Connect with us

Eveniment

Botoșani: Cât le trebuie autorităților să înmatriculeze un microbuz școlar. Mașinile prezentate cu fast în campania electorală stau în garaj

Publicat

Publicitate

Peste 26 de microbuze școlare electrice stau pe dreapta, de jumătate de an. Acestea au fost cumpărate prin Consiliul Județean Botoșani și date primăriilor din județ. Microbuzele nu au fost însă însoțite de actele necesare iar procedura se dovedește a fi un adevărat coșmar, scrie ADEVĂRUL

Prezentate cu mare fast în campania electorală

Cele 26 de microbuze sunt electrice și au fost achiziționate, anul trecut, de Consiliul Județean Botoșani prin PNRR. Suma totală a fost 7.2 milioane de euro. O parte a microbuzelor au fost aduse în luna octombrie a anului 2024, în fața clădirii Consiliului Județean, în plină campanie electorală pentru Parlamentare, și prezentate ca o realizare a executivului de la aceea vreme. În mod festiv, cele nouă microbuze din parcarea Consiliului Județean (celelalte 17 microbuze au fost aduse ulterioare), au fot predate primarilor. S-au făcut poze, s-au rostit discursuri și au fost formulate mulțumiri.

Din luna octombrie a anului trecut și până aproape de jumătatea lunii martie, au trecut aproape șase luni. În tot acest timp, în microbuze nu a călcat picior de elev. Și asta în condițiile în care, în mediul rural, acestea erau esențiale pentru transportul școlarilor din sate către școlile de la centru. Mai ales în sezonul rece. Microbuzele au fost predate autorităților, dar multe dintre ele au stat pe dreapta. Și încă stau pe dreapta în curțile școlilor sau ale Primăriilor.

Autobuze trase pe dreapta de birocrație și demersuri în pas de melc

Motivul pentru care aceste microbuze nu sunt pe traseu și nu duc elevii de la școală, acasă și invers, este lipsa documentelor necesare. După ce au primit microbuzul, autoritățile locale s-au trezit cu o uriașă bătaie de cap. Microbuzele aveau numere roșii dar nu aveau cărți de identitate, procese verbale necesare și nici licențe de transport. Totul a căzut în sarcina Primăriilor. Între timp s-a schimbat și administrația la Consiliul Județean. Unii s-au grăbit prea tare, ceilalți se plâng că graba a fost degeaba. Cert este că actele au ajuns cu mare întârziere la Primării.

Publicitate

„Am primit microbuzul dar nu și cartea de identitate. Am primit-o mult mai târziu. Pe la jumătatea lui februarie abia am primit cartea de identitate. Fără ea nu am putut să o înmatriculăm. După ce înmatriculăm microbuzul, trebuie să scoatem licența de transport. Deci mai durează. Încă sunt destule demersuri. Am primit microbuzul dar documentele au venit mult mai târziu. Încă nici nu este înmatriculat”, spune Constantin Cucoreanu, primarul din comuna Tudora, beneficiarii unui astfel de microbuz.

În comuna Lozna, situația a stat la fel. „Am primit microbuzul dar fără actele necesare. Cum să-l înmatriculezi dacă nu ai carte de identitate. A venit mai târziu, cred că după câteva luni și am început și noi demersurile”, spune spune Viorel Lozneanu, edilul comunei.

„Microbuzele nu avea carte de identitate când le-am primit”, a precizat un alt edil. În plus, primăriile au fost nevoite să facă și stații de încărcare electrice pentru microbuze. „A fost pe cheltuiala noastră stațiile de încărcare. Ne-am conformat”, a precizat primarul din comuna Stăuceni.

În multe cazuri stațiile de încărcare au fost o problemă fiindcă primăriile nu aveau încă votate bugetele și investițiile nu puteau fi realizate. Pe lângă cele 26 de microbuze deja predate vor mai fi aduse încă 10 microbuze electrice cumpărate din economiile făcute la prima licitație. Acestea vor ajunge prin luna mai. Microbuzele sunt esențiale în mediul rural. Și asta în condițiile în care multe școli sătești au fost desfințate iar puțini elevi rămași mutați la școlile de centru. Unii străbat și câte 5 kilometri pentru a ajunge acasă. Este vorba despre aproximativ 2000 de elevi în această situație.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

România plătește dobânzi-record, acuză senatorul Cătălin Silegeanu. „Am ajuns cerșetorii Europei”

Publicat

Publicitate

Cheltuielile României cu dobânzile au ajuns în 2025 la un nivel record, de peste 50,5 miliarde de lei, iar necesarul de împrumut pentru 2026 este estimat la peste 13% din PIB, avertizează senatorul Cătălin Silegeanu.

Într-o declarație politică susținută, miercuri, în plenul Senatului, parlamentarul a semnalat că statul trebuie să refinanțeze scadențe de aproximativ 30 de miliarde de euro în 2026, cel mai ridicat nivel din istorie.

„PNL și PSD ne-au adus la sapă de lemn. În 2025 cheltuielile statului cu dobânzile au crescut la un record de 50,5 miliarde lei, cu peste 14 miliarde lei mai mult decât în 2024. În 2026, România trebuie să refinanțeze scadențe de aproximativ 30 de miliarde euro, cel mai ridicat nivel din istorie, iar necesarul brut de împrumut este estimat la 275 miliarde lei, adică peste 13% din PIB. Cu alte cuvinte, stăm cu mâna întinsă și implorăm creditorii să ne mai păsuiască!”, arată Cătălin Silegeanu.

Potrivit acestuia, în ultimii ani, România și-a acoperit deficitele prin împrumuturi repetate de pe piețele financiare, la dobânzi de peste 6% pentru scadențe medii și lungi, niveluri semnificativ mai ridicate decât cele ale altor state din regiune.

„În paralel, am ratat jumătate din granturile și împrumuturile cu dobânzi sub 1% prin PNRR, pentru că PNL și PSD au creat un sistem de pensii speciale de neatins, au politizat tot ce înseamnă guvernanță corporativă și au protejat marii evazioniști fiscali. Nu mai vorbim despre reforma administrației publice sau decarbonizare, obiective imposibil de recuperat într-un calendar cu mult depășit”, afirmă Cătălin Silegeanu.

Senatorul precizează că „programul de relansare economică” promovat de PSD și schemele de plafonare în energie însumează sub 10 miliarde de lei pe an, adică de cinci ori mai puțin decât costurile cu dobânzile.

Publicitate

„Singura <<reformă>> pe care au avut grijă să o ducă până la capăt este cea fiscală. Ne-au impus taxe și impozite cu 70% mai mari ca să plătim dobânzi de 10 miliarde de euro pe an! <<Programul de relansare economică>> și schemele de plafonare în energie nu înseamnă, adunate, nici un sfert din suma asta!”, conchide parlamentarul botoșănean.

Citeste mai mult

Cultura

Săptămâna aceasta, la Teatrul „Mihai Eminescu”: Spectacolele „Portugalia” de Zoltán Egressy și „Caragiale e de vină” de Matei Vișniec

Publicat

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită iubitorii de teatru, în acest sfârșit de săptămână, la spectacolele „Portugalia” de Zoltán Egressy și „Caragiale e de vină” de Matei Vișniec.

Sâmbătă, 14 februarie, de la ora 1900, botoșănenii sunt așteptați la Teatrul „Mihai Eminescu” la spectacolul Portugalia” de Zoltán Egressy.

Regia: Vladimir Anton
Scenografia: Gelu Rîșca
Coregrafia: Victoria Bucun
Asistent regie: Răzvan Amitroaei

Distribuția:
FUNDĂ – Alexandra Vicol
PORECLĂ – Răzvan Amitroaei
CÂRCIUMAR – Gheorghe Frunză
SFECLĂ – Sorin Ciofu

PREOT – Alexandru Dobynciuc
CLAMĂ – Bogdan Muncaciu
FEMEIA – Gina Patrașcu-Zamfirache

SATANĂ – Valentin Popa
SOȚIE – Oana-Maria Tudoran
Spectacol nominalizat la Gala Premiilor UNITER 2021 la categoria CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ ÎNTR-UN ROL PRINCIPAL (Alexandra Vicol pentru rolul „Fundă”)

Într-un sat de la marginea lumii, oamenii nu au nume. Ei sunt porecle – Fundă, Sfeclă, Clamă. Toți tânjesc după un altceva, după un altcineva. Dar nimeni nu face nimic pentru a-și împlini visul.
Portugalia, visul unui tânăr scriitor în trecere, devine visul tuturor: un loc mirific, necunoscut, un tărâm de poveste, unde marea se întâlnește cu cerul, cu oameni fericiți – chiar dacă uneori triști.
„Portugalia” este o comedie despre oameni obișnuiți, cu oameni obișnuiți. Cu umorul involuntar, cu situații comice care capătă, pe parcurs, conotații dureroase, este o poveste în  care un om își descoperă sau redescoperă sensul, rostul vieții. 

Duminică, 15 februarie, de la ora 1900, vă invităm la spectacolul Caragiale e de vină” de Matei Vișniec, regizat de Vlad Trifaș. Scenografia spectacolului este semnată de Mihai Pastramagiu, coregrafia, Victoria Bucun, iar muzica originală și light-design-ul sunt create de Vlad Trifaș. Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Dana Bucătaru, Lorena-Petronela Chiribuță, Sorin Ciofu, Volin Costin, Alexandru Dobynciuc, Gheorghe Frunză, Oana-Maria Tudoran, Bogdan Horga, Silvia Luca, Lenuș Moraru, Crenola Muncaciu, Gina Patrașcu-Zamfirache, Valentin Popa.

Publicitate

„În primul rând, cred ca este un exercițiu de redescoperire a poporului român. O observație fină a lui Neagu Djuvara este aceea că suntem probabil cel mai interesant și important amestec cultural, cel puțin din zona balcanică, amestec care nu a putut fi descoperit niciodată până în profunzime.

Spectacolul se numește „Caragiale e de vină”, dar nu știu dacă noi căutăm o vină neapărat. Bineînțeles că este în obiceiul nostru de a căuta o vină, de a da vina pe altcineva, dar nu știu dacă reușim să o și găsim. Cred că toți suntem de vină, așa cum o replică absolut superbă din textul domnului Matei Vișniec spune: „ne-am identificat cu personajele pe care le-am îndrăgit cel mai mult”. Caragiale a fost doar un fin observator al societății, deci e posibil ca această oglindă să funcționeze de minune în cazul nostru. Spectacolul își propune să ne facă să ne punem întrebarea reală „de ce suntem noi așa ca națiune”? Nu știu dacă este bine, nu știu dacă este rău, dar cu siguranță merită căutat de ce poporul român „este așa cum este”. (Vlad Trifaș)

Durata spectacolului: 1h 40′

Biletele se găsesc la Agenția teatrală din Teatrul „Mihai Eminescu”, intrarea din strada Cuza Vodă.

Preț bilet : 50 lei – stal; 60 lei – lojă;

Preț bilet elevi – 2o lei ; pensionari – 25 lei

Tel. 0735.779.821 ▪marți-vineri: 10°°-18°° ▪ sâmbătă, duminică: 13°°-19°°

 https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

 

Citeste mai mult

Eveniment

Se întrerupe apa în Dorohoi. „Rugăm utilizatorii din zonele menționate să își asigure rezervele de apă necesare”

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează utilizatorii din municipiul Dorohoi că, pentru remedierea unei avarii apărute la rețeaua de alimentare cu apă de pe strada Alexandru Ioan Cuza, se va întrerupe furnizarea apei potabile în data de 12 februarie 2026, în intervalul orar 0800-1630.

Vor fi afectați consumatorii ce locuiesc în imobilele situate pe străzile Alexandru Ioan Cuza, Lt. Olinescu, Viilor și Poștei.

Rugăm utilizatorii din zonele menționate să își asigure rezervele de apă necesare pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.

  Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!”, au transmiss reprezentantii Nova APaserv          

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Lecție de viață pentru elevii botoșăneni, de Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112

Publicat

Publicitate

Când suni la 112? Ce spui când suni la 112? Și, mai ales, când este cu adevărat o urgență? La aceste întrebări, dar și la altele asemănătoare, au aflat răspunsul, astăzi, peste 100 de copii de la Școlile Gimnaziale nr. 11 și nr. 17 din municipiul Botoșani, care s-au întâlnit cu pompierii pentru o lecție interactivă despre folosirea corectă a numărului unic de urgență 112.

Activitatea a fost organizată cu prilejul Zilei Europene a Numărului de Urgență 112 de către pompierii din cadrul Dispeceratului Integrat ISU-SAJ. La întâlnire au participat elevii claselor pregătitoare C și D de la Școala Gimnazială nr. 11 Botoșani și elevii claselor I A și a III-a A de la Școala Gimnazială nr. 17 Botoșani.

Prin jocuri de rol, cei mici au simulat apeluri reale, au răspuns la întrebările adresate de „operatorul 112” și au învățat cât de important este să vorbească clar, să rămână calmi și să ofere date corecte. Salvatorii le-au explicat și care sunt situațiile care NU reprezintă urgențe și de ce apelurile false pot pune vieți în pericol.

Întâlnirea a fost plină de curiozități și descoperiri.
Cei mici au aflat că pot suna la 112 chiar și atunci când se află într-o altă țară din Uniunea Europeană, că apelul este gratuit și poate fi efectuat chiar și fără credit sau fără cartelă SIM, precum și faptul că nu trebuie să închidă telefonul până când operatorul nu le spune acest lucru, că hainele cuprinse de flăcări se sting prin rostogolire, iar în caz de fum trebuie să își protejeze nasul și gura și să părăsească imediat încăperea.

Totodată, copiii au descoperit că pompierii, polițiștii, jandarmii și ambulanțierii lucrează împreună în dispeceratul integrat și că un pompier poate salva vieți nu doar de la locul intervenției, ci și de la telefon, prin gestionarea rapidă și eficientă a apelurilor de urgență.

Activitățile desfășurate astăzi au demonstrat, încă o dată, că educația preventivă începe cu pași mici, dar esențiali, iar informarea corectă a copiilor poate face diferența în situații limită. Entuziasmul, curiozitatea și implicarea elevilor au confirmat importanța unor astfel de întâlniri, care contribuie la formarea unor comportamente responsabile și la înțelegerea rolului vital al numărului unic de urgență 112.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending