Connect with us

Eveniment

Botoșăneanca Simona Radiş a fost desemnată „Sportivul anului 2021” de către Clubul Sportiv al Armatei Steaua

Publicat

Publicitate

Canotoarea Simona Radiş, campioană olimpică alături de Ancuţa Bodnar la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în proba de dublu vâsle feminin, a fost desemnată, vineri, „Sportivul anului 2021” de către Clubul Sportiv al Armatei Steaua.

În cadrul Galei CSA Steaua, organizată la Stadionul din Bulevardul Ghencea, comandantul Răzvan Ştefan Bichir a declarat că sportivii militari şi-au adus contribuţia la toate cele patru medalii cucerite de România la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

„Anul 2021 a fost unul reuşit pentru sportul militar ţinând cont că sportivii săi au contribuit la cele patru medalii cucerite de România la Jocurile Olimpice de la Tokyo, este vorba despre canotorii Simona Radiş, Ciprian Tudosă, Mugurel Semciuc şi spadasina Ana-Maria Popescu”, a spus el.

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, le-a mulţumit sportivilor din cadrul CSA Steaua pentru rezultatele obţinute la Tokyo.

„Medaliile la Jocurile Olimpice puteau fi mai multe, dar să ne bucurăm însă că după această perioadă dificilă am reuşit să ne întoarcem cu aceste medalii puţin mai strălucitoare decât la ediţia de la Rio de Janeiro”, a adăugat Covaliu.

Premiile acordate de Clubul Sportiv al Armatei Steaua sunt:

Publicitate

Sportivul anului 2021 la seniori – Simona Radiş (canotaj)

Echipa anului 2021 la seniori – echipa de polo masculin

Premiul special – echipa de volei masculin

Sportivul anului 2021 la tineret – Andreea Beatrice Ana (lupte)

Sportivul anului 2021 la juniori – Darius Movileanu (tenis de masă)

Sportivii Clubului Sportiv al Armatei Steaua au câştigat 680 de medalii şi cupe în întrecerile internaţionale şi naţionale la toate categoriile de vârstă, dintre care 23 la Campionatele Mondiale şi 39 la Campionatele Europene.

Sursa: Agerpres

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Anunț al ministrului Sănătății: Spitalele pot organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante

Publicat

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi că spitalele pot organiza concursuri și examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante. Oficialul a precizat că posibilitatea cumulării pensiei cu salariul va fi menținută și în 2026, măsura fiind considerată esențială în special în domeniile medicale deficitare, unde fiecare medic este important.

„Astăzi, în ședința de Guvern, am modificat Legea sănătății exact în această direcție. Am creat cadrul pentru ajustări legislative necesare, inclusiv cele legate de recunoașterea profesională și eliberarea documentelor de atestare profesională, astfel încât resursa umană din sănătate să fie protejată, iar timpii de eliberare a documentelor să fie cât mai scurți.

Se pot organiza concursuri pentru posturile vacante sau temporar vacante din spitale

Noile prevederi stabilesc clar că regulile generale de limitare nu se aplică concursului național de rezidențiat și nici concursurilor sau examenelor pentru ocuparea posturilor prin integrare clinică.

În plus, prin memorandum aprobat de Guvern, la propunerea Ministerului Sănătății, se pot organiza concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor vacante sau temporar vacante din spitale”, a scris ministrul Sănătății, pe Facebook.

Potrivit lui Alexandru Rogobete, prin noile modificări se aduce „claritate” pentru medici și farmaciști. Astfel, cei care au intrat deja în sistem și devin ulterior cadre didactice își pot continua activitatea clinică fără birocrație suplimentară, iar integrarea clinică se face simplu, prin adaptarea raportului de muncă.

Cumulul pensiei cu salariul va continua anul viitor, în Sănătate, Educație și alte sisteme critice

Ministrul a subliniat că se va continua și anul viitor cumulul pensiei cu salariul, cu prioritate în Sănătate, Educație și alte sisteme critice.

Publicitate

„Tot astăzi, prin ordonanță de urgență a Ministerului Sănătății, continuăm și în anul 2026 cumulul pensiei cu salariul, cu prioritate în sănătate, educație și alte sisteme critice.

Este o măsură necesară pentru a păstra în sistem profesioniștii cu experiență, în special în specialitățile deficitare, acolo unde fiecare medic contează”, a mai transmis Alexandru Rogobete, citat de Agerpres.

Precizări pentru medicii români din diaspora care vor să se întoarcă acasă

Conform ministrului, se deschide și mai mult sistemul pentru medicii români din diaspora.

„Tot mai mulți specialiști își doresc să se întoarcă acasă, atrași de investițiile din spitale și de programele medicale moderne.

Eliminăm întârzierile administrative care i-au ținut luni întregi pe margine și accelerăm recunoașterea profesională, prin proceduri corecte, transparente și previzibile – cu timpi scurți de soluționare a dosarelor”, a explicat ministrul Sănătății.

Citeste mai mult

Eveniment

Gest de suflet înainte de Crăciun: Jandarmii botoșăneni au adus bucurie copiilor de la Centrul „Șansa mea”

Publicat

Publicitate

Spiritul Crăciunului a ajuns, joi, 18 decembrie, și la copiii de la Centrul de zi pentru copii cu nevoi speciale „Șansa mea” din municipiul Botoșani. Jandarmii botoșăneni le-au făcut o vizită-surpriză celor mici, cu dorința de a aduce zâmbete și emoție sinceră, cu câteva zile înaintea sărbătorilor de iarnă.

Cu brațele pline de cadouri, reprezentanții Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani au fost întâmpinați cu bucurie de copii și de personalul centrului, într-o atmosferă caldă și plină de emoție. Momentul a fost cu atât mai special cu cât aceasta a fost ultima zi în care copiii au fost prezenți la centru înainte de începerea vacanței de iarnă.

Zâmbetele, îmbrățișările și mulțumirile venite din partea celor mici au transformat vizita într-un moment memorabil, demonstrând că gesturile simple pot avea un impact uriaș. Întâlnirea s-a încheiat după ce fiecare copil a primit un cadou, oferit din inimă, într-un spirit autentic de Crăciun.

Prin astfel de acțiuni, jandarmii botoșăneni transmit un mesaj clar: dincolo de uniformă, solidaritatea și grija față de comunitate rămân valori esențiale, mai ales în preajma sărbătorilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 18 decembrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 18 decembrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 18 decembrie 2025:

Loto 6/49: 12, 33, 30, 7, 17, 49

Loto 5/40: 31, 11, 22, 1, 7, 35

Joker: 44, 29, 27, 41, 34 + 9

Noroc: 8 4 5 7 1 7 9

Publicitate

Noroc Plus: 8 1 7 7 5 8

Super Noroc: 1 3 0 4 7 3

Citeste mai mult

Educație

Premii de la Guvern pentru elevii de 10: Bani pentru absolvenții cu media maximă la Evaluarea Națională și Bacalaureat

Publicat

Publicitate

Elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională sau la examenul de Bacalaureat vor fi recompensați financiar de stat. Guvernul României a aprobat joi, 18 decembrie, acordarea unui sprijin financiar pentru absolvenții cu rezultate excepționale, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării, citat de alba24.ro.

Ministerul Educației a precizat că în sesiunile din vara acestui an (iunie – iulie), 42 de absolvenți de liceu au obținut media 10 la examenul național de bacalaureat (32 la examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie 2025, 1 în sesiunea specială și 9 la examenul de bacalaureat german, sesiunea iunie 2025), iar 85 de absolvenți de clasa a VIII-a au obținut media 10 la evaluarea națională.

Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat primesc bani de la Guvern

Potrivit unui comunicat al Ministerul Educației și Cercetării, elevii de excepție vor primi:

  • 2.000 de lei pentru absolvenții clasei a VIII-a care au obținut media 10 la Evaluarea Națională (sesiunea 2025)
  • 5.000 de lei pentru absolvenții de liceu care au obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat (sesiunea iunie și sesiunea specială 2025)

„Mă bucur că, deși țara este încă sub efectul măsurilor fiscal-bugetare, am găsit deschidere din partea Guvernului pentru această susținere a tinerilor de excepție. Așa cum am mai declarat, domeniul educației-cercetării a trecut de furtuna fiscal-bugetară, iar acum, odată ce am implementat atât reforme necesare – care, prin schimbări paradigmatice, ne pun pe o traiectorie de modernizare decisivă -, cât și măsuri fiscal-bugetare – care ne-au salvat salariile și bursele în 2025 -, este timpul pentru stabilizare și creștere.

Acest demers, după Gala Olimpicilor Internaționali – în care am premiat olimpicii români laureați în competițiile internaționale pe discipline – și completarea fondului de burse pentru studenți prin fonduri europene, arată că, treptat, intrăm în această fază”, a transmis ministrul Educației, Daniel David.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending