Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2022: Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi

Publicat

Publicitate
Sfântul Ierah Leontie s-a născut din părinţi creştini in oraşul Rădăuţi la începutul secolului al XlV-lea. Mergând cu părinţii săi la biserică a fost cuprins de o mare dragoste faţă de casa lui Dumnezeu, unde mai apoi mergea zilnic şi asculta cu toată luarea aminte întreaga slujbă.
Părinţii din obştea catedralei văzându-l cu atâta dragoste pentru casa lui Dumnezeu, l-au pri¬mit în obştea lor, unde fericitul Leontie arăta râvnă şi smerenie. Pentru viaţa lui duhovnicească a fost călugărit primind numele de Lavrentie. Luând binecuvântare de la stareţul obştei s-a îndreptat către un loc sihăstresc, nu de¬parte de Putna, unde erau câţiva sihastri. Mitropolitul Moldovei de atunci, losif Muşat, aflând de această vatră sihăstrească cu rânduială prea frumoasă a mers şi a sfinţit bi¬serica acelui schit şi odată cu aceasta a hirotonit în preot pe cuviosul Lavrentie, numindu-l tot atunci egumen.
Aici, în această cuvioasă obşte, vine să se nevoiască şi cuviosul Daniil Sihastrul sub povaţa părintelui său duhov¬nicesc Lavrentie. Înfiinţându-se scaun episcopal la Rădăuţi, în timpul lui Alexandru cel Bun, Cuviosul Lavrentie este chemat la înalta vrednicie de ie¬rarh. Arhiereu fiind nu a încetat nici o clipă nevoinţele sihăstreşti, în chilia sălaşului său episcopal. A sfin¬ţit biserici şi a hirotonit preoţi şi diaconi pentru toate bise¬ricile unde era trebuinţă, veghind la păstrarea rânduielilor canonice. După ani mulţi de arhipăstorie, s-a reîntors la mănăstirea sa, Laura. Aici a cerut să i se dea schima cea mare primind numele de Leontie nevoindu-se zi de zi şi ducând cu ade¬vărat viaţă de înger în trup.
Cunoscându-şi dinainte sfârşitul vieţii sale pământeşti a chemat întreg soborul pentru a le da ultimele sale poveţe părinteşti, a rânduit ca egumen al acestei sfinte mănăs¬tiri pe cel mai apropiat ucenic al lui, cuviosul Danii! Si-hastrul şi binecuvântându-l a adormit în Domnul întru nă¬dejdea învierii şi a vieţii veşnice. În anul 1639, racla cu sfintele moaşte au fost ascunse din calea năvălitorilor, fără să se ştie până astăzi locul.
Amintirea faptelor sale minunate a rămas până astăzi. Satul Laura, unde a fost mănăstirea în care s-a nevoit sfântul Leontie pe când era egumenul mănăstirii, înainte de a fi chemat la treapta arhieriei, îi poartă numele; acest nume de Laura era tocmai numele acelei mă¬năstiri.
Cu rugăciunile sfântului ierarh Leontie, Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru miluieşte-ne pe noi. Amin.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Manelistul Dani Mocanu condamnat definitiv la închisoare cu executare. Este dat în urmărire generală

Publicat

Publicitate

Manelistul Dani Mocanu, condamnat definitiv, joi, la patru ani de închisoare cu executare într-un dosar în care era judecat pentru tentativă la omor și tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost dat în urmărire generală după ce nu a fost găsit la domiciliu de polițiști, relatează Agerpres.ro

Polițiștii l-au dat în urmărire și pe fratele său, Ionuț Nando Mocanu, condamnat la șapte ani de închisoare cu executare în același dosar.

Cei doi urmau să fie ridicați pentru a fi escortați la penitenciar, în vederea executării pedepselor.

‘Astăzi, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș au primit de la Tribunalul Argeș două mandate de executare a pedepsei închisorii, privind doi bărbați, de 35 și 33 de ani, din Ștefănești, județul Argeș, condamnați la 7 ani, respectiv 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. În baza mandatelor emise de instanța de judecată, polițiștii au efectuat verificări, cei doi nefiind găsiți la adresa de domiciliu’, se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Argeș.

Conform aceleiași surse, verificările continuă în vederea depistării celor doi și punerii în aplicare a mandatelor de executare a pedepsei închisorii.

Sentința în cazul celor doi a fost pronunțată de Curtea de Apel Brașov, unde dosarul fusese strămutat de la Curtea de Apel Pitești.

Publicitate

Instanța a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpatul Mocanu Daniel și partea civilă din dosar împotriva sentinței date pe fond de Tribunalul Argeș pe 14 martie 2025, desființând în parte sentința penală apelată și rejudecând cauza.

Cercetările în dosarul de tentativă la omor au început în august 2022, după ce un bărbat a fost agresat de mai mulți indivizi într-o benzinărie din municipiul Pitești.

‘Ca urmare a administrării probatoriului și obținerii constatărilor medico-legale provizorii, în cauză a fost dispusă extinderea urmăririi penale și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice’, se arăta într-un comunicat transmis la acel moment de IPJ Argeș.

Agresiunea s-a produs în noaptea de 18 spre 19 august 2022, polițiștii intervenind la fața locului în urma unui apel la 112.

‘La momentul sosirii polițiștilor, la fața locului nu a fost identificată niciuna dintre persoanele implicate, iar ulterior persoana agresată s-a prezentat la o unitate medicală. Polițiștii au întocmit din oficiu un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar în cauză se desfășoară cercetări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun’, a transmis IPJ Argeș.

Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, unul dintre cei care au participat la incident este cântărețul de manele Dani Mocanu.

Citeste mai mult

Eveniment

Sistemul medical botoșănean, tot mai performant: O nouă sală de operație modernă pentru secția de Neurochirurgie. A fost sfințită joi

Publicat

Publicitate

Sistemul medical botoșănean continuă să se dezvolte și să își consolideze capacitatea de a oferi servicii de cea mai bună calitate pacienților din județ. Datorită investițiilor masive din ultimii ani, realizate din bugetul Consiliului Județean, dar și prin fonduri guvernamentale și europene, spitalele botoșănene beneficiază astăzi de condiții moderne, echipamente de ultimă generație și personal medical dedicat.

Un nou pas important în această direcție îl reprezintă inaugurarea și sfințirea unei noi săli de operație, destinată în principal secției de Neurochirurgie. Noua sală, construită și dotată datorită unei sponsorizări private, va permite efectuarea unor intervenții chirurgicale complexe, în condiții de maximă siguranță și eficiență.

La evenimentul de sfințire au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale și ai conducerii spitalului, care au subliniat importanța colaborării dintre mediul public și cel privat în dezvoltarea infrastructurii medicale.

„Această sală este dovada că prin implicare, responsabilitate și viziune comună putem construi un sistem medical performant, în beneficiul botoșănenilor”, a fost unul dintre mesajele transmise în cadrul ceremoniei.
Felicitări au fost adresate tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect care deschide noi perspective pentru pacienții din județ. În special, doctorului neurochirurg Attila Kiss, principalul utilizator al noii săli, i s-a urat mult succes în activitatea sa, alături de întreg colectivul medical care, prin profesionalism și dedicare, redă zilnic speranța vindecării pacienților.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Un cutremur de magnitudine 3,5 s-a produs joi după-amiaza în județul Vrancea

Publicat

Publicitate

Seismul a avut loc la adâncimea de 80,4 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 43 km vest de Focşani, 67 km est de Sfântu-Gheorghe, 68 km nord de Buzău, 80 km est de Braşov, 93 km sud de Bacău şi 96 km sud-vest de Bârlad.

În primele zile ale lunii noiembrie, în România s-au produs două cutremure, cu magnitudini de 2,2 şi 3,5 grade pe Richter.

Cele mai mari seisme din acest an, ambele de magnitudine 4,4, au avut loc pe data de 13 februarie, în judeţul Buzău, respectiv pe 11 mai, în judeţul Vrancea.

Anul trecut, cel mai important cutremur a avut magnitudinea 5,4 şi s-a produs în judeţul Buzău, pe 16 septembrie.

Citeste mai mult

Eveniment

Zona centrală a Parcului Mihai Eminescu din municipiul Botoșani va fi modernizată

Publicat

Publicitate

Un nou proiect destinat modernizării orașului a fost deschis astăzi, la Botoșani!

 

În cadrul conferinței de lansare au fost prezentate obiectivele generale ale „𝑼_𝑳𝑨𝑲𝑬𝑺: 𝑼𝒓𝒃𝒂𝒏𝑳𝒂𝒌𝒆𝒔: 𝑪𝒓𝒐𝒔𝒔-𝑩𝒐𝒓𝒅𝒆𝒓 𝑺𝒚𝒏𝒆𝒓𝒈𝒚 𝒇𝒐𝒓 𝑩𝒍𝒖𝒆 𝑬𝒄𝒐𝒔𝒚𝒔𝒕𝒆𝒎 𝑷𝒓𝒆𝒔𝒆𝒓𝒗𝒂𝒕𝒊𝒐𝒏” (𝑳𝒂𝒄𝒖𝒓𝒊 𝒖𝒓𝒃𝒂𝒏𝒆: 𝑺𝒊𝒏𝒆𝒓𝒈𝒊𝒆 𝒕𝒓𝒂𝒏𝒔𝒇𝒓𝒐𝒏𝒕𝒂𝒍𝒊𝒆𝒓𝒂̆ 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒄𝒐𝒏𝒔𝒆𝒓𝒗𝒂𝒓𝒆𝒂 𝒆𝒄𝒐𝒔𝒊𝒔𝒕𝒆𝒎𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒂𝒍𝒃𝒂𝒔𝒕𝒓𝒖), proiect accesat de Primăria Municipiului Botoșani și autoritățile ucrainene din Ivano-Frankivsk, prin 𝐏𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐫𝐞𝐠 𝐍𝐞𝐱𝐭 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚-𝐔𝐜𝐫𝐚𝐢𝐧𝐚 𝟐𝟎𝟐𝟏-𝟐𝟎𝟐𝟕.

 

Prin acestă investiție, 𝐳𝐨𝐧𝐚 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚 𝐏𝐚𝐫𝐜𝐮𝐥𝐮𝐢 „𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐄𝐦𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮” va suferi modificări majore. Va fi reabilitat lacul iar lucrările includ și monumentul dedicat personalității „Carmen Sylva”, podurile peste lac și aleea de trecere.

Lacul va fi modernizat prin niveluri pentru dezvoltarea vieții acvatice, plantarea de plante acvatice, iluminare, sistem audio și pictarea cupolelor podului cu desene 3D.

Publicitate

În colaborare cu Liceul de Artă „Ștefan Luchian”, va fi creată din materiale eco – friendly o instalație artistică interactivă ce include aripi de fluture și un cadru foto, amplasată lângă lac și va simboliza legătura dintre natură, artă și comunitate.

 

𝐋𝐚 𝐈𝐯𝐚𝐧𝐨-𝐅𝐫𝐚𝐧𝐤𝐢𝐯𝐬𝐤 va fi creat un mediu favorabil pentru toate speciile în Lacul German și vor fi amenajate locuri de joacă eco-friendly, un turn pentru observarea păsărilor, elemente arhitecturale mici, zone de picnic și spații pentru activități recreative diverse.

 

Proiectul își propune să realizeze un plan de acțiune comun pentru amenajarea celor două zone de agrement din Botoșani și Ivano-Frankivsk, în baza celor mai bune abordări ale Uniunii Europene în domeniul gestionării infrastructurii albastre și verzi și al protecției mediului, pe principiile cooperării și bunei vecinătăți.

Documentul va reuni cunoștințele și soluțiile orașelor partenere, precum și bunele practici în domeniul înverzirii urbane, economisirii apei și protecției ecosistemelor.

 

𝑻𝒆𝒓𝒎𝒆𝒏𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒇𝒊𝒏𝒂𝒍𝒊𝒛𝒂𝒓𝒆 al obiectivului de investiții, în valoare de 419.000 euro, este decembrie 2026.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending