Connect with us

Administratie

Botoșani: Finanțări de 750 de mii de lei pentru sistemul social

Publicat

Publicitate

Noi finanțări atrase pentru sistemul social din Botoșani. Toate cele 8 proiecte de dotări ale serviciilor sociale depuse pentru finanțare la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) au fost aprobate. Valoarea proiectelor se ridică la aproximativ 750.000 de lei, iar partea de cofinanțare pe care o asigură Consiliul Județean Botoșani este de 10%.

„Am promis că vom valorifica toate oportunitățile de finanțare, fie ele europene sau naționale. Echipa de la DGASPC Botoșani, condusă de doamna manager Doina Nacu, a pregătit proiecte importante pentru sistemul social botoșănean, proiecte care au trecut de toate filtrele de evaluare și care au fost acceptate la finanțare în cadrul programului Ministerului Muncii privind centrele de zi și rezidențiale. Din fondurile atrase se vor achiziționa bunuri specifice activității centrelor rezidențiale, care vor îmbunătăți substanțial calitatea serviciilor sociale oferite”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Proiectele vizează Centrul de abilitare și reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități „Lucie Lecomte” Botoșani, Locuința maxim protejată pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Foca” Botoșani, Centrul de îngrijire și asistență „Sfântul Ioan” Bucecea, precum și cinci case din cadrul Complexului de tip familial „Sfântul Mina” Botoșani.

Dotările vizează în special biciclete ergonomice pentru recuperarea aparatului locomotor, aparate de terapie, biostimulare și tratare afecțiuni locomotorii, paturi de consultații, mașini de gătit, mașini de spălat, frigidere, precum și elemente de mobilier pentru cele opt centre sociale.

„Mă bucur să văd că se materializează proiecte care au fost gândite pe vremea când ocupam funcția de ministru al Muncii, proiecte care vin în sprijinul cetățenilor din județul nostru, mai ales al acelora care au cea mai multă nevoie”, a declarat deputatul Marius Budăi, președinte al Comisiei de Administrație din Camera Deputaților.

În ultimii ani, din fondurile proprii ale Consiliului Județean Botoșani, guvernamentale, europene sau ale diferitelor fundații neguvernamentale aflate în parteneriat cu DGASPC Botoșani, s-au realizat investiții în domeniul social de peste 15 milioane de lei.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Bolojan: Titularii din Educație nu-și pierd locurile de muncă, nu li se taie din salarii. Se reorganizează bursele

Publicat

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan a declarat luni că titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă și nu li se taie din salarii. De asemenea, bursele nu dispar, dar sistemul se reorganizează pentru ”a deveni sustenabil și meritocratic”,scrie alba24.ro.

Iar bursele nu dispar, dar sistemul se reorganizează pentru a deveni sustenabil și meritocratic. Bursele vor fi acordate doar pentru merit real (minim nota 9, maxim 15% dintr-o clasă), iar burse sociale – pentru nevoi reale. Se elimină, așadar, anomalia prin care aproape o întreagă clasă primea bursă de merit fără performanță.

Gândiți-vă că am avut clase la Bacalaureat care o bună parte erau cu burse de merit, dar unii dintre cei care au dat Bacalaureatul au căzut. Se pune problema când a fost evaluarea corectă”, a spus Bolojan, în plenul reunit al Parlamentului, potrivit Agerpres.

El a adăugat că ”o altă anomalie” a fost aceea că de trei ani valoarea burselor pentru elevi ”a crescut de peste 25 de ori, de la 188 de milioane la 4,7 miliarde”.

”Norma didactică va crește cu două ore, ajungând în felul acesta aproape de norma medie europeană”, a menționat premierul.

Pachetul de măsuri fiscale. Amendamente în Educație

În ceea ce privește domeniul educației, Guvernul a adoptat următoarele amendamente:

Publicitate
  • Mamele minore reintegrate într-o unitate de învățământ vor beneficia în continuare de o bursă lunară în cuantum de 700 de lei pe perioada desfășurării activităților didactice, cu condiția frecventării orelor de curs.
  • Personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control va putea fi degrevat de norma didactică de predare, după cum urmează:
    • Personalul didactic de conducere al unităților de educație extrașcolară, casele corpului didactic, centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională și centrele de excelență, cu până la 30% din norma didactică de predare-învățare-evaluare, în conformitate cu prevederile normelor metodologice aprobate prin hotărâre a guvernului, inițiată de Ministerul Educației și Cercetării  în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.
    • Personalul didactic de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar, personalul didactic de conducere, de îndrumare şi control din inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, cu până la 50% din norma didactică de predare-învățare-evaluare, în conformitate cu aceleași norme metodologice
    • Parțial, pentru persoanele desemnate de federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar, ca urmare a participării acestora la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ. Numărul persoanelor desemnate de federaţiile sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învăţământ preuniversitar, degrevate de norma didactică, precum și  atribuţiile acestora se stabilesc prin hotărâre de guvern.

Pachetul de măsuri fiscale. Numărul de elevi din clase

În contextul obligației Guvernului de a asigura dreptul constituțional privind păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase și principiile de egalitate şi de nediscriminare, numărul de copii pentru formațiunile de studiu (grupe sau clase) în ceea ce privește învățământul cu predare în limbile minorităților naționale, precum și învățământul cu predare în limba română organizat în unități administrativ-teritoriale în care o minoritate națională constituie majoritatea populației  se organizează astfel:

  • unități de învățământ cu personalitate juridică, cu un număr minim de antepreșcolari/preșcolari/elevi echivalent cu 60% din numărul standard
  • formaţiunile de studiu, grupe sau clase cuprind un număr de antepreșcolari/ preșcolari/elevi echivalent cu 80% din numărul standard.

Citeste mai mult

Eveniment

Polițiștii botoșăneni, alături de cei mici, în tabăra de vară organizată de Parohia „Învierea Domnului” din Dorohoi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu colegii din cadrul Serviciului Criminalistic și Serviciului Rutier, au participat la o activitate preventiv-educativă organizată în tabăra de vară desfășurată de Parohia „Învierea Domnului” din municipiul Dorohoi.

Evenimentul a reunit aproximativ 250 de copii și adolescenți, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, care au avut ocazia să interacționeze direct cu polițiștii și să participe la ateliere interactive gândite special pentru vârsta și nivelul lor de înțelegere.

Atelierul de prevenire a fost coordonat de polițiștii din Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, care au purtat discuții deschise cu participanții despre siguranța în mediul online și offline, anturaje, responsabilitate și gestionarea situațiilor de risc. Tinerii au fost încurajați să adreseze întrebări, să împărtășească opinii și să înțeleagă cât de important este să facă alegeri corecte.

Serviciul Criminalistic a stârnit curiozitatea celor prezenți printr-o prezentare interactivă a modului în care se ridică urmele de la locul unei fapte și cum sunt folosite mijloacele tehnice în activitatea polițienească. Copiii au avut ocazia să-și lase propriile amprente și să vadă cum sunt acestea analizate.

Cel mai așteptat moment al zilei a fost demonstrația susținută de Chapo, câinele polițist specializat în detectarea drogurilor. Totodată a fost realizat un exercițiu demonstrativ care a captat întreaga atenție a publicului, oferind un exemplu concret de profesionalism și colaborare om-animal în lupta împotriva criminalității.

Activitatea a avut un puternic caracter educativ și a urmărit consolidarea parteneriatului cu comunitatea, în special cu tinerii, prin metode moderne de comunicare, implicare și prevenție.

Publicitate

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani mulțumește Parohiei „Învierea Domnului” din Dorohoi pentru invitație și deschidere și reafirmă angajamentul de a fi alături de comunitate nu doar în misiuni operative, ci și în acțiuni menite să educe și să protejeze.

Citeste mai mult

Eveniment

Lângă noi: Moarte violentă pe șosea! O femeie a murit într-un accident între un autoturism și o autobasculantă, în Suceava

Publicat

Publicitate

O femeie a murit, luni, într-un accident produs în localitatea Doroteia, în care a fost implicată o autobasculantă și un autoturism, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.

În urma coliziunii dintre cele două vehicule, conducătoarea autoturismului a rămas încarcerată, fiind extrasă din mașină în stare de inconștiență de către pompierii militari.

Aceasta a fost preluată de echipajele medicale și paramedicale aflate la fața locului, dar cadrele medicale au constatat decesul victimei.

La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, a mai transmis sursa citată. AGERPRES

Citeste mai mult

Economie

RAR publică un ghid actualizat despre consumul de carburant și emisiile de CO2 pentru autoturismele înmatriculate în România

Publicat

Publicitate

Registrul Auto Român (RAR) sprijină cumpărătorii de autoturisme prin publicarea „Ghidului privind consumul de carburant și emisiile de CO2”. Potrivit reprezentanților instituției, documentul oferă informații actualizate despre vehiculele de tip omologat, înmatriculate în România, care respectă normele de poluare aflate în vigoare, scrie alba24.ro.

Sunt prezentate valorile de consum de combustibil şi emisiile de CO2 în parcurs combinat, conform ciclului WLTP (Worldwide Harmonized Light Vehicles Test Procedure) – date foarte apropiate de cele din parcursul real al autoturismelor.

  • DOCUMENT: Ghidul poate fi consultat AICI

Ghidul privind consumul de carburant şi emisiile de CO2 prezintă informații tehnice despre fiecare marcă și versiune de autoturism în parte, în funcție de cod motor, putere, cilindree și multe altele.

 

Pentru vehiculele electrice (cu propulsie bazată exclusiv pe un motor electric sau mai multe de acelaşi gen), având în vedere natura propulsiei, nu se pot oferi valori de CO2, însă se măsoară consumul de energie (Wh) necesar deplasării per unitatea de distanţă (km) şi autonomia de deplasare a acestuia.

Drept urmare, potrivit RAR, aceste vehicule fac obiectul unui tabel separat în Ghid, nefiind posibilă compararea nici cu vehiculele echipate exclusiv cu motoare cu ardere internă şi nici cu cele hibrid (motor termic + motor electric, cu sau fără încărcare externă).

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending