Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2022: Pogorârea Sfântului Duh

Publicat

Publicitate
Una dintre cele mai vechi şi însemnate sărbători creştine este Pogorârea Sfântului Duh sau ziua Cincizecimii, întrucât serbarea are loc la 50 de zile după Învierea Domnului.
Înainte de a se urca la cer, Hristos le-a poruncit ucenicilor ca după Înălţarea Sa la cer, aceştia să se întoarcă în Ierusalim şi să aştepte acolo până ce vor fi îmbrăcaţi cu putere din cer. Aşadar, El le-a făgăduit ucenicilor că vor lua Duh Sfânt, despre care a vorbit în timpul vieţii Sale. Făgăduinţa lui Hristos s-a împlinit la cincizeci de zile după Paşti şi la zece zile după Înălţarea Sa la ceruri.
Întruparea lui Hristos a avut drept scop biruinţa asupra morţii şi venirea Preasfântului Duh în inimile oamenilor. De altfel se cunoaşte faptul că scopul vieţii bisericeşti şi duhovniceşti este de a ne face mădulare ale Trupului lui Hristos şi de a lua Duh Sfânt. Acestea două sunt indisolubil legate între ele. Cincizecimea este ultima sărbătoare din cele care se referă la reînnoirea omului. Făgăduinţa şi Pogorârea Duhului Sfânt s-a făcut în zi de duminică.
Din acest fapt înţelegem importanţa duminicii, pentru că cele mai mari evenimente împărăteşti au avut loc în această zi. În prima zi a săptămânii, adică duminica, a început Dumnezeu zidirea lumii, pentru că atunci a fost creată lumina. În zi de duminică a început reînnoirea creaţiei, prin Învierea lui Hristos şi tot în zi de duminică s-a desăvârşit reînnoirea creaţiei prin pogorârea Sfântului Duh. Crearea lumii s-a făcut de către Tatăl împreună cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, reînnoirea s-a făcut de către Fiul, prin bunăvoirea Tatălui şi participarea Duhului, iar desăvârşirea prin Duhul cel de viaţă dătător. Duhul Sfânt s-a pogorât asupra Sfinţilor Apostoli ca o suflare de vânt, sub chipul limbilor ca de foc şi a revărsat în ei o putere nouă, necunoscută lumii până atunci, care a făcut din pescarii simpli şi fricoşi, de până atunci, cei mai devotaţi Apostoli şi cei mai neînfricaţi misionari, cum n-a avut lumea niciodată.
Împotriva vitregiilor lumii şi împotriva tuturor păcatelor ei îndatinate, Sfinţii Apostoli au izbutit să resădească în inimile oamenilor cea mai curată şi cea mai luminoasă învăţătură, Evanghelia dragostei şi a păcii şi să producă, prin cele mai simple mijloace, cea mai mare revoluţie morală şi religioasă cunoscută în istoria lumii prin răspândirea creştinismului. Pentru prima oară în istoria lumii S-a arătat cu putere, în public, Sfântul Duh, Duhul Adevărului, pe care lumea, prin simţurile, prin puterile şi prin luminile ei, nu-L poate primi, deoarece nu-L vede şi nu-L cunoaşte, pentru că nu ştie de unde vine şi unde merge.
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, oamenii lumii, bărbaţi, femei şi copii, atât de diferiţi ca neam şi ca stare socială, pot deveni o comuniune sfântă. După cum sufletul dă viaţă şi mişcare trupului nostru, tot aşa Duhul Sfânt dă viaţă şi mişcare, spre binele tuturor, mădularelor Bisericii, care suntem noi creştinii.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO Lista de medicamente compensate, completată cu 41 de molecule

Publicat

Publicitate

Lista medicamentelor compensate a fost completată cu 41 de molecule, în baza unei ordonanțe aprobate joi de către Guvern, anunță Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Totodată, au fost extinse indicațiile pentru alte zece medicamente înscrise în această listă, a precizat ministrul, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria.


”Vorbim despre 41 de medicamente care intră în lista de compensate, iar pentru alte zece medicamente care existau în listă se extinde aria terapeutică pentru care ele se decontează. Discutăm despre toate categoriile de medicamente, atât de medicamente în regim biosimilar, biogeneric – molecule care au aceeași activitate terapeutică și care, practic, vin în completarea celor inovative aflate pe listă. Discutăm și despre molecule inovative care intră în listă și care au aprobare de cost-volum încă din anul 2022 și așteaptă compensarea. Discutăm și despre molecule inovative, dar cu preț mai mic, al căror preț a scăzut datorită numărului de utilizatori care au beneficiat în România în ultima perioadă”, a declarat Rogobete.

Ministrul a mai precizat că aceste medicamente sunt destinate pacienților cu boli cardio și cerebrovasculare, boli metabolice, oftalmologice, boli inflamatorii și autoimune, boli rare, boli oncologice și care au virusul HIV. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Educație

Burse pentru studenți 2025: Cum vor fi completate fondurile pentru plata burselor. Anunțul ministrului Educației

Publicat

Publicitate

Ministrul Educației, Daniel David, a făcut noi precizări despre fondurile pentru bursele studenților. Este vorba despre finanțare din fonduri europene.

Acesta a anunțat că a fost discuții între ministere privind stabilirea procedurii pentru aprobarea Comisiei Europene.

„Cred că vestea cea mai bună este că astăzi (n. red miercuri, 19 noiembrie) a avut loc o discuție la nivel de experți între Ministerul Educației și Cercetării și MIPE, ministerul care se ocupă cu fonduri europene. Am identificat fondurile pentru a putea susține bursele studenților din fonduri europene”, a spus ministrul Educației, în raportul săptămânal prezentat pe pagina sa de Facebook.

Ministrul a precizat că este vorba despre o sumă de circa 60 de milioane de euro pentru susținerea burselor sociale, de performanță și excelență.

„Începem demersurile în două variante: să creăm procedurile în cadrul ministerului, să obținem aprobarea Comisiei. Eu sunt optimist că din 1 ianuarie vom aduce în jur de 60 de milioane de euro. O să vedem, nu spun o sumă precisă.

Este o sumă consistentă care va contribui la bursele sociale, astfel încât mulți din banii care sunt acum investiți de minister și de universități în bursele sociale să poată să meargă să susțină și burse, mai multe burse de performanță, burse de excelență. Iar fondurile specifice universităților, din veniturile proprii, să poată să fie duse și în zona studenților care nu sunt eligibili prin noile reglementări. Mă refer, de exemplu, la studenții cu taxe sau să acopere 12 luni și nu 10 luni bursa pe parcursul anului”, a spus David.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Cu cine va juca România barajul pentru Cupa Mondială 2026: Patru adversare puternice așteaptă tragerea la sorți

Publicat

Publicitate

Cu cine va juca România barajul pentru Cupa Mondială 2026: Naționala României mai are o șansă de a se califica la Cupa Mondială de anul viitor prin intermediul meciurilor de baraj. Pentru a ajunge la turneul final, tricolorii trebuie să câștige două meciuri, semifinală și finală, ambele disputate într-o singură manșă, informează alba24.ro.

Tragerea la sorți a play-off-ului are loc joi, 20 noiembrie, începând cu ora 14:00, la sediul FIFA din Zurich.

Urnele pentru tragerea la sorți vor fi următoarele (urnele 1-3 sunt stabilite în funcție de clasamentul FIFA, în timp ce în urna 4 sunt câștigătoarele de grupă din Liga Națiunilor care nu s-au clasat pe locurile 1-2 în preliminarii):

Urna 1: Italia, Danemarca, Turcia, Ucraina

Urna 2: Polonia, Țara Galilor, Cehia, Slovacia

Urna 3: Irlanda, Albania, Bosnia-Herțegovina, Kosovo

Publicitate

Urna 4: Suedia, ROMÂNIA, Macedonia de Nord, Irlanda de Nord

Cu cine va juca România barajul pentru Cupa Mondială 2026

În semifinală, România va întâlni una dintre echipele din urna 1 (Italia/Danemarca/Ucraina/Turcia) în deplasare.

Aparent, cel mai facil adversar ar fi Ucraina, o echipă pe care România a mai învins-o recent.

Dacă va învinge, naționala noastră va juca finala împotriva câștigătoarei dintr-un duel între o echipă din urna 2 și alta din urna 3, duel stabilit prin tragere la sorți.

De asemenea, gazda finalei va fi stabilită tot prin tragere la sorți.

Ediția din 2026 a Cupei Mondiale va fi găzduită de trei țări: Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada.

Până în acest moment sunt cunoscute 42 din cele 48 de participante, ultimele 6 urmând a fi stabilite în urma barajelor europene și intercontinentale.

Tragerea la sorți a grupelor Cupei Mondiale 2026 este programată în 5 decembrie, la Washington, de la ora 19:00, anunță FRF.

În semifinalele programate pe 26 martie, se împerechează echipele din urna 1 cu cele din urna 4, iar cele din urna 2 cu cele din urna 3. Formațiile din urnele 1 și 2 vor fi gazde.

Tot la tragerea de joi se vor stabili și potențialele finale, programate pe 31 martie 2026. Gazdele se vor stabili prin tragere la sorți.

Citeste mai mult

Educație

FOTO: ,,La sfat cu drepturile noastre”, acțiune a elevilor Liceului „Demostene Botez” Trușești, cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului

Publicat

Publicitate

Cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, elevii Liceului „Demostene Botez” Trușești au participat la o activitate educativă și interactivă intitulată „La sfat cu drepturile noastre” dedicată cunoașterii și înțelegerii drepturilor pe care le au ca membri ai comunității școlare și ai societății.

Activitatea a fost coordonată de profesorii Anca Duduc, Ana Ionescu, Anișoara Tudose și Cătălina Gania, care au pregătit un program variat și adaptat tuturor vârstelor.

Elevii au realizat:

• prezentări tematice, în care au explorat principalele drepturi ale copilului, exemple practice și situații reale;

• desene și afișe creative, prin care au ilustrat dreptul la educație, la protecție, la opinie și la sănătate, punând în valoare sensibilitatea și imaginația lor;

• exerciții interactive și jocuri de rol, menite să îi ajute să identifice situațiile în care drepturile lor pot fi afectate și modalități de a solicita ajutor.

Publicitate

Activitatea a avut drept scop conștientizarea importanței respectării drepturilor copilului, promovarea dialogului și încurajarea elevilor să devină cetățeni activi, responsabili și informați. Într-o atmosferă caldă și colaborativă, copiii au învățat că vocea lor contează și că fiecare dintre ei are puterea de a contribui la o lume mai dreaptă și mai sigură.

Prin aceste inițiative, Liceul „Demostene Botez” își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea armonioasă a elevilor și de a promova valori fundamentale precum respectul, solidaritatea și responsabilitatea.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending