Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2022: Sfânta Mare Muceniță Chiriachi

Publicat

Publicitate

În zilele împăratului Diocleţian (284-305), era un creştin pe nume Dorotei, cu soţia sa, Eusebia, care, fiindcă nu aveau fii, se rugau lui Dumnezeu să le dea lor rod pântecelui, făgăduind să-l dăruiască Domnului pe copilul ce se va naşte.

Deci, a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor şi au născut prunc de parte femeiască, în ziua Duminicii, pentru care pricină au numit-o Chiriachi (pentru că în limba greacă Ziua Domnului adică Duminica, se spune Chiriachi). Şi au păzit-o fecioară, fiindcă făgăduiseră să o dăruiască lui Dumnezeu. Dar, pe când Sfânta Chiriachi era de 16 ani, păgânul împărat Diocleţian a pornit prigoană împotriva creştinilor.

Atunci au fost pârâţi părinţii Sfintei, împreună cu ea, că sunt creştini. Deci, au venit slujitorii împărăteşti şi, luându-i pe toţi trei, au despărţit pe fecioară de părinţii ei. Pe bătrâni i-au dus la Melitene în Armenia, unde au pătimit pentru Hristos de la dregătorul Iustus, iar pe frumoasa Chiriachi au trimis-o în lanţuri, la cezarul Maximian Galeriu (293-311), în Nicomidia. Acesta, cercetând pe frumoasa fecioară şi văzând statornicia ei în credinţă, a poruncit să fie crunt bătută. Sfânta a primit, în tăcere, cumplitele lovituri de toiege. Nu se văita, ci numai se ruga în tăcere.

Văzând prigonitorul că nu izbuteşte să înduplece pe tânăra creştină să se lepede de credinţa ei, a lăsat-o în seama dregătorului Ilarian al Bitiniei. Şi, venind acesta la judecată chiar în capiştea idolească, mai înainte de a începe el să o întrebe pe Chiriachi, s-a făcut un mare cutremur de pământ, idolii au căzut şi s-au prefăcut în pulbere şi însuşi Ilarian şi-a aflat, acolo, moartea.
Peste câtva timp, a venit un alt dregător, care, aflând pe fecioară în temniţă, a poruncit să se aprindă un foc mare şi Sfânta să fie aruncată în flăcări. Şi, începând atunci o ploaie mare, a potolit vâlvătaia şi a stins focul, iar fecioara a scăpat nevătămată. A fost, apoi, aruncată la fiare sălbatice, dar fiarele, simţind sfinţenia ei, se gudurau ca mieii.

Mulţi păgâni, văzând lucrul acesta, au crezut în Hristos. Iar dregătorul, înţelegând că nimic nu izbuteşte, a poruncit ca Sfânta să fie scoasă din cetate şi ucisă. Şi, luând-o slujitorii, au scos-o afară din cetate, ca să-i taie capul, în ziua de 7 iulie din anul 303. Iar Sfânta a cerut voie să se roage. După ce s-a rugat, a povăţuit pe creştinii care îi urmaseră să mărturisească şi ei credinţa. Apoi, culcându-se pe pământ, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Şi ostaşii, apropiindu-se de ea ca să-i taie capul şi văzând-o deja moartă, s-au mirat. Deci, s-a făcut un glas dumnezeiesc, zicând: „Mergeţi, fraţilor, şi propovăduiţi măririle lui Dumnezeu”. Atunci ostaşii şi cei ce erau de faţă au crezut în Hristos.

Moaştele Sfintei au fost îngropate cu evlavie de către creştini, fiind cunoscute pentru darul facerii de minuni. Prin voia lui Dumnezeu şi purtarea de grijă a episcopului Iacob Stamati al Huşilor, în anul 1763, o mână din sfintele ei moaşte a fost adusă de la Marea Lavră din Muntele Athos şi aşezată în biserica Mănăstirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din Huşi, ctitoria Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, catedrala de astăzi a Episcopiei Huşilor, Sfânta devenind ocrotitoare a acestei eparhii. Pentru rugăciunile ei, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Botoșănenii de la Asociația „Arlechin” Săveni duc spiritul Crăciunului tradițional la Ankara. Festivalul „Datini din Străbuni”, pe 20 și 21 decembrie

Publicat

Publicitate

Spiritul Crăciunului tradițional din nordul Moldovei trece granițele României și ajunge, zilele acestea, în inima Turciei. Artiștii din județul Botoșani au plecat astăzi spre Ankara, unde vor reprezenta România în cadrul Festivalului „Datini din Străbuni – România”, programat pentru 20 și 21 decembrie 2025.

Evenimentul este realizat de Asociația de Prietenie Interculturală Româno–Turcă Ankara (ARKADD), în parteneriat cu Asociația Societatea Cultural-Artistică „Arlechin” – Săveni, cu sprijinul Ambasada României în Republica Turcia. Festivalul va avea loc la Muzeul și Parcul de Istorie al Turciei, în zona Bağlıca – Etimesgut, Ankara, între orele 13:00 și 19:00, cu acces gratuit pentru public.

Publicul turc și comunitatea românească din Turcia vor avea ocazia să descopere o veritabilă panoramă a tradițiilor de iarnă din județul Botoșani: colinde autentice, dansuri ritualice, jocuri cu măști, teatru popular și muzică folclorică. Artiștii provin din Săveni, George Enescu, Dorohoi, Curtești, Coșula, Havârna și Darabani, alături de invitați din alte zone ale României.

Momentele centrale ale programului vor fi susținute de Ansamblul „Vlăstarele lui Enescu” din Dorohoi, coordonat artistic de Alin Chiorescu, Grupul vocal Săveni, coordonat de Eftime Ionel, precum și Grupul de colindători „Curteștenii”. Lor li se alătură soliștii invitați Marian Moroșanu, Miruna Văcăreanu, Elena Isabela Strachinariu, Ioana State, Mihai Zancanu și Alina Sîrbu.

Programul artistic cuprinde Urătura tradițională, colinde românești, Jocul Ursului, Jocul Caprei, Dansul Căiuților, Dansul Căpitaniilor și al Domnișoarelor, Dansul Măștilor și Sorcova, într-un spectacol care reconstituie simbolic trecerea dintre ani, ideea de reînnoire, belșug și solidaritate comunitară. Coordonatorul artistic al delegației este Bianca Chiorescu, director al Departamentului Artele Spectacolului din cadrul Asociației Arlechin Botoșani.

Directorul executiv ARKADD, Adina Vasilica Çelik, subliniază emoția cu care este așteptat acest eveniment: „An de an așteptăm cu emoție colindătorii României, pentru că ei aduc cu ei nu doar cântece și obiceiuri, ci sufletul și lumina Crăciunului românesc. Ne dorim ca «Datini din Străbuni – România» să devină o tradiție anuală și un reper al prieteniei româno–turce.”

Publicitate

La rândul său, directorul executiv al Asociației Arlechin Botoșani, Damean Flavius Alin, a explicat cât de important este acdest schimb cultural care este evidențiat prin acest proiect: „Pentru Asociația Arlechin, cultura este un instrument de dialog și dezvoltare comunitară. Aducerea tradițiilor românești de Crăciun la Ankara este rezultatul unui parteneriat construit pe încredere și respect reciproc.”

Festivalul „Datini din Străbuni – România” pare să fie mai mult decât un spectacol folcloric: este un demers de diplomație culturală și de promovare a patrimoniului cultural imaterial românesc, prin care Botoșaniul devine încă o dată ambasador al tradițiilor autentice pe scena internațională.

Citeste mai mult

Administratie

Moș Crăciun a ajuns în școlile din Roma. Primarul Cosmin Cîșlariu a adus bucurie și daruri pentru aproximativ 400 de copii

Publicat

Publicitate

Atmosferă de sărbătoare, emoție sinceră și multe zâmbete în unitățile de învățământ din comuna Roma, acolo unde Moș Crăciun a ajuns în mijlocul copiilor prin grija primarului Cosmin Cîșlariu, a Consiliului Local și a Primăriei Roma.

Aproximativ 400 de copii, de la școlile și grădinițele din comună, au primit cadouri și s-au bucurat de momente speciale dedicate Crăciunului. Fiecare clasă a organizat propria serbare, iar la final, elevii din mai multe clase s-au reunit pentru colinde, fotografii și întâlnirea mult așteptată cu Moș Crăciun.

Primarul comunei Roma, Cosmin Cîșlariu, a transmis că aceste moment sunt foarte importante pentru întreaga comună, dar mai ales pentru cei mici.

„Toți cei care au primit cadouri de la Moș Crăciun sunt de la școala Roma, din diverse structuri, școli și grădinițe, aproximativ 400 de copii. Fiecare a avut serbare la fiecare clasă în parte, iar la final au venit din mai multe clase pentru colinde și poze cu Moș Crăciun. Toți au primit cu drag aceste cadouri”, a mai adăugat primarul comunei Roma, Cosmin Cîșlariu.

Gestul administrației locale a fost primit cu emoție atât de copii, cât și de cadrele didactice și părinți. Pentru cei mici, întâlnirea cu Moș Crăciun a fost mai mult decât o surpriză – a fost o lecție de generozitate, grijă și apropiere, exact în spiritul sărbătorilor de iarnă. Cosmin Cîșlariu a mai adăugat că în comuna Roma, Crăciunul înseamnă comunitate, atenție față de copii și bucuria lucrurilor făcute din suflet.

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

Joi, 18 decembrie 2025, Vorona vă așteaptă la Festivalul Interjudețean de Colinde „Sfântă-i Sara de Crăciun”, ediția a X-a

Publicat

Publicitate

Comuna Vorona găzduiește joi, 18 decembrie 2025, de la ora 16:00, cea de-a X-a ediție a Festivalului Interjudețean de Colinde „Sfântă-i Sara de Crăciun”, un eveniment devenit deja tradiție în preajma sărbătorilor de iarnă. Manifestarea este organizată de Primăria Comunei Vorona, în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” Vorona.

Festivalul va avea loc în sala Centrul Cultural „Mihai Eminescu” Vorona, iar după cum a explicat primarul Sergiu Dascălu, va aduna pe aceeași scenă grupuri de colindători din mai multe localități ale județului Botoșani, printre care Vorona, Tudora, Corni, Vlădeni și Dersca.

„Evenimentul are un pronunțat caracter caritabil, fondurile strânse urmând să fie direcționate către sprijinirea a 14 familii nevoiașe din comuna Vorona”, a transmis primarul comunei Vorona, Sergiu Dascălu.

Organizatorii își propun astfel să îmbine spiritul autentic al colindului românesc cu solidaritatea și grija față de comunitate.

Invitații speciali ai ediției din acest an sunt Grupul de colindători Codrenii Bihorului, din localitatea Roșia, județul Bihor, și interpreta de muzică populară Amalia Șarpe, care vor aduce în fața publicului momente artistice deosebite, specifice sărbătorilor de iarnă.

Primarul comunei Vorona, Sergiu Dascălu, a mai adăugat că prin acest festival, Vorona își reafirmă statutul de comunitate care păstrează și promovează tradițiile, dar care nu uită nici de cei aflați în dificultate, în prag de Crăciun.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Botoșani în luna noiembrie 2025

Publicat

Publicitate

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 4.023 șomeri (din care 1.779 femei), rata șomajului fiind de 3,66% în creștere ușoară față de luna octombrie cu 0,07 pp.

Din totalul de 4.023 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Botoșani, 762 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3.261 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență 2.952 șomeri provin din mediul rural și 1.071 sunt din mediul urban.

Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Botoșani 42,68%, șomerii cu studii primare si fara studii ce reprezintă 20,36% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu învățământ liceal 16,23%, cei cu învățământ profesional 16,11%,cei cu studii superioare sunt 3,38 % iar cei cu învățământ postliceal 1,24% .

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 369 persoane foarte greu ocupabile, 2.640 greu ocupabile,993 mediu ocupabile, iar 21 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Botoșani sunt afişate pe pagina agenției la adresa : https://www.anofm.ro/botosani/programe-statistici/.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending