Connect with us

Eveniment

Cadrul național actualizat pentru recunoașterea calificărilor, pus în consultare de Ministerul Educației. Care sunt noutățile

Publicat

Publicitate

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a pus în consultare publică un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea Cadrului Național al Calificărilor (CNC). Prin acesta, se îmbunătățește transparența, comparabilitatea și recunoașterea calificărilor cetățenilor care doresc să aibă acces pe piața muncii europeană, scrie alba24.ro.

Modificarea vizează utilizarea, în CNC, a unui set de descriptori care indică rezultatele învățării exprimate sub formă de: cunoștințe, abilități și responsabilitate, autonomie, transmite ministerul.

Implementarea CNC vizează sistemul național de calificări obținute în ucenicie, învățământul secundar, precum și în învățământul terțiar universitar și nonuniversitar, atât în contexte formale, cât și în contexte informale și nonformale, din perspectiva învățării pe tot parcursul vieții.

Cadrul Național al Calificărilor. Context

În prezent, Cadrul Național al Calificărilor (CNC) este reglementat prin HG nr. 918/2013. Odată cu modificările în legislația educației, este necesară actualizarea acestuia.

Prin CNC, se face clasificarea calificărilor după criterii ce corespund unor niveluri de învățare. Acesta este corelat cu Cadrul European al calificărilor pentru învățarea pe tot parcursul vieții. CNC este structurat e opt niveluri de calificare. Fiecare nivel este definit de un set de descriptor ice indică rezultatele învățării relevante.

Principalul său obiectiv este de a sprijini cetățenii în dezvoltarea parcursurilor educaționale și a carierelor profesionale. Totodată, acesta este conceput pentru a sprijini actorii din domeniul educației, formării și ocupării forței de muncă în optimizar persoane fizice, angajatori, sindicate, furnizori

Publicitate

Se adresează: persoanelor fizice, angajatorilor, sindicatelor, furnizorilor de educație și formare, organismelor de recunoaștere a calificărilor, autorităților guvernamentale și organizațiilor internaționale.

CNC facilitează recunoaşterea, măsurarea şi relaţionarea tuturor rezultatelor învăţării şi asigură coerenţa calificărilor, a diplomelor, certificatelor și actelor de studii corespunzătoare acestora, emise de instituții autorizate/acreditate.

Cadrul Național al Calificărilor. Nivelurile de calificare

În contextul CNC, cunoştinţele sunt descrise ca fiind teoretice şi/sau faptice. Abilitățile sunt descrise ca fiind cognitive (implicând utilizarea gândirii logice, intuitive şi creative) şi practice (implicând dexteritate manuală şi utilizarea de metode, materiale, unelte şi instrumente).

Responsabilitatea şi autonomia sunt descrise ca fiind capacitatea cursantului de a aplica cunoştinţele şi abilitățile sale într-un mod autonom şi responsabil.

Nivelul 1 CNC

  • cunoştinţe generale de bază
  • abilități de bază necesare pentru a executa sarcini simple
  • munca sau studiul sub supraveghere directă într-un context structurat

Nivelul 2 CNC

  • cunoştinţe faptice de bază într-un domeniu de muncă sau de studiu
  • abilități cognitive şi practice de bază, necesare pentru utilizarea informaţiilor relevante în scopul
  • executării sarcinilor şi al rezolvării problemelor de rutină prin utilizarea unor reguli şi instrumente simple
  • munca sau studiul sub supraveghere, cu un anumit grad de autonomie

Nivelul 3 CNC

  • cunoștințe faptice, cunoașterea unor principii, procese şi concepte generale dintr-un domeniu de muncă sau de studiu
  • o gamă de abilități cognitive şi practice necesare pentru executarea sarcinilor şi rezolvarea problemelor prin selectarea şi aplicarea de metode, instrumente, materiale şi informații de bază
  • asumarea responsabilității pentru executarea sarcinilor într-un domeniu de muncă sau de studiu
  • adaptarea propriului comportament la circumstanțe, pentru rezolvarea problemelor

Nivelul 4 CNC

  • cunoștințe faptice şi teoretice în contexte largi, în cadrul unui domeniu de muncă sau de studiu
  • o gamă de abilități cognitive şi practice necesare pentru găsirea de soluţii la probleme specifice, într-un domeniu de muncă sau de studiu
  • autogestionare în cadrul liniilor directoare aferente unor contexte de muncă sau de studiu în general previzibile, dar care se pot schimba
  • supravegherea activității de rutină a altor persoane, preluând o anumită responsabilitate pentru evaluarea şi îmbunătățirea activităților de muncă sau de studiu

Nivelul 5 CNC

  • descriptor pentru ciclul scurt – studii universitare de scurtă durată, inclusiv dual corespund, rezultatelor învăţării pentru nivelul 5 al Cadrului european al calificărilor CEC.
  • descriptor pentru învățământul postliceal/terțiar nonuniversitar inclusiv dual corespund, rezultatelor învăţării pentru nivelul 5 al Cadrului european al calificărilor CEC
  • cunoștințe faptice şi teoretice cuprinzătoare, specializate, într-un domeniu de muncă sau de studiu şi conștientizarea limitelor cunoștințelor respective
  • o gamă amplă de abilități cognitive şi practice necesare pentru conceperea de soluții creative la probleme abstracte
  • gestionare şi supraveghere în situații de muncă sau de studiu în care schimbările sunt imprevizibile
  • revizuirea şi dezvoltarea performanțelor proprii şi ale altora

Nivelul 6 CNC

(descriptor pentru primul ciclu, inclusiv dual, corespunde rezultatelor învăţării pentru nivelul 6 al Cadrului european al calificărilor CEC)

  • cunoștințe avansate într-un domeniu de muncă sau de studiu, care implică înțelegerea critică a teoriilor şi principiilor
  • abilități avansate, care denotă control şi inovare, necesare pentru a rezolva problem complexe şi imprevizibile într-un domeniu de muncă sau de studiu specializat
  • gestionarea de activități sau proiecte tehnice sau profesionale complexe, prin asumarea responsabilității pentru luarea deciziilor în situații de muncă sau de studiu imprevizibile
  • asumarea responsabilității pentru gestionarea dezvoltării profesionale a indivizilor şi a grupurilor

Nivelul 7 CNC

(descriptor pentru al doilea ciclu, inclusiv dual, corespunde rezultatelor învăţării pentru nivelul 7 al Cadrului european al calificărilor CEC)

  • cunoștințe foarte specializate, unele dintre ele situându-se în avangarda nivelului de cunoştinţe dintr-un domeniu de muncă sau de studiu, ca bază a unei gândiri şi/sau cercetări originale
  • conștientizare critică a cunoștințelor dintr-un domeniu şi a cunoștințelor aflate la graniţa dintre diferite domenii
  • abilități de specialitate pentru rezolvarea problemelor în materie de cercetare şi/sau inovare, pentru dezvoltarea de noi cunoștințe şi proceduri şi pentru integrarea cunoștințelor din diferite domenii
  • gestionarea şi transformarea situațiilor de muncă sau de studiu care sunt complexe, imprevizibile şi necesită noi abordări strategice
  • asumarea responsabilității pentru a contribui la cunoștințele şi practicile profesionale şi/sau pentru revizuirea performanței strategice a echipelor

Nivelul 8 CNC

(descriptorul pentru al treilea ciclu, inclusiv dual, corespunde rezultatelor învăţării pentru nivelul 8 al Cadrului european al calificărilor CEC)

  • cunoştinţe la cel mai avansat nivel dintr-un domeniu de muncă sau de studiu sau aflate la graniţa dintre diferite domenii
  • abilitățile şi tehnicile cele mai avansate şi specializate, inclusiv abilitatea de sinteză şi evaluare, necesară pentru rezolvarea problemelor critice de cercetare şi/sau inovare şi pentru extinderea şi redefinirea cunoștințelor sau a practicilor profesionale existente
  • demonstrarea unui nivel ridicat de autoritate, de inovare, de autonomie, de integritate ştiinţifică şi profesională, precum şi a unui angajament susţinut pentru dezvoltarea de noi idei sau procese aflate în avangarda unor situații de muncă sau de studiu, inclusiv în materie de cercetare.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Fetiță de nici doi ani și mama ei, salvate din foc la Cordăreni. Un bărbat a murit

Publicat

Publicitate

Pompierii din Dorohoi au intervenit astăzi, în jurul prânzului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Cordăreni.

La sosirea forțelor de intervenție, casa ardea generalizat. În momentul izbucnirii incendiului, în locuință se aflau o tânără de 22 de ani și copiii acesteia, în vârstă de 1 an și 11 luni, respectiv 5 ani, care au reușit să iasă din interior și s-au refugiat la vecini.

Proprietarul locuinței a fost găsit în curtea casei, fiind resuscitat de o asistenta comunitară. Ulterior, echipajul Serviciului de Ambulanță Județean sosit la fața locului a continuat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a fost declarat decedat. Potrivit medicilor, acesta prezenta un traumatism frontal.

Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la o altă locuință din aceeași gospodărie.

Spre finalul intervenției, tânăra și fetița de un an și 11 luni s-au prezentat la ambulanță, acuzând arsuri la picioare, fiind transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

La intervenție au participat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SAJ, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cordăreni.

Publicitate

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.

Pentru evitarea unor astfel de tragedii, ISU Botoșani vă recomandă:

– nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;

– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

– nu lăsați ușa sobei deschisă;

– nu supraîncălziți soba;

-montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;

– nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;

– stingeți focul pe timpul nopții;

– nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Citeste mai mult

Eveniment

Conduceți prudent! Până la ora 20:00, județul Botoșani se află sub incidența unui COD GALBEN de ceață

Publicat

Publicitate

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

În funcție de condițiile locale, se poate forma polei.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca!

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Citeste mai mult

Eveniment

Ajutoare pentru pensionari, în două tranșe, propuse de PSD. Cine se încadrează și câți bani ar putea primi în 2026

Publicat

Publicitate

Ajutoare pentru pensionari, în două tranșe, propuse de PSD. Social-democrații au avansat o propunere prin care aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri reduse ar putea primi ajutoare financiare în cursul acestui an.

Măsura vizează persoanele cu pensii sub 3.000 de lei și presupune acordarea unor sume între 600 și 1.000 de lei, în funcție de nivelul pensiilor, în două tranșe.

Ajutoare pentru pensionari. Variante luate în calcul

Potrivit unor surse social-democrate, citate de Digi24, că există trei variante în acest moment în discuție:

  • Pentru pensionarii cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei, ajutorul propus este de 600 de lei. Această categorie cuprinde aproximativ 1 milion de pensionari. Pensionarii care se încadrează ar urma să primească câte 300 de lei, în lunile aprilie și decembrie.
  • Pensionarii cu venituri cuprinse între 1.501 și 2.000 de lei ar putea beneficia de 800 de lei, distribuiți în două tranșe de câte 400 de lei. Măsura s-ar aplica pentru circa 621.000 de pensionari, plățile fiind programate tot în lunile aprilie și decembrie.
  • Cel mai substanțial ajutor, de 1.000 de lei, este destinat pensionarilor cu venituri sub 1.500 de lei. Această categorie include 1,24 milioane de beneficiari, care ar primi sumele tot în două tranșe.

Impactul bugetar

Social-democrații estimează că impactul total al măsurilor asupra bugetului de stat ar fi de 2,35 miliarde de lei.

Rămâne de văzut dacă propunerea va primi susținerea necesară în cadrul Coaliției de guvernare și dacă bugetul pe anul curent poate suporta această cheltuială suplimentară.

Ministrul Muncii, Florin Manole, a susținut miercuri necesitatea echilibrului între disciplina bugetară și responsabilitatea socială. „Înțelegem nevoia economiilor la buget, dar înțelegem și nevoia de solidaritate socială și nevoia de a compensa anumite categorii sociale”, a precizat oficialul, înainte de participarea la o ședință cu Sorin Grindeanu și ceilalți miniștri PSD pe tema bugetului.

Publicitate

sursa: digi24.ro

Citeste mai mult

Administratie

FOTO: Stadionul Municipal, pregătit de joc! Intervenții pentru meciul FC Botoșani – Oțelul Galați

Publicat

Publicitate

Personalul DSA a intervenit la degajarea zăpezii de pe suprafața de joc, piste, tribune și căile de acces, în contextul partidei dintre echipa locală de fotbal FC Botoșani, în calitate de gazdă și Oțelul Galați, programată pentru 2 februarie, de la ora 20:00.

Mai mult, întrucât sunt prognozate precipitații sub formă de ninsoare în perioada următoare, s-a decis utilizarea foliei de protecție pe suprafața gazonului.

„Susținem sportul și depunem eforturi constante pentru ca toate competițiile care se desfășoară la Botoșani să aibă loc în cele mai bune împrejurări! Nu doar prin astfel de intervenții ci și prin alocarea fondurilor necesare pentru întreținerea și funcționarea stadioanelor disponibile în oraș. Pe parcursul anului 2024, sumele acoperite au fost de 1,24 milioane de lei, iar în 2025, acestea au ajuns la valoarea de 1,26 milioane de lei. Le ținem pumnii fotbaliștilor noștri, cărora le dorim să încheie acest meci cu o victorie! Hai FC Botoșani!”, a susținut primarul Cosmin Andrei.

Intervenții de degajare a zăpezii, cu toate mijloacele și resursele DSA, au avut loc și pe parcursul săptămânii trecute, atât pe Stadionul Municipal cât și pe Stadionul Victoria sau Stadionul Mecanex.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending