În mijlocul unei păduri vechi,într-un loc puțin accesibil, ferit de lume, se află „Athosul” nordic al României. Este vorba despre schitul Cozancea un loc încărcat de istorie și spiritualitate cum puține pot fi găsite în țară. Aici și-au desăvârșit ucenicia doi dintre cei mai recenți sfinți români, scrie ADEVĂRUL. 

La Cozancea se ajunge greu, nevoit, în locuri tăinuite, greu accesibile omului. Recompensa este însă pe măsură. Și asta fiindcă Cozancea este leagănul formării spirituale a doi dintre cei mai mari duhovnici români și doi dintre cei mai noi sfinți români din calendarul ortodox. Este vorba despre Sfinții Ilie Cleopa și Paisie Olarul, două personalități reprezentative ale lumii religioase ortodoxe românești din secolul XX. „La Cozancea întâi te ispitește drumul la gândurile rele, că este prost, anevoios, te rătăcești dacă nu ești atent. Dar după toate aceste încercări și ispite, ajungi într-un loc, la destinație de altfel, și sufletul devine ca o pană. Parcă ai descoperit raiul. Dincolo de frumusețea locului este o atmosferă aparte, care te îmbie. Uiți de timp, spațiu. Ești parcă numai tu cu Dumnezeu”, spune Marilena, o botoșăneancă care a descoperit Cozancea abia acum doi ani.

Un drum inițiatic prin codrii vechi ai Cozancei

Drumul către Cozancea este dificil, așa cum ne povestește și Marilena. Trebuie să fi atent încă de la început să cotești la stânga de la drumul principal care duce prin Zlătunoaia către Stănești. Practic, deși se află pe teritoriul comunei Sulița, la Cozancea se ajunge prin satele din Lunca, comuna învecinată. Adică părăsești și ultimul cătun din Sulița, intri în satul Zlătunoaia din comuna Lunca și mergi către Stănești. După ce lași și Stăneștiul în urmă, faci stânga pe drumul agricol pe care ți-l indică semnul mare pe care scrie „Mănăstirea Cozancea”. Urmează o aventură dificilă dar pitorească pe drumuri agricole și forestiere. Prima dată prin câmp, apoi de-a dreptul prin pădure. Drumul prin pădure este de vis, o lume sălbatică dar tihnită din care nu lipsesc păsările, căprioarele și alte jivine inofensive ale stepei Botoșanilor. Celor pasionați de natură, mai ales în zilele lungi de vară nu le-ar strica chiar și o mică drumeție prin pădure.

Mănăstirea cazacilor devenită leagăn al duhovnicilor și sfinților

După un drum de aproximativ 5 kilometri, prin pădure, călătorul ajunge în poiana mănăstirii. Este un complex format din două biserici. Una foarte veche, în buza pădurii, ridicată în secolul al XVII lea, iar cealaltă, biserică de zid, boierească, construită prima dată în secolul al XVIII lea. Mănăstirea Cozancea a luat naștere în anul 1656, atunci când trei pustnici ucraineni au ajuns prin pădurile ce leagă astăzi comunele Sulița de Lunca. În poiană au ridicat schitul de lemn care se poate vedea și astăzi, evident reabilitat. În anul 1684, paharnicul Constantin Balș, stăpânul domeniilor, ridică la rândul său o biserică de lemn. Abia în anul 1732, Vasile Balș construiește o biserică din piatră. Schitul a trecut prin multe tulburări, mai ales odată cu perioada comunistă.

Mănăstirea Cozancea FOTO Manastirea Cozancea/Facebook

Prin 1953, în locul călugărilor sunt aduse maici. În anul 1960, ca urmare a decretului din anul anterior, mănăstirea era închisă. Abia pprin 1983, la insistențele Protosinghelul Elisei Florea, mănăstirea este redeschisă și populată din nou cu călugări, așa cum a fost înainte de 1950. În momentul de față, mănăstirea are o obște de călugări dar și o suprafață de 10 hectare de teren, cu ajutorul cărora călugării se gospodăresc și reușesc să întrețină așezământul. Mănăstirea Cozancea este un loc cu o spiritualitate aparte. Izolat de lume, dedicat trăirii duhovnicești. Faptul că este greu accesibil, face ca obștea călugărească să se poată dedica rugăciunii și treburilor monastice. O zi petrecută la Cozancea reprezintă înălțare spirituală spun mulți pelerini. Pe lângă rugăciunile în biserică, este musai un drum prin pădure, de câteva sute de metri, până la chilia duhovnicului Paisie Olaru, devenit din din vara anului 2024 Sfântul Paisie Olaru. Este vorba despre o căsuță de lemn, reamenajată dar pe vechile schițe, sub forma unui mic muzeu, în care turiștii pot găsi cărțile duhovnicului, patul și multe dintre obiectele sale personale. Aici era locul unde acesta s-a retras pentru rugăciune și trăire sprirituală.

Cei mai noi sfinți ai românilor crescuți spiritual în obștea de la Cozancea

Mănăstirea Cozancea a fost mereu un loc binecuvântat. Poate locul, poate oamenii, poate și unii și alții, au transformat această obște într-un loc cu o spiritualitate deosebită. Aici s-au format ieromonahi faimoși cunoscuți pentru credință și înțelepciune, printre aceștia numărându-se și Vasian Bucovineanul, Varlaam Vintil sau Lavrenţie. Mai apoi în secolul al XX lea, aici și-au împletit destinele doi dintre cei mai noi sfinți din calendarul ortodox românesc. Este vorba despre faimoșii duhovnici, ajunși sfinți, Paisie Olaru și Ilie Cleopa. Ambii proveneau din familii de țărani cu câte cinci copii, din zona Lunca și Sulița. Ambii au plecat mai apoi către Mănăstirea Sihăstria, din județul Neamț. Ambii au început viața monastică în mănăstirea de la Cozancea.

Chilia Sfântului Paisie Olaru FOTO Manastirea Cozancea/Facebook

Sfântul Paisie Olaru a fost primul care a intrat în obștea de la Cozancea. S-a născut în anul 1897 în satul Stroiești,comuna Lunca, județul Botoșani, nu departe de mănăstire. Provenea dintr-o familie cu cinci copii. În anul 1921 a intrat în comunitatea monastică de la Cozancea. În 1943 a fost hirotonit diacon, iar din 1947 a fost hirotonit și preot. Tot în 1947 se retrage la Mănăstirea Sihăstria. Sfântul Ilie Cleopa, a fost ucenicul său, la Cozancea. Părintele Cleopa s-a născut la 10 aprilie 1912 la Sulița, o comună învecinată. Era tot dintr-o familie cu cinci copii. După ce a făcut școala primară, a fost ucenic al părintelui Paisie, pustnic la Cozancea. În anul 1929, ajunge la Schitul Sihăstria în județul Neamț. Ambii au rămas renumiți pentru credința și înțelepciunea lor.

Icoana făcătoare minuni

La Mănăstirea Cozancea se află una dintre cele mai puternice icoane făcătoare de minuni. Este o reprezentare a Maicii Domnului, foarte veche. Minunile au început acum 150 de ani, atunci când călugărul Conon, pătruns de credință, a început să stea într-un picior, ore în șir rugându-se cu ochii nedezlipiți de la chipul Fecioarei din icoană. Conon îi spunea icoanei „Cocuța”. Într-una dintre nopțile de rugăciune, icoana i-a răspuns. Mai precis, au început să curgă șuvoaie de lacrimi care nu s-au oprit zile în șir. Minunea a făcut înconjurul țării și a fost investigată de o comisie în frunte cu prefectul de Botoșani. Deși icoana a fost închisă într-un loc și păzită pentru a fi dată în vileag o posibilă înșelăciune, icoana a continuat să lăcrimeze. Cazul a fost descris pe larg în anul 1882 în ziarul „Universul” din București.

Sursa: ADEVĂRUL