Connect with us

Actualitate

Bursele de merit vor fi primite din 1 septembrie 2025 doar de primii 4-5 elevi din clasă, dacă au avut media între 9 și 10 în anul școlar trecut

Publicat

Publicitate

Bursele pentru elevi au fost reconfigurate potrivit legii 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare (așa-numita Lege Bolojan). Actul normativ modifică în mai multe puncte Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, iar articolul vechi pentru burse este abrogat. Astfel că rămân doar 3 tipuri de burse din 5, plus bursele pentru mame minore, scrie edupedu.ro.

Este vorba despre bursele de merit, bursele sociale și bursele tehnologice. Bursele de merit vor fi reduse ca număr, conform noilor condiții: doar pentru 15% din elevii fiecărei clase, cu condiția să aibă media între 9 și 10, potrivit ministrului Educației. Criteriile de note nu sunt în lege, acestea vor fi în metodologia-cadru de acordare a burselor care stabilește și cuantumul acestora și care urmează să fie aprobată prin hotărâre a Guvernului.

Exemple de calcul pentru bursele de merit într-o clasă, în funcție de numărul de elevi:

Număr elevi în clasă 15% calculat Burse de merit (rotunjit în sus)
20 3.0 3
21 3.15 4
22 3.3 4
23 3.45 4
24 3.6 4
25 3.75 4
26 3.9 4
27 4.05 5
28 4.2 5
29 4.35 5
30 4.5 5
31 4.65 5
32 4.8 5
33 4.95 5
34 5.1 6

Bursele pentru olimpici dispar, la fel și cele de reziliență. Ministrul Daniel David a avut și un mesaj pentru olimpicii internaționali, după ce a decis să le taie bursele de excelență:„ din premiul primit îți permiți cu siguranță să-ți dai tu o bursă de merit în fiecare lună”, a spus acesta.

Valoarea burselor rămâne la fel ca anul trecut, conform ministrului Educației: 450 de lei bursa de merit și 300 de lei bursa socială, în anul școlar 2025-2026.

Redăm forma articolului din legea 141/2025 privitor la burse:

Publicitate

„După articolul 108 se introduce un nou articol, art. 1081, cu următorul cuprins:

„Art. 1081. — (1) Elevii de la cursurile cu frecvență de zi din învățământul preuniversitar de stat obligatoriu beneficiază de burse. Metodologia-cadru de acordare a burselor și cuantumul acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar.

(2) Bursele care se acordă elevilor din sistemul de învățământ preuniversitar de stat sunt:

a) bursă de merit;

b) bursă socială;

c) bursa tehnologică, pentru elevii care frecventează învățământul profesional.

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), elevii din unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional beneficiază, de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, de:

a) burse sociale, dacă sunt școlarizați fără taxe;

b) burse tehnologice, pentru elevii care frecventează învățământul profesional, dacă se încadrează în specializările și condițiile stabilite prin metodologia-cadru.

(4) Elevii care beneficiază de bursă socială au dreptul la păstrarea confidențialității asupra identității, datelor cu caracter personal și informațiilor referitoare la situația de dificultate în care se află.

(5) Dreptul la bursă socială al elevilor proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, se acordă în baza deciziei de stabilire a dreptului la ajutor de incluziune a familiei elevului. Acordarea dreptului se face în urma comunicării de către agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București a listei elevilor care frecventează învățământul cu frecvență, proveniți din familii beneficiare de ajutor de incluziune, în luna anterioară celei de raportare a listei.

(6) Bursele sociale se acordă în baza unor condiții privind venitul mediu net pe membru de familie, supus impozitării, conform hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1).

(7) Prin excepție de la prevederile alin. (6), în cazul elevilor cu situații medicale speciale, inclusiv al elevilor cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul «Școlii din Spital» sau la domiciliu, al elevilor care revin după școlarizarea din cadrul «Școlii din Spital» în unitatea de învățământ preuniversitar la care au fost înmatriculați anterior, al elevilor asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, precum și al elevilor orfani de unul sau de ambii părinți, bursa socială nu este condiționată de venitul mediu net pe membru de familie, supus impozitării.

(8) Elevii înscriși în «Școala din Spital» beneficiază de burse sociale necondiționate de venitul mediu net pe membru de familie, supus impozitării, și pot beneficia și de burse de merit sau de burse tehnologice.

(9) Sumele alocate pentru bursele elevilor sunt neimpozabile și nu sunt luate în considerare la calculul venitului mediu net lunar pe membru de familie, necesar pentru obținerea venitului minim garantat, precum și pentru alte beneficii sociale.

(10) Elevii pot beneficia și de alte tipuri de burse, pe bază de contract încheiat cu operatori economici ori cu alte persoane juridice sau fizice sau acordate de autoritatea publică locală sau județeană. Acestea pot fi cumulate cu bursele provenite de la bugetul de stat.

(11) Elevii străini din învățământul preuniversitar pot beneficia de burse, potrivit prevederilor legale.

Citește întreg articolul pe edupedu.ro

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

VIDEO: O casă s-a făcut scrum la Cordăreni

Publicat

Publicitate

Un bărbat din localitatea Grivița, comuna Cordăreni, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu. Incidentul s-a produs în această seară.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cordăreni. Aceștia au constatat că locuința ardea în totalitate. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de două ore.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs după ce proprietarul a încercat să aprindă focul folosind benzină. Bărbatul, în vârstă de 75 de ani, a suferit arsuri la față și mâini, fiind preluat de echipajul SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente vă recomandăm să nu aprindeți focul cu benzină, gaz sau motorină! Vă puneți viața în pericol, dar și lucrurile pentru care ați muncit de-a lungul timpului.

Benzina, gazul sau alte lichide inflamabile nu trebuie folosite niciodată pentru aprinderea focului în sobă. Acestea sunt foarte periculoase și pot produce incendii.

Aveți grijă să nu folosiți alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FC Argeș – FC Botoșani 0-0, în Superligă

Publicat

Publicitate

FC Argeș și FC Botoșani au remizat, 0-0, la Mioveni, în duelul „revelațiilor” absolute ale acestui campionat. Rezultatul e convenabil amândurora: moldovenii rămân pe o poziție excelentă, Piteștiul strânge puncte ca o furnicuță în goana spre un play-off ce părea science-fiction la începutul sezonului!, scrie gsp.ro

Cronică de Remus Dinu la FC Argeș – FC Botoșani 0-0

Duelul „revelațiilor” Superligii, într-un scenariu neverosimil dacă stăteai să-l ticluiești la începutul sezonului.

Argeșul lui Andone, abia reîntors printre băieții cei mari după anii de de exil la „matineu”, a ajuns, peste noapte, una dintre echipele redutabile ale campionatului. După ce le-au „altoit” pe CFR și Rapid, alb-violeții urmau să-și regleze conturile cu alt new-entry în Top 6, (aproape) indestructibila FC Botoșani, locul secund și cu perspective Grozave de aici înainte.

Din nou fără Caio Martins, pentru a treia etapă la rând în afara primului „11” – astăzi nici pe foaie – Argeșul a început vizibil mai bine duelul de la Mioveni.

Ce ocazii au ratat piteștenii!
Cu un Botoșani parcă mai lent și nearticulat decât de obicei, gazdele au irosit o șansă nemaipomenită în minutul 13, când Matos, excelent găsit de Briceag, l-a iertat pe Anestis din câțiva metri.

Publicitate

„Șefii” contraatacurilor – 10 goluri reușite astfel în acest sezon – piteștenii au fost mult mai amenințători în startul mecului, adoptând cu brio și rolul echipei care știe să dicteze ostilitățile.

Setați, parcă, pe „modul remiză”, o tactică care le-a mai adus moldovenilor puncte anul acesta, oaspeții au preferat să rămână timizi la cutie și să neutralizeze atacurile Argeșului. „Eternul” Ongenda, magul Botoșaniului, a încercat să înlăture monotonia de la distanță, dar execuțiile francezului au fost caraghioase.

După ce șutul lui Blagaic „mângâiase” bara, cea mai mare șansă a reprizei (33′) a venit fix înainte de pauză. „Vulturii” au mai zguduit o dată stâlpul porții lui Anestis, de data asta prin Bettaieb, iar moldovenii scăpau miraculos după una dintre cele mai străvezii prestații ale sezonului. Ce ne va rezerva partea a doua?

În primul rând, o altă oportunitate majoră pentru băieții lui Bogdan Andone (49′)! Până și vigilentul Anestis a fost luat prin surprindere de traiectoria neprevăzută pe care mingea lovită cu creștetul de Vadim Rață a luat-o, dar Botoșaniul a rămas abonată la șansă.

FC Argeș – FC Botoșani / Sursă foto: sportpictures.eu

Putea fi seara lui Mailat
Fără să renunțe neapărat la registrul plicticos afișat până atunci, moldovenii au fost la câțiva centimetri de deschiderea scorului în minutul 62, pe un contraatac care a năucit apărarea compactă a piteștenilor.

Mailat, angajat excelent într-o ipostază din care de obicei nu ratează, a împins mingea pe lângă Lazar, pentru ca Tofan, în disperare de cauză, să blocheze salvator când mingea se pregătea să treacă de linia porții. În sfârșit iese la rampă și Botoșaniul, după o oră profund neconcludentă.

Deși Argeșul începuse aventuros și repriza a doua, Bogdan Andone a ordonat treptat retragerea, anticipând că Botoșaniul va tinde să-și etaleze tot mai amenințător potența. Cu piteștenii trecuți pe pilot automat, defensiva lui Grozavu a răsuflat în sfârșit ușurată, jocul încâlcindu-se într-o luptă haotică și fără discernământ la jumătatea terenului.

Previzibil, tabela a „amorțit” în poziția inițială, un 0-0 care menține „focul” viu în ambele echipe.

Situația în timp real în Superligă

Citeste mai mult

Eveniment

Vortex polar: Cum va influența vremea în România, înainte de Crăciun. Anunțul meteorologilor

Publicat

Publicitate

Vortex polar: Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat datele privind evoluția probabilă a vortexului polar și cum ar putea influența vremea în România și Europa, înainte de Crăciun, scrie alba24.ro.

Meteorologii au anunțat deja, în prognoza pe patru săptămâni, răcirea vremii până în 15 decembrie. Din 16 decembrie se mai încălzește până la valori neobișnuite de 9-10 grade în majoritatea regiunilor și chiar 12-13 grade în vest.

Apoi temperaturile coboară treptat și va fi frig de Crăciun. Dacă în 24-25 decembrie vor mai fi între 4 și 8 grade, minimele vor fi preponderent negative. Iar din 26 decembrie, maximele scad la 1-3 grade în nord și la munte. Este posibil să ningă sau să fie perioade cu ploi în 25-27 decembrie.

Vortex polar

Datele meteorologilor, bazate pe cele ale European Center for Medium Weather Forecast (ECMWF), indică o slăbire rapidă a vortexului polar stratosferic până la mijlocul lunii decembrie 2025.

”La nivelul de 10 hPa, viteza vântului mediu ar putea scădea de la aproximativ 25–30 m/s (caracteristică unui vortex stabil sau ușor slăbit) până spre valori sub 15 m/s, ceea ce sugerează o perturbare stratosferică și un vortex slab, cu ondulații ale circulației vestice.

O astfel de perturbare a vortexului poate duce la alternanțe între perioade mai blânde și episoade reci, chiar geroase, în Europa, prin intruziuni repetate de aer polar”, anunță ANM.

Publicitate

Apoi, în următoarea săptămână se poate înregistra o stabilizare a vortexului, o creștere a vitezei medii spre valori care pot depăși 30 m/s.

”După data de 22 decembrie, 2025, probabilitatea este mare ca circulația să se mențină de la vest la est, valorile vitezei medii să nu coboare sub 20 m/s sau, în cazul unei creșteri, să nu depășească 40-45 m/s.

Având în vedere distribuția membrilor modelului ECMWF, un scenariu destul de posibil ar putea fi cel în care vortexul ar slăbi din nou, dar la valori ale vitezei mai mari decât la mijlocul lunii decembrie. Prin urmare, se conturează un posibil regim de alternanțe între intervale mai calde decât normal și episoade reci sau chiar geroase”, mai anunță ANM.

Cum influențează vortexul polar vremea în Europa și România

Meteorologii explică faptul că procesele dinamice și termodinamice din atmosferă sunt foarte complexe.

”O perturbație oricât de mică la orice nivel al atmosferei se propagă atât pe verticală cât și pe orizontală și determină modificări ale evoluției vremii, de la scară globală la scară locală, acestea nefiind identice peste tot. Dacă deasupra continentului american se produce un transport de aer rece, în compensare, deasupra Europei ar putea să ajungă un aer cald.

În plus, și intervalul după care se va resimți în fiecare regiune în parte influența acestor perturbații este de la câteva ore, până la câteva săptămâni sau chiar luni. Toate acestea depind de procesul și zona din atmosferă în care se produc.

În sezonul rece din fiecare emisferă, de interes major sunt condițiile stratosferice din zona polară. În această perioadă se formează vortexul polar stratosferic, cel mai bine definit în jurul nivelului de 10 hPa (aproximativ 30 km altitudine).

Vortexul polar stratosferic este o regiune extinsă de presiune scăzută și aer foarte rece, specifică fiecărei emisfere, și care se dezvoltă la altitudini mari în stratosferă. În această zonă, vânturile vestice puternice organizează o circulație ce menține aerul rece concentrat în apropierea polului.

Cum se pot produce episoade de vreme foarte rece

Atunci când vortexul este puternic, vânturile vestice intense păstrează aerul rece în zona arctică, reducând probabilitatea ca acesta să avanseze spre latitudinile temperate.

În astfel de situații, circulația atmosferică este, în general, mai stabilă, iar episoadele de vreme foarte rece tind să fie mai puțin frecvente. Sub influența undelor atmosferice de mare amplitudine generate în troposferă (unde Rossby), vortexul polar stratosferic poate slăbi, se poate deforma sau, în anumite situații, se poate fragmenta pentru scurt timp.

Aceste perturbări apar adesea în contextul unor încălziri stratosferice bruște, iar vânturile vestice se reduc semnificativ sau chiar se inversează.

Slăbirea sau deformarea vortexului are consecințe pentru vremea de la latitudini medii, deoarece favorizează coborârea aerului rece de origine arctică și poate conduce la valuri puternice de frig”, explică experții ANM.

Condiții meteo în perioada 13-19 decembrie

Din 8 decembrie s-a manifestat un fenomen atmosferic specific sezonului rece și anume inversiunea termică din straturile inferioare ale atmosferei, explică ANM.

”A fost observată o situație atipică, caracterizată prin temperaturi mai ridicate în zonele înalte de relief comparativ cu regiunile de câmpie unde s-au semnalat frecvent nori stratiformi, ceață și burniță, arată sursa citată.

Ce este inversiunea termică

Potrivit ANM, în condiții normale, temperatura aerului scade odată cu creșterea altitudinii.

”În timpul unei inversiuni termice se întâmplă exact opusul: aerul rece rămâne blocat la sol, iar deasupra lui se găsește un strat de aer mai cald, astfel încât temperatura crește cu înălțimea. Acest „capac” de aer cald inhibă mișcările verticale ale maselor de aer, în consecință, nu permite amestecarea acestora, astfel că ceața, particulele de poluanți și fumul rămân captive în stratul de aer din vecinătatea solului”, spun meteorologii.

România, sub influența unui anticiclon

În ultimele zile, România s-a aflat sub incidența unui anticiclon, respectiv o zonă de presiune atmosferică ridicată, caracterizată prin vânturi ce se rotesc în sensul acelor de ceasornic și care asigură mișcări descendente ale aerului.

Acest proces contribuie la încălzirea aerului în straturile superioare, ceea ce creează un strat cald deasupra, ingredientul-cheie pentru formarea și menținerea inversiunilor termice.

Mai mult decât atât, se indică prezența unui sistem anticiclonic extins peste mare parte a continentului, fiind observată o situație de blocaj atmosferic.

Acest sistem anticiclonic va persista, deși va avea variații minore, și chiar se va intensifica în zilele următoare, până în jurul datei de 19 decembrie.

De marți, 16 decembrie, arealul de inversiune termică va cuprinde mare parte a teritoriului.

România se va afla în regim anticiclonic până la finalul săptămânii viitoare. Vor fi ”condiții meteorologice caracterizate prin inversiune termică, umezeală relativă ridicată și circulație slabă a aerului, nefavorabile dispersiei poluanților atmosferici”, mai anunță ANM.

Citeste mai mult

Cultura

Ansamblul de datini și obiceiuri Tudoreanca al Căminului cultural Tudora, la Festivalul de datini și obiceiuri „Am venit să colindăm florile dalbe”

Publicat

Publicitate

Festivalul de datini și obiceiuri ‘Am venit să colindăm florile dalbe’, eveniment organizat anual cu scopul de a prezenta publicului tradițiile de Crăciun și Anul Nou, se va desfășura, în weekend, la Muzeul Național al Satului ‘Dimitrie Gusti’.

Sâmbătă, începând cu ora 13:00, pe scena din Sala Victor Ion Popa vor fi prezenți colindătorii Grupului folcloric Perinița din Otopeni (Ilfov), Petronela Axintioaiei și Grupul de colindători Glasul satului Știrbey, Cristina Diaconescu, Ansamblul ‘Dor, lior dor’ al Școlii de Muzică Populară Românească din București (coordonator, Narcisa Baleanu), informează instituția muzeală.

De asemenea, va fi lansat volumul ‘De-un călin mălin’, folclor poetic din satul Călărașii Vechi, județul Călărași, o culegere realizată în teren între anii 1987 și 1991 de Vasile Marian Ghica, Tezaur Uman Viu.

Duminică, de la ora 12:00, pe platoul de la intrarea în clădirea Arhondaric (șos. Kiseleff nr. 28) va avea loc adunarea cetelor pentru parada obiceiurilor de Crăciun și Anul Nou. Vor fi prezenți colindători din toată țara: grupul de datini Cetinița din Focșani (Vrancea), grupul de datini Ceplenița din Iași, grupul de colindători Gorjeanca din Târgu Jiu, Gorj, Căiuții din Tudora, Ansamblul de datini și obiceiuri Tudoreanca al Căminului cultural Tudora, Botoșani, ansamblul de datini și obiceiuri Străjerii din Dolhești, Suceava, Ansamblul de obiceiuri Datina – Vălăret, Deleni, Vaslui.

În cele două zile ale evenimentului va avea loc și un târg al meșterilor populari cu obiecte realizate de aceștia.

Târgul va fi deschis între orele 9:00 și 17:00 iar accesul la eveniment se face pe baza biletului de intrare: adulți – 40 lei, seniori – 20 lei, elevi/studenți – 10 lei.

Publicitate

Vechi de secole, colindul reprezintă trăirile profunde ale popoarelor de pe aceste meleaguri, trecând testul timpului și mișcând sufletele celor care le ascultă. Colindele aduc speranță pentru anul care vine, perioada lor culminând cu Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, prin care bucuria a intrat în lume. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending