Connect with us

Actualitate

Burse școlare 2024-2025: Noi reguli aprobate de Guvern

Publicat

Publicitate

Se introduce bursa de reziliență, ca formă de stimulare a elevilor în vederea obținerii progresului în învățare. Bursa de reziliență și bursa de merit reprezintă forme de stimulare a elevilor, în vederea obținerii progresului în învățare și a performanței școlare. Guvernul a aprobat în 28 iunie noi reguli de acordare a burselor școlare. Se introduce oficial bursa de reziliență și se modifică unele criterii pentru cea de merit, scrie alba24.ro.

 

Este vorba despre schimbări anunțate încă din primăvara acestui an, acum aprobate prin Ordonanță de urgență.

Bursa de reziliență pentru a motiva elevii cu rezultate medii să obțină rezultate mai bune. Se acordă pentru elevii cu medii între 7 și 9,50.

Bursa de merit este pentru elevii care obțin performanțe școlare (medii peste 9,50).

Cuantumul minim al burselor se aprobă prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației la propunerea CNFIP. Pentru anul școlar 2024-2025 se menține cuantumul burselor la nivelul anului școlar 2023-2024.

Publicitate

Modificările sunt la Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Burse școlare 2024.2025. Tipuri de burse și cuantum

  • bursă de excelență olimpică (I și II):
    • pentru locul I: echivalentul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la data acordării acesteia
    • pentru locul al II-lea: 75% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată la data acordării acesteia
    • pentru locul al III-lea: 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată la data acordării acesteia
    • pentru menţiune: 25% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată la data acordării acesteia
  • bursa de merit: 450 lei/lună
  • bursa de reziliență: 300 lei/lună
  • bursă socială: 300 lei/lună
  • bursă tehnologică: 300 lei/lună

Burse școlare 2024-2025: Cum se acordă

Se stabilește modalitatea de alocare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar, după cum urmează:

  • a) numărul burselor de merit cumulate cu numărul burselor de reziliență se acordă pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor și condițiilor stabilite prin metodologia-cadru
  • b) bursele de reziliență se acordă și pentru elevii cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, în anul școlar următor revenirii în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior
  • c) bursele sociale se acordă pentru toți elevii care se încadrează în criteriile și condițiile stabilite prin metodologia-cadru
  • d) bursele tehnologice se acordă pentru elevii care frecventează învățământul tehnologic și care se încadrează în condițiile stabilite prin metodologia-cadru
  • e) bursele de excelență olimpică I și II se acordă pentru toți elevii care au obținut distincțiile prevăzute la alin. (11) lit. a) și b), cu respectarea prevederilor metodologiei-cadru.

La art. 108 după alin.(12) se introduce un nou alineat, alin.(121), cu următorul cuprins:

”(121 ) În situația în care nu sunt îndeplinite condițiile stabilite prin metodologia-cadru astfel încât, la nivelul clasei de gimnaziu sau de liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar să se acorde un număr de burse de merit, cumulate cu un număr de burse de reziliență egal cu procentul de 30%, aceste burse se acordă într-un procent mai mic de 30”.

Burse școlare 2024-2025: Bursele de excelență olimpică

Sunt definite categoriile de distincții/premii pentru care se acordă bursa de excelență olimpică I, respectiv:

  • premiile I, II, III sau mențiune sau medalii asimilate acestor distincții, la olimpiadele școlare internaționale
  • elevilor care obțin locurile I, II și III sau mențiune la campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației, la Jocurile Olimpice, Jocurile Paralimpice, Jocurile Olimpice de Tineret.

Bursele de excelență olimpică I se acordă lunar elevilor de gimnaziu și liceu, pe întreaga durată a anului școlar următor obținerii distincției. De bursa de excelență olimpică I beneficiază și elevii aflați în mobilitate internațională, pe durata mobilității, dar nu mai mult de anul școlar în care a fost acordată bursa. Elevii din ultimul an de studii liceale primesc un premiu în cuantum egal cu valoarea cumulată a bursei pentru un an școlar.

Burse școlare 2024-2025. Criterii: nota la purtare, absențe

Acordarea bursei de excelență, bursei de merit, bursei de reziliență sau bursei tehnologice și se va face sub condiția ca elevul beneficiar să fi obținut media 10 la purtare sau calificativul foarte bine la purtare la finalul anului școlar anterior.

În situația în care elevii acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de excelență, bursa de reziliență, bursa de merit, bursa socială, respectiv bursa tehnologică, după caz, pentru luna respectivă.

Burse școlare 2024-2025. Bursa socială

Bursa socială reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socioeconomic sau din grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, în vederea susținerii participării la activitățile didactice și a prevenirii abandonului școlar.

Se lărgește cadrul beneficiarilor de bursa socială prin includerea elevilor cu vârsta de până în 30 de ani. Aceștia trebuie să fie neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă”.

Bursa socială se stabilește prin raportare la întregul venit supus impozitării.

Verificarea veniturilor declarate de părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori, în vederea acordării dreptului la bursă socială, de către unitatea de învățământ, se face prin solicitarea eliberării unui document care să ateste situația veniturilor declarate la organul central fiscal în a cărui rază teritorială se află beneficiarul.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Luna străbate zona de cer în care se află Pleiadele. Fenomenul poate fi urmărit cu ochiul liber, dacă e senin

Publicat

Publicitate

Luna traversează, în noaptea de vineri spre sâmbătă, zona de cer în care se află roiul stelar Pleiade, informează dr. Adrian Șonka, astronom la Observatorul „Amiral Vasile Urseanu”, scrie alba24.ro.

„În doar șase ore, Luna va trece peste cele mai strălucitoare stele din roi, iar noi vom putea observa cu ochiul liber, prin binoclu sau telescop, numeroase dispariții și reapariții de stele. Fenomenul nu se va mai repeta în 2025. (…)

Eu vă propun să stați comod și să priviți timp de câteva ore această trecere, începând cu ora 22:30, când Luna se află spre răsărit.

Nu trebuie să știți unde sunt Pleiadele: căutați Luna, pentru că se va afla chiar în dreptul lor”, a scris Adrian Șonka pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres.

Într-o declarație pentru Radio România Actualități, astronomul a explicat că, prin trecerea Lunii în fața roiului stelar Pleiade, se produc mai multe ocultări succesive ale stelelor.

„Luna se mișcă pe cer și acoperă stelele din roi, care dispar și apoi reapar; și dispar, și reapar. Se numesc ocultații. Și se văd frumos, dacă e senin”, a precizat el.

Publicitate

De asemenea, Șonka a atras atenția asupra unui alt fenomen ce va putea fi observat doar prin telescop, în luna noiembrie, când inelele lui Saturn nu vor mai fi vizibile.

Astronomul a subliniat că fenomenul are loc o dată la 15 ani și a mai putut fi urmărit ultima dată în 2009.

„Saturn se va vedea fără inele. Acestea se vor observa doar din muchie – fiind foarte subțiri, nu se mai disting prin telescop. Deci, veniți la observator”, a precizat Adrian Șonka.

Citeste mai mult

Eveniment

DSU dezminte afirmațiile BNS privind concedierile: Măsurile propuse nu au niciun impact asupra personalului operativ

Publicat

Publicitate

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) dezminte, vineri, afirmațiile Blocului Național Sindical (BNS) potrivit cărora s-ar pregăti concedieri în serviciile de ambulanță și creșterea costurilor de funcționare prin reorganizarea acestora, susținând că măsurile propuse nu au niciun impact asupra personalului operativ din cadrul serviciilor de ambulanță.

DSU a clarificat că nu se va face nicio concediere în rândul personalului operativ, care include pompierii și medicii SMURD. Măsurile propuse de DSU vizează doar posturile de conducere și pe cele din administrație, în vederea unei optimizări a structurii organizatorice.

DSU susține că prin aceste măsuri se dorește o mai bună eficiență a sistemului, fără a fi afectată activitatea de intervenție.Blocul Național Sindical susține că DSU vizează o restructurare care va duce la concedierea unui număr de 5.000 de angajați din sistem, inclusiv a celor operativi.

Agerpres

Citeste mai mult

Eveniment

ANCOM: Utilizatorii de servicii de telefonie și internet trebuie informați la depășirea abonamentului. Obligații pentru furnizori

Publicat

Publicitate

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) remintește că utilizatorilor de servicii de telefonie și de acces la internet au dreptul de fi informați atunci când consumă integral resursele incluse în abonament.

Același drept îl au și când acumulează costuri suplimentare de 250 lei (50 euro), fără TVA, peste valoarea abonamentului.

ANCOM a impus furnizorilor aceste obligații pentru a spori transparența și pentru a le permite utilizatorilor să își controleze mai bine costurile rezultate din utilizarea serviciilor de comunicații electronice, transmite autoritatea.

ANCOM: obligații pentru furnizorii de servicii de telefonie și internet

Furnizorii de servicii de comunicații electronice au obligația legală de a informa utilizatorii în două situații critice de consum:

la epuizarea resurselor incluse în abonament – când volumul de servicii (minute, SMS, date mobile etc.) inclus în planul tarifar este consumat în totalitate
la atingerea unui prag de consum suplimentar de 250 lei (50 euro), fără TVA – atunci când utilizatorii depășesc valoarea abonamentului și acumulează costuri suplimentare în cuantum de 250 lei (50 euro), fără TVA, furnizorii sunt obligați să emită o notificare clară și promptă. În funcție de politica comercială a furnizorilor, acest cost suplimentar poate include și costurile înregistrate la accesarea serviciilor cu valoare adăugată.

Publicitate

Aceste obligații se aplică și utilizatorilor finali microîntreprinderi, întreprinderi mici sau organizații nonprofit dacă aceștia nu au convenit în mod explicit să renunțe în tot sau în parte la aplicarea lor.

În cazul în care există neclarități cu privire la serviciile facturate, utilizatorii au posibilitatea de a consulta facturile detaliate, pe care furnizorii sunt obligați să le remită la cerere. Acestea trebuie să conțină o serie de informații minime, care să permită identificarea serviciilor utilizate și a tarifelor percepute.

Ce, cum și unde se poate reclama

Dacă aceste obligații de informare nu sunt respectate, utilizatorii se pot adresa ANCOM, urmând pașii descriși aici.

Prevederile legale în vigoare nu abilitează ANCOM să efectueze verificări cu privire la corectitudinea înregistrării traficului de către centrala operatorului.

În cazul în care furnizorii nu respectă clauzele din contract, consumatorii pot sesiza Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), iar utilizatorii finali care sunt microîntreprinderi, întreprinderi mici sau organizații non-profit se pot adresa mediatorilor autorizați sau instanțelor de judecată. ANCOM poate oferi consiliere, dar nu are atribuții cu privire la sancționarea furnizorilor în astfel de situații.

Citeste mai mult

Eveniment

Restricții de circulație sâmbătă, la inaugurarea noului sediu ISU Botoșani

Publicat

Publicitate

Mâine, 13 septembrie, traficul rutier din municipiul Botoșani va fi restricționat temporar pentru buna desfășurare a activităților prilejuite de inaugurarea noului sediu al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Potrivit autorităților, restricțiile se vor aplica astfel:

  • între orele 08:00 – 12:00, pe strada Ștefan cel Mare;

  • între orele 11:00 – 12:00, pe strada Uzinei.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență în zonă și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului pentru fluidizarea traficului.

Reprezentanții instituțiilor de ordine și siguranță publică transmit că măsurile sunt necesare pentru a asigura protecția participanților la eveniment și desfășurarea acestuia în condiții optime.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending