Pe 24 decembrie este Ajunul Crăciunului. Amintim că în Biserica Ortodoxă Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare se săvârseste de 10 ori pe an: în ziua praznuirii Sfântului Vasile, în Ajunul Botezului Domnului, în primele cinci duminici din Postul Mare, în joia și sâmbătă din Săptămâna Patimilor și în ziua Ajunului de Crăciun.

În celelalte duminici și zile de peste an se săvârseste Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, excepție făcând zilele aliturgice și zilele din Postul Mare în care se oficiază Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.

Ziua Ajunului este zi de ajunare, adică de nemancare până după oficierea Liturghiei Sfântului Vasile Cel Mare. Facem mențiunea că Postul Crăciunului se încheie pe 25 decembrie, în ziua praznicului Nașterii Domnului, după Sfânta Liturghie. De aceea ziua de Ajun a Crăciunului este zi de post.

Sfânta Eugenia

Sfânta Eugenia era originară din Roma. Părințîi ei, Filip și Eugenia, primind de la împărat o înalta dregătorie, au plecat în Alexandria, cu fiica lor. Pe când erau în Alexandria, fiica lor Eugenia și-a părăsit pe ascuns părințîi. S-a îmbrăcât bărbătește a luat cu ea două slujnice și într-o noapte, a fugit de-acasă. S-a dus la un episcop și a primit de la el sfântul botez. Și-a tuns părul capului, s-a numit Eugeniu și foarte de dimineață s-a dus în grabă la o mănăstire. Acolo a trăit în osteneli, în nevoințe, în trude, în privegheri de toată noaptea și a săvârșit toată virtutea. Strălucea că un mare luminator, așa că frațîi l-au rugat să le fie stareț. Nu voia, dar silit de cuvintele și de dragostea lor a primit. Și așa, nu cuvântul ci fapta a arătat tuturor pe Eugeniu mare și prea strălucit. Chipul lui ii atrăgea pe toți. Cum atrage magnetul fierul, așa atrăgea pe toți, că să se desfateze de vederea faptelor lui bune. Dar o femeie Melantia, neagră la suflet, cum ii era numele, venită cu poporul că să se închine la mănăstire, s-a îndrăgostit nebunește de chipul frumos al lui Eugeniu. Și s-a făcut că e bolnavă de o boală îndelungată și l-a rugat pe Eugeniu să-i îngăduie să-i spună boală numai lui îndeosebi, că altfel nu se poate vindecă. Melantia ii grăia cu lacrimi și cu cuvintele ei înșelătoare i-a mișcat inima lui Eugeniu. Curat la inima fiind, a primit-o, fără să-și dea seama de viclenia ei. Când s-a găsit singură cu starețul, tăciunele desfrânării a aprins și mai mult inima Melantiei spre dragoste. Și că un orb, care-și pierde lumina ochilor, aprinsă de patimă, a căutat să aducă ocară lui Eugeniu, dar pentru că nu și-a ajuns scopul, Melantia s-a dus la prefectul orașului, tatăl Eugeniei, și a făcut plângere, că în cutare mănăstire starețul înșeală cu cuvinte viclene pe femeile cinstite și că desfrânatul a îndrăznit să o necinsteasca chiar și pe ea. Când prefectul a auzit acestea s-a umplut îndată de manie și a trimis în grabă la mănăstire să aducă pe Eugeniu, starețul mănăstirii, și pe monahi. Să-i aducă legați că pe niște oameni vinovați, inchinatori mincinoși și făcători de rele, să se înfățișeze înaintea scaunului sau de judecată și să dea socoteală de faptele lor. Și s-au înfățișat părțile la judecată. A început să grăiască Melantia. A acoperit cu ocări pe dumnezeiescul stareț; l-a batjocorit și l-a defăimat cat a vrut. Strigă, și arată cu degetul pe stareț prietenilor, îl făcea ticălos, iar pe monahii de sub ascultarea lui, stricați. Cu glas mare a strigat și a zis: „Ascultați-mă toți, că va spun adevărul!” Cât este de mare răbdarea Ta, Doamne Atotputernice!

Atunci Eugenia și-a rupt hainele de pe ea și a arătat celor de față priveliște înfricoșătoare și ne mai văzută. Apoi a grăit cu indraznire tuturor: „Se cuvine că noi călugării să suferim, cu mulțumire, ocarile, batjocură și chinuirea trupului. Dar pentru că să nu se facă de batjocură haina călugărească iată va spun că sunt femeie; sunt fiica judecătorului. Judecătorul este preaiubitul mea tată. Soția lui e mama mea. Aceștia de lângă mine mi-s frați, nu-i numesc robi”.

Toți au rămas încremeniți de cuvintele Eugeniei. Oricine va fi cuprins de uimire când va află cum a pedepsit-o Dumnezeu pe Melantia. Pe când era încă la Judecată foc a căzut din cer peste casă ei și a ars până la temelie.

Zguduit de cele petrecute, tatăl Eugeniei a părăsit toată mărirea, bogăția și desfătarea vieții și s-a botezat. A ajuns pastor credincioșilor din Alexandria, și-a sfârșit viață muceniceste, omorât de săbiile necredincioșilor, și a zburat cu bucurie la cereștile locașuri.

După săvârșirea tatălui ei, mama ei împreună cu ea au părăsit Alexandria, țară cea străînă, și mănate de dor s-au dus să locuiască în Roma, patria lor. Atunci a dat porunca împăratul că toți creștinii să jertfească idolilor, de nu, să moară. Eugenia, care strălucea înaintea tuturora, că era aprinsă de dragoste pentru Hristos, a fost legată cu o piatră grea și aruncată în apă, dar a scăpat nevătămată cu minune. Pentru aceea i s-a tăiat capul cu sabia și a zburat cu bucurie spre Hristos, doritul ei Mire.

Tot în această zi, facem pomenirea:

– Sfintei Mucenițe Vasila;

– Sfântului Mucenic Filip, tatăl Sfintei Eugenia;

– Sfinților Protu și Iachint;

– Sfântului Cuvios Nicolae monahul;

– Sfântului Mucenic Ahaic;

– Sfântului Cuvios Antioh;

– Sfântului Cuvios Vitimion;

– Sfântului Cuvios Afrodisie;

– Sfântului Cuvios Grat:

– Sfântului Mucenic Ahmed.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News