri) este necesar să respectați cu strictețe comunicările primite și să vă îndreptați spre locurile de refugiu cele mai apropiate.

3. Dacă se ordonă evacuarea, respectați următoarele reguli:

– respectati ordinea de evacuare stabilită: copii, bătrâni, bolnavi din zonele cele mai periclitate;

– înainte de părăsirea locuinței întrerupeți instalațiile de alimentare cu apă, gaze, energie electrică și închideti ferestrele;

– scoateți animalele din gospodărie (grajduri, adăposturi) și dirijați-le către locurile care oferă protecție;

– la părăsirea locuinței luați documentele personale, o rezervă de alimente, apă, trusă sanitară, un mijloc de iluminat, un aparat de radio, iar pe timp friguros și îmbrăcăminte mai groasă;

– după sosirea la locul de refugiu, comportați-vă calm, ocupaț locurile stabilite, protejați și supravegheați copiii, respectați măsurile stabilite.

4. La reîntoarcerea acasă respectați următoarele:

– nu intrați în locuință în cazul în care aceasta a fost avariată sau a devenit insalubră;

– nu atingeți firele electrice;

– nu consumați apa direct de la sursă, ci numai după ce a fost fiartă;

– consumați alimente numai după ce au fost curățate, fierte și, după caz, controlate de organele sanitare;

– nu folosiți instalațiile de alimentare cu apă, gaze, electricitate, fără aprobarea organelor de specialitate;

– acordați ajutor victimelor surprinse de inundații;

– executați lucrări de înlăturare a urmărilor inundației, degajarea malului, curățirea locuinței și mobilierului, dezinfectarea încăperilor, repararea avariilor.

Reguli și măsuri ce trebuie îndeplinite preventiv pentru diminuarea efectelor produse de inundatii:

* curățarea, adâncirea sau realizarea șanturilor de preluare a apelor pluviale;

* drenarea și asigurarea curgerii apei către șanturile de captare, astfel încât în gospodării aceasta să nu mai băltească;

* regularizarea unor pârâie, curățirea lor, a canalelor și tuburilor colectoare, a vâlcelelor pentru a asigura preluarea eventualilor torenți formați;

* crearea de bazine de rezervă pentru captarea viiturilor;

* deținatorilor de construcții situate pe direcția viiturilor de pe versanți li se recomandă realizarea unor canale de captare și dirijare a apei;

* curățarea pilonilor de susținere a podurilor, punților și podețelor de materialele aduse de viituri, pentru a se evita formarea unor adevărate baraje ce pot afecta împrejurimile sau chiar rezistența acestora;

* achiziționarea de saci pentru a putea fi umpluți cu nisip în scopul protejării împotriva pătrunderii apei sau a întăririi malurilor și digurilor;

* executarea unor lucrari de drenare a apei rezultate din precipitatii în zonele afectate de alunecări de teren pentru a împiedica pătrunderea acesteia prin crăpăturile formate în scopul prevenirii reactivării acestora;

* întreținerea unor lucrări de îmbunătățiri funciare, protejari de maluri și diguri;

* achizitionarea, la nivelul fiecarei localitati, a unor motopompe, acestea fiind necesare evacuarii apei din clădirile instituțiilor și populatiei din zone respective, pentru că în situații majore forțele Inspectoratului pentru Situații de Urgență nu sunt suficiente.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro ( https://fiipregatit.ro/ghid/ghid-inundatie/) sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Citeste mai mult

Eveniment

Alertă pentru profesori! Ministerul Educației face anunțul așteptat despre titularizare 2025

Publicat

Publicitate

Examenul de titularizare 2025: Ministerul Educației a venit luni cu clarificări oficiale, după ce în spațiul public au circulat mai multe neînțelegeri legate de organizarea acestuia.

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Reamintim că în perioada 30 mai – 27 iunie au loc probele practice/orale și inspecțiile speciale la clasă, precum şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe, conform calendarului oficial pentru Titularizare 2025.

Acestea sunt evaluate cu note de la 10 la 1 și sunt aduse la cunoștință candidaților în ziua susținerii probei.

Examen de titularizare 2025: Precizări oficiale

Ca urmare a mai multor întrebări primite și a unor discuții din spațiul public și pentru a evita interpretări distorsionate facem următoarele precizări:

1. În acest an, examenul național de titularizare se organizează conform procedurilor cunoscute și anunțate.

Publicitate

2. Posibila modificare a examenului de titularizare în anii următori este o propunere de viziune din cadrul Raportului de diagnostic al educației și cercetării din România, prezentat de Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David.

Propunerea urmează sa fie discutată cu partenerii de dialog social și potențial implementată în urma acestor discuții;

3. Procedura de titularizare este gândită pentru a facilita intrarea și păstrarea profesioniștilor de calitate în sistem.

În ceea ce privește evaluarea cadrelor didactice la 5 ani, parte din același proces propus spre analiză, modul în care a fost gândită această evaluare nu presupune ca profesorii să mai susțină încă o dată un examen de titularizare.

Propunerea este ca, la 5 ani, să se facă o evaluare sumativă, care să vizeze atingerea standardelor minimale.

Această evaluare include feedbackul de la director, de la colegi și de la beneficiari. În cazul în care se constată faptul ca standardele minimale nu sunt atinse, într-un interval de 2 ani profesorul intră în programe de training, de dezvoltare profesională și/sau în programe remediale.

Dacă după cei 2 ani nu atinge standardele minimale, atunci trece de pe poziția de angajat pe perioadă nedeterminată pe cea de angajat pe perioadă determinată.

În concluzie, nu este vorba de a regândi și a susține din 5 în 5 ani examene naționale pentru posturile respective, nici de pierderea posturilor pe perioadă nedeterminată pe care profesorii le au acum.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending