Un impresionant tezaur descoperit pe teritoriul județului Botoșani aproape de jumătatea secolului al XIX-lea a fost pierdut pentru totdeauna. Tezaurul a fost luat și dus în muzeele din Rusia. În schimb, românii s-au ales doar cu niște fotografii cu o parte dintre obiectele descoperite, scrie Adevărul. 

În satul Alba, comuna Hudești, județul Botoșani, a fost descoperit, acum aproape două secole, unul dintre cele mai impresionante tezaure găsite pe teritoriul României. Era vorba despre inventarul unui mormânt, cel mai probabil ostrogotic din epoca migrațiilor, despre care localnicii spun că era compus din multe obiecte de aur și pietre prețioase. Acest tezaur este însă o altă comoară pierdută definitiv de români.

„Mormântul crăiesei” și o comoară din nordul Moldovei
Satul Alba se află la aproximativ 60 de kilometri de municipiul Botoșani, în nordul extrem al României, undeva aproape de granița României cu Ucraina. Cătunul se întinde într-o vale mărginită de coline și păduri dese. Zona este încărcată de istorie, de la vechile civilizații din zorii agriculturii și până la marile invazii ale tătarilor din Evul Mediu. Prin aceste locuri, situate într-o zonă de confluență culturală și etnică de-a lungul veacurilor, s-au perindat multe neamuri. În urma lor au lăsat urme de forturi, morminte și o mulțime de legende și mituri. Printre acestea se numără și povestea calului alb, cel care a dat și numele satului Alba.

Acel cal vrăjit ar fi aparținut unei crăiese din alte vremuri, o prințesă al cărui mormânt s-ar fi aflat într-un tumul uriaș din apropierea pădurii, nu departe de un iaz. Localnicii îi spun „mormântul crăiesei” și încă se tem de spiritele care ar sălășlui acolo. Oamenii au povestit din generație în generație despre comorile din mormântul crăiesei, dar și despre blestemele adunate de-a lungul veacurilor. Alte legende spun că această crăiasă, o femeie cu păr roșcat, deosebit de frumoasă, urmărită de inamici, ar fi încercat să treacă iazul călare pe un cal alb, dar a murit înecată. De atunci spiritul ei ar bântui zona.

Rușii au luat tezaurul…românii au rămas cu pozele

Gheorghe Apătăchioaei, un profesor pensionar din Hudești, care și-a dedicat întreaga viață istoriei locale, dar și alți specialiști spun că la Hudești, mormântul crăiesei este cât se poate de real. Este un tumul din epoca migrațiilor, în cadrul Antichității Târzii sau în zorii Evului Mediu. Mai precis, se bănuiește că ar fi un mormânt de la finele secolului al IV-lea, din timpul invaziilor hunice dintre stepele nord-pontice către Europa Centrală. Mormântul a fost descoperit în secolul al XIX-lea după ce un grup de copii a găsit un artefact foarte valoros. Prin anul 1830, doi copii din Alba care pășteau vacile la câmp s-au aventurat prin zona „moghilei”, cum îi spuneau localnicii tumulului.

Din cauza furtunilor, un copac de la marginea movilei a fost smuls, ieșind cu rădăcinile în afară. În gaura creată copiii au găsit un vas strălucitor. Era de forma unui platou, foarte vechi. Cei doi copii l-au ascuns și când au avut răgaz au plecat cu o căruță către Darabani, unde l-au vândut unui negustor evreu. Obiectul a atras însă atenția boierului din neamul Balș, cel care stăpânea întinsele moșii din zona Darabaniului. Imediat și-a dat seama că este vorba despre un obiect din aur masiv. Copiii au fost dați în vileag. Strânși cu ușa de oamenii boierului au spus unde au găsit vasul. Imediat, movila a fost disputată de boierii a căror moșii se învecinau pe hotarul de la Alba. Între timp, vestea descoperirii a ajuns la urechile guvernatorului rus de la Iași, având în vedere că Moldova se afla după 1829 și sub protectorat rusesc.

Acesta a trimis imediat oameni să sape tumulul. Gheorghe Apătăchioaie spune că înăuntru au găsit scheletul unui războinic cu păr lung și roșcat. Alături de el se afla o adevărată comoară, dar și scheletul calului său. Inițial s-a crezut că este vorba despre un călăreț de stepă.

„Mormântul a fost cercetat o singură dată, la începutul secolului al XIX-lea, cu metodele de atunci. Mărturiile vremii spun că acolo s-au găsit nişte obiecte foarte valoroase. Noi știm despre el doar din niște poze care au apărut mai târziu și au fost expuse o perioadă la Primăria din Hudești. Erau vase din aur, podoabe tot din metal prețios dar și arme. Sunt obiecte germanice. Inclusiv coiful este al unui germanic. Totodată, defunctul se spune că avea părul păstrat. Era lung şi roşcat. De aceea au crezut că este o femeie şi i-au spus ”crăiasa”. După aceea şi-au dat seama că este un bărbat, un războinic, înarmat. A fost îngropat cu tot cu calul”, spune Gheorghe Apătăchioaei.

Războinicul era de fapt o războinică…..scheletul a rămas, tezaurul a fost luat
Cercetările ulterioare, dar nu recente, au arătat că de fapt defunctul era într-adevăr o „crăiasă”. Adică o femeie cu păr lung roșcat, dar înarmată până în dinți și echipată de război. Specialiștii cred că este o prințesă din neamul ostrogoților. Poate chiar și-a condus tribul în luptă și a fugit din calea hunilor, sfârșind pe lângă dealurile de la Alba. Avea două coifuri. Unul din fier, perfect pentru război, celălalt de prestigiu, din aur.

„Este o căpetenie ostrogotă, spuneau specialiști care au studiat problema. S-a retras în urma invaziei hunice de după 370 d.Hr. A fost probabil urmărită, au avut loc lupte, iar ea a murit în aceea zonă. A fost înmormântată și depusă sub acel tumul. Inventarul era extraordinar”, spune Gheorge Apătăchioae.

Despre această descoperire extraordinară ar fi scris și cercetări importanți ai vremii, precum Désiré Raoul Rochette. Întregul inventar al mormântului, în special tezaurul, a fost luat și, spune profesorul botoșănean, dus în Rusia, la diferite muzee. Ulterior ar fi fost făcute poze care ar fi fost trimise hudeștenilor și expuse o vreme la Primărie. Acolo localnicii au putut admira coiful și alte părți ale comorii care a zăcut atâta timp în tumulul de lângă sat. Se spune că scheletul prințesei, dar și al calului ei ar fi rămas încă în tumul, dar încă nu au fost analizate.

Sursa: Adevărul