Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2022: Sfânta întâia muceniță și întocmai cu apostolii Tecla

Publicat

Publicitate

Sfânta Tecla s-a născut în Iconia (astăzi Konya, în Turcia) în prima jumătate a secolului I după Hristos. În anul 45, când Sfântul apostol Pavel a venit în acest oraş să propovăduiască credinţa în Hristos, tânăra Tecla l-a întâlnit în casa lui Onisifor. Ca urmare a cuvintelor Apostolului, Tecla a îmbrăţişat noua credinţă şi s-a dedicat unei vieţi în feciorie, renunțând la intenția de a se mărita. Mama sa, Teocleia, și Tamir, logodnicul ei, s-au opus acestei decizii. Ca urmare a acuzațiilor aduse de aceştia înaintea guvernatorului provinciei, Sfântul apostol Pavel a fost întemniţat. La proces s-a hotărât ca Sfântul Pavel să fie alungat din oraș. Guvernatorul şi rudele au încercat să o îndepărteze pe Sfânta Tecla de credinţa în Hristos şi idealul fecioriei, dar ea a refuzat. Plină de furie, mama ei l-a convins pe judecător să o condamne să fie arsă de vie. Tecla a făcut semnul Crucii peste flăcări și a fost înconjurată de lumină, rămânând neatinsă de flăcări. Ploaia şi grindina care au urmat au stins focul, iar tunetele i-au alungat pe cei care doreau să o omoare. Părăsind teafără locul execuţiei, Tecla i-a găsit pe Pavel și pe însoțitorii lui, inclusiv pe Sfântul apostol Barnaba. Aceştia se ascundeau într-o peșteră din apropierea orașului. Împreună cu ei, a mers să propovăduiască Evanghelia lui Hristos în Antiohia, făcând multe minuni și suferind numeroase chinuri de-a lungul vieții ei. După aceea, cu binecuvântarea Sfântului Pavel, Sfânta Tecla s-a retras într-o regiune pustie și aspră din Seleucia Isauriei, unde a continuat să propovăduiască Evanghelia și să săvârşească numeroase vindecări. La vârsta de 90 de ani, vrăjitori păgâni au venit în locul unde ea se nevoia, având intenţia să o batjocorească. Când Sfânta Tecla L-a chemat pe Mântuitorul în ajutor, un munte uriaș s-a despicat în două și o stâncă a acoperit-o, ea dându-și astfel sufletul în mâinile Domnului.

 

Moaștele Sfintei Tecla

Fragmente din moaștele Sfintei Mucenițe Tecla se află la Mănăstirea „Sfânta Tecla” (Mar Taqla) din Maaloula, localitate situată la 70 km vest de Damasc, capitala Siriei.

În România, moaştele Sfintei Tecla se găsesc la Mănăstirea Neamţ şi la Mănăstirea „Sfânta Tecla” din localitatea Predești, Dolj.

Fragmente din moaștele unei Sfinte cu numele Tecla se mai găsesc și în Europa Occidentală. Capul Sfintei este așezat spre cinstire în Domul din Milano, iar alte fragmente din moaștele aceleiași Sfinte se mai găsesc în Franța, Italia și Spania.

Publicitate

Referitor la cultul Sfintei Tecla în Spania, acesta a început cu sute de ani în urmă, în perioada „Reconquista” (718-1492). La Tarragona se organizează anual Festivalul „Santa Tecla”, între 15-25 septembrie, fiind recunoscut drept Festival Tradiţional de Interes Naţional de Guvernul Cataloniei şi drept Festival de interes turistic statal de guvernul spaniol. Festivalul sărbătoreşte aducerea moaştelor Sfintei Tecla în oraş (mâinile sfintei) în 1321, din Antiohia. În cinstea acestui eveniment, oraşul a pregătit impresionate ceremonii de întâmpinare a moaştelor Sfintei Tecla.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Control la brazii de Crăciun în Piața Centrală din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică împreună cu subunități de profil din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au organizat, joi, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, în Piața Centrală și Piața Viilor, din municipiul Botoșani.

 

În urma activităților desfășurate, polițiștii au legitimat peste 100 de persoane și au verificat 32 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 45.000 lei.

 

Dintre sancțiuni, 4 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, în valoare de 40.000 lei.

 

Publicitate

În cadrul acțiunii a fost verificat un agent economic care comercializa pomi de Crăciun, pe raza comunei Răchiți, la care au fost constatate neconcordanțe între documentele de însoțire a mărfii și situația faptică, fiind sesizată autoritatea competentă în vederea verificării aspectelor și dispunerea măsurilor legale.

 

Totodată, polițiștii au identificat și ridicat 10 kg de articole pirotehnice, diferite categorii și 15 pachete de țigarete de proveniență Grecis și duty-free.

 

La acțiune, polițiștii au beneficiat și de sprijinul jandarmilor.

 

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune la Darabani. Polițiștii au oprit mașină după mașină

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au organizat o acțiune pentru reducerea riscului rutier prin prevenirea principalelor cauze și a circumstanțelor producerii accidentelor rutiere, pe raza orașului Darabani.

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 20 de persoane și au fost oprite pentru control, aproximativ 20 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 10.000 lei.

 

Dintre sancțiuni, 8 au fost aplicate pentru încălcarea regimului legal de viteză, 12 pentru încălcarea normelor privind circulația vehiculelor cu tracțiune animală și alte abateri la regimul rutier.

 

Publicitate

Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere pentru pentru nerespectarea regulilor privind depășirea și a fost reținut un certificat de înmatriculare.

Citeste mai mult

Eveniment

Dosar penal pentru o femeie care vindea pocnitori în Piața centrală din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Peste 600 de articole pirotehnice confiscate de polițiști

La data de 18 decembrie 2025, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Botoșani au identificat, în zona Pieței Centrale Botoșani, o femeie, de 47 de ani, din municipiul Botoșani care deținea asupra sa peste 600 de articole pirotehnice, diferite categorii.

 

Articolele pirotehnice au fost supuse confiscării.

 

Femeia a fost condusă la Sediul Poliției Municipiului Botoșani, întocmindu-se dosar penal pentru comiterea infracțiunii de prepararea, producerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2,F3.F4,T1,T2 și P1, P2, efectuate fără drept.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Doi bărbați din municipiul Botoșani, în arest la domiciliu sub supraveghere electronică

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a două persoane, de 47 ani, respectiv 51 ani, din municipiul Botoșani, cercetate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat și complicitate la furt.

 

Din cercetări, a reiești faptul că acestea, la data de 20 noiembrie, profitând de neatenția victimei, un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Botoșani i-ar fi sustras acestuia din buzunarul gecii, un telefon mobil.

 

La data de 18 decembrie, polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară la locuințele persoanelor bănuite de comiterea faptelor, prilej cu care au fost ridicate mai multe mijloace de probă, care prezintă interes în cauză.

 

Publicitate

Totodată, cei doi au fost conduși la sediul poliției în baza unor mandate de aducere, ulterior fiind reținuți pentru 24 de ore. În aceeași zi au fost prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive, fiind dispusă măsura arestului la domiciliu cu obligația purtării unui dispozitiv electronic de supraveghere.

                                                                         

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending