Connect with us

Actualitate

Botoșani: Primele plăți pentru beneficiarii Venitului Minim de Incluziune

Publicat

Publicitate

Începând cu această lună, instituțiile responsabile cu protecția socială vor face primele plăți în baza prevederilor legii vizând Venitul Minim de Incluziune (VMI). Acest ajutor bănesc se acordă persoanelor care au beneficiat până acum de venit minim garantat sau alocație pentru susținerea familiei, dar și altor persoane/familii fără venituri sau cu venituri reduse. Venitul minim de incluziune constă în: ajutor de incluziune (AI) și ajutor pentru familia cu copii (AFC).

Direcția de Asistență Socială Botoșani a primit cereri pentru VMI începând cu luna noiembrie a anului trecut. În perioada noiembrie – decembrie 2023, la DAS s-au depus 403 de dosare, dintre care 381 au fost aprobate și 22 au fost respinse pentru că solicitanții au venituri care depășesc plafonul stabilit prin lege sau bunuri care conduc la excluderea VMI.

Dintre cei 381 de beneficiari ai VMI, 122 primesc doar ajutor de incluziune, suma totală de plată fiind de 46.871 de lei, 190 beneficiază de ambele componente  (AI și AFC) și vor primi, în total, suma de 171.970 de lei. Pentru 69 de beneficiari s-a stabilit dreptul la ajutorul pentru familia cu copii, suma totală de plată fiind de 18.833 de lei.

Plățile se fac de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani.

Noile reglementări mențin obligația prestării orelor de muncă în folosul comunității

Potrivit conducerii DAS, în cele 381 dosare aprobate au fost identificate 270 de persoane apte de muncă. Până la această dată, au fost programate pentru a efectua acțiuni și lucrări de interes local 193 de persoane după cum urmează:

Publicitate

–        la Direcția Servicii Publice – 116 persoane, cu un total de 7.136 de ore

–        la Direcția Sport și Agrement – 71 de persoane, cu un total de 4.320 de ore

–        la Primăria Municipiului Botoșani – 4 persoane, cu un total de 144 de ore

–         la Spitalul Județean – Secția psihiatrie – 2 persoane, cu un total de 64 ore.

Aceste ore sunt aferente lunilor ianuarie și februarie. În funcție de cuantumul ajutorului de incluziune primit, cei care sunt sprijiniți financiar de către stat trebuie să presteze lunar între 16  și  80 de ore de muncă.

Sunt exceptate de la efectuarea lucrărilor de interes local persoanele aflate la vârsta de pensionare, cele care au copii sub trei ani sau copii încadrați în grad de handicap grav sau accentuat, respectiv beneficiarii care au în grijă persoane cu grad de handicap grav sau accentuat”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.

Ajutorul de incluziune este de 313 lei pentru o persoană singură și de 456 de lei, în cazul persoanelor singure care au peste 65 de ani.

Ajutorul lunar pentru familiile monoparentale are un cuantum minim de 126 de lei și poate ajunge până la 547 de lei, stabilit în funcție de nivelul venitului minim ajustat și numărul copiilor din fiecare familie. În cazul familiilor biparentale, ajutorul financiar este de 97 de lei până la 488 de lei.

Condițiile de acordare a VMI

Venitul Minim de Incluziune se acordă persoanelor care îndeplinesc următoarele condiții generale:

  1. Nu dispun de venituri suficiente pentru a-și asigura un nivel de trai minim
  2. Au venituri nete lunare ajustate (venitul net lunar ajustat reprezintă suma care revine fiecărui membru de familie din venitul net lunar total al acesteia, după aplicarea coeficienților de echivalență corespunzători dimensiunii familiei)
  3. a) Pentru acordarea ajutorului de incluziune, venitul net lunar ajustat trebuie să fie de până la 313 de lei, respectiv de până la 456 de lei pentru persoana singură în vârstă de cel puțin 65 de ani
  4. b) Pentru acordarea ajutorului pentru familia cu copii, venitul net lunar ajustat trebuie să fie de până la 797 de lei
  5. Completează cererea de acordare a venitului minim de incluziune și furnizează documentele justificative. Cererea este analizată de către reprezentanții DAS Botoșani, care stabilesc dacă sunt îndeplinite condițiile de acordare a VMI, prin verificarea documentelor depuse de solicitanți și efectuarea de anchete sociale la domiciliul acestora.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Medic UPU: ,,Cei doi copii prezintă patologii respiratorii, au inhalat praf. Niciun copil nu a fost prins sub dărâmături”

Publicat

Publicitate

După incidentul nefericit de la un spațiu de joacă din municipiul Botoșani, doi din cei 13 copii au fost duși cu ambulanța la spital. Medicii au venit cu precizări.

„La spatiul de joacă a căzut tavanul la sfârșitul unei petreceri pentru copii. Nu a fost prins nici un copil sub dărâmături. Doi copii de 5 și 10 ani au fost duși de SJA la pediatrie, ei având patologie respiratorie și au inhalat praf” , a declarat Ramona Guraliuc, medic primar coordonator UPU-SMURD.

Amintim că pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină la un spațiu de joacă din municipiul Botoșani, acolo unde o parte din tavanul fals s-a prăbușit.

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, trei ambulanțe SAJ, jandarmi și poliție. Aceștia au constatat faptul că toate cele 18 persoane care se aflau în interior, în momentul producerii evenimentului, erau ieșite din clădire. Este vorba de 13 copii și cinci adulți.
Toți au fost evaluați din punct de vedere medical. Doi copii, de 10 respectiv 5 ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii intervin în continuare pentru verificarea spațiilor și înlăturarea efectelor.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Tavanul unui spațiu de joacă din municipiul Botoșani s-a prăbușit peste 13 copii și cinci adulți. Doi copii au ajuns la spital

Publicat

Publicitate

Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină la un spațiu de joacă din municipiul Botoșani, acolo unde o parte din tavanul fals s-a prăbușit.

 

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, trei ambulanțe SAJ, jandarmi și poliție. Aceștia au constatat faptul că toate cele 18 persoane care se aflau în interior, în momentul producerii evenimentului, erau ieșite din clădire. Este vorba de 13 copii și cinci adulți.

Toți au fost evaluați din punct de vedere medical. Doi copii, de 10 respectiv 5 ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

 

Pompierii intervin în continuare pentru verificarea spațiilor și înlăturarea efectelor.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Ministrul Educației: Vreau ca zilnic mintea profesorilor să fie dedicată școlii și copiilor măcar timp de 8 ore

Publicat

Publicitate

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că își dorește ca zilnic mintea profesorilor să fie dedicată școlii și copiilor ‘măcar’ timp de 8 ore, pentru care sunt plătiți zilnic.

‘Profesorilor le mulțumesc pentru efortul de a organiza în condiții bune examenul de bacalaureat, fie că au, fie că nu au discipline cuprinse în acest examen. (…) Am văzut din nou unele interpretări distorsionate și catastrofice prin care se încearcă manipulări care să ne afecteze, atunci când m-am referit la cele 8 ore pentru care suntem plătiți zilnic ca profesori. Da, vreau ca zilnic mintea profesorilor să fie dedicată școlii și copiilor măcar timp de 8 ore pentru care suntem plătiți zilnic (cu variațiile parțiale) și știu că cei mai mulți o faceți! Da, mi-ar plăcea, ca regulă generală, ca asta să se întâmple și în școală, pentru a crea medii educaționale stimulative pentru comunitatea școlii, dar știu că uneori nu există condiții adecvate sau nu este necesar (uneori poți studia la bibliotecă sau în alt loc). Dar mintea noastră trebuie să fie dedicată școlii și copiilor măcar în orele pentru care suntem plătiți’, a scris ministrul pe Facebook cu ocazia Bacalaureatului 2025, ale cărei probe scrise vor începe marți cu Limba și literatura română.

El le-a transmis absolvenților de liceu că examenul de Bacalaureat este important, să îl ia în serios, să dea tot ce pot, dar că nu le definește valoarea ca oameni, ci doar nivelul de pregătire din acel moment.

‘Acest nivel de pregătire este reflectat și incomplet, în condițiile în care evaluarea este punctuală și nu acoperă toate competențele vizate de procesul educațional din liceu. Dar este un examen important, să-l ia în serios și le urez succes’, a susținut demnitarul.

Daniel David le-a transmis și părinților că este bine să-și arate interesul și suportul față de participarea copiilor la Bacalaureat, chiar să aibă așteptări mari, dar acestea nu trebuie formulate rigid, catastrofic, cu toleranță scăzută și global-negativ.

‘Evident că, în cazul în care așteptările nu sunt confirmate, nu poți să fii bucuros sau calm, dar emoțiile negative sănătoase (îngrijorare, nu anxietate/panică; tristețe, nu deprimare; nemulțumire, nu furie; păreri de rău/regrete, nu vinovăție) ne ajută să ne reorientăm într-un plan B, de dragul copiilor. Fiți aproape de ei la modul rațional!’, a arătat Daniel David.

Publicitate

‘În final, gândul meu merge din nou spre oamenii educației: succes tuturor, un gând special de încurajare pentru elevi și mulțumiri profesorilor și părinților!’, a adăugat ministrul Educației și Cercetării.

Prima probă scrisă a examenului național de Bacalaureat – cea la Limba și literatura română – se va desfășura pe 10 iunie, iar pe 11 iunie va avea loc proba obligatorie a profilului.

Pe 13 iunie, candidații vor susține proba la alegere a profilului și specializării.

Elevii din partea minorităților naționale vor susține pe 16 iunie proba scrisă la Limba și literatura maternă.

În data de 20 iunie se vor afișa rezultatele la probele scrise (până la ora 12:00). Cei care vor dori să depună contestații pot să vizualizeze lucrările în intervalul orar 14:00 – 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 30 iunie. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Sprijin pentru facturile la curent: Card de energie pentru românii cu venituri reduse

Publicat

Publicitate

Cine va primi sprijin pentru plata facturii la curent. Românii cu venituri mici vor putea beneficia, începând cu 1 iulie 2025, de un ajutor de la stat pentru plata facturilor la energia electrică.

Măsura va înlocui actualul sistem de plafonare generalizată a prețurilor la energie electrică. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Energiei, Sebastian Burduja, în cadrul unei emisiuni la Digi24.

De la plafonare universală la sprijin țintit

Noua schemă de ajutor propusă reprezintă o schimbare în modul în care statul român oferă sprijin pentru plata facturilor la energie.

Dacă până acum subvenția se acorda în funcție de consumul de energie, fără a ține cont de situația financiară reală a beneficiarului, noul sistem se va baza pe venitul real al gospodăriei.

„Până acum un multimiliardar sau milionar din România avea același nivel de sprijin ca o familie care se chinuie cu venit minim pentru că se subvenționa pe nivelul de consum”, a explicat ministrul Burduja.

Această situație paradoxală făcea ca persoanele înstărite să beneficieze de același ajutor ca familiile defavorizate, doar pe baza consumului de energie.

Publicitate

Cine va primi sprijin pentru plata facturii la curent

Propunerea Ministerului Energiei prevede actualizarea venitului minim stabilit în legea 226 la Ministerul Muncii.

„Practic, propunerea Ministerul Energiei, ea se va discuta, este actualizarea acelui venit minim care este în legea 226 la Ministerul Muncii și practic păstrarea ponderii pentru o persoană singură care încasează acel salariu minim și membru dintr-o gospodărie, care înseamnă 48% din venitul unei persoane singure”, a explicat ministrul Energiei.

Card de energie pentru românii cu venituri mici. Cum se va putea obține

Pentru a beneficia de această măsură, românii eligibili vor trebui să parcurgă o procedură de aplicare:

  • Depunerea cererii: Fiecare potențial beneficiar va putea depune cererea prin două modalități:
    • Online, pe o platformă dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS)
    • Fizic, la sediul primăriei sau la centrele de relații cu clienții ale furnizorilor de energie
  • Validarea cererii: Documentele vor fi verificate de STS, Evidența Populației și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Este important de menționat că cererea se depune pe proprie răspundere, solicitanții declarând unde locuiesc, codul de identificare al locului de consum, CNP-ul, membrii gospodăriei și veniturile obținute.
  • Alimentarea cardului: Odată validată cererea, cardul pentru energie va fi alimentat lunar de către ANPIS cu o sumă fixă.

Cine va primi sprijin pentru plata facturii la curent. Impactul asupra facturilor

Ministrul Energiei a subliniat că noul sistem urmărește să mențină facturile aproape la același nivel pentru familiile vulnerabile.

„Pentru românii vulnerabili, cei care în general au și un consum mic la energie și care au plătit până acum facturi de 50 lei, 40 lei pe lună și care s-ar confrunta într-adevăr cu facturi probabil de 80 lei, de 90 lei, am încercat să acoperim cât mai mult din această diferență”, a mai declarat Burduja, la Digi24.

Burduja, despre prețurile reale la energie

Ministrul a avertizat populația că, în absența plafonării universale, românii vor simți prețul real al energiei electrice de pe piață.

„Trebuie să le spunem românilor adevărul că acesta este prețul real al energiei electrice de pe piață”, a precizat oficialul.

sursa: digi24.ro

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending