Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2022: Sfântul Ierarh Averchie, Episcopul Ierapolei

Publicat

Publicitate

Sfântul Ierarh Averchie a fost episcopul cetății Ierapole din provincia Frigia romană. A trăit în timpul domniei împăratului Marc Aureliu (161-180), propovăduind Evanghelia într-o perioadă în care creștinii erau puțini la număr, în comparație cu închinătorii la idoli.

Sfântul Ierarh Averchie se ruga neîncetat la Bunul Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor celor creștini, cerându-i Bunului Dumnezeu puterea de a reuși să le arate celor păgâni prăpastia în care se află. În timpul unui praznic păgânesc, Sfântul Ierarh Averchie s-a aprins de râvnă, a intrat în templu și a sfărâmat idolii. Pentru aceasta preoții păgâni îl căutau să se răzbune, aflând de hotărârea lor, Sfântul Ierarh Averchie a ieșit să predice Evanghelia în mijlocul cetății.

Acolo a vindecat cu puterea lui Hristos trei tineri posedați de duhuri necurate, fapt pentru care au făcut pe mulți să creadă în Hristos. Sfântul Ierarh Averchie a mai vindecat-o, la Roma, pe fiica împăratului, Lucilia, nevoind să primească în schimb decât hrană pentru săracii și bolnavii din Ierapole. Sfântul Averchie a călătorit în Siria, Antiohia, Apamia și în celelalte orașe din jurul lor. Trecând Eufratul, a mers în Bisericile din Nisibe și Mesopotamia, săvârșind foarte multe minuni, vindecând oamenii suferinzi și propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Din Mesopotamia s-a întors în Cilicia, Pisidia și Sinad, aducând împăcare între Bisericile tulburate din pricina ereziilor, pentru care a și fost supranumit „cel întocmai cu Apostolii”.

A trăit în evlavie și în dreptate, strălucind pretutindeni cu cuvintele, cu faptele și cu minunile sale. Întorcându-se în episcopia sa din Ierapole, a trecut cu pace la Domnul în anul 167, pe când avea 72 de ani. După ce își dădu sufletul în mâinile Domnului multe alte minuni au avut loc la mormântul sfântului.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Tânăr de 19 ani, din Havârna, depistat la volanul unui autoturism radiat din circulație

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, au oprit pentru control, pe D.C. 1 D, în localitatea Havîrna, un autoturism, condus de un tânăr, de 19 ani, din județul Botoșani.

În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii de poliție, s-a stabilit faptul că autoturismul era radiat din circulație din luna iunie a.c.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România”.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Bicicliști amendați pentru că au încălcat regulile de circulație

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare abateri ale bicicliștilor.

 

Activitățile au fost desfășurate în zonele cu risc ridicat de producerea accidentelor, 10 biciliști fiind suprinși de polițiști încălcând regulile de circulație.

 

Față de aceștia a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, în valoare de peste 7.000 lei.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tânără depistată la volan deși nu avea acest drept

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi au oprit pentru control,  pe D.E. 58, în localitatea Coșula, un autoturism, condus de o tânără, din județul Botoșani.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că aceasta nu posedă permis de conducere valid,  dreptul de conducere fiind suspendat pentru săvârșirea unei contravenții la regimul rutier.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Patru persoane, dintre care doi copii, au ajuns la spital în urma unui accident produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Calea Națională din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, dintre care și ambulanța de terapie intensivă mobilă, dar și una aparținând SAJ.

Aceștia au constat faptul că nu erau victime încarcerate. Patru persoane, dintre care doi copii, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Publicitate

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending