O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:
UN EMIL BRUMARU MAI ERMETIC
De câte ori îl citesc pe Gabriel Alexe şi fac trimitere la meseria sa, cea de matematician, n-am cum să nu mă duc cu gândul la Dan Barbilian / Ion Barbu şi la o frază lămuritoare a acestuia: “Personal mă consider un reprezentant al Programului de la Erlangen, al acelei mişcări de idei care, în ceea ce priveşte întinderea consencinţelor şi răsturnarea punctelor de vedere, poate fi asemuită Discursului Metodei sau Reformei înseşi.” Bogdan Suceavă într-un volum publicat în 2022 la Polirom (“Adâncul acestei calme creste. Pogramul de la Erlengen şi poetica “jocului secund”) explică legătura dintre poetica barbiană şi viziunea pe care şi-a luat-o din fundamentele geometriei cu privire la unificarea celor trei geometrii (una euclidiană şi două neeuclidiene, luându-se în calcul invarianta comună: spaţiul.
Gabriel Alexe armonizează tot trei elemente: spiritul de fineţe al limbii române (prin poezie) cu spiritul de rigoare al matemticii (prin puterea ei de esenţializare), luând ca invariantă ideea de femeie. Triada aceasta exprimă momentul de geniu al autorului de a fi pusă sub semnul conceptului de feldeinţă, ca operaţie logică de a aşeza femeia în cofrajul unei metafore ingenioase, cea de „esenţă a maşinii”. Poezia care deschide volumul este cea care dă şi titlul cărţii („Esenţa maşinii”, Editura „Pim”, Iaşi, 2023), constituindu-se într-un poem algoritm (1. „acum fac prima mişcare”; 2. „acum fac a doua mişcare”; 3. „acum fac diagrama mişcării”). Instrumentul de lucru al poetului este gândirea în volute, folosită ca posibilitate de pătrundere „adâncă” pentru a trece de formele exterioare ale lucrurilor pentru a ajunge la esenţă ca ceva ascuns, asigurând şi un ermetism asumat. Femeia, ca orice maşină, are o natură internă (o ardere internă) care trebuie descoperită. Poemele acestui volum sunt o continuare a vorbelor eminesciene din „Sărmanul Dionis”: “Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii. Şi, dac-ai mări acea picătură, să te poţi uita în adâncul ei, ai revedea toate miile de stele ale cerului, fiecare — o lume, fiecare cu ţări şi popoare, fiecare cu istoria evilor ei scrisă pe ea — un univers într-o picătură trecătoare.”
Gabriel Alexe ia ca studiu de caz un nume arhicunoscut, unul care face legătura între maşina Mercedess şi Mercedess, această „Marie a favorurilor”, fiica producătorului de automobile: „Noaptea vibrează în plexul solar / de la ombilic mai jos / tot mai jos. // întinsă pe sofa îmi şopteşte: nu sunt pregătită. / laaaas` că te pregătesc eu! / talazul nopţii izbea puntea lunii şi tu vălureai. / Mercedessa / printre palmele tale un şoricel alb de frică nimereşte năuc în / tufănică. / rostul lui e să te-ntinzi şi să aplauzi finalul / când pieptul tău toarce ca o pisică. // mai vreau un bis Mercedessa(!!!).(din poemul „Mercedessa”). Intenţionat am subliniat cuvântul „tufănică” , având rolul transmis de Emil Brumaru prin „crin regesc”, „auroră-n spume”, „văile adânce” etc. Orice manevră mecanică la care este supusă o maşină devine o aluzie sexuală şi nu aş putea spune că Gabriel Alexe nu este un freudian de bun gust, un fel de Emil Brumaru: „Îmi aranjez stânjenit gulerul la cămaşă: / astăzi vorbesc despre şurub! / (cum ar zice un optzecist lipsit de inspiraţie) /un tractor bătând câmpii a pierdut şurubul / din puntea faţă / radiatorul a crăpat la vibraţii şi aburul a ţâşnit / el însuşi plin de stupefacţie! / (auzi Mă? /Nu!). // un şurub bine strâns ar fi fost un bun prilej de meditaţie / asupra rezistenţei în timp a clasei muncitoare beatnice. // îmi aranjez stânjenit gulerul la cămaşă: / mâine vorbesc neîntrerupt despre şurubul numi holşurub! / (cum ar zice un optzecist lipsit de inspiraţie) / spre optzecista ta stupefacţie el este ultimul dinte din faţă / cu care încă mai mushty. / (auzi Mă? / Aud!). („Şurubul”).
Dar nu numai acest aspect vine dinspre Emil Brumaru, ci şi arhitectura volumului propus de Gabriel Alexe. Dacă în „Submarinul erotic” („Polirom, 2009), Emil Brumaru pune totul între doi piloni (două scrisori: „Prima scrisoare a marchizului către contesă” şi „A doua scrisoare către scumpa mea contesă”), în volumul său, „Esenţa maşinii”, preia arhitectura însoţită de un feed-back (două scrisori: „Scrisoare către Anna-Bella” şi „Scrisoarea Anna-Bellei către autor”). Astfel că, folosind cuvintele autorului, „trag oblonul sticla de vodkă” (nu şi-o pipă) zicând: Gabriel Alexe este un Emil Brumaru mai ermetic.
Google News
