Connect with us

Eveniment

Ca în filme: Un moldovean dorea să ajungă în Franţa cu paşaportul unui consătean cu care semăna. S-a ales cu dosar penal

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un document de identitate care nu-i aparţine.

În data de 18 octombrie a.c., în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în ţară, pasager al unui autoturism cu destinaţia Cehia, un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, în vârstă de 26 de ani.

“La controlul de frontieră, cetăţeanul a prezentat un paşaport biometric moldovenesc. Având suspiciuni că persoana prezentă la control nu este una şi aceeaşi cu persoana din fotografia documentului prezentat colegii noştrii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constat că fizionomia feţei persoanei în cauză nu este una şi aceeaşi cu cea din fizionomia persoanei din fotografia documentului prezentat, paşaportul  aparţinând unei alte persoane.

Totodată, colegii nostrii au descoperit că bărbatul în cauză figurează cu o alertă privind refuzul intrării, emisă de Franţa din iulie 2022”, au explicat polițiștii de frontieră de la Botoșani.

Bărbatul a recunoscut că documentul îi aparţine unui concetăţean de la care l-a împrumutat, considerând că seaman cu acesta, în scopul de a ajune pe teritoriul Uniunii Europene, întrucât are interdicţie de intrare pe spaţiul European, dorind să obţină un loc de muncă mai bine plătit pe teritoriul Franţei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii falsul privind identitatea şi trecerea frauduloasă a  frontierei de stat.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Accident spectaculos la Trușești: O mașină s-a răsturnat pe cupolă după ce a lovit un autoturism parcat

Publicat

Publicitate

Un accident rutier a avut loc în această seară pe drumul național DN 29D, la ieșirea din localitatea Trușești spre Guranda. O mașină s-a răsturnat pe cupolă după ce a lovit un autoturism parcat pe marginea drumului.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Echipajele de intervenție au constatat că nu existau persoane încarcerate. Șoferul autoturismului, un bărbat de 38 de ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului, însă a refuzat transportul la spital.

Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, iar cazul a rămas în atenția poliției pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale evenimentului.

Reprezentanții ISU Botoșani reamintesc conducătorilor auto importanța prudenței la volan, a adaptării vitezei la condițiile de drum și a respectării regulilor de circulație, pentru siguranța tuturor participanților la trafic.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Accident pe strada Pacea din Botoșani: Mamă și un copil de 6 ani, transportați URGENT la spital

Publicat

Publicitate

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe strada Pacea din municipiul Botoșani, unde două autoturisme s-au ciocnit violent.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, precum și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.

Din fericire, niciuna dintre persoanele aflate în autoturisme nu a rămas încarcerată. Două persoane – o femeie de 26 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 6 ani – au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au acționat pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

DSVSA Botoșani ar putea fi integrat într-un proiect româno-ucrainean pentru modernizarea laboratoarelor și siguranța alimentară

Publicat

Publicitate

Cooperarea româno-ucraineană în domeniul sanitar-veterinar ar putea fi extinsă prin noi proiecte comune, unul dintre acestea vizând direct Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Botoșani.

O delegație a ANSVSA, condusă de președintele Alexandru Nicolae Bociu, a efectuat joi o vizită de lucru la punctul de trecere a frontierei Isaccea – Orlivka, în regiunea Odesa, pentru consolidarea colaborării cu serviciile veterinare din Ucraina.

Discuțiile au vizat armonizarea certificatelor sanitare, schimbul de experiență privind vaccinurile utilizate în sectorul avicol și monitorizarea transporturilor de animale și produse alimentare.

Totodată, în cadrul dialogului bilateral, a fost amintit proiectul „Border Laboratory Initiative for Safety & Security”, aflat în evaluare, care ar urma să fie derulat între DSVSA Botoșani și Laboratorul Regional Zakarpatia, cu un buget de peste 740.000 de euro.

Proiectul ar contribui la modernizarea laboratoarelor sanitar-veterinare, creșterea capacității de testare și consolidarea cooperării transfrontaliere între România și Ucraina.

„Parteneriatul dintre serviciile veterinare din cele două țări este esențial pentru siguranța alimentară și sănătatea publică. Prin dialog și proiecte comune, construim încrederea necesară unui sistem de control eficient și transparent”, a transmis președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, citat de agerpres.ro.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din Gulioaia va fi sfințită de Mitropolitul Teofan. Moment de aleasă bucurie pentru oamenii din Dângeni

Publicat

Publicitate

Întreaga comunitate din satul Gulioaia, comuna Dângeni, trăiește zile de profundă emoție și împlinire duhovnicească. Duminică, 19 octombrie 2025, va avea loc slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților”, un eveniment mult așteptat de credincioșii locului.

Slujba de sfințire va fi oficiată, începând cu ora 08:15, de către Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Este un moment cu totul special, care încununează ani de efort, credință și dăruire ai comunității parohiale din Gulioaia.

Noua biserică, ridicată cu trudă și speranță, devine acum un loc de rugăciune, lumină și comuniune pentru toți cei care i-au fost aproape. După slujba de sfințire, potrivit tradiției, credincioșii vor putea intra și se vor putea închina în Sfântul Altar, un gest cu semnificație aparte, rezervat doar zilelor de târnosire.

„Această zi este o binecuvântare pentru întreaga noastră comunitate. Mulțumim tuturor celor care au sprijinit ridicarea bisericii și au fost alături de noi în credință și rugăciune”, a transmis preotul paroh Ureșiu Mihai, cel care a coordonat cu devotament lucrările și pregătirile pentru marele eveniment.

Slujba de sfințire a bisericii din Gulioaia reprezintă nu doar o sărbătoare locală, ci și o mărturie a credinței vii care unește oamenii din satele botoșănene. Această zi aduce aminte de rădăcini, de liniște și de puterea rugăciunii care leagă sufletele în aceeași nădejde.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending