Connect with us

Eveniment

Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din curtea Spitalului de Urgență „Mavromati” își sărbătorește hramul. Programul slujbelor

Publicat

Publicitate

Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 1 ianuarie și pe 30 ianuarie alături de Sfinții Grigorie Teologul și Ioan Gura de Aur. Este prilej de bucurie și în municipiul Botoșani unde Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din curtea Spitalului de Urgență „Mavromati” își sărbătorește hramul, un moment deosebit atât pentru credincioșii parohiei, cât și pentru bolnavii și angajații unității spitalicești.

Medicii mărturisesc că, de multe ori, credința în Dumnezeu le dă putere să meargă mai departe. De asemenea, pacienții sunt încredințați că prin mila Celui Preaînalt pot trece peste momentele de boală și de criză.

Botoșănenii care vor să participe la slujbele rânduite cu prilejul sărbătorii Bisericii „Sfântul Vasile cel Mare” sunt așteptați în Ajunul Anului Nou, pe 31 decembrie, la Slujba Vecerniei cu Litie, care va începe la ora 16.00 și va fi săvârșită de un sobor numeros de preoți, după cum a precizat preotul paroh Petru Chirvase.

În aceeași zi, la ora 23.00, credincioșii sunt așteptați din nou în biserică pentru rugăciuni rânduite în noaptea dintre ani, slujba Utreniei, și rugăciuni pentru diferite trebuințe.

Miercuri (1 ianuarie) 08:00-11:00 – acatist, Sfânta Liturghie, molitfe, alte rugăciuni și polihroniu.

Tedeumul este o slujbă de mulţumire şi de laudă adusă lui Dumnezeu în anumite ocazii festive din viaţa personală sau din cea socială a credincioşilor. Este o ierurgie de origine mai nouă și se numeşte aşa, pentru că, între alte cântări care alcătuiesc rânduiala acestei slujbe intră şi vechiul imn „Te Deum Laudamus…” („Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm…”).

Slujba aceasta se mai numește și Doxologie (cuvânt sau cântare de slăvire), pentru că ea are un pronunţat caracter doxologic, adică exprimă îndeosebi sentimentele noastre de recunoștință, de mulțumire, de laudă și de slăvire față de Dumnezeu, pentru binefacerile primate de la El. De astfel, în însăși rânduiala slujbei este inserată și cunoscuta cântare bisericească numită doxologie (slavoslovie) „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu…”, care uneori se înlocuiește cu cântarea amintită, „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm…”, după cum precizează Preot Prof. Dr. Ene Braniște, în Liturgica specială,

Fiind în incinta Spitalului Județean Botoșani, Biserica ”Sf. Vasile cel Mare” răspunde necesității unui spațiu în care să se poată oficia, în condiții adecvate, serviciul religios pentru cei care-și poartă ”crucea suferinței”, dar și pentru ceilalți credincioși din parohie.

Potrivit informațiilor de pe site-ul parohiei, planeitatea este o combinație a planului central cu deambulator și a planului cruce greacă înscrisă complexă – planimetrii de bază ale cultului creștin ortodox, adaptat și în țara noastră prin influență bizantină. Crucea greacă este mai mult prezentă în expresia exterioară prin marcarea puternică a celor două axe principale: N-S și E-V. Imaginea interioară duce mai mult spre plan central cu cupolă unică pe naos. Intrarea este precedată de un pridvor deschis sub formă de portic (exonartex), iar acesta are la nivelul etajului funcția de cafas. Spre sud, altarul, proscomidiarul și diaconicul sunt marcate volumetric printr-un triptic de trei jumătăți de octogon inegale.

Publicitate

La cumpăna dintre ani prăznuim hramul bisericii de pe strada Arhimandrit Marchian (incinta spitalului Mavromati) după următorul program:

Marți (31 decembrie) 16:00-18:00 – vecernie cu litie
23:00-01:00 – miezonoptică, utrenie

Miercuri (1 ianuarie) 08:00-11:00 – acatist, Sfânta Liturghie, molitfe, alte rugăciuni și polihroniu

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Val de ploi, lapoviță și ninsoare peste România: Vremea se răcește accentuat. Rafale de până la 90 km/h în Carpații Meridionali

Publicat

Publicitate

Potrivit ANM, precipitațiile se vor extinde dinspre vest și sud-vest și vor cuprinde treptat toate regiunile.

Vor fi ploi, dar în nordul Moldovei, în seara și noaptea de joi spre vineri (27 /28 noiembrie) vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

La munte, îndeosebi pe creste, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Până la sfârșitul intervalului se vor acumula cantități de apă de 10-25 l/mp. În regiunile sudice și sud-estice, precum și în zona Carpaților Meridionali acestea vor fi de 35-45 l/mp și local de 60-80 l/mp.

Local și temporar vântul va avea intensificări miercuri în vestul și estul țării. Din noaptea de joi spre vineri se va manifesta în regiunile sud-estice, cu rafale în general de 45-50 km/h.

În zona înaltă a Carpaților Meridionali vor fi rafale de 70-90 km/h.

Publicitate

Vremea se va răci semnificativ miercuri în vest și nord-vest, apoi și în restul zonelor.

În Alba sunt anunțate ploi de joi până duminică seara. Maximele scad de la 12 grade la 7-8 grade. La Arieșeni și Oașa, temperaturile vor fi de 1-5 grade și va ploua, însă în Munții Șureanu va ninge (maxime de 1-2 grade, minime până la -4 grade).

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat de 38 de ani, din Hudești, dat jos de la volan pentru că nu avea permis

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din Darabani au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 298, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din comuna Hudești.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată, din luna septembrie a.c.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 20 de ani, din Avrămeni, depistat la volanul unei mașini neînmatriculate

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe drumul național DN 29, un autovehicul condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Avrămeni.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autovehiculul nu este înmatriculat sau înregistrat, conform prevederilor legale.

 

Polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunea de punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Intervenții ale polițiștilor botoșăneni în ultimele 24 de ore

Publicat

Publicitate

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventive pe raza întregului județ, fiind organizate acțiuni punctuale, pe raza întregului județ cu sprijinul jandarmilor, în zonele de interes, în funcție de situația operativă.

 

Polițiștii care s-au aflat în teren au constatat aproximativ 140 de sancțiuni contravenționale în valoare de 77.000 de lei și au fost reținute 15 permise de conducere și certificate de înmatriculare.

 

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și pentru abateri la regimul rutier.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending