Connect with us
Publicitate

Eveniment

Bărbat din Mileanca, bănuit de furt calificat, reținut de polițiști

Publicat

Miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 56 de ani, din comuna Mileanca, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, în noaptea de 19 spre 20 septembrie a.c. ar fi sustras o bovină, de pe un teren din extravilanul localității Mileanca, pe care, ulterior,  ar fi sacrificat-o în curtea locuinței sale.

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 10 decembrie 2023

Publicat

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 10 decembrie 2023, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 10 decembrie 2023:

Loto 6 din 49: 44, 45, 16, 34, 13, 32

Loto 5 din 40: 17, 35, 33, 13, 3, 37

Noroc Plus: 9 7 6 0 6 3

Super Noroc: 8 4 7 2 7 6

Noroc: 3 6 6 3 0 5 8

Joker: 33, 6, 18, 43, 26 + 14

Citeste mai mult

Eveniment

Ce este Romance Fraud, noul tip de fraudă prin folosirea relaţiilor romantice online

Publicat

Poliţia Română atrage atenţia asupra unui nou tip de fraudă, care devine tot mai răspândit, denumit Romance Fraud. Este vorba despre o tactică manipulatoare, în care autorii câştigă încrederea victimelor prin intermediul relaţiilor romantice online. Autorii spun că sunt medici din zone de război, relatează mediafax.ro.

Prin tactica Romance Fraud, autorii câştigă încrederea victimelor prin intermediul relaţiilor romantice online, pentru a obţine beneficii financiare sau informaţii confidenţiale (date cu caracter personal, date financiare, date bancare, etc.).

„Infracţiunile informatice au cunoscut o creştere în ultimul deceniu, iar tehnologiile avansate au oferit infractorilor noi modalităţi de a-şi atinge scopurile. Romance Fraud îşi are rădăcinile în construirea unei relaţii romantice false şi câştigarea afecţiunii victimei cu intenţia de a o exploata financiar sau a obţine date personale de la aceasta. În contextul conflictelor armate actuale, victimele sunt abordate de către autori, pretinzând că ar fi medici în zone de război. Aceştia folosesc diverse pretexte care variază de la necesitatea de a părăsi zona de război, din motive medicale urgente, până la promisiuni iluzorii de a trimite sume mari de bani victimelor. În majoritatea cazurilor, victimele cad în capcana iluziei unei relaţii cu aceştia, ceea ce amplifică gradul de manipulare şi inducere în eroare”, transmite Poliţia Română.

Autorii pot solicita dezvăluirea de informaţii confidenţiale sau chiar la transferuri de bani sub diverse pretexte, precum sprijin pentru „situaţii de urgenţă” sau ajutor pentru organizaţii umanitare inexistente.

Atât la nivel european, cât şi la nivelul ţării noastre au fost înregistrate o serie de fapte cu acest mod de operare, iar pentru o mai bună prevenire, cetăţenii trebuie să se protejeze în mediul online şi astfel, Poliţia română recomandă mai multe măsuri: verificarea identităţii persoanelor cu care intră în contact online prin solicitarea de informaţii suplimentare cu privire la aceştia ori verificarea informaţiilor de la profil (în funcţie de modalitatea de contactare). Oamenii trebuie să păstreze datele personale în siguranţă: nedivulgarea datelor cu caracter personal, a datelor bancare sau financiare niciunei persoane necunoscute. Este necesar protejarea datelor personale prin utilizarea unor parole puternice, actualizate regulat şi implementarea autentificării în doi paşi, precum şi evitarea partajării informaţiilor financiare sau a altor date sensibile cu persoane necunoscute sau cu care nu au o relaţie solidă. O altă metodă de prevenţie este abordarea cu scepticism a solicitărilor urgente de bani, a scuzelor continue pentru a nu se întâlni faţă în faţă şi a discrepanţelor în informaţiile furnizate, ceea ce pot reprezenta suspiciuni. Victimele trebuie să raporteze incidentele suspecte autorităţilor judiciare şi folosirea platformelor de raportare online, pentru a contribui la identificarea infractorilor. În cazul existenţei unor dubii cu privire la autenticitatea unei persoane online, poliţiştii încurajează raportarea activităţii acesteia către platforma respectivă.

Se vor utiliza cu prudenţă a platformele online de socializare, cu precădere a celor de dating. Poliţiştii recomandă ca toţi cetăţenii să fie precauţi în utilizarea platformelor online de socializare sau de dating şi să evite dezvăluirea informaţiilor personale prea devreme într-o relaţie.

De asemenea, se recomandă informarea cu privire la cele mai recente moduri de operare privind săvârşirea infracţiunilor în mediul online, precum şi implementarea de măsuri de prevenţie şi contracarare. Cetăţenii trebuie să cunoască cum să identifice potenţialele înşelăciuni din mediul online şi să reacţioneze în mod adecvat în cazul unor solicitări suspecte.

„Într-o eră digitală în care infracţiunile informatice devin din ce în ce mai sofisticate, este important să fim educaţi şi vigilenţi în protejarea datelor noastre personale”, susţin poliţiştii.

Citeste mai mult

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (201)

Publicat

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

E pentru prima data când, aflat la doi-trei metri, absorbit, l-am ascultat pe Eugen Doga. Lângă mine, poeţii Maria Baciu şi Gabriel Alexe. O transfigurare se vedea pe chipul lor, ca şi pe chipul întregii asistenţe aflate, în acel moment de graţie, în incinta Liceului Sportiv din Botoşani.  Aveam senzaţia că maestrul  vibrează precum coarda unei viori care interpretează “Balada” lui Ciprian Porumbescu. Vocea-i caldă, dar bine acordată cu dorinţele auditoriului, emana un românism natural, unul din acela venit dinspre dor, doină, colind…, de bună calitate. Regret că nu m-am apropiat mai mult de opera şi biografia acestui mare român. Reţin de pe “Wikipedia” un citat impresionant prin simplitatea cuvintelor şi adâncimea trimiterilor: “Ceața amintirilor se topește și nu mai văd bojdeuca cea veche de lut. Mă opresc și mama, cu părul alb ca pînzele celea din copilărie, aleargă în întîmpinarea mea. Mă înfior de fiecare dată cînd îmi aduc aminte de ochii ei umezi de bucurie. Ca și acum, cînd stau la masa de scris, cu pianul în preajmă, care tace și el pentru a-și aduna gîndurile… Ce straniu e!… Cum se întîmplă astăzi că eu sunt compozitor și nu plugar, scriu muzică și nu cresc pîine? Și iarăși prind a răscoli amintirile… Aplauze, aplauze… Și numai mama în sală plînge. Alături de ea, întotdeauna mic, o întreb: “De ce plîngi, mamă?”. “Dacă ai ști, îmi răspunde, cum mă doare sufletul… și dacă ai ști cît de bucuroasă sunt că am ajuns pînă în această zi…”. Bucuriile și suferințele mamei. Nu știu dacă este o muzică mai frumoasă decît vocea mamei. Încerc să o pun pe note și atunci cîntecul ei de leagăn, pe care l-am uitat de mult, îl simt și îl aud cîntat în filmul “Maria, Mirabela”. Încerc să-i surprind în sunete pașii ei ușori și mereu grăbiți și, poate, anume atunci o văd alunecînd pe Cătălina, fata de vis și de basm a Luceafărului Poeziei noastre. Ce izvor fantastic de melodii este memoria noastră!…”.

Nicuşor Deciu, în „Ziarul Lumina”  nr. 172 din 31 iulie 2017, publică eseul „Scopul reeducării de tip marxist” în care este definit „globalismul ateu”:  „În profunzime, acesta nu poate fi privit decât ca o caricaturizare a comunităţii eclesiale, prin intenţia sa de a transforma lumea într-o masă inconştientă proletară, precum şi o pervertire a  caracterului universal al Bisericii lui Hristos – prin care aceasta cuprinde totul şi toate în trupul lui Hristos -, într-o reţea globală controlată, al cărei dumnezeu declarat nu este altul decât vechiul Mamona. Şi odată încheiat tot acest program materialist global, în vremurile de pe urmă, se va afla într-o totală opoziţie cu ethosul creştin”;

Sever Voinescu, în „Dilema veche” nr. 701 din 27 iulie – 2 august 2017, publică un amplu articol care vizează asemănările şi deosebirile dintre „democraţie” şi „populism”: „Democraţie înseamnă conducerea treburilor cetăţii după voinţa majorităţii. Populism înseamnă conducerea treburilor cetăţii dând mereu dreptate membrilor ei, mai precis masei celei mai largi a membrilor ei. Diferenţele dintre democraţie şi populism sunt importante, desigur, dar sunt subtile, ţin de nuanţă”.  Concluzia finală a articolului este clarificatoare: „Ce vreau să spun este că, aidoma bacilului Koch, populismul se găseşte deja în plămânii democraţiei de la naşterea ei. Căci, cum poţi lua poporul alături de tine fără să fii populist? Uneori, sub condiţii favorizante, bacilul iese din tubercul şi declanşează boala. Care, netratată, poate fi mortală. Nu trebuie, aşadar, să vilificăm populismul, să sperăm în eradicarea lui. Să presupunem că am putea da o lege care ar suprima populismul din politică. Şi să presupunem că asta s-ar întâmpla. Am avea o surpriză cu totul neplăcută: democraţia însăşi ar dispărea! Aşadar, cu populismul nu-i de luptat. E, doar, de administrat”;

Economie virtuală. Concept pus în circulaţie în 1998 de Clifford Gaddy de la “Brookings Institution”, Washington D. C. şi Barry W. Ickes de la Pennsylvania State University (vezi revista “22” Plus nr. 75 / 1999): “În esenţă, economia virtuală este pojghiţa formală cu aspect clasic de economie capitalistă, care acoperă o încrengătură vie de relaţii sociale, politice şi de interese personale, publice”. Liviu Gaiţă defineşte astfel economia virtuală: „Se dezvoltă o economie în care se folosesc preţuri, dar nimeni nu plăteşte bani, nimeni nu plăteşte la timp. Se acumulează datorii reciproce uriaşe care, de asemenea, nu pot fi plătite în perioade rezonabile de timp. Salariile sunt declarate dar nu şi plătite. Acestea creează venituri iluzorii, sau virtuale – în esenţă la afaceri conduse în afara pieţei, la preţuri virtuale”. Economiştii sunt categorici în a confirma că economia virtuală se dovedeşte o specialitate a falşilor reformatori din Est. 

Parabola centaurului. Aparţine lui Varujan Vosganian şi se referă la situaţia ambiguă în care se găseşte cineva: „situaţia unui centaur care, atunci când se duce la operă, i se spune:”EŞTI PE JUMĂTATE CAL, IEŞI AFARĂ!”, iar când se duce să zburde pe câmp i se spune: „EŞTI  JUMĂTATE OM, PLEACĂ DE AICI!” 

Tudor Nedelcea, în „Lumina literară şi artistică” nr. 5(26) din 2016, despre Marin Sorescu: „…a fost directorul Editurii „Scrisul Românesc” (1990-1996), eu fiindu-i subaltern. Avea, într-adevăr, geniu. Era introvertit, timid. Sub modestia sa de origine ţărănească, era un OM, drept, cu drag de Dumnezeu (a reparat, cu ajutorul lui IPS Nestor, biserica din satul său natal, Bulzeşti), om ce-şi iubea sincer confratele, chiar şi pe cei care i-au făcut mult rău (şi nu sunt puţini), trei scriitori reclamându-l Academiei Suedeze spre a-l deposeda de Premiul Nobel, pe care-l merita pe deplin. A fost poet, prozator, dramaturg, eseist, critic şi istoric literar, traducător, pictor. Îşi iubea cu sinceritate ţara, valorile cultural naţionale, pe creatorii acestora. Ca ministru al culturii, auzind că la Târgu Jiu vântul şi viscolul au doborât un copac pe un scaun din Ansamblul „Brâncuşi”, a plecat imediat în Gorj, pe o vreme total nefavorabilă, spre a lua măsurile de rigoare. Avea mult umor, preţuia ţăranul, de la care a cules atâtea întâmplări pentru ciclul „La Lilieci”. Merita mai multă consideraţie din partea confraţilor (a fost nevoit să-şi dea demisia din Uniunea Scriitorilor);

Citeste mai mult

Eveniment

Codul galben de CEAȚĂ și BURNIȚĂ, prelungit la Botoșani până la ora 21:00

Publicat

Atenție la condițiile de trafic, spun reprezentanții ISU Botoșani. Meteorologii au emis un nou Cod galben de ceață însoțită de burniță pentru o parte din judeţul Botoșani și care este valabil până la ora 21:00.

Din această cauză, pe drumurile din Ungureni, Hudești, Albești, Trușești, Ștefănești, Coțușca, Lunca, Havârna, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Călărași, Avrămeni, Gorbănești, Manoleasa, Hlipiceni, Păltiniș, Vlăsinești, Todireni, Mileanca, Dângeni, Santa Mare, Știubieni, Darabani, Drăgușeni, Durnești, Dobârceni, Mihălășeni, Blândești, Viișoara, Hănești, Săveni, Ripiceni, Concești, Românești, Mitoc, Adășeni și Răuseni  se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Fenomenul va fi asociat cu burniță sau fulguială, ce vor favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea poleiului sau ghețușului.

“Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca! Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoşani, Dorina Lupu.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Trending