Connect with us

Actualitate

Botoșăneni depistați că lucrau „la negru”. Peste o sută de angajatori, verificați de inspectorii ITM

Publicat

Publicitate

În cursul lunii martie 2023, în domeniul Relaţii de Muncă, au fost efectuate 114 controale la un număr de 114 angajatori, verificându-se totodată și cazurile de muncă nedeclarată.

Au fost constatate 93 deficienţe, pentru care au fost dispuse 93 de măsuri şi au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care 3 avertismente și 6 amenzi în valoare totală de 123.300 lei.

 

În cadrul Compartimentului Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă, în cursul lunii martie 2023, au fost eliberate 1.994 de certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date gestionată de Inspecţia Muncii, 12 adeverinţe, în baza documentelor existente în arhiva inspectoratului de muncă, 105 de parole pentru transmiterea on-line a registrului electronic al salariaţilor și un număr de 13 carnete de muncă aflate în gestiune şi neridicate de titulari în termenul legal.

Totodată au fost preluate la sediul inspectoratului de muncă, un număr de 219 de registre electronice de evidenţă a salariaţilor.

 

Publicitate

În ceea ce privește interacțiunea directă cu cetățenii și problemele pe care aceștia le-au reclamat, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, în luna martie 2023, au fost înregistrate 37 de petiții, din care 2 au fost redirecționate către alte instituții. Motivele cele mai des intâlnite ale acestora au fost:

-12-neacordare salarii, 7-muncă nedeclarată, 5-neacordare concediu odihnă, 5-condiții muncă, , 5-program  lucru, 3-concediere nelegală, 3-neplată ore suplimentare, 2-neplată concediu medical, 2-neacordare echipament protecție, 2-neacordare sporuri, 2-sarcini necuprinse în fișa postului, 1-neacordare vouchere, 1- normă de muncă, 1-fișă aptitudini, 1-accident muncă nedeclarat, 6-alte sesizări.

 

În domeniul Securitate şi Sănătate în Muncă, în cursul lunii martie 2023, s-au desfăşurat următoarele activităţi:

– au fost efectuate controale la un număr de 73 agenţi economici, au fost constatate 118  neconformităţi şi au fost dispuse 129 de măsuri, fiind aplicate 3 amenzi în valoare de 22.000 de lei și 105 avertismente;

– 10 evenimente au fost comunicate în această lună de către angajatori către  inspectoratul teritorial de muncă;

– 4 evenimente au fost cercetate de angajatori și avizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă;

– 1 eveniment cercetat de Inspectoratul Teritorial de Muncă și avizat de Inspecția Muncii;

– au fost înregistrate 3 persoane accidentate în accidente de muncă, toate cu incapacitate temporară de muncă .

Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost:

  • lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi de îmbolnavire profesională;
  • neasigurarea verificării de către angajator a aplicării prevederilor legale SSM , inclusiv la utilizarea echipamentului individual de protecție;
  • neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic;
  • neinformarea lucrătorilor despre riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională precum și măsurile de prevenire;
  • neinstruirea ucrătorilor la angajare;
  • necomunicarea, de indată, a unui eveniment în care a fost implicat un lucrător angajat.

 

Valoarea totală a amenzilor aplicate de către  ITM Botoşani, în cadrul domeniilor  Sănătate şi Securitate în Muncă şi Relaţii de Muncă în cursul lunii martie 2023 este de 145.300 lei.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

AFM a ANULAT sesiunea la Rabla pentru tractoare. Sistemul s-a blocat și nu este exclus un atac cibernetic

Publicat

Publicitate

AFM anulează sesiunea de înscriere în programul Rabla pentru tractoare, dedicat persoanelor fizice

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a decis anularea sesiunii de înscriere din cadrul programului Rabla pentru tractoare, destinat producătorilor agricoli – persoane fizice. Decizia a fost luată din cauza unor probleme tehnice apărute în procesul de depunere a cererilor de finanțare, scrie alba.ro.

”Având în vedere problemele tehnice apărute în cadrul sesiunii de depunere a cererilor de finanțare pentru Programul Rabla pentru Tractoare, care a debutat astăzi la ora 10:00, generate de suprasolicitarea aplicației informatice, am decis anularea acestei sesiuni.

Deși aplicația a permis înregistrarea cererilor într-un interval extrem de scurt, pe parcursul procesului de înscriere au fost înregistrate sincope și blocaje care au afectat funcționarea optimă.

În acest context, pentru a asigura corectitudinea și echitatea accesului la finanțare, AFM va relua sesiunea de depunere la o dată ce va fi comunicată ulterior”, a precizat, în comunicat, președintele AFM, Florin Bănică, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, măsura de anulare a programului a fost determinată de un trafic extrem de ridicat înregistrat pe platforma informatică aferentă, iar în prezent se desfășoară o analiză tehnică detaliată pentru identificarea cauzelor care au dus la blocarea sistemului, nefiind exclusă posibilitatea existenței unui atac cibernetic.

Publicitate

Înscrierile vor fi reluate după efectuarea verificărilor și rezolvarea deficiențelor aplicației informatice, la o dată care va fi stabilită și comunicată ulterior, a menționat AFM.

Citeste mai mult

Eveniment

Va fi sistată furnizarea apei potabile în comuna Ungureni și satele aparținătoare. Anunțul Nova Apaserv

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani aduce la cunoștința utilizatorilor că, începând cu data de 14 mai 2025, ora 18:00, și până în data de 15 mai 2025, ora 08:00, va fi sistată furnizarea apei potabile în comuna Ungureni și satele aparținătoare: Ungureni, Sapoveni, Epureni, Vicoleni, Borzești, Plopenii Mari, Plopenii Mici și Durnești.

Această măsură este necesară întrucât lucrările programate anterior nu au putut fi realizate din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, fiind reprogramate pentru perioada menționată. Aceste lucrări vizează inspecția rezervoarelor de apă, în vederea identificării eventualelor necesități de reabilitare și întreținere tehnică, realizate de o firmă specializată. Cu această ocazie, se va efectua și dezinfectarea rezervoarelor, conform normelor sanitare în vigoare.

În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani recomandă utilizatorilor afectaţi să-şi creeze minime rezerve pentru perioada de întrerupere.

Citeste mai mult

Eveniment

Analize pentru diagnosticul precoce al insuficienței cardiace asimptomatice la pacienții cu diabet zaharat, în premieră la Spitalul de Urgență Suceava

Publicat

Publicitate

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) ‘Sf. Ioan ce Nou’ din Suceava va efectua, în această săptămână, în premieră, o analiză care permite diagnosticul precoce al insuficienței cardiace (IC) asimptomatice la pacienții cu diabet zaharat, potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de unitatea medicală.

Potrivit acestora, analizele sunt gratuite, iar rezultatele sunt cunoscute în regim de urgență, într-un termen de maxim 15 minute.

‘Cu ajutorul analizorului de determinare a markerilor imunologici în regim de urgență, cu rezultat în maxim 15 minute, care se află în dotarea Ambulatoriului se poate doza un biomarker de referință – NT-proBNP (N-terminal prohormon al peptidei natriuretice de tip B), care s-a dovedit a fi un instrument valoros în detectarea disfuncției cardiace chiar și în stadiile incipiente, adesea asimptomatice. Nivelurile crescute de NT-proBNP reflectă stresul hemodinamic asupra inimii și pot apărea înainte de manifestările clinice evidente ale insuficienței cardiace’, susține coordonatorul Centrului Antidiabetic Suceava, Claudiu Cobuz, medic primar șef Secție diabet zaharat, nutriție și boli metabolice.

Acesta susține, de asemenea, că pacienții cu diabet zaharat prezintă un risc de 2-5 ori mai mare de a dezvolta insuficiență cardiacă față de populația generală, chiar și în absența hipertensiunii arteriale sau a bolii coronariene.

‘Conceptul de cardiomiopatie diabetică- disfuncția miocardică independentă de ischemie sau hipertensiune – a fost descris încă din anii ’70 și subliniază necesitatea unui screening proactiv. În stadiile incipiente ale IC, simptomele precum dispneea de efort, fatigabilitatea sau edemele pot fi absente sau atribuite altor comorbidități. Astfel, utilizarea unui marker biologic precum NT-proBNP poate semnala precoce afectarea cardiacă și poate ghida investigații suplimentare (ecocardiografie, test de efort). Studiile clinice au arătat că NT-proBNP are o sensibilitate și specificitate ridicate în diagnosticul IC, inclusiv la pacienții cu DZ’, explică Claudiu Cobuz.

Cu sprijinul conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Suceava, utilizarea in premieră regională în cadrul unui centru antidiabetic, în mod gratuit, a acestui biomarker de insuficiență cardiacă indică preocuparea continuă pentru a crește calitatea serviciilor medicale pentru pacienții cu diabet zaharat atât în ceea ce privește diagnosticul precoce a patologiei cardiovasculare cât și necesitatea monitorizării complicațiilor cronice specifice. AGERPRES

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania vine la hramul de vară al Mănăstirii Coșula, sărbătorit pe 16 mai. Credincioșii din toată Moldova sunt așteptați la un eveniment

Publicat

Publicitate

Pe 16 mai, Mănăstirea Coșula din județul Botoșani își deschide larg porțile pentru a celebra hramul de vară în cinstea Sfântului Cuvios Sila, ale cărui moaște se află în incinta așezământului monahal. Sute de credincioși din întreaga regiune a Moldovei sunt așteptați să participe la manifestările religioase dedicate acestui sfânt cuvios, cunoscut pentru darurile sale de rugăciune și povățuire duhovnicească.

Ceremoniile religioase vor debuta joi, 15 mai, la ora 18:00, cu slujba de Vecernie și Utrenie, iar vineri, 16 mai, începând cu ora 08:00, se vor oficia Ceasurile, Acatistul, Sfânta Liturghie și o agapă frățească.

„Cu bucurie, noi, viețuitorii Sfintei Mănăstiri Coșula, vă invităm la hramul de vară al mănăstirii noastre, închinat Sfântului Cuvios Sila. Să-l rugăm să ne lumineze sufletele prin rugăciunile lui și să ne călăuzească pe calea mântuirii”, a transmis arhimandritul Calinic Chervase, starețul Mănăstirii Coșula.

Programul slujbelor: 

„Cu ajutorul lui Dumnezeu, Mănăstirea Coșula se pregătește să îmbrace veșminte de sărbătoare pentru a sărbători Hramul de vară – “Sfântul Cuvios Sila”, ale cărui Sfinte Moaște se află în Mănăstire.
📌📌📌La bucuria acestui praznic, se adaugă și bucuria de a-i avea în mijlocul nostru pe Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Epicop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, care va sluji atât la slujba Privegherii din ajun, cât și în ziua hramului la Dumnezeiasca Liturghie și la slujba Parastasului, împreună cu soborul de preoți și diaconi, înconjurați de credincioșii ce vor fi prezenți pentru a-I aduce mulțumire lui Dumnezeu și recunoștință sfîntului Sila.
Vă invităm să luați parte, împreună cu noi, după următorul program:
#Joi , 15 mai 2025
Ora 18:00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfinților Cuvioși Sila Paisie și Natan.
#Vineri, 16 mai 2025
Ora 8:00 – Acatistul Sf. Sila, Paisie și Natan
Ora 9:00 – Sfânta Liturghie arhierească”, se arată într-un comunicat remis redacției.

Sfântul Cuvios Sila

Sfântul Cuvios Sila s-a născut în anul 1697 în ținutul Botoșanilor, din părinți ortodocși, Ion și Ioana. A intrat ca frate începător la Schitul Orășeni (com. Cristești, jud. Botoșani), fiind foarte tânăr, de unde, în anul 1714, la vârsta de 17 ani, a venit la Sihăstria Putnei, unde a fost primit și apoi călugărit de starețul Teodosie. După trecerea acestuia la cele veșnice, starețul Dosoftei, noul părinte duhovnicesc al schitului, a rânduit să fie hirotonit diacon și preot, iar la scurt timp să fie tuns în schima mare.

Publicitate

Un monument istoric cu rădăcini adânci în istoria spirituală și culturală a Moldovei

Situată la 20 de kilometri sud-est de municipiul Botoșani, Mănăstirea Coșula a fost întemeiată în anul 1535 de marele vistiernic Mateiaș Coșolvei, sfetnic al domnitorului Petru Rareș. Ansamblul arhitectural, reprezentativ pentru stilul feudal moldovenesc, este inclus pe lista monumentelor istorice și are o semnificație aparte în patrimoniul spiritual al regiunii.

După reînființarea sa în anul 1991, mănăstirea a cunoscut o amplă revitalizare. Începând cu 2022, a devenit un punct de atracție turistică major în județul Botoșani, odată cu finalizarea unui proiect de restaurare în valoare de 15 milioane de lei din fonduri europene. Din aceste fonduri au fost restaurate clădirile existente și s-a amenajat un muzeu în fosta casă egumenească, unde cel mai vechi exponat este o Sfântă Evanghelie din 1731.

Un alt proiect, în valoare de 2,89 milioane de lei, finanțat de Compania Națională de Investiții, a permis construirea unor spații moderne de cazare pentru pelerini și chilii pentru călugări, precum și un paraclis folosit în sezonul rece.

În perioada sa de glorie, între secolele XVII-XVIII, Mănăstirea Coșula a fost unul dintre cele mai importante centre monahale din lumea ortodoxă, cu peste 1.000 de călugări. Aici a fost tradusă pentru prima dată în limba română lucrarea istoricului Herodot. Din patrimoniul de odinioară s-au păstrat puține obiecte, multe dispărând în perioada regimului comunist, când mănăstirea a fost abandonată, iar o parte a bisericii „Sfântul Nicolae” a fost transformată în depozit de cartofi.

Biserica mănăstirii adăpostește fresce vechi de aproape 500 de ani, cu o valoare artistică remarcabilă. Restauratorii au descoperit o culoare unică, denumită „galben de Coșula”, iar stilul pictural amintește de marile mănăstiri din Bucovina, precum Sucevița, Voroneț sau Arbore.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending