Connect with us

Cultura

Botoșani: „Emoții în zbor” – expoziție personală, în spațiul Colecției de Artă

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în spațiul Colecției de Artă, în perioada 9-26 ianuarie 2025, expoziția intitulată „Emoții în zbor”, a artistei vizuale Ioana Gina Poleac.

Beneficiind de o formare artistică ale cărei baze au fost puse în cadrul Liceului de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, Ioana Poleac și-a continuat drumul spre împlinirea prin artă absolvind secția Artă Murală a Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași, ceea ce-i va permite ca, între 2014-2021, să se dedice acestui domeniu, specializându-se în tehnicile și tehnologiile necesare realizării mozaicului artistic și religios și în tehnica picturii pe sticlă fuzionată, în calitate de coordonator de echipă în atelierul Mozaic Donart din Bacău.

Chiar dacă, începând din 2023, și-a orientat cariera înspre protejarea patrimoniului cultural, ocupând postul de conservator de bunuri culturale la Muzeul Județean Botoșani, artele vizuale au continuat să reprezinte un mod de viață și de exprimare, pasiunea și talentul artistei fiind recunoscute și apreciate de public și de specialiști, nu doar prin participări multiple la expoziții colective, ci și prin câștigarea a numeroase premii și distincții: premiul II la Olimpiada de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artelor, etapa națională, secția Artă Monumentală, Târgoviște, 2011; premiul I la concursul de fotografie Grand Hotel Traian, Iași, 2016; premiul I la concursul Can Pack Design, organizat de Can Pack Romania, București, 2018; premiul pentru cel mai talentat artist în devenire, oferit de Ambasada Republicii Armenia în România, în cadrul concursului de pictură ,,Andronic Țăranu”, Botoșani, 2021; trofeul categoriei, secțiunea Arte Vizuale, la Festivalul Național de Interpretare și Creație ,,Dragobete pupă fete”, ediția a IV-a, organizat de Centrul Educațional ,,Micul Picasso”, Ploiești, 2022 etc.

Într-o perioadă de finalizare, de sedimentare a căutărilor și interogațiilor, spre a lăsa loc uneia a maturizării artistice, Ioana Gina Poleac aduce în fața publicului prima ei expoziție personală, „Emoții în zbor”, care se constituie într-o transpunere „în mod inconștient a emoțiilor în propriul limbaj”, ajutând-o mereu „să elibereze ceea ce uneori a fost prea mult pentru a simți”. Cuprinzând lucrări realizate în tehnică mixtă, pictură în acrilice și mozaic din sticlă pigmentată, expoziția ilustrează, după cum precizează artista însăși, „căutările mele în direcția reprezentării ideii de zbor. Reprezentat inițial sugestiv, prin aripi, iar mai apoi prin păsări ce se înalță înspre infinitul văzduhului, zborul reprezintă pentru mine eliberarea de constrângeri și dorința de evoluție în această lume a posibilităților infinite”.

Vernisajul va avea loc pe 11 ianuarie 2025, începând cu ora 11.00. Invitatul special va fi psihoterapeutul Mihaela Cristina Puciu, cea căreia Ioana consideră că îi datorează înțelegerea în profunzime a propriilor emoții, reflectate în lucrările etalate.

Curatoriată de Liviu Șoptelea, expoziția va fi prezentată de Maria-Laura Tocariu. Ambianța artistică va fi potențată de minirecitalul de vioară susținut de Cezara Ariciuc.

Publicitate

În zilele de 18-19 și 25-26 ianuarie, în încercarea de a transmite publicului entuziasmul care i-a însoțit călătoria de cunoaștere și descoperire a mozaicului, artista va organiza ateliere de creație dedicate adulților, cărora le va propune realizarea unor lucrări de mozaic folosind diverse tipuri de materiale din sticlă.

Accesul este gratuit.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Poate cel mai bun sezon! Victorie răsunătoare: FC Botoșani spulberă FCSB și urcă în zona play-off

Publicat

Publicitate

FC Botoșani a reușit un meci de poveste împotriva celor de la FCSB, impunându-se cu 3-1 pe teren propriu, într-un duel spectaculos din etapa a 10-a a Superligii. Echipa lui Leo Grozavu ajunge la 19 puncte, urcă pe locul doi în clasament și își consolidează poziția în zona play-off, în timp ce trupa lui Elias Charalambous continuă seria neagră.

Meciul a început cu emoții pentru moldoveni. În minutul 12, Thiam a scăpat singur spre poartă, dar a tras pe lângă. Tot FCSB a fost mai periculoasă în minutul 31, când „bomba” lui Politic a fost respinsă de Anestis.

Presiunea bucureștenilor a dat roade în minutul 36. Tănase l-a găsit excelent pe Thiam, acesta a centrat perfect, iar Bîrligea a înscris cu capul pentru 0-1. Bucuria „roș-albaștrilor” nu a durat însă decât patru minute. În minutul 40, Dumiter a profitat de o greșeală a lui Alhassan și a egalat din câțiva metri, readucând speranța pe stadionul din Botoșani.

La scurt timp, același Dumiter putea face dubla, dar Târnovanu a intervenit providențial. Pauza a venit cu scorul de 1-1 și cu un public în extaz.

Repriza secundă a adus momentul de răscruce. În minutul 68, Kovtaliuk, abia intrat pe teren, a trimis în plasă din apropiere, după pasa lui Mailat, ducând scorul la 2-1.

Finalul a fost incendiar. În minutul 90+2, același Kovtaliuk a închis tabela cu o lovitură de cap, declanșând fiesta în tribune. Scor final: 3-1, iar FC Botoșani obține cea mai importantă victorie a sezonului.

Publicitate

De partea cealaltă, FCSB rămâne în derivă, cu doar o victorie în primele zece etape și cu un viitor incert pentru antrenorul Elias Charalambous, aflat sub presiunea rezultatelor.

Victoria are și o încărcătură specială, în contextul declarațiilor războinice ale patronului Valeriu Iftime, care spunea că vrea să provoace demiterea tehnicianului cipriot.

Pe teren, jucătorii botoșăneni au răspuns prin fotbal, arătând că echipa traversează poate cel mai bun sezon din istoria clubului.

Rezultat final: FC Botoșani – FCSB 3-1 (Dumiter 40’, Kovtaliuk 68’, 90+2’ / Bîrligea 36’)

Citeste mai mult

Administratie

25 de ani de cooperare transfrontalieră în Euroregiunea „Prutul de Sus”, marcați printr-o masă rotundă aniversară la Siret

Publicat

Publicitate

Pe 19 septembrie 2025, la Parcul Științific și Tehnologic East European Border din Siret, a avut loc evenimentul „Masa rotundă aniversară – 25 de ani de cooperare transfrontalieră pe teritoriul Euroregiunii «Prutul de Sus»”. Manifestarea a fost organizată de Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră (BRCT) Suceava, în parteneriat cu Fundația de Caritate „Resurse și Inițiative Publice” din Cernăuți și cu sprijinul Primăriei orașului Siret.

Reprezentanți din România, Ucraina și Republica Moldova

La eveniment au participat autorități locale, reprezentanți ai ministerelor din România, oficiali din Ucraina și Republica Moldova, cadre universitare și membri ai societății civile. Din partea Consiliului Județean Botoșani au fost prezenți Lucian Diac-Milatinovici, administrator public, și Otilia Moruz, director executiv al Direcției de Dezvoltare și Promovare.

Delegația ucraineană a inclus șefi ai administrațiilor regionale din Cernăuți și Ivano-Frankivsk, iar Republica Moldova a fost reprezentată prin Agenția de Dezvoltare Nord. Printre invitați s-au aflat și Consulul General al României la Cernăuți, secretari de stat, directori de agenții de dezvoltare și reprezentanți ai camerelor de comerț.

Participanții au discutat despre rolul administrațiilor regionale în contextul actual geopolitic, evoluția Euroregiunii din perspectiva membrilor fondatori și dimensiunea economică a cooperării transfrontaliere. Un accent special a fost pus pe educație, inovare și pe sprijinirea mediului de afaceri prin camerele de comerț din cele trei țări.

Euroregiunea „Prutul de Sus” – un sfert de secol de proiecte comune

Publicitate

Creată în anul 2000, Euroregiunea reunește județele Botoșani și Suceava din România, regiunea Cernăuți din Ucraina și mai multe raioane din Republica Moldova. În cei 25 de ani de activitate, au fost implementate proiecte finanțate prin programe europene, în domenii variate: dezvoltare economică, infrastructură, protecția mediului, educație, sănătate și gestionarea situațiilor de urgență.

Marcarea a 25 de ani de activitate a oferit ocazia unei evaluări a rezultatelor și a stabilirii unor noi obiective. Autoritățile au subliniat rolul esențial al Euroregiunii „Prutul de Sus” în consolidarea stabilității la granițele Uniunii Europene și în sprijinirea proceselor de integrare europeană.

Citeste mai mult

Administratie

Diana Șoșoacă, chemată la Parchetul General în calitate de suspect pentru propagandă legionară

Publicat

Publicitate

Europarlamentarul Diana Șoșoacă a fost chemată marți, 23 septembrie, la Parchetul General, pentru a fi audiată în calitate de suspect pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care lipsire de libertate, ultraj și promovarea în public a unor idei și doctrine legionare.

Potrivit citației, Diana Șoșoacă este acuzată de lipsire de libertate în mod ilegal (4 infracțiuni); promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe (4 infracțiuni); negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia (prev. de art 6 alin.1 din OUG nr. 31 din 2002) și ultraj.

Procurorii i-au atras atenția acesteia că, dacă nu se prezintă la audieri, ar putea fi adusă cu mandat.

*** La sfârșitul lunii noiembrie 2024, Diana Șoșoacă a mers la troița din localitatea ilfoveană Tâncăbești, unde a fost organizată o comemorare a 86 de ani de la moartea liderului mișcării legionare, Corneliu Zelea-Codreanu, și a altor 13 membri ai mișcării de extremă dreapta.

‘E dreptul meu să consider pe cine vreau eu patriot’, declara Diana Șoșoacă despre Corneliu Zelea Codreanu, într-o transmisiune pe Facebook.

*** În octombrie 2024, Parchetul General s-a autosesizat și a deschis un dosar penal după ce Diana Șoșoacă l-a omagiat pe fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.

Publicitate

Nemulțumită că judecătorii de la Curtea Constituțională i-au invalidat candidatura la alegerile prezidențiale, Diana Șoșoacă a intrat atunci live pe Youtube și l-a omagiat pe fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.

‘Din acest moment, s-a terminat cu România, nu mai există stat, nu mai există nimic. Nu pot să spun decât ‘Trăiască Legiunea și Căpitanul’ care au fost omorâți de aceeași putere jidănească care a acționat și acum. Rușine tuturor!’, spunea Șoșoacă.

*** În luna februarie 2025, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus la Parchetul General un denunț la adresa Dianei Șoșoacă pentru promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu, condamnat pentru genocid.

Astfel, pe 11 februarie 2025, Diana Șoșoacă a avut o intervenție în plenul Parlamentului European, în cadrul căreia le-a recomandat colegilor să elaboreze strategiile de politică externă după modelul dictatorului Nicolae Ceaușescu, afirmând că: ‘Nimeni nu l-a egalat vreodată’. AGERPRES

Citeste mai mult

Administratie

Clădirea „Elena Doamna” din Botoșani, transformată într-un sediu modern pentru Evidența Persoanelor. Lucrările au fost recepționate

Publicat

Publicitate

O clădire istorică din Botoșani, aflată mult timp în stare nefuncțională, a prins din nou viață. Consiliul Județean Botoșani a recepționat lucrările de renovare a imobilului „Elena Doamna”, care va deveni sediul Serviciului Public Comunitar Județean de Evidența Persoanelor (SPCJEP).

Un sediu nou pentru servicii moderne

După investiții de peste 3,5 milioane de lei, spațiul va găzdui servicii destinate cetățenilor într-un mediu modern, bine dotat și cu costuri reduse de întreținere. Noul sediu promite condiții mai bune de lucru pentru angajați și o experiență mai plăcută pentru botoșănenii care vor apela la serviciile de evidență a persoanelor.

Lucrări ample, finanțare prin PNRR

Renovarea a durat din ianuarie 2024 până în iunie 2025 și a inclus consolidarea clădirii pentru a rezista la cutremure, recompartimentarea spațiilor interioare, înlocuirea tâmplăriei, izolarea termică a fațadei, montarea unui nou acoperiș și a unor sisteme moderne de încălzire și apă caldă.

Pe lângă acestea, imobilul a fost dotat cu panouri fotovoltaice, instalații de iluminat eficiente, sisteme de ventilație cu recuperare de căldură, echipamente de siguranță antiincendiu și infrastructură pentru viitoare stații de încărcare a mașinilor electrice.

Publicitate

Proiectul a fost finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta Valul Renovării, valoarea nerambursabilă ridicându-se la aproape 4 milioane de lei, la care s-a adăugat contribuția Consiliului Județean Botoșani.

Siguranță, eficiență și costuri reduse

Noile intervenții asigură un nivel sporit de siguranță la cutremure, dar și o reducere semnificativă a consumului de energie și a emisiilor de CO2. Astfel, pe lângă economiile la întreținere, clădirea se aliniază standardelor europene pentru eficiență energetică și protecția mediului.

„Prin acest proiect, am reușit să transformăm o clădire veche într-un spațiu modern, deschis botoșănenilor, care vor beneficia de servicii la standarde europene”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending