Luni, 12 mai, de la ora 10:00, încep oficial înscrierile în mult-așteptatul program „Rabla pentru tractoare”. Potrivit președintelui Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), Florin Bănică, aplicația este gândită să fie simplă și ușor de utilizat pentru toți fermierii interesați, relatează alba24.ro. Programul oferă sprijin financiar substanțial: până la 65% din valoarea utilajelor achiziționate, iar în cazul tinerilor fermieri, sprijinul ajunge la 80%. Valoarea maximă eligibilă pentru achiziție este de 55.000 de euro (echivalent în lei, TVA inclus).
Cei care vor să beneficieze de acest sprijin pentru a-și cumpăra un tractor sau un utilaj agricol nou, trebuie să descarce din aplicația pusă la dispoziție de AFM cererea de finanțare, să o completeze și să încarce actul de identitate valabil, certificatele de atestare fiscală emise de autoritățile competente și atestatul de producător valabil.
„Ne-am asigurat că aplicația informatică pusă la dispoziție pentru Programul Rabla pentru Tractoare este ușor de utilizat, intuitivă și accesibilă tuturor fermierilor eligibili. Încurajăm toți producătorii agricoli interesați să se înscrie și să beneficieze de sprijinul oferit prin acest program național esențial.
Pentru a se înscrie, fermierii trebuie să descarce din aplicație cererea de finanțare, să o completeze și să încarce actul de identitate valabil, certificatele de atestare fiscală emise de autoritățile competente și atestatul de producător valabil. Cererea de finanțare se încarcă în aplicație completată, dar fără a fi semnată”, a spus președintele AFM, Florin Bănică, într-un comunicat.
AFM reamintește că sesiunea de înscriere pentru producătorii agricoli – persoane fizice în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate începe pe 12 mai 2025, la ora 10:00, și se va derula până pe 19 mai 2025, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului alocat, prin intermediul aplicației informatice disponibile pe site-ul www.afm.ro.
Încep înscrierile în Programul RABLA pentru tractoare – documente necesare
Înscrierea solicitantului persoană fizică – producător agricol se va face prin completarea cererii de finanţare descărcate din aplicaţia informatică şi încărcarea documentelor necesare.
Documentele pe care le încarcă solicitantul persoană fizică – producător agricol în aplicaţia informatică sunt:
- cererea de finanţare;
- actul de identitate al solicitantului, valabil la momentul înscrierii în aplicaţie;
- certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicaţie;
- certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicaţie;
- atestatul de producător, emis pe numele solicitantului, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicaţie.
Certificatele emise în format electronic vor fi încărcate în aplicaţie în acelaşi format în care au fost eliberate de autorităţile/instituţiile emitente. Nu se vor admite documentele reprezentând scanare/imagine după documentul emis în format electronic.
Cererea de finanțare va fi descărcată din aplicaţie, completată prin tehnoredactare şi, ulterior, încărcată fără a fi semnată.
Aplicaţia nu permite modificarea/înlocuirea/eliminarea documentelor încărcate de solicitantul persoană fizică – producător agricol în sesiunea de înscriere.
Un solicitant se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni de înscriere, pentru achiziţia unui singur tractor sau a unei maşini agricole autopropulsate, inclusiv a accesoriilor agricole aferente.
ATV-urile, UTV-urile și dronele agricole nu sunt eligibile.
Vezi – Instrucțiuni de înscriere în programul Rabla pentru tractoare – persoane fizice în format .pdf.
Până la 55.000 de euro pentru un tractor nou
Valoarea ajutorului reprezintă 65% din valoarea de achiziţie a tractorului şi/sau maşinii agricole autopropulsate noi, inclusiv a accesoriilor agricole aferente, iar în cazul tinerilor fermieri, valoarea ajutorului este de 80% din valoarea de achiziţie a tractorului şi/sau maşinii agricole autopropulsate noi, inclusiv a accesoriilor agricole aferente.
Ajutorul de stat va fi acordat solicitantului care îndeplineşte condiţiile de eligibilitate, sub rezerva predării spre casare a unui autovehicul uzat şi achitării contribuţiei proprii.
Valoarea de achiziţie a tractorului/maşinii agricole autopropulsate, inclusiv a accesoriilor agricole aferente, nu trebuie să depăşească echivalentul în lei al valorii de 55.000 euro, cu TVA inclusă.
Bugetul alocat programului este de 500 milioane de lei.
Rabla pentru tractoare 2025 – Lista dealerilor validați
Administrația Fondului pentru Mediu a publicat astăzi lista dealerilor validați care au încheiat contracte cu instituția în vederea participării în cadrul Programului Rabla pentru tractoare.
Deși în urma etapelor de evaluare și de soluționare a contestațiilor au fost validați mai mulți dealeri, doar 121 au semnat contractele și sunt incluși oficial în program.