Connect with us

Eveniment

Botoșani: Sătenii care zilnic sunt la un pas de moarte. Pentru a nu rămâne izolați sunt nevoiți să străbată un pod care se poate prăbuși în orice clipă

Publicat

acum 1 an

O întreagă comunitate își riscă zilnic viața doar pentru a nu trăi în izolare. Este vorba despre 300 de săteni din județul Botoșani care pentru a ajunge la serviciu, la școală sau oriunde au nevoie trebuie să treacă peste un pod care se poate prăbuși în orice clipă, scrie ADEVĂRUL.

Publicitate

Satul Mateieni se află în comuna Dimăcheni, județul Botoșani, în nordul extrem al României. Cătunul este locuit de 300 de suflete, printre care și mulți oameni tineri și copii. Peisajele rurale sunt idilice, dar viața oamenilor din Mateieni este grea. Și asta fiindcă un banal drum la școală, serviciu , plata facturiilor sau pentru orice nevoie administrativă, este un adevărat calvar. Ca să iasă din sat și să nu trăiască în cea mai cumplită izolare, localnicii sunt nevoiți să străbată, un pod care stă să se prăbușească și pentru care Prefectura a recomandat închiderea circulației . Autoritățile mărturisesc că situația podului a fost mereu complicată, prinsă în absurdul birocrației românești. Abia de câteva luni, situația administrativă a acestuia a fost lămurită. În tot aceste timp, la noroc, peste pod trec microbuze cu copii la școală, cisterne de colectare a laptelui dar și oameni la locul de muncă.

Podul horror, putrezit și găurit

Din municipiul Botoșani, la Mateieni se ajunge după un drum de aproximativ 30 de kilometri. Șoseaua este asfaltată așa că nu durează mai mult de 30 de minute cu mașina. Intrarea în sat se face din șoseaua principală care străbate comuna vecină, Corlăteni. Trebuie mare atenție pentru că este vorba despre un drumeag îngust, la stânga, pierdut printre buruieni. La aproximativ 100 de metri de la virajul la stânga, pe drumul pietruit de țară, se ajunge la un pod care reprezintă de fapt poarta de intrare în cătunul Mateieni. Podul străbate o râpă adâncă de peste cinci metri, pe fundul căreia curge un fir de apă. Acest pod este însă un adevărat pericol public.

Podul este tranzitat zilnic de localnici FOTO Cosmin Zamfirache
Podul este tranzitat zilnic de localnici FOTO Cosmin Zamfirache

Este mai degrabă o punte de lemn lată de aproximativ trei-patru metri, veche de aproximativ șapte decenii. Ceea ce șochează este însă starea de degradare a acesteia. Grinzile de lemn care formează tăblia podului sunt efectiv putrede, cu porțiuni prăbușite sau găuri prin care se vede fundul amenințător al râpei. Doar chingile de metal fac ca podul să nu se dezintegreze. Acesta scârțâie și efectiv se clatină de fiecare dată când trece un autoturism. Acum aproximativ un deceniu, un tractor s-a prăbușit și un om a murit după ce s-a rupt o balustradă a podului. O comisie întrunită la Prefectură, anul trecut a stabilit ca recomandare închiderea imediată a podului pentru circulației.

„Acolo ne jucăm cu moartea. Zi de zi trec microbuze pline cu copii”

Cu toate acestea podul nu a putut fi închis fiindcă este singura cale de acces a localnicilor în sat. Dacă ar fi fost pusă barieră, oamenii ar fi rămas efectiv izolați. Mai ales pentru cei care trăiesc din crescutul vacilor de lapte, dacă cisterna de colectare de la procesatori nu ajunge în sat, este un adevărat dezastru. În plus, copiii din Mateieni învață la școala din centrul comunei și sunt duși acolo cu microbuzul. Pe jos ar trebui să străbată mai bine de 7 kilometri. „Dacă blocam accesul pe pod, rupeau oamenii bariera”, spune primarul comunei Dimăcheni, Marinel Moruz. Neavând de ales, localnicii își fac o cruce mare și trec podul. Unii de mai multe ori pe zi, după cum au nevoie. „Acolo ne jucăm cu moartea. Zi de zi trec microbuze pline cu copii. Este foarte, foarte periculos, dar nu avem ce face. Copiii trebuie să meargă la școală, oamenii trebuie să ajungă la treabă, plus aprovizionare”, spune un sătean din Mateieni.  Alții mărturisesc că podul reprezintă un stres constant.

Podul este singura cale de acces facilă către Mateieni FOTO Cosmin Zamfirache
Podul este singura cale de acces facilă către Mateieni FOTO Cosmin Zamfirache

”Mă trezesc cu gândul că trebuie să trec podul. Se mișcă domne pe sub mașină. Dar ce să fac, dacă eu trebuie să mă duc la treabă, să aduc una alta. Toată lumea trece cu frică. Dar trebuie să ajungă mașina de colectarea laptelui, că sunt oameni care trăiesc din asta. Asta este, rugăciunea la Dumnezeu și atât”, mărturisește un alt botoșănean din Mateieni. Oamenii sunt îngrijorați că dacă este nevoie de o mașină de pompieri sau de o ambulanță lucrurile s-ar putea complica. Mai este un fel de drum ocolit, dar în stare proastă și devine impracticabil mai ales când vremea este rea. Singura legătură facilă a cătunului cu lumea este doar drumul cu podul groazei. ”Când pleacă copilul la școală stau cu stres. Nu am liniște. Când îl văd în curte și știu că nu mai trece peste podul acela mă liniștesc„, mărturisește o săteancă.

O poveste made in România

Lolcanicii trăiesc cu frica-n sân de aproximativ de un deceniu, de când podul s-a degradat substanțial. Și-ar fi dorit să-l repare singuri, dar nu-i lasă legea. În plus, nimeni nu știa cui aparține de fapt acest pod. Nu figura nici la comuna Corlăteni, nici la Dimăcheni. Nu era intabulat și nici înscris în cartea funciară. Era podul nimănui. Și așa a și rămas fără să-i pese cuiva. Doar în ultimii trei ani podul a intrat în atenția autorităților locale. Inițial au fost anunțate structurile administrative superioare, adică Consiliul Județean și Prefectura. La acel nivel comisia întrunită s-a mulțumit să recomande închiderea podului, deși lua o cale de acees a unei comunități întregi.

Publicitate

În cele din urmă, autoritățile locale din Dimăcheni au reușit să intabuleze podul și să-l treacă oficial pe teritoriul comunei. Acum, edilii au cerut fonduri prin CNI pentru demolarea podului vechi și construirea altuia nou, în loc. ”Situația podului de la Mateieni este groaznică. Este într-o stare alarmantă de eroziune. Încercăm acum să-l facem printr-un proiect, prin CNI. Situația lui a fost incertă până acum câteva luni. Nu era intabulat și nici nu se știa cine este proprietarul. Între timp am rezolvat această problemă, avem carte funciară pe comuna Dimăcheni, am reușit și am făcut și studiu de fezabilitate. Poate intrăm într-un regim de urgență.„, spune primarul Marinel Moruz.

Sursa: ADEVĂRUL

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News

Ultimele articole pe botosani24

Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:

ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Pe aceeași tema:

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 15 februarie 2026

Publicat

acum 5 ore

duminică, 15.02.2026

de

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 15 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Publicitate

Numerele extrase, 15 februarie 2026:

Loto 6/49: 1, 23, 33, 48, 2, 35

Loto 5/40: 3, 9, 14, 15, 24, 33

Joker: 26, 43, 5, 18, 7 +18

Noroc: 5, 3, 8, 6, 5, 3, 5

Noroc Plus: 5, 0, 5, 5, 8, 3

Publicitate

Super Noroc: 8, 0, 2, 6, 0, 5

Citeste mai mult

Eveniment

Duhovnicul de la Botoșani care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș a trecut la Domnul la 102 ani

Publicat

acum 6 ore

duminică, 15.02.2026

de

Arhimandritul Climent Haralamb, unul dintre cei mai longevivi și respectați slujitori ai Bisericii, a trecut la Domnul duminică, puțin după miezul nopții, la vârsta de 102 ani, după o viață dedicată credinței și slujirii aproapelui.

Publicitate

Trupul neînsuflețit a fost depus în Paraclisul Arhiepiscopal de la Mănăstirea Curtea de Argeș, locul unde părintele a slujit neîntrerupt timp de șapte decenii și unde a devenit un reper duhovnicesc pentru mii de credincioși.

Arhimandritul Climent Haralamb s-a născut la 4 aprilie 1923, în localitatea Lunca din județul Botoșani, fiind al doilea dintre cei șapte copii ai familiei. Chemarea spre viața monahală s-a arătat încă din tinerețe, când a intrat ca frate în obștea Mănăstirii Cozancea, sub îndrumarea cunoscutului duhovnic Paisie Olaru, ale cărui sfaturi le-a păstrat și le-a dăruit mai departe fiilor săi duhovnicești.

În 1948 a fost tuns în monahism, iar ulterior a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah. Din 1953 a viețuit la Mănăstirea Cetățuia din Iași, iar câțiva ani mai târziu a revenit definitiv la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde și-a împlinit întreaga lucrare pastorală.

De-a lungul vieții, părintele Climent s-a remarcat ca un povățuitor blând și statornic, căutat de credincioși din Argeș și din întreaga țară, pentru cuvântul său liniștitor și sfatul duhovnicesc.

În anul 2023 a fost distins cu Crucea Patriarhală, ca recunoaștere a celor șapte decenii de slujire la racla Sfintei Mucenițe Filoteea și a devotamentului său față de Biserică.

Slujba de înmormântare va avea loc marți, de la ora 12:00, la Paraclisul Arhiepiscopal, unde credincioșii sunt așteptați să își ia rămas-bun de la duhovnicul care și-a închinat întreaga viață lui Dumnezeu.

Publicitate

Plecarea sa lasă un gol adânc, dar și o moștenire de credință, răbdare și slujire, care pornește din Botoșani și se întinde peste generații.

Citeste mai mult

Eveniment

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi luate și în 2026. Termenul limită pe care trebuie să-l știe angajații

Publicat

acum 6 ore

duminică, 15.02.2026

de

Zilele de concediu neefectuate din 2024 pot fi utilizate și în 2026. Angajații care nu au reușit să își ia integral concediul de odihnă aferent anului 2024 pot beneficia în continuare de aceste zile libere, conform prevederilor legale în vigoare, relatrează alba24.ro. Conform prevederilor Codului muncii, termenul limită pentru utilizarea zilelor de concediu rămase din anul 2024 este 30 iunie 2026.

Publicitate

Potrivit Legii 53/2003 – Codul muncii, salariații au dreptul la concediu de odihnă anual plătit. Legea interzice renunțarea, cesionarea sau limitarea acestui drept, asigurând astfel protecția angajaților împotriva oricăror presiuni sau situații care ar putea să îi priveze de perioada de odihnă.

Durata minimă și modalitatea de stabilire a concediului de odihnă

Potrivit legii, durata minimă a concediului de odihnă anual este de 20 de zile lucrătoare. Durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective de muncă aplicabile.

La stabilirea duratei concediului de odihnă anual, perioadele de incapacitate temporară de muncă, cele aferente concediului de maternitate, concediului paternal, concediului de risc maternal, concediului pentru îngrijirea copilului bolnav, concediului de îngrijitor și perioada absenței de la locul de muncă în urma unor evenimente familiale deosebite se consideră perioade de activitate prestată.

Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum și zilele libere plătite stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual.

Zilele de concediu rămase din 2024 pot fi luate în 2026

Potrivit Codului muncii, în cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual.

Aplicând această regulă, zilele de concediu din 2024 care nu au fost utilizate pot fi luate până cel târziu la 30 iunie 2026.

Publicitate

Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.

Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.

Citeste mai mult

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (430)

Publicat

acum 7 ore

duminică, 15.02.2026

de

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

Publicitate

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Daniel Cristea-Enache, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2021, scrie despre geneza volumelor „La Lilieci” ale lui Marin Sorescu. Scrie la un moment dat: „Mai aproape de adevăr pare a fi versiunea oferită  de George Sorescu, şi anume aceea că poetul s-a documentat pentru scrierea ciclului „La Lilieci” vorbind cu mama lui, aşa cum – adaug eu – un etnolog sau un antropolog culeg şi arhivează mărturii orale pentru a realiza un studiu bazat pe elemente şi aspecte din „teren”. Dacă îi dăm credit lui George Sorescu, această modalitate de documentare a fost sistematică, ea nefiind făcută numai în faza de proiect sorescian, de schiţă a Bulzeştiului poetic, ci şi după apariţia cărţii întâi, în 1973.  Inclusiv după primul volum din „La lilieci”, Sorescu va continua să scotocească prin memoria „homerică” a mamei lui: „- De exemplu, într-o scrisoare din 1974, îi cerea să facă o listă cu poreclele din Bulzeşti. – O listă în scris? – Da, i le-a scris pe un caiet dictando, îl mai păstrez şi acum. Dar i-a şi reproşat: „Marine, mai scrie şi tu d’ele bune, că ne-am făcut dracu’ de râs. Suntem şi noi de neam”.  Apăruse primul volum din „La Lilieci” şi vecinii începuseră să murmure, pentru că nu se simţeau flataţi de prezentare.”

Andrei Pleşu, în „Dilema veche” nr. 884 din martie 2021, scrie „Despre domni”. Reţin: „Un mare sfânt, Francois de Sales (1567 – 1622), pare să-l impresioneze atât de mult pe celebrul Henric al IV-lea al Franţei încât, de la înălţimea prestigiului său regal, i-a dedicat următorul portret: „O pasăre rară! Evlavios şi învăţat! Dar nu numai atât: e şi un gentilom. Combinaţie rară”.  Evavlios, învăţat şi domn. Eu văd în jur ori evavlioşi neînvăţaţi, ori învăţaţi lipsiţi de evavlie. Iar despre „domni”, nici nu poate fi vorba…”;

Redau aici poezia „Mingea”  scrisă de Johann Peter Eckermann: „Pe pajiştea din dosul morii, sub cer clar, / Tu născocit-ai jocuri iar şi iar. / Din albul voal, legat meşteşugit, / Cea mai rotundă minge-ai făurit. / Mi-ai aruncat-o mie, eu iute înapoi, / Şi o prindeam cu-ndemânare, / Gustând euforia pură, amândoi. / De mingea năzuia, zburând, în zare, / Ea tot în zbor se îndrepta spre tine, înapoi. // Părea că intră-n joc şi soarele cel blând, / Căci ne jucam senini, netulburat, / Iar mingea pildă deveni curând / Zborului meu de-a reveni la tine”;

Radu Vancu, în „Dilema veche” nr. 884 din martie 2021, despre exigenţele sale ca cititor: „Tot ce am citit, tot ce am cerut nu numai literaturii scrise, ci şi celei citite a avut exact aceleaşi exigenţe.  Toată literatura pe care am citit-o (atâta cât e) am înţeles-o şi am verificat-o după criteriul decisiv al construirii de prezenţe şi de continuităţi. Câtă vreme făcea asta, era literatură pentru mine. Dacă nu o făcea, putea fi literatură pentru altcineva – pe mine nu mă mai interesa. Fiindcă era literatură din care îngerul nominal pe care-l căutam era absent.” 

O pagină întreagă de poezie publică Angela Marcovici în „România literară” nr. 11 din 2021. Reţin o definiţie în versuri a singurătăţii: „singurătatea este un animal / o puma, un tigru, / este agresivă, sângeroasă, te atacă / pe la spate / în mâini cu cuţite zgrunţuroase / ce-ţi intră în spatele frunţii / te înconjoară de la distanţă / fără iubire / trebuie să te pregăteşti / să faci instrucţie pentru / a o privi în ochi / în genunchi să stai în faţa ei / cu ochii întunecaţi şi lucioşi / cu cearcănele pustii / să priveşti în gol”;

Publicitate

  Am citit, am reţinut: Daniel Cristea-Enache: „O diferenţă între articolul de ziar şi cel publicistic (unii continuă să le confunde) este că primul ne spune mai mult despre evenimentul zilei care tocmai a trecut, fiind înlocuit de cel al zilei următoare, în timp ce tableta publicistică este importantă mai ales prin unghiul personal şi stilistica autorului ei. Iată de ce textele publicistice se pretează de obicei reunirii lor în volume, pe când cele jurnalistice, mult mai rar”; Gaston Bachelard: „Cu cât o creaţie izbuteşte a fi mai novatoare, cu atât apare ca un produs al fermei conştiinţe, fie şi inaparente”; Horia Corcheş: „În fiecare dintre noi există tiranul, molâul şi regele. Accesarea uneia sau a alteia dintre ipostaze este singura alegere”; 

Mircea Anghelescu, în „România literară” nr. 11 din 2021,  scrie despre Nicolae Iorga.  În cursul comentariului critic este reluat un pasaj al lui Alexandru Ciorănescu, fost student al lui Iorga,  în care se prezintă cum citea profesorul lui: „Avea obiceiul să citească revistele şi cărţile, vertical, de la rândul unu la rândul ultim. Nu citea toată pagina, pentru că pagina o vedea toată, de sus în jos, şi nu se oprea decât unde vedea ceva nou pentru el, sau care îl interesa.  De multe ori l-am văzut la Academia Română, unde eu citeam în sala de lectură.  Iorga venea şi pleca repede, după ce scotocise în rafturile unde puneau ultimele cărţi şi reviste străine primite de Academie. Am avut astfel de două sau de trei ori posibilitatea de a-l controla. Iorga lua de exemplu o revistă de antichităţi greco-romane, încă netăiată: se uita la conţinut, pagină cu pagină, citind nu numai pe verticală, dar şi pieziş, ridicând cu degetul colţurile paginilor netăiate şi lărgind spaţiul între pagini, ca să poată privi până sus. Operaţia era extrem de grea; am încercat-o şi eu,  folosind revista pe care el o citise şi o pusese în raft, şi abia am văzut despre ce era vorba, fără să pot urmări niciun text. Terminând operaţia, am plecat repede pe urma lui Iorga, care mergea de la Academie la Universitate. Am asistat la ora lui de curs şi mi-am dat seama că vorbea despre articolul pe care îl citise în fugă şi pe care îl comenta şi critica în aulă.”; 

Cristian Pătrăşconiu publică în România literară” nr. 11 din 2021 un interviu cu poetul Ovidiu Genaru, considerat a fi un „Cehov al Moldovei”, un „atlet al melancoliei” şi care îşi scrie poemele cu „corn, alamă şi piele de şarpe”. Interviul merită citit din două perspective care vizează:  originalitatea întrebărilor puse   şi calitatea răspunsurilor date. Se întreabă şi se vorbeşte despre „timpul poetic”, „timpul ideal al poeziei”, „vârsta de aur a poeziei”, „terapia cu îngeri” în pandemie,  „ce mai pot face îngerii pentru poezie”, „inflaţia / deficitul de cer, de zei, de înălţime, de îngeri în poezie”, „poezia ca soluţie individuală sau soluţie colectivă” etc.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending