Connect with us

Actualitate

CALENDAR ORTODOX 2022: Adormirea Maicii Domnului sau „Săntămăria Mare”

Publicat

Publicitate

Maica Domnului este cea mai înaltă sfinţenie omenească cunoscută şi cinstita de Sfânta Biserică, iar Adormirea Maicii Domnului este cea mai de seamă dintre sărbătorile ei. Este o sărbătoare pregătită  printr-un post de două săptămâni. Când a binevoit Hristos, Dumnezeul nostru, să ia la Sine pe Maica Sa, atunci cu trei zile mai înainte, a făcut-o să cunoască, printr-un înger, mutarea ei de pe pământ la viaţta cea cerească.

Deci, înştiinţându-se Născătoarea de Dumnezeu despre aceasta, s-a bucurat, cu bucurie mare, şi s-a suit degrabă în Muntele Măslinilor, ca să se roage. S-a întors, apoi, acasă şi a pregătit toate cele de îngropare, încredinţând, pe vecine că, mutându-se în ceruri, nu numai pe ele nu le va uita, ci pe toată lumea o va cerceta şi o va ocroti. Şi a împărţit văduvelor sărace veşmintele sale. Şi a luat, apoi, iertăciune de la toţi şi, culcându-se pe pat, a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi pentru vieţuirea în pace. Şi, binecuvântând pe toţi cei de faţă, şi-a dat sufletul în mâinile Fiului şi Dumnezeului ei. Şi multe vindecări s-au împărţit tuturor celor bolnavi, prin binecuvântarea ei.

Si, s-a făcut, atunci, tunet mare şi au venit de la marginile lumii, ca pe nişte nori, toţi Apostolii lui Hristos, la casa Maicii Domnului din Ierusalim. Si, începând Petru cântarea cea de îngropare, Apostolii au ridicat patul şi au petrecut, până la mormânt, trupul cel primitor de Dumnezeu. Şi, sosind în satul Ghetsimani şi aşezând în mormânt trupul Maicii Domnului, Apostolii au zăbovit, acolo, încă trei zile, aşteptând pe Apostolul Toma, care din dumnezeiasca rânduială, lipsea. Şi, sosind, Toma Apostolul era întristat, ca nu se învrednicise să vadă, şi el, chipul adormit al Maicii Domnului, ca şi ceilalţi Apostoli.

Deci, s-a deschis, cu hotărâre de obşte, mormântul, pentru el. Şi, dacă s-a deschis, s-au minunat, că au aflat mormântul fără sfântul ei trup şi era numai giulgiul lăsat, ca mângâiere şi mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu, cu trup cu tot, la ceruri. La Adormirea Maicii Domnului, trupul ei n-a cunoscut putrezirea, care vine după moarte, nici n-a rămas în mormânt. Maica Domnului, cu trupul schimbat, viu şi proslăvit, a fost mutată, cu trup cu tot la ceruri, ca o pârgă a întregii omeniri.

Dar, spre deosebire de Mântuitorul, ea a fost dusă la ceruri de îngeri, nu prin puterea ei, ca Mântuitorul. Şi acolo se roagă de-a pururi pentru noi. Să avem  mare  încredere  în  rugăciunea  ei,  că  ea  singură  poate  vorbi   lui   Dumnezeu,   ca   o   mamă   unui  fiu  al  ei.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip COD GALBEN de vânt pentru județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, până la ora 18:00.

Vântul va avea intensificări de 50–60 km/h, spulberând trecător zăpada.

ISU Botoșani a înștiințat autoritățile locale și a transmis măsuri pentru prevenirea situațiilor de urgență. Fenomenele sunt monitorizate permanent, iar echipajele de pompieri sunt pregătite să intervină la nevoie.

Recomandări pentru siguranța dumneavoastră:
✔️ evitați deplasările în apropierea copacilor, stâlpilor sau panourilor publicitare;
✔️ nu treceți pe lângă clădiri aflate în construcție sau cu elemente instabile;
✔️ parcați autoturismele departe de copaci sau stâlpi;
✔️ îndepărtați ramurile uscate din jurul locuinței;
✔️ nu atingeți firele electrice căzute la pământ.

Informații utile despre comportarea în situații de urgență găsiți pe www.fiipregatit.ro sau în aplicația DSU (disponibilă gratuit în Google Play și App Store).

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

APIA a plătit peste 2,5 milioane de lei crescătorilor de animale pentru luna noiembrie

Publicat

Publicitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a plătit peste 2,5 milioane de lei crescătorilor de animale pentru luna noiembrie.

Plata s-a efectuat, prin intermediul Centrelor Județene ale APIA, în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna noiembrie a anului trecut, precizează APIA într-un comunicat.

Suma totală plătită este de 2,578 milioane de lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Viitori ofițeri de poliție, în practică la Botoșani

Publicat

Publicitate

În această perioadă, 29 de studenți ai Academiei de Poliție se află în practică la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Pe parcursul acestei etape de formare profesională, studenții au ocazia să își completeze pregătirea teoretică prin activități practice desfășurate alături de polițiști cu experiență. Aceștia sunt implicați în misiuni și activități specifice domeniului ordinii publice și al investigațiilor criminale, familiarizându-se cu modul de lucru din teren, procedurile operative și responsabilitățile profesiei de polițist.

 

Stagiul de practică reprezintă un pas important în dezvoltarea lor profesională, oferindu-le posibilitatea de a dobândi experiență practică, de a se integra într-un colectiv cu experiență, într-un mediu bazat pe profesionalism și spirit de echipă.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Urmărire ca în filme: Bărbat din Stăuceni, reținut de polițiști. Se afla sub influența alcoolului și a încercat să se sustragă controlului

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 29D, în comuna Stăuceni, au efectuat semnal de oprire unui autoturism care rula cu viteză peste limita legală, însă conducătorul auto nu s-a supus, efectuând manevra de întoarcere a autoturismului.

 

Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului pe o distanță de aproximativ doi kilometri, când conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un gard. Acesta a părăsit autovehiculul și a încercat să se sustragă, însă a fost prins de polițiști și imobilizat.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana unui bărbat de 37 de ani, din comuna Stăuceni, precum și faptul că se afla sub influența alcoolului.

Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta transporta, în calitate de pasageri, alte două persoane.

Publicitate

 

Conducătorul auto a condus la sediul poliției, ulterior fașă de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending