Connect with us

Eveniment

Călătoria cu taxiul ar putea deveni un lux. Tarifele au fost aruncate în aer de un proiect de lege care a trecut tacit de Senat

Publicat

Publicitate

Un proiect de lege depus în Parlament propune modificarea legii taximetriei care, dacă va fi adoptat, ar putea aduce creșteri la tarifele de taxi. Proiectul modifică tariful de pornire care este înregistrat automat de aparatul de taxat la începutul cursei, scrie stiripesurse.ro.

Legea taximetriei ar putea fi modificată, astfel că o călătorie cu taxiul ar putea costa enorm

Legea taximetriei ar putea fi modificată, astfel că o călătorie cu taxiul ar putea costa enorm dacă este efectuată noaptea sau în afara localităţii. Potrivit unui proiect de lege care a trecut tacit de Senat și urmează să meargă la Camera Deputaților, firmele vor putea stabili un tarif de noapte, care poate fi cu până la 50% mai mare ca pe timpul zilei. Și tarifele pentru deplasările în afara localității s-ar putea majora.

Astfel, proiectul vrea să schimbe tariful de pornire. Acesta este înregistrat automat de aparatul de taxat la începutul cursei. Fiecare pasager al unui taxi ar plăti cu 2 km mai mult decât distanța pe care urmează să o parcurgă efectiv.

Tariful de pornire este înregistrat automat de aparatul de taxat la începutul cursei. El este egal cu tariful de distanță (lei/km), potrivit legislației acum în vigoare. Acum, fiecare pasager al unui taxi plătește automat cu un kilometru mai mult decât distanța parcursă efectiv. După modificarea legislației, tariful de pornire va putea fi egal cu cel mult dublul tarifului de distanță pe kilometru. Asta înseamnă că un taximetrist va putea pleca în cursă deja cu doi kilometri bifați, scrie romaniatv.net.

Tariful pentru călătoria cu taxiul, modificat radical în funcţie de destinaţie
Companiile de taximetrie vor putea percepe tarife mai mari chiar pentru cursele cu taxiul din interiorul orașelor. Proiectul de modificare a Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere vine cu mai multe reglementări care vizează aceste situații.

Publicitate

„Tariful de distanță aplicat în exteriorul localității de autorizare este mai mare cu cel mult 50% decât tariful de distanță aplicat în interiorul localității de autorizare pentru timp de zi sau de noapte, după caz”, prevede proiectul de lege.

Mai mult, legea ar putea permite utilizarea mașinilor deținute de companiile de taxi în baza unor contracte de închiriere sau comodat.

O altă noutate este că primăriile ar putea oferi servicii de taxi în localitățile în care nu există transportatori. Dreptul taxiurilor de a circula pe benzile speciale destinate transportului în comun este consolidat de noua lege.

Autoritățile locale vor putea restrânge acest drept doar dacă circulația mijloacelor de transport în comun este „grav perturbată”
„În ceea ce privește modificările aduse reglementărilor tarifelor folosite și modalităților de plată am ținut cont de realitățile pieței actuale. De eficientizarea activităților de taximetrie când este vorba de distanțe scurte. În condiții dificile de trafic. A curselor pe timp de noapte, în afara localității. De concurența foarte mare generată prin reglementarea transportului alternativ”, au spus inițiatorii în expunerea de motive a proiectului de lege depus la Senat.

În momentul de față, primăriile pot stabili tarifele în sine privind costul unui kilometru perceput de taxiuri, însă modul de aplicare a acestui tarif și raportarea lui la tariful de pornire și la tariful pe timp de noapte este prevăzut prin lege.

Sursa: stiripesurse.ro

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Sfântul Andrei: Ce nume se sărbătoresc pe 30 noiembrie. Cui îi poți spune „La mulți ani”

Publicat

Publicitate

Sfântul Andrei este sărbătorit duminică, 30 noiembrie. Cu această ocazie, cei peste 800.000 de români care poartă numele ocrotitorului României își celebrează ziua de nume.

Sfântul Andrei, „cel întâi chemat” la apostolie, era frate al Sfântului Apostol Petru, care s-a numărat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amândoi fiii pescarului Iona.

Misiunea de creştinare a neamurilor pe care a avut-o Sfântul Apostol a început după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, atunci Sfinţii Apostoli au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire.

Sfântul Apostol Andrei a avut sfârşit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în forma de X, căreia i s-a spus mai pe urmă „Crucea Sfântului Andrei”.

Sfântul Andrei se bucură la noi în ţară de o cinstire deosebită, fiind considerat Apostolul românilor sau creştinătorul poporului român. Numeroase biserici şi mănăstiri l-au luat ca ocrotitor, prăznuindu-l în fiecare an.

Semnificația numelui

Andrei înseamnă „cel dintâi chemat” la propovăduire, este, conform tradiției, și primul care a adus creștinismul pe meleagurile noastre.

Publicitate

Prenumele de Andrei și Andreea provin de la numele elen „Andreas”, derivat de la cuvântul „andreios”, care înseamnă „bărbătesc, curajos”.

Semnificația numelui Andrei vine din greacă, de la „andros” care înseamnă curaj, eroism, bărbăție, suflet puternic.

Pentru vechii greci, „andros” era esența masculinității, a puterii și totodată a înțelepciunii.

Cui îi poți spune „La mulți ani” de Sfântul Andrei

  • Andreea
  • Andra
  • Andrada
  • Andraș
  • Andruș
  • Andruța
  • Andreas
  • Andrias
  • Andries
  • Adi
  • Andi
  • Andu
  • Andru
  • Andreiu
  • Edra
  • Endre
  • Deia
  • Deea

De asemenea, ziua de 30 noiembrie, în care este celebrat Sfântul Andrei, este una bogată în semnificaţii, tradiţii şi obiceiuri.

Printre cele mai cunoscute obiceiuri se numără:

  • Așezarea usturoiului la ferestre și uși
  • Unguerea cu usturoi a vitelor sau a gospodăriilor, tot pentru protecție
  • Aprinderea luminii toată noaptea
  • Obiceiuri pentru aflarea ursitului

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Accident la Copălău! Un bărbat de 44 de ani a ajuns la spital

Publicat

Publicitate

Un accident rutier a avut loc, în această seară, pe E 58, în localitatea Cotu. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate.

Șoferul autoutilitarei, un bărbat de 44 de ani, a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Ceață densă peste județul Botoșani. Este COD GALBEN

Publicat

Publicitate

Atenție în trafic! Nu scăpăm de ceață! Meteorologii au prelungit Codul galben pentru județul Botoșani, până la ora 21:00. Din această cauză, pe drumurile din județ vizibilitatea scade sub 200 de metri, iar pe alocuri poate coborî chiar sub 50 de metri, ceea ce îngreunează considerabil deplasarea.

 

În aceste condiții, ISU Botoșani îi îndeamnă pe șoferi să circule cu prudență sporită, să reducă viteza și să respecte cu strictețe regulile de circulație, pentru siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic. Totodată, pietonii sunt sfătuiți să traverseze numai pe trecerile marcate și să se asigure temeinic înainte de a păși pe carosabil.

 

Pompierii militari rămân mobilizați permanent, 24 de ore din 24, pentru a interveni rapid în cazul situațiilor de urgență și pentru acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate. Toate evenimentele apărute la nivel județean sunt monitorizate de Centrul Operațional, care dispune imediat măsurile necesare pentru gestionarea eficientă a intervențiilor.

 

Publicitate

Informații suplimentare despre comportamentul adecvat în situații de urgență pot fi consultate pe platforma națională fiipregatit.ro, precum și în aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google CeaPlay.

Citeste mai mult

Eveniment

Cod galben de ceață prelungit în tot județul Botoșani până la ora 17:00

Publicat

Publicitate

Meteorologii au actualizat avertizările și au emis un nou Cod galben de ceață pentru întreg județul Botoșani, valabil până la ora 17:00. Din cauza fenomenelor, vizibilitatea scade sub 200 de metri pe majoritatea drumurilor, iar în zonele joase poate coborî chiar sub 50 de metri, îngreunând serios circulația.

În acest context, ISU Botoșani le recomandă șoferilor să circule cu maximă prudență, să reducă viteza și să respecte regulile rutiere, pentru a preveni incidentele în trafic. Pietonii sunt sfătuiți să traverseze doar pe marcaje și să se asigure temeinic înainte de a păși pe carosabil.

Pompierii militari rămân în dispozitiv 24 de ore din 24, pregătiți să intervină rapid în situații de urgență și să acorde primul ajutor celor aflați în dificultate. Toate evenimentele semnalate în județ sunt atent monitorizate de Centrul Operațional, care dispune imediat măsurile necesare pentru gestionarea eficientă a intervențiilor.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending