O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
EMINESCU PEDAGOG ( V )
Într-o discuție despre Eminescu în calitatea lui și de pedagog, Toma Chiricuță consideră că această calitate implică și o abordare privind pe Eminescu didacticianul. Studiind atent, după cum am mai afirmat, articolele, rapoartele oficiale și notele din ziare ale lui Eminescu, Toma Chiricuță găsește patru idei fundamentale care vizează didactica poetului: 1) „Învățământul trebuie să fie adaptat naturii copilului, și pentru aceasta el trebuie să fie: intuitiv, afectiv și activ”; 2) „Disciplina și în general atmosfera morală a școlii sunt elemente esențiale în educația făcută prin învățământ”; 3) „Învățătorul în specie, și educatorul în general, trebuie să fie personalități bine pregătite și suficient prețuite din partea statului și a societății”; 4) „Organizarea temeinică a școlii este un lucru esențial pentru ajungerea scopurilor educației”. Pentru extragerea acestor patru idei, Toma Chiricuță a apelat la: articolul „Instrucție și educație”, raportul asupra conferințelor cu învățătorii rurali din județul Iași, raportul privitor la inspecția făcută Școlii de Fete nr. 1 din Roman având ca directoare pe doamna Z. Livescu și raportul asupra cărții lui I. Creangă și G. Ienăchescu.
Privind „Instrucție și educație”, Toma Chiricuță concluzionează: 1) „găsim o interesantă critică adusă de Eminescu sistemului de instrucție a vremurilor sale”; 2) „păcatul fundamental al acestui sistem stă în aceea că el se întemeiază pe memorarea de reguli abstracte și cuvinte”; 3) „Eminescu are un punct de vedere psihologic destul de temeinic”. Autorul acestui studiu reține din Eminescu propunerea ca limbile să fie abordate mai mult cu memoria, în timp ce matematica ar trebui predată apelând la judecată, ca cea mai importantă idee pentru didactica lui. Dar ele n-ar trebui predate în mod continuu, ci, după cum interpretează Toma Chiricuță „într-un anumit moment din procesul învățământului să predomine mai mult una din facultăți, cum le zice Eminescu memoriei, judecății etc. În timp ce copilul mai mult memorează, în chip fatal judecata va trebui să ia o parte mai mică în procesul învățării. Nu este cu putință ca într-un chip egal și simultan să se întrebuințeze toate facultățile copilului”, concluzionând că o astfel de gândire îl apropie de psihologia contemporană. Completăm interpretarea lui Toma Chiricuță cu un citat din Eminescu: „…în privirea judecății trebuie pur și simplu stabilit ca regulă, de la care nu-i permis nimănuia să se abată: nu vei da copilului să opereze decât cu lucruri pe care le-a înțeles deplin. Pe deplin fără umbră de îndoială, fără umbră de nesiguranță”.
Din teoria lui Eminescu privind didactica, Toma Chiricuță constată activismul poetului în spiritul școlii, pornit și din propria experiență de școlar. Spune Eminescu: „Eu știu chinul ce l-am avut însumi cu matematicile în copilărie, din cauza modului rău în care mi se propunea, deși de altfel eram unul din capetele cele mai deștepte. N-ajunsesem nici la vârsta de douăzeci de ani să știu tabla pitagoreică, tocmai pentru că nu mi se pusese în joc judecata, ci memoria. Și deși aveam o memorie fenomenală, numere nu puteam învăța de loc pe de rost, întrucât îmi intrase în cap ideea că matematicile sunt științele cele mai grele de pe fața pământului. În urmă am văzut că-s cele mai ușoare, desigur, pe de-o mie de părți mai ușoare decât limbile, care cer memorie multă. Ele sunt un joc cu cele mai simple legi ale judecății omenești, numai acele legi nu trebuie puse în joc goale și fără nici un cuprins, ci totdeauna aplicate asupra unor icoane văzute ochilor”.
Eminescu face și o caracterizare a obiectelor de învățământ: „La științele care se memorează (respectiv la partea lor care se memorează), cartea-i tot, pedagogu-i nimic. La științele (respectiv la părțile lor), care cer dezvoltarea judecății copilului, cartea trebuie alungată din școală, ca un ce periculos, căci pedagogul i-aicea tot”.
Activismul eminescian de care vorbeam este descoperit de Toma Chiricuță și în raportul înaintat ministerului cu privire la manualul propus de Creangă, din care reține: 1) „Chiar pagina întâia ne arată marea deosebire de metodă. Nu mai întâlnim pe învățătorul sever și țeapăn cu vergile în mână, ci un suflet uman, care se coboară la treapta sufletelor copilărești și le disciplinează, nu le siluiește. Prin jocuri copiii învață a iubi orânduiala”; 2) „C-un cuvânt, autorii cărții aplică în privirea spiritului omenesc aceeași metodă binecuvântată, pe care naturaliștii o recomandă pentru corp. Nici un om nu se întărește citind un tratat de gimnastică, ci făcând exerciții; nici un om nu se învață a judeca citind judecăți scrise gata de alții, ci judecând singur și dându-și singur sama de natura lucrurilor.” (VA URMA)