Connect with us

Actualitate

Bugetul programului „Tomata” – Ciclul I va fi suplimentat cu 13 milioane de euro

Publicat

Publicitate

Bugetul programului „Tomata” – Ciclul I va fi suplimentat cu 13 milioane de euro, printr-o decizie ce va fi aprobată în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare, a anunţat, miercuri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, la prima ediţie a Hortishow, eveniment dedicat legumiculturii şi identificării de soluţii pentru dezvoltarea horticulturii din România.

Conform unei postări a ministerului de resort pe pagina oficială de Facebook, demnitarul i-a informat pe cei prezenţi la eveniment că se are în vedere demararea, împreună cu Casa Unirea, a unui program amplu în principalele bazine legumicole din România, prin realizarea în următorii trei ani a 15 centre de colectare legume şi fructe.

Astfel, este prevăzut ca prin acest program să se acorde sprijin pentru echipamente de încălzit şi combustibil necesar, astfel încât să fie asigurată producţia de legume pe tot parcursul anului. Totodată, centrele de colectare vor fi gestionate de Casa Unirea şi cooperative agricole, iar livrările se vor face în baza parteneriatelor cu marile reţele comerciale.

De asemenea, Florin Barbu a prezentat proiectul centrului-pilot, care va fi realizat pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, cu temperatură controlată, ce va avea trei benzi de sortare, inclusiv dotări pentru ambalare şi un centru de testare al produselor, iar marfa care va fi colectată în aceste centre va dispune de toate certificatele necesare, potrivit legislaţiei în vigoare.

În acelaşi timp, oficialul MADR a menţionat că, în cadrul şedinţei de Guvern de săptămâna viitoare, va fi aprobată alocarea suplimentară în valoare de 13 milioane de euro pentru ciclul I din Programul „Tomata”, precum şi alocarea sumei cuvenite pentru ciclul II din Programul de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Polițiștii au prins un șofer din municipiul Botoșani care făcea piraterie auto în Dorohoi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au oprit, joi, pentru control, pe Bulevardul Victoriei, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Botoșani.

 

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta transporta trei persoane, contra cost, fără a fi autorizat în acest sens.

 

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2000 de lei, iar ca măsură complementară, i-a fost suspendat dreptul de a utiliza autovehiculul pentru o perioada de 6 luni.

Publicitate
Citeste mai mult

Cultura

Botoșani: Vernisajul expoziției de fotografie „Obiceiuri și tradiții de iarnă”, ediția I, s-a desfășurat miercuri

Publicat

Publicitate

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a organizat vernisajul expoziției de fotografie „Obiceiuri și tradiții de iarnă” Ediția I pe data de 29 ianuarie 2025, începând cu ora 12:00, în holul Casei Văsescu din Botoșani.

Curatoriată de domnișoara Gheorghiu Theodora, Consultant Artistic al Compartimentului Arte Vizuale și prezentată de domnul Liviu Șoptelea, expoziția a reunit lucrări impresionante care surprind esența tradițiilor de iarnă, precum colindatul, jocurile cu măști și obiceiurile de Anul Nou (căiuții, capra, ursul). Prin intermediul artei fotografice, evenimentul a oferit publicului prilejul de a redescoperi autenticitatea și simbolistica acestor obiceiuri, păstrate de-a lungul generațiilor.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 29 ianuarie – 3 martie 2025, aducând în prim-plan lucrările selectate ale unor fotografi talentați, care au imortalizat cu pasiune frumusețea patrimoniului cultural imaterial românesc. Expozanții sunt: Ababei Florin, Adrian Gârneață,, Cristian Halit, Cristina Luchian, Gorgan Cosmin, Ionuț Iosub, Luchian Niculae, Luchian Răzvan-Andrei, Mocrei Dănuț, Vărvăruc Emanuel și Sorin Ivasciuc.

Toți participanții au fost recompensați cu diplome de participare, iar lucrările expuse vor rămâne în patrimoniul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, contribuind astfel la promovarea și conservarea valorilor culturale locale.

Citeste mai mult

Eveniment

Spectacolul  „Frumoasa și Bestia” de la Teatrul „Vasilache” s-a amânat din cauza îmbolnăvirii unui actor

Publicat

Publicitate

Spectacolul  „Frumoasa și Bestia” programat pentru ziua  de joi, 30 ianuarie 2025 de la ora 18:00 nu se poate susţine din cauza îmbolnăvirii unui actor.

Joi seară, micuții po viziona spectacolul  „Povestea peştişorului de aur”, după Aleksandr Sergheevici Pușkin. Regia artistică, dramatizare şi adaptare scenică de Marius Rogojinschi. Scenografia şi costumele sunt realizate de Mihai Pastramagiu. Din distribuţie fac parte îndrăgiții actori:   Cosmin Tanasă, Adelina Cojocariu, Pavel Petraşi, Oana Asofiei  .

 

Spectacolul este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani.

Preţ bilet 20  lei

 

Publicitate

Biletele achiziţionate atât online, cât şi fizic de la Agenţia teatrală pot fi folosite pentru spectacolul „Povestea Peştişorului de aur”, pe care îl vom susține în această seară.

Spectatorii care nu doresc participarea la noul spectacol pot solicita returnarea contravalorii biletelor achiziţionate online  la adresa contact@entertix.ro, iar pentru biletele achiziţionate de la sediul Teatrului „Vasilache” vor solicita returnarea contravalorii acestora de la Agenţia teatrală.

 

Vă mulțumim pentru înțelegere și nu uitați… vă așteptăm cu drag la Teatrul Vasilache!

Citeste mai mult

Eveniment

Beat criță, așa a condus un șofer pe străzile municipiului Botoșani până când a dat peste polițiști

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe strada Sucevei, un autoturism condus de un bărbat, de 45 de ani, din comuna Curtești, care avea o deplasare sinuoasă și a pătruns pe sensul opus de mers.

 

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending