Cei mai săraci pensionari din România trăiesc în județul Botoșani. Majoritatea nu ajung nici măcar la 2000 de lei pe lună și sunt efectiv dependenți de ajutorul copiilor, mulți plecați la muncă în străinătate. Sunt și cei care abia trăiesc de la o zi la alta, mâncând produse aproape de expirare, scrie ADEVĂRUL.

Conform datelor oficiale, cei mai săraci pensionari din România trăiesc în județul Botoșani. Aici pensia medie este de 2.200 de lei, cu șase de lei mai puțin decât media națională. Până și pensionarii din Vaslui au venituri mai mari. Din cei 75.600 de pensionari majoritatea nu ating pragul de 2000 de lei lunar. Sunt oamenii cu cele mai cernite bătrâneți, care după o viață de muncă se chinuie să supraviețuiască bolilor cronice, multe dobândite la serviciu, dar mai ales sărăciei. Pentru unii pensionari din Botoșani o cutie de margarină, o pâine și un iaurt este un adevărat lux.

„După 40 de ani de muncă am 1600 de lei pensie”

În județul Botoșani numărul pensionarilor îl depășește cu mult pe cel al angajaților. Este o zonă îmbătrânită a țării, marcată de plecarea masivă a tinerilor, mai ales din zonele rurale, în străinătate. Dezechilibrul s-a produs după anii 90, deceniul de sărăcie lucie al Botoșaniului când fabricile se închideau în cascadă iar oamenii abia dacă aveau ce să mănânce. Loturile fărâmițate, abia primite la Legea 16, a retrocedărilor, mai mult îi încurcau pe țăranii care nu aveau cu ce să le lucreze. În acest context s-a produs exodul masiv al sfârșitului de anii 2000.

În sate au rămas mai mult bătrânii. Un ținut al pensionarilor cu venituri foarte mici. Majoritatea spun că nu se descurcă de la o lună la alta. Frustrarea vine că trăiesc într-o sărăcie lucie după 40 de ani de muncă. După zile în care se trezeau devreme și se culcau la miezul nopții pentru a lăsa mâncare copiilor rămași cu cheia la gât. Maria Tudose are peste 40 de ani de muncă. Acum încasează o pensie de 1600 de lei. „După 40 de ani de muncă am 1600 de lei pensie. Am momente în care mă întreb pentru ce atâta chin? Eram îngrijitoare și mă trezeam dimineața la 6.00 să plec la muncă. Făceam treabă toată ziua. Mă întorceam acasă. Dădeam fuga să spăl haine, mai întrebam copiii de sănătate și mă apucam de mâncare, să aibă a doua zi când veneau, la prânz, de la școală. Mă prindeam miezul nopții. Și am văzut că și ăla care a stat mai mult degeaba tot primeste 1200 de lei. Pentru ce atâta canon? Pentru 1600 de lei?”, se plânge botoșăneanca.

Pentru nea Viorel, ieșirea la pensie a fost un șoc. „Am făcut 65 de ani. Am mai stat un an în activitate. După aceea am zis să ies la pensie că nu mai puteam. Am lucrat mult cu publicul și mă istovise psihic. Când am încasat prima pensie am avut un șoc. Era mult mai mică decât salariul. Și stăteam așa cu banii în mână și mă gândeam, cum mă voi descurca?”, spune bărbatul.

„Să le ajungă și lor pensia, cum îmi ajunge mie”
Majoritatea pensionarilor botoșăneni nu se descurcă cu cei 2000-2200 de lei primiți lunar. „Numai medicamentele cât costă. Chiar și compensate. Plus că sunt care nu se compensează. Mai ales anumite unguente mai bune. Că tot la muncă m-am îmbolnăvit cu articulațiile. Apoi vine căldura. La o garsonieră am de plătit 250 de lei, numai pe o lună. Și eu primesc 1600 de lei. Din ce mai cumpăr mâncare ? De haine și alte distracții nici vorbă”, spune Maria Tudose. Tanti Teodora a muncit și 14 ani în Italia. Pe lângă cei 35 munciți în România. Spune că din cauza birocrației nu reușește să mai încaseze veniturile din străinătate. Primește abia 1289 de lei, pe lună, și este disperată, relatează ADEVĂRUL.

„Să le ajungă și lor pensia cum îmi ajunge mie. Am muncit degeaba 14 ani în Italia. Mi-a sistat venitul acolo că trebuie nu știu ce hârtii. Sunt sătulă de sărăcie. Noroc că încă nu sunt bolnavă. Dar cheltuielile și mâncarea mă nenorocesc. În ultima săptămână este jale. Mănânc pâine cu margarină și parizer la șapte lei batonul, de la supermarket. Am momente când cu o zi înainte de pensie este atât de greu că adorm plângând”, spune femeia. Cel mai greu le este celor care rămân  singuri precum Maria sau Teodora.

„La cei care mai trăiește soțul este mai bine fiindcă de obicei bărbații aveau salariul mai mare, venitul este puțin mai mare. Împart și cheltuielile și grijile. Se alină altfel„, mărturisește Teodora. Mulți pensionari sunt dependenți de copii. „Dacă n-as avea copiii să mă ajute n-aș putea să mă descurc. Foarte greu. Suntem cei mai săraci, cei mai neajutorați”, mărturisește cu năduf o săteancă din Leorda.

Mai ales copiii plecați în străinătate, trimit bani părinților. „Trimit și ei cât pot. Și spun Doamne Ajută. Că fără ei eram nenorocită. Muritoare de foame. De multe ori îmi este rușine și le spun că am, să nu mai trimită. Că și ei o duc greu acolo”, spune o altă pensionară din Leorda. Mulți pensionari ajung să bată supermarketurile în căutare de produse aflate la limita expirării, mult mai ieftine. „Sunt acolo frigidere și coșuri unde sunt alimente din astea la expirare. Adică mai au două-trei zile până la expirare. Cumpăr rapid, că-s la jumătate de preț. Așa mai mănânc și eu cărniță”, mărturisește un pensionar botoșănean.

„O să ajungem să mâncăm buruieni de pe câmp”

Cele mai mici pensii le primesc cei din mediul rural. Mai ales în condițiile în care cei mai mulți ai lucrat la CAP-uri sau IAS-uri. De exemplu, Dumitru Grădinar de 86 de ani din comuna Unțeni. A plecat cu părinții la câmp de la șase ani. Nici acum nu a renunțat la agricultură. A muncit din greu, pe mai nimic. Are o pensie minimă de aproximativ 1200 de lei. Își aduce aminte că a muncit și la pământ, la CAP, și la oi. „Era așa de greu vara. Munceai de se rupea pielea pe palme, numai să faci norma. Am dat la sapă de ne-am cocoșat. Și pe ploaie și pe soare. Făceam muncă de toate felurile și vara și iarna. Am fost și la oi și la câmp”, spune bătrânul. Banii nu-i ajung de niciun fel.

„Este greu iarna cu lemnele. Când cumpăr lemne este post și rugăciune, oricum n-ai cu ce să mai cumperi mâncare. Medicamentele le cumpăr o lună da, o lună nu. Ce să-i fac”, spune bătrânul. O altă femeie din Drăgușeni spune resemnată, „O să ajungem să mâncăm buruieni de pe câmp dacă se mai scumpește uleiul și mâncarea”, spune femeia.

Se dă vina pe profilul economic al județului

Autoritățile spun că , la Botoșani, pensiile sunt atât de mici din cauza profilului economic al județului, din perioada comunistă. Adică era un județ axat pe producția agricolă și pe industria ușoară. Adică CAP-uri, IAS-uri și multe fabrici de zahăr, sticlă și textile. „La momentul actual în evidența Casei Județene de Pensii Botoșani există un număr de 1560 de pensionari foști lucrători în cooperativele agricole. Într-adevăr au cuantumurile de pensie mult mai reduse față de ceilalți pensionari, deoarece calculul pensiei de CAP se face diferit față de un fost angajat care a avut salariu. Pe fosta lege se calcula pensia cu norme. Ei au avut o muncă diferită față de cei cu contract de muncă și atunci este clar un cuantum mai mic”, spune Cristina Anton, directorul Casei Județene de Pensii Botoșani.

Inclusiv pensionarii spun că față de județele puternic industrializate, la Botoșani salariile au fost mai mici. „Să vorbim pe aia dreaptă. În orașele mari, foarte industrializate, oamenii au lucrat și grupa a I a și grupa a II a. Primeau salarii mai mari. Erau și minerii, de exemplu, care aveau salarii mai mari, sporuri. La noi au fost mulți la CAP, mulți la textile, în construcții, la zahăr, la sticlă”, spune moș Constantin din satul Dolina, comuna Leorda.

Sursa: ADEVĂRUL