Connect with us

Actualitate

Bătrânii nimănui. Tânără care jefuia bătrâni la Rădăuți Prut, reținută și cercetată pentru mai multe infracțiuni de furt

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani efectuează cercetări față de o tânără, de 28 de ani, din comuna Rădăuți Prut, bănuită de comiterea a două infracțiuni de furt calificat și o infracțiune de  tentativă la furt calificat.

În urma probatoriului administrat de polițiști, s-a stabilit faptul că aceasta, în perioada 1-24 august 2022, ar fi sustras, din locuințele a două persoane, de 88 de ani, respectiv 85 de ani, peste 40.000 de lei și ar fi încercat să sustragă bunuri din locuința unei alte persoane, de 83 de ani, toate din comuna Rădăuți Prut.

La data de 19 septembrie 2022, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința tinerei bănuită de comiterea faptelor, prilej cu care au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bunuri care prezintă interes în cauză, au anunțat polițiștii.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Atelierele de pictură pe pânză „Dimineți de februarie la muzeu”

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani vă invită, în data de 8 februarie 2026, în intervalul orar 10.00-13.00, la atelierele de pictură pe pânză intitulate „Dimineți de februarie la muzeu”, dedicate adulților pasionați de artă și de frumos.

Într-o perioadă în care ceața și frigul sunt prezențe statornice, vă propunem să pătrundeți într-o lume a imaginației și a emoțiilor, a culorilor și a luminii și să transformați pânza albă într-o lucrare de artă. Ghid în această călătorie vă va fi un artist plastic talentat, după ale cărui sfaturi veți experimenta utilizarea unor tehnici de lucru corecte.

Taxa de participare, care include și toate materialele, este de 50 lei/persoană. Înscrierea se face la adresa de e-mail: ioanaginapoleac@gmail.com, până la data de 6 februarie 2026.

„Vă așteptăm la Muzeul de Etnografie Botoșani să vă relaxați și să vă bucurați de această experiență artistică unică!”,transmit organizatorii.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr din Cristești, cu permisul suspendat, depistat la volan

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit, joi, pentru control, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Cristești.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 26 de ani, din municipiul Botoșani, depistat la volanul unui autoturism neînmatriculat

Publicat

Publicitate

Joiolițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Primăverii, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea avea autorizația de circulație provizorie expirată.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat.

FOTO cu caracter ilustrativ

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor la Dorohoi, peste 60 de sancțiuni pentru viteză excesivă

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea infracțiunilor stradale, precum și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în localitatea Dorohoi și a comunelor limitrofe.

 

În cadrul acțiunii desfășurate, polițiștii au legitimat peste 170 de persoane și au verificat 150 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 135 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 70.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 67 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

 

Publicitate

În același context, polițiștii au reținut cinci permise de conducere și au retras cinci certificate de înmatriculare.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending