Connect with us

Eveniment

Botoșănean REȚINUT pentru conducere fără permis și refuz de prelevare de mostre biologice de sânge

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au emis la data de 9 iulie 2023 ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 44 de ani, din municipiul Botoșani.

Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și refuz de prelevare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în aceeași zi 9 iulie 2023 ar fi provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale și ulterior, la solicitarea polițiștilor de a se supune testării cu aparatul etilotest și prelevării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, bărbatul a refuzat.

Mai mult decât atât, acesta avea permisul de conducere anulat.

„Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Sindicaliștii au cerut, în cadrul întâlnirii cu președintele, demisia ministrului Educației și abrogarea măsurilor din sistemul de învățământ

Publicat

Publicitate

Sindicaliștii din Educație au solicitat, luni, în cadrul unei întâlniri cu președintele Nicușor Dan, demisia ministrului Educației, Daniel David, și anularea măsurilor asumate de Guvern privind sistemul de învățământ, a anunțat liderul Federației Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’, Marius Nistor.

‘Nu avem nevoie de promisiuni, președintele (Nicușor Dan – n.r.) a luat act de solicitările noastre, prima solicitare fiind legată de demisia ministrului Educației, Daniel David, iar a doua fiind legată de anularea, abrogarea măsurilor care au fost asumate pe Legea 141. Referitor la primul punct, președintele nu s-a pronunțat în momentul de față, iar referitor la al doilea punct, cel legat de abrogarea măsurilor care au fost asumate pe Legea 141, domnia sa a propus o altă întâlnire, cam peste maxim două luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte legat de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan. Și, în funcție de aceste impacturi, trebuie să se analizeze și să se ia alte decizii. Asta este ceea ce ne-a putut transmite președintele’, a declarat Marius Nistor, la ieșirea din Palatul Cotroceni.

El a subliniat că acțiunile de protest vor continua până la îndeplinirea celor două obiective, precizând că greva generală ‘nu este exclusă’.

Sindicatele din Educație au pichetat sediul Executivului și au organizat un marș de protest până la Palatul Cotroceni.

Potrivit unui comunicat comun transmis duminică de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ‘Spiru Haret’ și Federația Națională Sindicală ‘Alma Mater’, acțiunea de protest urmărește să atragă atenția asupra necesității rezolvării problemelor cu care se confruntă personalul din învățământul preuniversitar și universitar.

Salariații din Educație resping măsurile de reducere a deficitului bugetar adoptate de Guvern, despre care afirmă că afectează negativ nu doar angajații din sistem, ci și elevii și studenții – beneficiarii direcți ai educației.

Publicitate

‘Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune în desfășurarea actului educațional, pentru dreptate. Suntem în stradă deoarece Guvernul a luat o serie de măsuri care ne afectează direct munca și, implicit, educația pe care o oferim’, susțin sindicatele.

Potrivit acestora, măsurile de ‘eficientizare’ aplicate în domeniul învățământului prin Legea 141/2025 vor avea ‘un cost mult mai mare’ pe termen mediu și lung, afectând direct calitatea educației, statutul profesional și social al angajaților din învățământ, precum și viitorul beneficiarilor primari.

‘Protestul nostru este pentru stoparea acestor măsuri abuzive, prin care arătăm că nu suntem de acord ca învățământul și cercetarea din România să fie în continuare subfinanțate și desconsiderate. Trebuie să îi convingem pe guvernanți că cheltuielile pentru educație sunt o investiție, nu un cost’, au transmis sindicaliștii. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Ministrul Apărării a luat în vizor serviciul secret al Armatei. Promite concedieri în scandalul Potra

Publicat

Publicitate

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a luat în vizor serviciul secret al Armatei, DGIA. El spune că angajații din Direcţia Generală de Informaţii a Armatei (DGIA) implicați sau care au știut despre operațiunile lui Horațiu Potra vor fi concediați, informează alba24.ro.

El a criticat și SRI și SIE, în contextul în care liderul grupării, Horaţiu Potra, avea arme şi milioane de euro cash, potrivit unui interviu cu ministrul, publicat de News.ro.

„O să aflu dacă au ştiut şi dacă au fost implicaţi. Iar cei care au ştiut şi au fost implicaţi nu o să mai fie acolo” a spus Moșteanu.

Ministrul Apărării a mai afirmat că există o „bănuială rezonabilă” că serviciul militar de informații al Armatei știa acest lucru, dar a precizat că nu doar DGIA este vizat, ci și alte servicii secrete, precum SRI și SIE.

„E vorba de toate serviciile, de fapt! Cum este posibil ca unul ca Potra să aibă un arsenal şi nişte milioane cash în casă, fără ca serviciile să ştie? Şi acolo evident că e vorba de complicitate sau incompetenţă.

Ambele sunt grave. Dar aici e o discuţie pe care sper să o lămurim. Nu e foarte clar cine şi cum ar trebui să ştie despre acest lucru. În ceea ce mă priveşte, o să lămuresc cu siguranţă în perioada următoare! Sunt mai multe lucruri de lămurit…”, a spus Moșteanu.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Grenadă de mână defensivă descoperită la Drăgușeni

Publicat

Publicitate

Pirotehnicienii botoșăneni au intervenit, în această după-amiază, în localitatea Drăgușeni, după ce un muncitor care lucra la fundația unei clădiri a descoperit un element de muniție rămas neexplodat din timpul conflictelor armate.

 

Conștient de pericolul iminent, acesta a alertat autoritățile. La caz s-a deplasat echipa pirotehnică din cadrul ISU Botoșani, cu autospeciala pirotehnică. Aceasta a identificat obiectul ca fiind o grenadă de mână defensivă, aflată în perfectă stare de funcționare, care ar fi putut exploda la orice atingere mecanică.

 

Muniția a fost ridicată în condiții de siguranță și transportată în poligonul militar de la Copălău, unde urmează să fie distrusă controlat, la o dată stabilită ulterior.

 

Publicitate

Recomandări pentru populație

 

În scopul prevenirii unor evenimente tragice, reamintim cetățenilor că, în cazul în care identifică obiecte metalice ce pot părea elemente de muniție neexplodată, este esențial să respecte următoarele măsuri de siguranță:

 

✅ Nu atingeți, nu mutați și nu loviți obiectele suspecte;

✅ Nu le demontați, nu încercați să le deschideți și nu le predați altor persoane;

✅ Nu le introduceți în locuințe, clădiri sau alte spații închise;

✅ Nu le folosiți în scop decorativ sau ca unelte improvizate;

✅ Evitați folosirea focului deschis în apropierea acestora;

✅ Apelați de urgență numărul 112 pentru anunțarea autorităților competente.

Citeste mai mult

Eveniment

Obligație nouă pentru învățători în anul școlar 2025-2026: Trebuie să țină 2 ore pe săptămână pentru pregătire remedială

Publicat

Publicitate

Obligație nouă pentru învățători în anul școlar 2025-2026: toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar au incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială, scrie alba24.ro.

Prevederea se aplică din toamna acestui an și până la începutul anul școlar 2029-2030, potrivit Edupedu.

De menționat este că, abia vineri, 5 septembrie, Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică regulile pentru organizarea orelor de învățare remedială în învățământul primar.

Cu 3 zile înainte de prima zi de cursuri a anului școlar 2025-2026, Ministerul Educației și Cercetării a pus în dezbatere publică Metodologia de organizare a orelor de învățare remedială în învățământul primar.

Obligație nouă pentru învățători în anul școlar 2025-2026
Odată cu punerea în consultare publică a metodologiei, învățătorii au aflat că trebuie să le organizeze pe grupe de copii.

”Art. 2 – „(1) Programul ÎR se organizează pe grupe eterogene formate, de regulă, din 6 -12 elevi, astfel încât să se asigure învățarea diferențiată, colaborativă și adaptată nivelului individual de competență.

Publicitate

În funcție de situația specifică fiecărei clase, numărul elevilor dintr-o grupă poate varia, iar grupa poate fi constituită sub efectivul minim sau peste efectivul maxim prevăzut.

(3) Învățarea remedială se desfășoară înainte sau după programul școlar obligatoriu, în funcție de resursele disponibile și se planifică în orar în două zile pe săptămână, pentru a asigura continuitatea și eficiența intervenției pedagogice; durata unei activități este de 45 de minute.

(4) Activitățile se pot desfășura în spațiile proprii ale unității de învățământ, în alte unități școlare, sau în spații puse la dispoziție de autoritățile locale, cu condiția ca acestea să fie autorizate pentru desfășurarea activităților educaționale” precizează documentul citat de Edupedu.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending