Connect with us
Publicitate

Eveniment

Botoşani: Drăguşeni, localitatea cu cale ferată şi haltă, în care trenul nu a ajuns niciodată

Publicat

Publicitate

Localitatea Drăguşeni din judeţul Botoşani are haltă şi cale ferată de peste 35 de ani, însă trenul nu a ajuns niciodată în ea.

Localitatea ste situată la doar opt kilometri de oraşul Săveni, iar regimul comunist a inclus-o pe traseul liniei de cale ferată care ar fi urmat să lege municipiul Iaşi de oraşul Darabani, din nordul judeţului Botoşani, relatează AGERPRES.

 

Publicitate

Foto: (c) Cristian Lupaşcu/AGERPRES

În 1986, calea ferată a ajuns la Săveni, iar un an mai târziu s-a extins până în Drăguşeni. A fost ridicată staţia de călători, cu peron şi spaţiile în care personalul feroviar ar fi urmat să îşi desfăşoare activitatea, însă nu s-a ajuns niciodată ca trenurile de călători să treacă pe aici.

Publicitate

„Trenul nu a circulat niciodată, de când s-a făcut calea ferată. Or fi vrut să fie mai aproape cu transportul, dar totul a rămas aşa. Timpul nu se mai întoarce”, spune Vica Nistor, o femeie prin spatele casei căreia trece calea ferată, astăzi dezafectată.

 

Publicitate

Foto: (c) Cristian Lupaşcu/AGERPRES


Localnicii spun că investiţia făcută la finalul anilor ’80 a fost una uriaşă, însă fără folos, pentru că acum totul este abandonat.

„Acum totul e distrus. Am mai trecut pe acolo, că am animale şi le duc la păscut în zonă. Nu mai sunt nici traversele de lemn. Şi alea sunt furate. A fost aproape de funcţionare, pe această cale ferată a fost un singur tren, care a adus piatra pentru construcţia liniei. Cât materiale au fost băgate aici… Păcat de investiţie!”, afirmă un pensionar din Drăguşeni, care îşi aduce aminte de viteza de derulare a lucrărilor.

Clădirea care ar fi vrut să fie haltă este transformată acum într-o fermă zootehnică, iar bucăţi din calea ferată dispar de la un an la altul.

 

Foto: (c) Cristian Lupaşcu/AGERPRES


„Este o clădire care ar fi trebuit să aibă destinaţia de gară. Aceea a fost dată de CFR în chirie la o familie. Acum … sincer, nu mai ştiu. Calea ferată nu a fost funcţională niciodată. E regretabil. Era bine dacă era funcţională… Nu s-a mai continuat lucrarea şi a rămas la Drăguşeni. Nici nu avea cum să fie funcţională, atâta timp cât nu a fost terminată (…) La momentul de faţă, e cam abandonat”, a declarat fostul secretar al comunei Drăguşeni, Livea Ursolinschi.

Pavel Ignat, fost şef al Staţiei CFR Botoşani, susţine că linia de cale ferată care ar fi trebuit să asigure legătura Iaşi- Săveni- Darabani a fost executată prost în anii ’80, iar din acest motiv a fost abandonată.

 

Foto: (c) Cristian Lupaşcu/AGERPRES


„De la Dângeni la Săveni s-a făcut, dar s-au făcut lucrurile aiurea. A început să se surpe. Era un director la Regionala de Căi Ferate Iaşi care a cerut să se facă repede, pentru că aşa cerea regimul comunist. A circulat trenul de vreo două ori, dar terasamentul a luat-o în scurt timp la vale, că lucrările au fost făcute de mântuială”, a afirmat Pavel Ignat.

AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

(P) Deputatul PSD Marius Budăi: „Cu PSD putem avea o guvernare a păcii, a stabilității și a dezvoltării. Nu ne putem întoarce la o coaliție a austerității de tip PNL-USR”

Publicat

Publicitate

Prim-vicepreședintele PSD Botoșani, deputatul Marius Budăi, spune că duminică botoșănenii vor avea de ales între o guvernare PSD „a păcii, a stabilității și a dezvoltării” și o guvernare a austerității de tip PNL-USR. Social-democratul spune că prezența PSD în viitoarea guvernare oferă botoșănenilor două garanții certe: creșterea veniturilor și finalizarea Autostrăzii Moldovei.

Indiferent cine va fi ales președinte, România va trebui condusă de un guvern competent care să asigure stabilitatea economică și creșterea nivelului de trai. PSD poate fi factorul de echilibru și garanția creșterii veniturilor în viitorul guvern. Știm sigur că prezența PSD în viitoarea guvernare înseamnă finalizarea Autostrăzii Moldovei care va genera investiții și locuri de muncă în județul nostru. Cu PSD putem avea o guvernare a păcii, a stabilității și a dezvoltării!”, a scris Marius Budăi pe o rețea de socializare.

Pe de altă parte, deputatul PSD spune că formarea unei coaliții a austerității de tip PNL-USR nu poate fi exclusă, pentru că PNL Botoșani deja s-a pronunțat că va vota pentru șefa USR, Elena Lasconi. „Nu ne putem întoarce la o coaliție a austerității de tip PNL-USR, cu înghețări de pensii și de venituri, cu subfinanțarea sistemelor de educație și sănătate, dar cu achiziții inutile și la prețuri exagerate (amintiți-vă de achiziția de vaccinuri și alte lucruri din pandemie) cu liberalizarea sălbatică a prețurilor la energie. Acest scenariu sumbru nu e imposibil: PNL Botoșani a anunțat deja că va vota cu președinta USR, Elena Lasconi,”, a avertizat Budăi.

Publicitate

În final, reprezentantul PSD Botoșani îi îndeamnă pe botoșăneni ca la alegerile din 1 decembrie pentru Parlamentul României să voteze „pentru pace și dezvoltare” și să oprească austeritatea.

Citeste mai mult

Eveniment

Prognoză meteo actualizată: Crăciun și Revelion cu temperaturi anormale. ANM avertizează că urmează un GER NĂPRASNIC

Publicat

Publicitate

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, iar veștile nu sunt deloc prietenoase pentru iubitorii de temperaturi blânde. Gerul va pune stăpânire pe întreaga țară, cu valori termice mai scăzute decât cele obișnuite pentru această perioadă a anului. În unele zone, condițiile meteo vor fi însoțite de precipitații excedentare sau deficitare, în funcție de regiune, scrie realitatea.net.

Vremea în săptămânile următoare:

25 noiembrie – 2 decembrie 2024

Publicitate

În această săptămână, temperaturile vor fi mai mici decât cele normale în sud-estul țării, în timp ce în regiunile centrale vor înregistra valori ușor mai ridicate local. În restul teritoriului, vremea va fi apropiată de media sezonieră.

Pluviometric, regiunile estice, sudice și sud-estice, dar și zonele montane, vor avea cantități de precipitații peste medie. În alte regiuni, nivelul de precipitații va fi normal pentru această perioadă.

2 decembrie – 9 decembrie 2024

Publicitate

Această săptămână va aduce un val de frig generalizat în toată țara, cu temperaturi sub media obișnuită a perioadei. Precipitațiile vor fi mai reduse în vest, nord-vest și centru, în timp ce restul regiunilor vor avea cantități normale pentru acest interval.

9 decembrie – 16 decembrie 2024

Frigul persistă, cu temperaturi medii semnificativ mai scăzute decât normalul, în întreaga țară. În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor fi, în general, în limitele normale, fără abateri semnificative.

Publicitate

16 decembrie – 23 decembrie 2024

Cu o săptămână înainte de Crăciun, gerul își va face simțită prezența în toate regiunile. Temperaturile vor fi din nou sub media sezonieră. Precipitațiile se vor încadra în normalul perioadei, iar regiunile montane ar putea fi acoperite de zăpadă.

Vremea de Crăciun și Revelion

Deși ANM nu a oferit încă detalii exacte pentru zilele de sărbătoare, tendința generală indică un sfârșit de an rece, cu temperaturi sub valorile normale pentru decembrie. În funcție de regiunile unde precipitațiile vor fi mai abundente, există șanse ridicate de zăpadă pentru Crăciun și Revelion.

Prognoza meteo arată că lunile de iarnă își intră în drepturi, cu geruri severe și episoade de precipitații variate.

Citeste mai mult

Eveniment

(P) Valeriu Iftime: Oficial, fac parte din echipa domnului Ilie Bolojan prin funcția de prim-vicepreședinte

Publicat

Publicitate
Este un nou început pentru mine și vă rog să îmi fiți alături pe acest drum de a duce Botoșaniul acolo unde merită, nu lăsat uitării, cum au făcut alții!
Oficial fac parte din echipa domnului Ilie Bolojan prin funcția de prim-vicepreședinte! Este mai mult decât o onoare, este o responsabilitate și este o mândrie personală că un astfel de om care a demonstrat atât de multe în administrație și în politică m-a ales pentru a fi în echipa restrânsă a dânsului.
Pentru mine Botoșaniul rămâne pe primul loc și fac o promisiune în fața comunității! Botoșaniul NU VA MAI FI POLUL DE SĂRĂCIE AL ROMÂNIEI! Îl vom scoate din mâinile social-democraților care ne-au adus în topul sărăciei și al subdezvoltării!
Vă rog să ne fiți alături și să votați ECHIPA Valeriu Iftime în alegerile parlamentare! Am nevoie de acești oameni la București pentru a fi o extensie a tot ceea ce vreau să implementez în județul nostru

Citeste mai mult

Eveniment

(P) Cătălin Silegeanu, candidat AUR la Senatul României, mulțumește botoșănenilor pentru susținerea acordată

Publicat

Publicitate

Botoșani, România – Cătălin Silegeanu, candidat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) la Senatul României, a transmis un mesaj de recunoștință profundă către cetățenii din Botoșani, subliniind importanța susținerii lor în recenta campanie electorală. Printr-un mesaj plin de emoție și mândrie, Silegeanu a evidențiat faptul că votul botoșănenilor a dovedit încă o dată că AUR este un partid dedicat românilor și valorilor naționale.

„Dragi botoșăneni , ați demonstrat din nou că Partidul AUR este un partid al românilor prin votul acordat. Vreau să mulțumesc sincer din toată inima tuturor celor care au votat și l-au susținut și au crezut în George Simion”, a declarat Cătălin Silegeanu.

Candidatul a adresat mulțumiri nu doar botoșănenilor, ci și românilor de pretutindeni care au avut încredere în AUR, menționând că acesta este un moment de onoare pentru partid. De asemenea, el a subliniat rolul crucial al echipei Partidului AUR Botoșani, care a contribuit la succesul acestui proces electoral, desfășurat cu profesionalism și devotament.

Publicitate

„Rezultatul s-a văzut prin cele peste 24.000 de voturi acordate în județul Botoșani, dând astfel o lecție partidelor care au fost la putere timp de peste 35 de ani”, a adăugat Silegeanu.

Acest succes electoral îi motivează pe membrii AUR să depună eforturi și mai mari pentru România, conform declarațiilor lui Cătălin Silegeanu. El a descris rezultatul ca pe un sentiment minunat și extraordinar, care arată că munca lor a fost recompensată de susținerea poporului român.

În continuare, Silegeanu își propune să ducă la îndeplinire proiectele esențiale pentru dezvoltarea județului Botoșani și a întregii țări. El a făcut apel la cetățeni să rămână alături de AUR și la viitoarele alegeri parlamentare, pentru a continua să lucreze împreună la o Românie prosperă, cu o cultură diversificată, investiții strategice și o economie puternică.
„Lupta continuă și pentru a putea duce la îndeplinirea tuturor proiectelor de care Botoșani are atâta nevoie, vă rugăm să fiți alături de noi și la alegerile parlamentare”, a concluzionat Cătălin Silegeanu.
CMF: 11240014

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending