Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2022: Sfânta Mare Muceniță Eufimia

Publicat

Publicitate

Sfânta Eufimia s-a născut în orașul Calcedon (orașul Kadikoy – Turcia) din părinții binecredincioși Filofron și Teodosiana. În anul 307, în timpul persecuției pornite de împăratul Dioclețian împotriva creștinilor, Sfânta Eufimia a fost denunțată guvernatorului Prisc că este creștină.

Suferința ei a început în timpul serbării păgâne închinată zeului Ares, zeul războiului, la care trebuiau să participe toți locuitorii, și să aducă jertfă idolilor. Sfânta Eufimia a refuzat să participe la această sărbătoare păgână, s-a ascuns în munți, însă a fost prinsă împreună cu alți patruzeci și nouă de creștini și au fost aduși împreună înaintea guvernatorului Prisc pentru a fi judecați. Refuzând să aducă jertfă idolilor, Sfânta a fost supusă numeroaselor chinuri, însă prin minune dumnezeiască un înger al Domnului îi vindeca rănile, fapt pentru care guvernatorul a acuzat-o de vrăjitorie. Primind poruncă să o arunce pe sfântă într-un cuptor înroșit, ostașii Victor și Sosten au fost opriți de îngerii lui Dumnezeu, fapt pentru care cei doi ostași s-au convertit la creștinism și au primit moarte mucenicească din porunca guvernatorului Prisc. Alți doi ostași, Cezar și Varus, au ascultat porunca guvernatorului și au aruncat-o în cuptor, fapt pentru care au fost pedepsiți de către Dumnezeu. Neavând nici o arsură, sfânta muceniță a fost scoasă din cuptor și întemnițată. A doua zi dimineața, a fost adusă din nou în fața guvernatorului și supusă supliciilor. În cele din urmă, Sfânta Eufimia a suferit moarte martirică fiind aruncată animalelor sălbatice. Trupul sfintei a fost luat de părinții ei și îngropat în afara orașului; mai târziu creștinii au dezgropat sfintele ei moaște și le-au așezat evlavie în biserica zidită în Calcedon, în numele ei. Sinodul al IV-lea Ecumenic din anul 451 s-a ținut în biserica sfintei mucenițe Eufimia din Calcedon. Moaștele sfintei mucenițe Eufimia au fost mutate din Calcedon în biserica Sfintei Sofia din Constantinopol. Împăratul Constantin Copronim (741-775), luptător împotriva sfintelor icoane, voia să le arunce în mare, însă prin minune dumnezeiască au fost păzite. O parte din sfintele moaște se află în orașul Silviri (pe coasta apuseană a Mării Marmara), iar o altă parte se află în Paris.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Luna străbate zona de cer în care se află Pleiadele. Fenomenul poate fi urmărit cu ochiul liber, dacă e senin

Publicat

Publicitate

Luna traversează, în noaptea de vineri spre sâmbătă, zona de cer în care se află roiul stelar Pleiade, informează dr. Adrian Șonka, astronom la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu”, scrie alba24.ro.

„În doar șase ore, Luna va trece peste cele mai strălucitoare stele din roi, iar noi vom putea observa cu ochiul liber, prin binoclu sau telescop, numeroase dispariții și reapariții de stele. Fenomenul nu se va mai repeta în 2025. (…)

Eu vă propun să stați comod și să priviți timp de câteva ore această trecere, începând cu ora 22:30, când Luna se află spre răsărit.

Nu trebuie să știți unde sunt Pleiadele: căutați Luna, pentru că se va afla chiar în dreptul lor”, a scris Adrian Șonka pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

Într-o declarație pentru Radio România Actualități, astronomul a explicat că, prin trecerea Lunii în fața roiului stelar Pleiade, se produc mai multe ocultări succesive ale stelelor.

„Luna se mișcă pe cer și acoperă stelele din roi, care dispar și apoi reapar; și dispar, și reapar. Se numesc ocultații. Și se văd frumos, dacă e senin”, a precizat el.

Publicitate

De asemenea, Șonka a atras atenția asupra unui alt fenomen ce va putea fi observat doar prin telescop, în luna noiembrie, când inelele lui Saturn nu vor mai fi vizibile.

Astronomul a subliniat că fenomenul are loc o dată la 15 ani și a mai putut fi urmărit ultima dată în 2009.

„Saturn se va vedea fără inele. Acestea se vor observa doar din muchie – fiind foarte subțiri, nu se mai disting prin telescop. Deci, veniți la observator”, a precizat Adrian Șonka.

Citeste mai mult

Eveniment

DSU dezminte afirmațiile BNS privind concedierile: Măsurile propuse nu au niciun impact asupra personalului operativ

Publicat

Publicitate

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) dezminte, vineri, afirmațiile Blocului Național Sindical (BNS) potrivit cărora s-ar pregăti concedieri în serviciile de ambulanță și creșterea costurilor de funcționare prin reorganizarea acestora, susținând că măsurile propuse nu au niciun impact asupra personalului operativ din cadrul serviciilor de ambulanță.

DSU a clarificat că nu se va face nicio concediere în rândul personalului operativ, care include pompierii și medicii SMURD. Măsurile propuse de DSU vizează doar posturile de conducere și pe cele din administrație, în vederea unei optimizări a structurii organizatorice.

DSU susține că prin aceste măsuri se dorește o mai bună eficiență a sistemului, fără a fi afectată activitatea de intervenție.Blocul Național Sindical susține că DSU vizează o restructurare care va duce la concedierea unui număr de 5.000 de angajați din sistem, inclusiv a celor operativi.

Agerpres

Citeste mai mult

Eveniment

ANCOM: Utilizatorii de servicii de telefonie și internet trebuie informați la depășirea abonamentului. Obligații pentru furnizori

Publicat

Publicitate

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) remintește că utilizatorilor de servicii de telefonie și de acces la internet au dreptul de fi informați atunci când consumă integral resursele incluse în abonament.

Același drept îl au și când acumulează costuri suplimentare de 250 lei (50 euro), fără TVA, peste valoarea abonamentului.

ANCOM a impus furnizorilor aceste obligații pentru a spori transparența și pentru a le permite utilizatorilor să își controleze mai bine costurile rezultate din utilizarea serviciilor de comunicații electronice, transmite autoritatea.

ANCOM: obligații pentru furnizorii de servicii de telefonie și internet

Furnizorii de servicii de comunicații electronice au obligația legală de a informa utilizatorii în două situații critice de consum:

la epuizarea resurselor incluse în abonament – când volumul de servicii (minute, SMS, date mobile etc.) inclus în planul tarifar este consumat în totalitate
la atingerea unui prag de consum suplimentar de 250 lei (50 euro), fără TVA – atunci când utilizatorii depășesc valoarea abonamentului și acumulează costuri suplimentare în cuantum de 250 lei (50 euro), fără TVA, furnizorii sunt obligați să emită o notificare clară și promptă. În funcție de politica comercială a furnizorilor, acest cost suplimentar poate include și costurile înregistrate la accesarea serviciilor cu valoare adăugată.

Publicitate

Aceste obligații se aplică și utilizatorilor finali microîntreprinderi, întreprinderi mici sau organizații nonprofit dacă aceștia nu au convenit în mod explicit să renunțe în tot sau în parte la aplicarea lor.

În cazul în care există neclarități cu privire la serviciile facturate, utilizatorii au posibilitatea de a consulta facturile detaliate, pe care furnizorii sunt obligați să le remită la cerere. Acestea trebuie să conțină o serie de informații minime, care să permită identificarea serviciilor utilizate și a tarifelor percepute.

Ce, cum și unde se poate reclama

Dacă aceste obligații de informare nu sunt respectate, utilizatorii se pot adresa ANCOM, urmând pașii descriși aici.

Prevederile legale în vigoare nu abilitează ANCOM să efectueze verificări cu privire la corectitudinea înregistrării traficului de către centrala operatorului.

În cazul în care furnizorii nu respectă clauzele din contract, consumatorii pot sesiza Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), iar utilizatorii finali care sunt microîntreprinderi, întreprinderi mici sau organizații non-profit se pot adresa mediatorilor autorizați sau instanțelor de judecată. ANCOM poate oferi consiliere, dar nu are atribuții cu privire la sancționarea furnizorilor în astfel de situații.

Citeste mai mult

Eveniment

Restricții de circulație sâmbătă, la inaugurarea noului sediu ISU Botoșani

Publicat

Publicitate

Mâine, 13 septembrie, traficul rutier din municipiul Botoșani va fi restricționat temporar pentru buna desfășurare a activităților prilejuite de inaugurarea noului sediu al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Potrivit autorităților, restricțiile se vor aplica astfel:

  • între orele 08:00 – 12:00, pe strada Ștefan cel Mare;

  • între orele 11:00 – 12:00, pe strada Uzinei.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență în zonă și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului pentru fluidizarea traficului.

Reprezentanții instituțiilor de ordine și siguranță publică transmit că măsurile sunt necesare pentru a asigura protecția participanților la eveniment și desfășurarea acestuia în condiții optime.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending