Connect with us

Eveniment

Botoșani: Traseu tematic în pădurea Voronei. Elevii din județ, invitați să descopere frumusețile naturii

Publicat

Publicitate

Elevii de la şcolile din judeţul Botoşani au posibilitatea, începând de vineri, să facă lecţii de natură şi mediu înconjurător în aer liber în pădurea Vorona, pe un traseu tematic înfiinţat de Direcţia Silvică.

Traseul are o lungime de aproximativ doi kilometri şi oferă vizitatorilor informaţii despre speciile de arbori, păsări şi insecte specifice zonei, dar şi informaţii despre cum se hrănesc animalele în fondul forestier sau cum se dezvoltă o pepinieră silvică.

„Scopul traseului tematic ‘Descoperă secretele pădurii!’ este acela de a zgândări imaginaţia copiilor, de a le stârni curiozitatea, de a-i apropia cât mai mult de natură şi a-i face să înţeleagă toate procesele care se întâmplă în cadrul pădurii. Practic, ne-am dorit să creăm o conştiinţă forestiere generaţiei tinere, în sensul în care respectul faţă de natură şi de pădure să fie cât mai mare”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei Silvice Botoşani, Marius Havriş.

Traseul tematic porneşte din zona cantonului silvic din Vorona şi continuă spre „Stejarul lui Cuza”, un arbore secular la umbra căruia ar fi poposit şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, şi se încheie în proximitatea Mănăstirii Vorona.

Pe traseul marcat au fost montate indicatoare, dar şi secţiuni transversale ale unor specii de arbori, cu descrierile aferente şi un cod QR, poziţionate în imediata vecinătate a copacului despre descris, respectiv stejar, stejar roşu, paltin de munte, paltin de câmp, frasin, carpen, anin, anin negru, larice, tei argintiu sau gorun.

 

Publicitate

 

La inaugurarea traseului tematic au participat elevii de la Cercul de protecţia mediului de la Palatul Copiilor.

„Există zeci de motive pentru care copiii trebuie să înveţe să protejeze natura. În primul rând, ea este cea care ne oferă oxigenul pentru supravieţuire. Prin acest proiect, cred că echipa de la Romsilva a deschis drumul spre organizarea unor activităţi educative şi nu numai”, a declarat profesorul de biologie Cecilia Vicoveanu care predă la Palatul Copiilor.

Traseul tematic va fi oferit elevilor ca alternativă didactică în „Săptămâna altfel”. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinții Mucenici Adrian și Natalia, soția sa, ocrotitorii familiilor

Publicat

Publicitate

Mucenicul Adrian și șotia lui, Natalia, erau din cetatea Nicomidiei, și au pătimit în zilele împăratului Maximian Galeriu (293-311). Ajungând în Nicomidia și intrând în templul idolilor, împăratul s-a închinat necuraților zei, aducându-le jertfe împreună cu tot poporul, după care a poruncit ca pe cei ce cred in Hristos sa-i caute si sa-i aducă la chinuri.

 

Atunci un oarecare păgân s-a apropiat de mai-marele oștilor și i-a zis: „Iată, creștinii s-au ascuns în peșteri. Acolo i-am auzit eu, în noaptea aceasta, citind și rugându-se Dumnezeului lor”. Deci, trimițând ostași, au prins 23 de bărbați creștini ascunși în peșteri și, legându-i în lanțuri, i-au adus în cetate ca să-i înfățișeze înaintea împăratului. Și, mărturisind că sunt creștini, Sfinții Mucenici au fost crunt bătuți de ostași, iar împăratul a poruncit ca numele și cuvintele lor să fie scrise în cartea de judecată.

Și, pe când se făcea scrierea numelui lor, Adrian, un bărbat cinstit dintre mai-marii cetății, care încă era păgân, i-a întrebat: „Pentru ce, fraților, răbdați aceste nesuferite și grele pătimiri?”. Și, răspunzând, i-au zis: „Ca să dobândim bunătățile pregătite de Dumnezeu celor ce pătimesc pentru El, pe care urechea nu poate să le audă, nici cuvântul să le grăiască”. Auzind, așadar, Adrian, unele ca acestea, și pătruns fiind la inimă de dumnezeiescul har, le-a zis să scrie și numele lui alături de ale creștinilor, arătând că este bucuros să moara și el împreună cu aceia. Deci, scriindu-l, l-au pus în lanțuri și apoi în închisoare.

Aflând de aceasta, Natalia, soția lui, care era în ascuns creștină, la început s-a îngrijorat din pricina întemnițării lui, dar, mai pe urmă, înștiințându-se că l-au pus în lanțuri pentru Hristos, s-a îmbrăcat îndată în haine luminate, a alergat la temniță și, intrând înlăuntru, i-a sărutat cu bucurie lanțurile de pe grumaji și-l fericea pentru alegerea sa, și-l învăța să stea neclintit în chinuri și-i ruga pe Sfinții din temniță ca să se roage pentru el. Și s-a întors Natalia la casa ei, iar Adrian a încredințat-o că-i va da de știre, ca să vină să vadă sfârșitul său. Și era fericitul Adrian tânăr cu vârsta, având numai 28 de ani, și nu trecuseră decât 13 luni de când se căsătorise cu Natalia, iar amândoi erau de neam bogat și slăvit.

Deci, aflând ziua când va fi adus spre chinuire înaintea tiranului împărat, Adrian, plătind păzitorilor, a ieșit și s-a dus să dea el însuși de știre Nataliei despre ziua sfârșitului său. Dar ea, văzându-l, i-a închis ușa, gândind că a fugit de chinuri și s-a lepădat de Hristos, și-l mustra, numindu-l fricos și iubitor de dezmierdări. Și zicea: „Ce voi face eu, care m-am însoțit cu un păgân? Nu m-am învrednicit de cinstea de a mă numi soția unui Mucenic, ci, iată, sunt o femeie ticăloasă a unui bărbat lepădat de Dumnezeu”. Iar fericitul Adrian, bătând în ușă, zicea: „Natalia, doamna mea, deschide, că n-am fugit de chinuri. Am venit, precum ți-am făgăduit, să te iau ca să vezi sfârșitul nostru, mijlocind Mucenicii pentru mine, și trebuie să fiu acolo la ceasul hotărât”.

Publicitate

Acestea auzindu-le, Natalia i-a deschis ușa îndată cu bucurie și, îmbrățișându-l, a mers cu el. Apoi, intrând în temniță, Natalia săruta lanțurile Sfinților Mucenici și le ștergea cu pânză curată rănile, aducându-le, pe cât se putea, ușurare durerilor. Deci, fiind adus Sfântul Adrian la împărat și mărturisind pe Hristos, că este Dumnezeu adevărat, l-au pus cu fața în jos și l-au bătut cu toiege. Apoi, întorcându-l cu fața în sus, atât a fost de bătut pe pântece, încât i se vedeau și măruntaiele. După aceea, l-au aruncat în temniță unde erau și ceilalți Sfinți Mucenici. Iar împăratul a fost înștiințat că cei legați au slăbit cu totul și sunt aproape de moarte. Atunci, a dat poruncă ca să se aducă în temniță o nicovală și un ciocan de fier, ca să le zdrobească fluierele picioarelor, ca ei să moară în chinuri. Văzând acestea, Natalia îi ruga pe ucigași să înceapă cu Adrian. Și ucigașii au ascultat-o.

Iar ea îl ruga pe fericitul Adrian să rabde cu tărie. Deci, după ce i-au zdrobit fluierele picioarelor, i-au tăiat și o mână. Și îndată, din pricina acelei mari dureri, Sfântul Adrian și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Deci, poruncind nelegiuitul împărat ca trupurile Mucenicilor să fie aruncate în foc, fericita Natalia a ascuns, în taină, mâna soțului ei. Și, stingându-se focul din pricina unui potop de ploaie, cu tunete și fulgere înfricoșătoare, unii slujitori împărătești au fugit. Iar un om credincios, anume Eusebiu, luând moaștele Sfinților Mucenici și punându-le intr-o corabie mică, le-a dus la Arghiropole le-a așezat intr-o biserică. Apoi un oarecare tribun păgân a cerut-o în căsătorie pe Natalia, dar ea, rugându-se, a fugit din Nicomidia la Arghiropole, unde erau moaștele Sfântului ei soț. Ajungând acolo cu mâna Sfântului, s-a rugat mult, apoi și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, sfârșindu-și alergarea ei mucenicească fără de sânge, ca una care a pătimit slujind pe Mucenici și fugind din casa ei pentru desăvârșita curăție. Și, a fost îngropată lângă moaștele Sfinților Mucenici.

Rugăciune pentru înţelegerea în familie, către Sfinţii mucenici Adrian şi Natalia

O, sfinţită pereche, Sfinţilor mucenici Adrian şi Natalia, fericiţilor soţi şi vitejilor pătimitori! Auziţi-ne pe noi, care ne rugăm vouă cu lacrimi, şi trimiteţi asupra noastră toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre, şi rugaţi-L pe Hristos Dumnezeu să ne miluiască şi să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre. Aşa, Sfinţilor Mucenici primiţi glasul rugăciunii noastre, şi izbăviţi-ne cu mijlocirile voastre de foamete, de molimă de cutremur, de potop, de foc, de grindină, de sabie, de năvălirea celor de alt neam şi de războiul cel dintre noi, de moartea năprasnică şi de toate nevoile, necazurile şi bolile, ca pururea fiind întăriţi cu rugăciunile voastre sa preaslăvim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună şi Celui Fără de început al Său Părinte şi Preasfântului Duh, în vecii vecilor. Amin

Citeste mai mult

Eveniment

Arhiepiscopul Irineu Pop oferă din economiile personale burse pentru elevi, studenți, masteranzi și doctoranzi

Publicat

Publicitate

Arhiepiscopul de Alba Iulia, Irineu Pop, oferă din economiile sale personale burse pentru elevi, studenți, masteranzi și doctoranzi. Arhiepiscopul face anual acest gest, menit să îi ajute pe tinerii din familii fără posibilități, scrie alba24.ro. 

Arhiepiscopul a înființat în anul 2018 fundația care-i poartă numele, dorind ca din economiile personale să ofere 25 burse pe an elevilor, studenților, masteranzilor și doctoranzilor, eminenți și morali, care sunt lipsiți de posibilități materiale.

Fundația „Arhiepiscopul Irineu Pop” acordă următoarele tipuri de burse:

  • burse pentru elevi, în valoare de 500 lei pe lună;
  • burse pentru studenți, în valoare de 600 lei pe lună;
  • burse de cercetare pentru masteranzi, în valoare de 600 lei pe lună;
  • burse de cercetare pentru doctoranzi în valoare de 700 lei pe lună.

Bursele pentru elevi, studenți și masteranzi se acordă pe o perioadă de 9 luni, iar bursa pentru doctoranzi pe o perioadă de 12 luni.

Prin urmare, s-a deschis o sesiune de depunere a dosarelor pentru concurs, în perioada 25 august – 30 septembrie 2025.

Dosarele vor putea fi trimise prin poștă sau depuse direct la Secretariatul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei cu sediul pe strada Mihai Viteazul, nr. 16.

Publicitate

Condițiile de participare, fișa-tip a aplicantului, precum și actele necesare pentru întocmirea dosarului se găsesc în Regulamentul de burse aprobat de Colegiul Director al Fundației și publicat pe site-ul www.reintregirea.ro, la secțiunea Centrul eparhial/Asociații și fundații/Fundația „Arhiepiscopul Irineu Pop”.

Informații suplimentare și lămuriri pot fi obținute la numărul de telefon 0258.811.690, anunță Reîntregirea.

Citeste mai mult

Economie

Aproape 300 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

Publicitate

Aproape 300 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
CONTABIL-SEF FIRST FOUNDATION HOUSE SRL STR.LIŞMANIŢA,

Nr. 2, LOC.LISMANITA, Tel: 0

CONTABIL-SEF VIERIU OVIDIU-GABRIEL ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ STR.SELIŞTEA, LOC.SELISTEA, Tel: 0
SEF BAZA RECEPTIE COMCEREAL SA STR.Str. RINDUNICII,

Nr. 8, LOC.BOTOSANI, Tel: 0758990515

SEF UNITATE ELEMENTARA DE LUCRU TINERVIS GROUP SRL STR.CALEA NATIONALA, Nr. 72, LOC.BOTOSANI, Tel: 0752593687
INGINER MECANIC DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
INGINER MECANIC LIVADARIU ILIE-CATALIN INTREPRINDERE INDIVIDUALA STR.muncitorului,

Nr. 35, LOC.DARABANI, Tel: 0751800267

INGINER ÎN INDUSTRIA ALIMENTARA DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
INGINER AUTOMATIST DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
MEDIC REZIDENT SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA MAVROMATI STR.MARCHIAN, Nr. 11, 0, LOC.BOTOSANI, Tel: 0231 / 518812
MEDIC SPECIALIST SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA MAVROMATI STR.MARCHIAN, Nr. 11, 0, LOC.BOTOSANI, Tel: 0231 / 518812
ASISTENT MEDICAL GENERALIST ASOCIATIA SES BIOCLEANING NORD STR.CAL. NAŢIONALĂ, Nr. 243, LOC.BOTOSANI, Tel: 0741232493
MANAGER IN DOMENIUL SIGURANTEI ALIMENTARE DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
FIZIOTERAPEUT WORK TAPE MEDICAL FIZIO S.R.L. STR.GEORGE ENESCU, Nr. 9C, MUN., LOC.BOTOSANI, Tel: 0740281777
KINETOTERAPEUT ASOCIATIA SES BIOCLEANING NORD STR.CAL. NAŢIONALĂ, Nr. 243, LOC.BOTOSANI, Tel: 0741232493
AUDITOR INTERN SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA MAVROMATI STR.MARCHIAN, Nr. 11, 0, LOC.BOTOSANI, Tel: 0231 / 518812
INSPECTOR DE SPECIALITATE ÎN ADMINISTRATIA PUBLICA DIRECTIA PENTRU SPORT SI AGREMENT STR.NECULAI SOFIAN, Nr. 1, MUN., LOC.MUNICIPIUL BOTOSANI, Tel: 331710613
FORMATOR AJOFM BOTOSANI STR.STR. COLONEL VICTOR TOMOROVEANU, Nr. 2, LOC.BOTOSANI, Tel: 0231 / 536791
CONSILIER / EXPERT /

Publicitate

INSPECTOR / REFERENT / ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALA

LACTO SOLOMONESCU SRL STR.PRINCIPALA

Nr. F.N., LOC.MIRON COSTIN, Tel: 0728882280

CONSILIER / EXPERT /

INSPECTOR / REFERENT / ECONOMIST ÎN GESTIUNEA ECONOMICA

SCDCOC POPAUTI LOC.RACHITI, Tel: 0231 / 512968
LABORANT DETERMINARI FIZICO-MECANICE COMCEREAL SA STR.Str. RINDUNICII,

Nr. 8, LOC.BOTOSANI, Tel: 0758990515

MAISTRU CONSTRUCTII CIVILE, INDUSTRIALE SI AGRICOLE ALERO SRL STR.NAŢIONALĂ,

Nr. 21, LOC.BOTOSANI, Tel: 0744556520

TEHNICIAN ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR SI TRICOTAJELOR GT COMPANY SRL STR.Calea NAŢIONALĂ, Nr. 30, LOC.BOTOSANI, Tel: 0231 / 534833
OPERATOR RESPONSABIL CU SUPRAVEGHEREA TEHNICA A INSTALATIILOR UNIVERSAL PREST PHONE S.R.L. STR.MARCHIAN, Nr. 1, LOC. BOTOSANI, Tel: 0745301010
ASISTENT MEDICAL GENERALIST ASOCIATIA SES BIOCLEANING NORD STR.CAL. NAŢIONALĂ, Nr. 243, LOC.BOTOSANI, Tel: 0741232493
ASISTENT MEDICAL GENERALIST SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI STR.BLD. VICTORIEI,

Nr. 75 LOC.DOROHOI, Tel: 231613240

AGENT DE VÂNZARI DIASOS TOP DISTRIB SRL STR.ŞCOLII, Nr. 1,

MUN. , F, Ap. 14, LOC.BOTOSANI, Tel: 0723369300

AGENT DE VÂNZARI EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA STR. ION PILLAT, Nr. 2, LOC.BOTOSANI, Tel: 0740050063
AGENT DE VÂNZARI STEFMANN BAUER S.R.L. STR.1 DECEMBRIE,

Nr. 58, LOC.BOTOSANI, Tel: 0757421972

REGISTRATOR MEDICAL SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI STR.BLD. VICTORIEI,

Nr. 75, MUN., LOC.DOROHOI, Tel: 231613240

SECRETAR NOTARIAT BIN IORDACHE CRISTINA CARMEN STR.STR. OCTAV ONICESCU, Nr. 67, C, Ap. parter, LOC.BOTOSANI, Tel: 0331103224
PROGRAMATOR AJUTOR CA CONNECT SRL STR.DOBOSARI,

Nr. 79H, MUN., LOC.BOTOSANI, Tel: 0785265911

REFERENT CASIER DIRECTIA PENTRU SPORT SI AGREMENT STR.NECULAI SOFIAN, Nr. 1, MUN., LOC.MUNICIPIUL BOTOSANI, Tel: 331710613
GESTIONAR DEPOZIT DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
LUCRATOR GESTIONAR PITA IMPEX SRL STR.PROGRESULUI,

Nr. 7D, LOC.BOTOSANI, Tel: 0743134799

LUCRATOR GESTIONAR SC GRADINA DE VARA SRL STR.1 DECEMBRIE,

Nr. 283, FB, FS, Ap. FA, LOC.DARABANI, Tel: 0753853580

logistician responsabil comenzi COMPUTER CONECTIONS SRL BOTOSANI STR.CALEA NATIONALA, Nr. 107, B, Ap. 9, LOC.BOTOSANI, Tel: 0723202560
LANSATOR PRODUSE DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
BUCATAR BSIE LOUNGE SRL STR.CUZA VODA, Nr. 4, LOC.BOTOSANI, Tel: 0751392884
PIZZAR BSIE LOUNGE SRL STR.CUZA VODA, Nr. 4, LOC.BOTOSANI, Tel: 0751392884
OSPATAR (CHELNER) BSIE LOUNGE SRL STR.CUZA VODA, Nr. 4, LOC.BOTOSANI, Tel: 0751392884
OSPATAR (CHELNER) SC TAKE AWAY RESTAURANTS & DELIVERY SRL STR.Unirii, Nr. 8, LOC.BOTOSANI, Tel: 0740198058
BARMAN LA STRADA ARMONIA SRL STR.ARMONIEI, Nr. 11A, LOC.BOTOSANI, Tel: 0744920820
BARMAN SC SLUM BAR SRL STR.RAZBOIENI, Nr. 3B, LOC.MUNICIPIUL BOTOSANI, Tel: 0752556997
BARMAN SC TAKE AWAY RESTAURANTS & DELIVERY SRL STR.Unirii, Nr. 8, LOC.BOTOSANI, Tel: 0740198058
VÂNZATOR Moruz Iulian Laurențiu întreprindere individuală STR.Ulița Țărnii , Nr. 23, LOC.HILISEU-CLOSCA, Tel: 0756791017
VÂNZATOR RIDACOM SRL STR.Str. PRIMAVERII, Nr. 22, LOC.BOTOSANI, Tel: 0231 / 532305
VÂNZATOR TINERVIS GROUP SRL STR.CALEA NATIONALA, Nr. 72, LOC.BOTOSANI, Tel: 0752593687
LUCRATOR COMERCIAL ASLAN CRISTINA ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ STR.Str. VICTORIEI,

Nr. 5, A, Ap. 4, LOC.BOTOSANI, Tel: 0743219843

LUCRATOR COMERCIAL COLOSEUM BBC74 S.R.L. STR.ŞENDRICENI,

Nr. FN, SAT Ş, LOC.SENDRICENI, Tel: 0751798751

LUCRATOR COMERCIAL EDMAR FLOWER SHOP SRL STR.CASTANILOR, Nr. 8, LOC.BOTOSANI, Tel: 0740011192
LUCRATOR COMERCIAL MOLO-TIC SRL STR.12, Nr. 325D, LOC.ROSIORI, Tel: 0748368557
CASIER ALTEX ROMANIA SRL B-DUL. MIHAI EMINESCU, LOC.BOTOSANI, Tel: 0751163676
VÂNZATOR LA DOMICILIUL CLIENTULUI PE BAZA DE COMANDA BELVEDERE SRL STR.B-dul MIHAI EMINESCU, Nr. 67, LOC.BOTOSANI, Tel: 0744777119
INFIRMIER / INFIRMIERA ASOCIATIA SES BIOCLEANING NORD STR.CAL. NAŢIONALĂ, Nr. 243, LOC.BOTOSANI, Tel: 0741232493
ÎNGRIJITOARE LA UNITATI DE OCROTIRE SOCIALA SI SANITARA SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI STR.BLD. VICTORIEI,

Nr. 75, MUN., LOC.DOROHOI, Tel: 231613240

AGENT DE SECURITATE ALARM SERVICE DD SRL STR.Str. VICTORIEI,

Nr. 10, LOC.BOTOSANI, Tel: 0721 / 539494

FASONATOR MECANIC (CHERESTEA) DELGAZ GRID S.A. STR.PANDURILOR,

Nr. 42, LOC.BOTOSANI, Tel: 0

ZIDAR ROSAR-TENCUITOR ALERO SRL STR.NAŢIONALĂ,

Nr. 21, LOC.BOTOSANI, Tel: 0744556520

ZIDAR ROSAR-TENCUITOR D&D CONSTRUCT SRL STR.1 MAI, Nr. 1A, LOC.BOTOSANI, Tel: 0743794621
FIERAR BETONIST D&D CONSTRUCT SRL STR.1 MAI, Nr. 1A, LOC.BOTOSANI, Tel: 0743794621
DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) ALERO SRL STR.NAŢIONALĂ,

Nr. 21, LOC.BOTOSANI, Tel: 0744556520

DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) D&D CONSTRUCT SRL STR.1 MAI, Nr. 1A, LOC.BOTOSANI, Tel: 0743794621
FAIANTAR D&D CONSTRUCT SRL STR.1 MAI, Nr. 1A, LOC.BOTOSANI, Tel: 0743794621
CONFECTIONER TÂMPLARIE DIN ALUMINIU SI MASE PLASTICE TAMIŞTEF SRL STR.PACEA, Nr. 37A, LOC.BOTOSANI, Tel: 0752233666
CONFECȚIONER-MONTATOR TÂMPLĂRIE CU VITRAJ IZOLANT TAMIŞTEF SRL STR.PACEA, Nr. 37A, LOC.BOTOSANI, Tel: 0752233666
CONFECȚIONER-MONTATOR TÂMPLĂRIE CU VITRAJ IZOLANT TAMIŞTEF SRL STR.PACEA, Nr. 37A, LOC.BOTOSANI, Tel: 0752233666
INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
FRIGORIFERIST (FRIGOTEHNIST) DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
ZUGRAV ALERO SRL STR.NAŢIONALĂ,

Nr. 21, LOC.BOTOSANI, Tel: 0744556520

ZUGRAV D&D CONSTRUCT SRL STR.1 MAI, Nr. 1A, LOC.BOTOSANI, Tel: 0743794621
LACATUS MECANIC DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
STRUNGAR UNIVERSAL DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
MECANIC AUTO REAL SERVICE TOP TEAM S.R.L. STR.NAŢIONALĂ,

Nr. 79, MUN. , D, Ap. 19, LOC.BOTOSANI, Tel: 0742701923

MECANIC AUTO REC SRL STR.Calea NAŢIONALĂ, Nr. 163, LOC.BOTOSANI, Tel: 0748037730
MECANIC AUTO TOTAL AUTOCARP SRL STR.PRINCIPALA, LOC.DRAGALINA, Tel: 0744228522
MECANIC INTRETINERE SI REPARATII UTILAJE DIN INDUSTRIA TEXTILA, CONFECTII SI INCALTAMINTE GT COMPANY SRL STR.Calea NAŢIONALĂ, Nr. 30, LOC.BOTOSANI, Tel: 0231 / 534833
FILATOR DOROTEX SRL STR.NAŢIONALĂ,

Nr. 1G, LOC.BOTOSANI, Tel: 0743169675

INSTALATOR PENTRU SISTEME FOTOVOLTAICE SOLARE SC SYA-REK ENERGY SRL STR.PRINCIPALA,

Nr. 265, LOC.TODIRENI, Tel: 0759492683

ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII CONTED SA STR.Str. 1 DECEMBRIE 1918, Nr. 8, LOC.DOROHOI, Tel: 0760685644
ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
CARMANGIER DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
CIONTOLITOR TRANSATOR CARNE DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
BRUTAR CASA PAINII SRL STR.Calea NATIONALA, Nr. 121A, LOC.BOTOSANI, Tel: 0748118565
BRUTAR GDO48IMPEX SRL STR.Str. TUDOR VLADIMIRESCU, Nr. 1, MUN., LOC.BOTOSANI, Tel: 0744862140
CROITOR RBT BOUTIQUE S.R.L. STR.MATEI CORVIN,

Nr. 10, LOC.DOROHOI, Tel: 0736900096

CONFECTIONER, PRELUCRATOR ÎN INDUSTRIA TEXTILA FPS FLEXIBLES ROMÂNIA S.R.L. STR.Calea NATIONALA, Nr. 1F, MUN., LOC.BOTOSANI, Tel: 0735802392
CONFECTIONER, PRELUCRATOR ÎN INDUSTRIA TEXTILA RBT BOUTIQUE S.R.L. STR.MATEI CORVIN,

Nr. 10, LOC.DOROHOI, Tel: 0736900096

CONFECTIONER, PRELUCRATOR ÎN INDUSTRIA TEXTILA TEXTY GARMENTS SRL STR.TUDOR FLONDOR, Nr. 3, LOC.DOROHOI, Tel: 0748122772
CROITOR-CONFECTIONER ÎMBRACAMINTE, DUPA COMANDA OPTIM ASPECT ELISSA S.R.L. STR.NAŢIONALĂ,

Nr. 11, Ap. 8, LOC.BOTOSANI, Tel: 0738951267

MULTIPLICATOR SABLOANE CROITORIE CONTED SA STR.Str. 1 DECEMBRIE 1918, Nr. 8, LOC.DOROHOI, Tel: 0760685644
OPERATOR IMPRIMEUR TEXTILE FREEFASHION S.R.L. STR.29, Nr. 247B, LOC.RACHITI, Tel: 0749353791
OPERATOR LA VALORIFICAREA SUBPRODUSELOR DE ABATOR DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
OPERATOR LA FABRICAREA MEZELURILOR DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
FOCHIST PENTRU CAZANE DE ABUR SI DE APA FIERBINTE CONTED SA STR.Str. 1 DECEMBRIE 1918, Nr. 8, LOC.DOROHOI, Tel: 0760685644
OPERATOR LA MASINA DE ETICHETAT DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
CONFECTIONER-ASAMBLOR ARTICOLE DIN TEXTILE FREEFASHION S.R.L. STR.29, Nr. 247B, LOC.RACHITI, Tel: 0749353791
SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE DIASOS TOP DISTRIB SRL STR.ŞCOLII, Nr. 1, MUN. , F, Ap. 14, LOC.BOTOSANI, Tel: 0723369300
Conducător auto transport rutier de mărfuri LACTO SOLOMONESCU SRL STR.PRINCIPALA, , LOC.MIRON COSTIN, Tel: 0728882280
Conducător auto transport rutier de mărfuri STATISTIC VISION S.R.L. STR.ALBA, Nr. 196, LOC.ALBA, Tel: 0759783938
STIVUITORIST COMBUSTIBILUL SRL STR.Bdul MIHAI EMINESCU, Nr. 170, MUN., LOC.BOTOSANI, Tel: 0231514268
STIVUITORIST DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
FEMEIE DE SERVICIU GT COMPANY SRL STR.Calea NAŢIONALĂ, Nr. 30, LOC.BOTOSANI, Tel: 0231 / 534833
SPALATOR VEHICULE UNIVERSAL PREST PHONE S.R.L. STR.MARCHIAN, Nr. 1, MUNICIPIUL BOTOSANI, Tel: 0745301010
ÎNGRIJITOR SPATII VERZI SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI STR.BLD. VICTORIEI, Nr. 75, MUN., LOC.DOROHOI, Tel: 231613240
MUNCITOR NECALIFICAT LA AMBALAREA PRODUSELOR SOLIDE SI SEMISOLIDE DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR FPS FLEXIBLES ROMÂNIA S.R.L. STR.Calea NATIONALA, Nr. 1F, MUN., LOC.BOTOSANI, Tel: 0735802392
MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR FREEFASHION S.R.L. STR.29, Nr. 247B, -, -, Ap. -, LOC.RACHITI, Tel: 0749353791
MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR TAMIŞTEF SRL STR.PACEA, Nr. 37A, LOC.BOTOSANI, Tel: 0752233666
MANIPULANT MARFURI DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC.ROMA, Tel: 0753090117
LUCRATOR BUCATARIE (SPALATOR VASE MARI) TINERVIS GROUP SRL STR.CALEA NATIONALA, Nr. 72, LOC.BOTOSANI, Tel: 0752593687

Citeste mai mult

Actualitate

Titularizare 2025: Repartizarea candidaților cu medie cel puțin 7 și a titularilor prin detașare la cerere, în 26-27 august

Publicat

Publicitate

Titularizare 2025: în perioada 26-27 august se desfășoară ședințele de repartizare a candidaților cu medii de cel puțin 7 la concurs și a titularilor, prin detașare la cerere, potrivit calendarului.

Pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată, candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Potrivit procedurii, prioritate au cei care beneficiază și de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul școlar 2025-2026, notează edupedu.ro.

Este vorba despre candidații ”care au obținut cel puțin media de repartizare 7 (șapte) la concursul național, sesiunea 2025, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare”.

Au prioritate ”candidații care beneficiază și de prelungirea duratei contractelor individuale de muncă în anul școlar 2025-2026, în condițiile art. 63 sau art. 87 din Metodologia-cadru, în baza notei/mediei de repartizare minimum 7 (șapte) la concursurile naționale, sesiunile 2024 și/sau 2023, respectiv 2024, 2023, 2022 și/sau 2021 pentru învățători/profesori pentru învățământ primar; Perioada: 26-27 august 2025”, se arată în procedură.

Totodată se vor repartiza cadrele didactice titulare prin detașare la cerere prin concurs specific, în ordinea descrescătoare a punctajelor.

Publicitate

Cu termen 27 august este și:

  • marcarea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate propuse pentru ocuparea de către candidații cuprinși în programe recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfășura activități didactice în unități de învățământ preuniversitar situate în medii dezavantajate și reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate

Emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră se face în perioada 27-28 august 2025.

Titularizare 2025: norma didactică

Noile norme didactice sunt:

  • pentru învățători și profesori de învățământ primar: 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
  • pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare: norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
  • excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
  • profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori: norma de 26 de ore pe săptămână (cu licență) / 22 de ore (gradul I și activitate de mentorat)
  • învățământul special: norma de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specific / 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending