Connect with us

Eveniment

Botoșani: Start la înscrieri în cadrul Programului privind casarea mașinilor uzate – Rabla Local

Publicat

Publicitate

Botoșănenii doritori să își schimbe mașinile vechi sau doar să le caseze în schimbul unei sume de bani, trebuie să se înscrie pe platforma pusă la dispoziție de Administrația Fondului de Mediu (AFM), până pe data de 31 august 2023 – ora 16.30, sau în limita fondurilor obținute de Primăria Municipiului Botoșani.
Persoanele înscrise vor beneficia de 3.000 de lei, procentul de finanțare acordat în cadrul Programului fiind de 80% – AFM (2.400 lei) şi 20% – UAT Botoșani (600 lei).
„Finanțarea obținută pentru municipiul Botoșani este de 960.000 lei, pentru un număr de 400 de autovehicule uzate”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Programul se adresează doar persoanelor fizice. Fiecare beneficiar va primi în schimbul casării rablei 3.000 de lei, fără a fi obligat să folosească stimulentul la cumpărarea unei mașini noi.
Solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
✔️ Să aibă domiciliul în municipiul Botoșani;
✔️ Să dețină un autovehicul uzat, cu o vechime mai mare sau egală cu 15 ani și cu o normă de poluare EURO 3 sau mai mică, iar mașina să fie înmatriculată pe numele solicitantului de cel puțin 5 ani și să fie în evidențele fiscale ale Primăriei Municipiului Botoșani;
✔ Să caseze un autovehicul care conține componentele esențiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație;
✔️ Să NU fi casat autovehiculul înainte de startul programului, deoarece în program se vor încadra doar autovehiculele casate și radiate după lansarea sesiunii de înscriere;
✔️ Să nu aibă restanțe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul local și cel de stat;
✔️ Să nu aibă condamnări definitive pentru infracțiuni împotriva mediului;
✔ Să nu folosească aceeași mașină pentru a obține alte finanțări din alte programe;
✔️ Timp de 3 ani de la obținerea banilor, persoana beneficiară nu va putea cumpăra o mașină cu o normă de poluare mai mică de Euro 5.
Ulterior înscrierilor, lista va fi transmisă de AFM către Primăria Municipiului Botoșani, unde beneficiarii vor fi așteptați cu următoarele documente, pentru a putea semna contractele de finanțare:
✔️ cuponul de casare (emis în format fizic de unitatea către care este predată mașina);
✔️ dovadă radiere din circulație;
✔️ copie carte identitate;
✔️ certificat fiscal;
✔️ contract de finanțare între Primărie și solicitant (se pune la dispoziție la Primăria Municipiului Botoșani).
Ulterior, municipalitatea va depune la AFM cererea pentru viramentul banilor pentru toți solicitanții iar beneficiarii vor fi anunțați când vor putea intra în posesia fondurilor.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Tânăr de 19 ani, din Havârna, depistat la volanul unui autoturism radiat din circulație

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, au oprit pentru control, pe D.C. 1 D, în localitatea Havîrna, un autoturism, condus de un tânăr, de 19 ani, din județul Botoșani.

În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii de poliție, s-a stabilit faptul că autoturismul era radiat din circulație din luna iunie a.c.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România”.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Bicicliști amendați pentru că au încălcat regulile de circulație

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare abateri ale bicicliștilor.

 

Activitățile au fost desfășurate în zonele cu risc ridicat de producerea accidentelor, 10 biciliști fiind suprinși de polițiști încălcând regulile de circulație.

 

Față de aceștia a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, în valoare de peste 7.000 lei.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tânără depistată la volan deși nu avea acest drept

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi au oprit pentru control,  pe D.E. 58, în localitatea Coșula, un autoturism, condus de o tânără, din județul Botoșani.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că aceasta nu posedă permis de conducere valid,  dreptul de conducere fiind suspendat pentru săvârșirea unei contravenții la regimul rutier.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Patru persoane, dintre care doi copii, au ajuns la spital în urma unui accident produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Calea Națională din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, dintre care și ambulanța de terapie intensivă mobilă, dar și una aparținând SAJ.

Aceștia au constat faptul că nu erau victime încarcerate. Patru persoane, dintre care doi copii, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Publicitate

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending