Connect with us
Publicitate

Actualitate

BNR lansează luni o monedă din aur cu tema 150 de ani de la naşterea lui Iuliu Maniu

Publicat

Publicitate

Banca Națională a României va include în circulație numismatică, începând din 6 februarie, o monedă din aur ce marchează 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu.

Potrivit unui comunicat al BNR, aversul monedei prezintă palatul Adunării Deputaţilor din Bucureşti în perioada interbelică, inscripţia „ROMANIA”, în arc de cerc, anul de emisiune „2023”, stema României şi valoarea nominală „500 LEI”.

Reversul monedei prezintă portretul, numele şi semnătura lui Iuliu Maniu şi anii între care a trăit acesta „1873” şi „1953”.

Publicitate

Monedele din aur vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent şi vor fi însoţite de broşuri de prezentare şi certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul maxim pentru moneda din aur este de 1.000 piese.

Potrivit BNR, preţul de vânzare pentru moneda din aur este de 14.500 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.

Publicitate

Monedele din aur cu tema 150 de ani de la naşterea lui Iuliu Maniu au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

„Îmbătați de dragoste”, spectacolul pus în scenă actorii botoșăneni la sfârșitul săptămânii

Publicat

Publicitate

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită iubitorii de artă în acest sfârșit de săptămână, la spectacolul „Îmbătați de dragoste” după Pierre de Marivaux, regia Alexandru Vasilachi.

Botoșănenii sunt invitați sâmbătă, 16 noiembrie și duminică, 17 noiembrie de la ora 1800, la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48 la spectacolul „Îmbătați de dragoste” după Pierre de Marivaux, regia Alexandru Vasilachi.

Scenografia spectacolului este realizată de Mihai Pastramagiu, iar coregrafia de Victoria Bucun.

Publicitate

Distribuția:

Cezar Amitroaei – D-nul Orgon, bătrân gentilom

Petruț Butuman  – Mario, fiul său

Publicitate

Silvia Răileanu  – Silvi, fiica sa

Sorin Ciofu  – Dorian,  pretendentul Silviei

Lidia Uja  –  Lizet, camerista Silviei

Publicitate

Răzvan  Amitroaei –  Victoire, valetul lui Dorian

Să fie adevărat că haina-l face pe om? Se poate interzice dragostea pe motiv de apartenență la paliere sociale diferite? Este loc în suflet și pentru dragoste și pentru rațiune? E adevărat că dragostea-i oarbă și rațiunea rece precum gheața?

Veți găsi aceste întrebări nu doar în spectacol, dar și în inimile fiecărui îndrăgostit. Hai să ne îmbătăm de dragoste, de teatru!

 

Pret bilet: 36 lei, elevi, studenți, pensionari – 18 lei.

Biletele se găsesc la Agenția teatrală:

Casa Tineretului 0231.510.970 | 0735.779.821 marți-vineri: 10°°-18°° sâmbătă, duminică: 12°°-20°°

Cinema Unirea 0722.557.556 luni-duminică: 10°°-19°°

online https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

Citeste mai mult

Eveniment

Primarul Cosmin Andrei spune că primele răspunsuri primite în consultarea publică privind evacuarea chiriașilor agresivi din Centrul Istoric sunt încurajatoare (P)

Publicat

Publicitate

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andei, le-a mulțumit cetățenilor pentru primele răspunsuri primite în campania de consultare pe care a inițiat-o în legătură cu acțiunea sa de evacuare din locuințele Primăriei a chiriașilor care au încălcat de cel puțin trei ori normele legale de liniște publică și conviețuire socială. Edilul spune că primele răspunsuri primite sunt „încurajatoare”, dar îi îndeamnă pe botoșăneni să participe în număr cât mai mare la consultarea publică.

Răspunsurile primite până acum sunt încurajatoare. Vă promit că voi prezenta în scurt timp rezultatele sondajului pe care l-am inițiat. Dar vă îndemn să  participați în număr cât mai mare la această consultare publică astfel încât voința voastră în această chestiune să fie dincolo de orice dubiu, iar cei de la PNL să nu mai încerce să profite electoral blocând acțiunea Primăriei în speranța că vor obține voturile celor vizați de evacuare”, a scris primarul pe o rețea de socializare.

Cosmin Andrei a inițiat consultarea publică după ce avocata Ionela Aiftime, care candidează la Senat pe listele PNL Botoșani, a blocat temporar în instanță acțiunea de evacuare a Primăriei.

Publicitate

 

https://www.facebook.com/share/p/15JpWwYKzA/

 

Publicitate

CMF11240017

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Se redeschide calea Schengen pentru România: Austria renunță la dreptul de veto pentru extinderea zonei de liberă circulație în UE

Publicat

Publicitate

Austria renunță la dreptul său de veto și deschide calea Schengen pentru România și Bulgaria. În cadrul unei reuniuni la Budapesta, pe 22 noiembrie, urmează să fie adoptat un pachet de măsuri pe care România și Bulgaria mai trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membre Schengen. Renunțarea Austriei la veto este un pas semnificativ, dar nu final, în procesul de aderare a României și Bulgariei la Spațiul Schengen, scrie alba24.ro.

Decizia finală va depinde de întâlnirea din 22 noiembrie, de pachetul de măsuri și de acordul din primăvara lui 2025. Deși aceasta este o schimbare majoră de poziție, aderarea celor două țări nu este încă garantată. Urmează adoptarea unui pachet de măsuri suplimentare, iar o decizie finală este așteptată cel mai devreme în primăvara anului 2025.

Această veste vine într-un moment sensibil, înaintea alegerilor prezidențiale din România, și poate influența dezbaterea publică și opinia alegătorilor.

Publicitate

De ce a blocat Austria extinderea Schengen?

Austria și-a exprimat anterior opoziția față de extinderea Schengen din motive legate de securitate și gestionarea migrației. Autoritățile austriece au invocat provocările legate de controlul frontierelor externe ale UE și impactul asupra gestionării fluxurilor migratorii în Austria. Criticii susțin că această decizie a avut și o componentă politică, fiind o modalitate de a câștiga susținere înainte de alegerile naționale și regionale.

Deși motivele invocate au fost contestate de unii actori europeni, decizia Austriei a reflectat îngrijorări legitime legate de securitate. Între timp, România și Bulgaria au făcut progrese semnificative în consolidarea granițelor externe și în eficientizarea procesului de returnare a migranților care nu primesc azil.

Publicitate

Chiar și creștin-democrații europeni de rang înalt, adică prieteni de partid ai ÖVP, și-au exprimat în mod deschis nemulțumirea față de poziția Austriei în această privință.

Pachetul de măsuri din 22 noiembrie

Acum, se pare că lucrurile au fost finalizate la Bruxelles și Viena: Austria renunță la dreptul său de veto și deschide calea pentru cele două state membre ale UE, România și Bulgaria.

Publicitate

Pe 22 noiembrie, la Budapesta, reprezentanții Austriei, României și Bulgariei, împreună cu Ungaria – țara care deține în prezent președinția rotativă a UE – se vor întâlni pentru a finaliza un pachet de măsuri suplimentare pentru aderarea celor două țări la Schengen.

Deși Bulgaria și România au îndeplinit majoritatea cerințelor necesare, mai sunt câțiva pași tehnici și administrativi de parcurs. Această întâlnire reprezintă o etapă importantă în procesul de aderare, dar nu o garanție.

Când este estimată întrarea în Schengen a României și Bulgariei

Acest lucru este așteptat să se întâmple în primăvara anului 2025, scrie Kurier. Cel puțin aceasta este opinia reprezentanților de vârf ai guvernului român.

Cu toate acestea, potrivit Ministerului de Interne, cele două țări au îndeplinit deja principalele cerințe: Mai presus de toate, securitatea sporită a frontierelor lor externe ale UE și returnarea mai rapidă a solicitanților de azil respinși din Austria.

Ce înseamnă aderarea României și Bulgariei la Schengen

O eventuală aderare la Schengen ar aduce beneficii importante pentru România și Bulgaria, eliminând controalele la frontierele cu statele membre Schengen și facilitând circulația cetățenilor și mărfurilor.

În același timp, procesul mai are nevoie de acordul final al tuturor statelor membre din Spațiul Schengen, ceea ce înseamnă că aderarea depinde și de rezultatul discuțiilor din primăvara lui 2025.

Pentru cetățenii români și bulgari, aderarea la Schengen ar însemna călătorii mai rapide și mai sigure în statele din Spațiul Schengen, fără controale la frontieră. În plus, această schimbare ar putea aduce un impuls economic, facilitând transportul de mărfuri și consolidând relațiile comerciale.

Cu toate acestea, e important de menționat că aderarea la Schengen nu este încă sigură, iar publicul trebuie să înțeleagă că, deși progresul este real, procesul de aderare depinde de îndeplinirea completă a tuturor cerințelor.

Decizia de la Budapesta, impuls pentru partidele pro europene la alegeri

Noul comisar european pentru migrație, Magnus Brunner, desemnat din partea Austriei, și-a exprimat susținerea pentru aderare și apreciază progresele făcute de cele două țări.

Totuși, aderarea efectivă va necesita respectarea completă a cerințelor tehnice și politice stabilite de Uniunea Europeană.

Pentru România, decizia de la Budapesta ar veni exact la timp pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie, care ar putea da un impuls candidaților pro-europeni.

De asemenea, pentru Magnus Brunner, un „da” pentru aderare ar fi un semnal de conciliere în momentul preluării funcției de comisar pentru migrație. Obstacolele deja recunoscute în această funcție sunt oricum destul de mari.

Citeste mai mult

Eveniment

A pornit cu stângul! Dosar penal pentru un tânăr de 18 ani, din Unțeni, care s-a urcat la volan fără permis

Publicat

Publicitate

Polițiștii din  Unțeni au oprit, luni, pentru control, pe drumul public, din comuna Unțeni, un autoturism condus de un tânăr, de 18 ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis pentru nicio categorie de autovehicule.

Publicitate

 

Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.

 

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending