Connect with us

Eveniment

Câinii GHID, acces GRATUIT în mijloacele de transport în comun, magazine și alte spaţii alături de persoanele cu dizabilități

Publicat

Publicitate

Persoanele cu dizabilități primesc noi drepturi, inclusiv acces gratuit în mijloacele de transport în comun, magazine și alte spații, împreună cu câinii ghizi. Proiectul a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților în ședința de marți, relatează agerpres.ro.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006. Se scutește de la plata tarifului de omologare individuală perceput de Registrul Auto Român autovehiculele special modificate faţă de configuraţia iniţială, în scopul conducerii de către persoanele cu handicap.

Se asigură asigurarea accesului liber şi gratuit în toate locurile publice, inclusiv în locaţiile în care se asigură servicii publice

şi în mijloacele de transport în comun, taxiuri şi în mijloacele auto de transport alternativ, alături de câinele ghid.

Noi drepturi pentru persoanele cu handicap. Ce prevede legea

„Persoanele cu handicap beneficiază de scutire de la plata tarifului de omologare individuală perceput de Registrul Auto Român, pentru autovehiculele special modificate faţă de configuraţia iniţială în scopul conducerii de către persoanele cu handicap

pe toată durata de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap şi numai pentru autoturismul proprietate personală”, se arată în proiect.

Publicitate

Constituie discriminare refuzul conducătorului serviciului de taximetrie, precum şi al conducătorului auto de transport alternativ cu autoturism de a asigura transportul persoanei cu handicap şi a dispozitivului de mers, inclusiv accesul în taxi alături de câinele ghid.

Câinele ghid care însoţeşte persoana cu handicap grav are acces liber şi gratuit în toate locurile publice, inclusiv în locaţiile în care se asigură servicii publice şi în mijloacele de transport în comun, inclusiv în taxiuri şi în mijloacele auto de transport alternativ, potrivit proiectului.

Deputata USR Oana Ţoiu, iniţiator, a explicat că legea este un rezultat al propunerilor venite din societatea civilă, conform cărora persoanele cu dizabilităţi trebuie să aibă acces la toate drepturile lor în societate.

„Legea permite, de acum încolo, garantarea faptului că va fi asigurat accesul câinilor ghizi oriunde. (…) De asemenea, elimină o taxă nepotrivită pentru persoanele cu dizabilităţi”, a precizat deputata.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în calitate de primă Cameră sesizată. Camera Deputaţilor este for decizional, potrivit Agerpres.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Botoșani: Acțiune a polițiștilor rutieri pentru prevenirea abaterilor comise de pietoni

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră, precum și pentru prevenirea abaterilor comise de pietoni în calitate de participanți la trafic, în municipiul Botoșani.

 În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat aproximativ 60 de persoane și au oprit pentru verificări, 33 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 24 au fost aplicate pietonilor care au încălcat regulile de circulație.

 

Polițiștii rutieri vor continua astfel de acțiuni și în perioada următoare, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și protejarea vieții și integrității persoanelor.

Publicitate

 

Pentru siguranța dumneavoastră, respectați normele rutiere și manifestați un comportament preventiv în trafic.

Citeste mai mult

Eveniment

Un tânăr de 21 de ani, din comuna George Enescu, depistat la volan, deși avea permisul suspendat

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, în municipiul Dorohoi, un autoturism, condus de către un tânăr, de 21 de ani, din comuna George Enescu.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul acesta are permisul de conducere suspendat de la finalul lunii decembrie a anului 2025, pentru comiterea unor abateri la regimul rutier.

 

Mai mult decât atât, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de peste 1200 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

 

Publicitate

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Citeste mai mult

Eveniment

Și-a bătut și amenințat tatăl: Bărbat de 47 de ani, din Cândești, reținut de polițiști

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni au emis ordonanță de reținere pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din comuna Cândești, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de distrugere, amenințare și violență în familie.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 24 ianuarie 2026, acesta ar fi distrus mai multe bunuri din imobil, ulterior amenințându-l cu acte de violență pe tatăl său, de 70 de ani.

 

Mai mult decât atât, bărbatul și-ar fi agresat fizic tatăl, provocându-i suferințe fizice.

 

Publicitate

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 23 de ani, din Prăjeni, prins la volan fără permis

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis, luni, ordonanță de reținere pe numele unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Prăjeni, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 26 ianuarie 2026, acesta ar fi condus un autoturism, în localitatea Flămânzi, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Publicitate

 

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending