Connect with us

Eveniment

Bărbat de 35 de ani, salvat de pompieri dintr-o casă cuprinsă de flăcări, noaptea trecută, într-o localitate din Botoșani

Publicat

Publicitate

Un bărbat dintr-o localitate din Botoșani a fost salvat de pompieri dintr-o casă cuprinsă de flăcări, noaptea trecută. Acesta a fost găsit într-una dintre camere, era semiconștient și avea arsuri pe mâini. Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a fost preluat de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

S-a întâmplat la Baranca.

Concomitent cu acțiunea de cautare – salvare, pompierii au intervenit și pentru stingerea incendiului, care se manifesta violent în bucătărie și la acoperișul casei.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui aragaz în funcțiune, lăsat nesupravegheat. Mai multe materiale combustibile depozitate lângă acesta au luat foc, iar flăcările s-au extins la bunurile din încăpere, dar și la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați.

Puțin după ora 01:00, o vecină a observat flăcările și a sunat la 112 după ajutor.

La caz au intervenit un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hudești, cu două autospeciale cu apă și spumă, dar și o ambulanță SAJ.

Publicitate

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, vă recomandăm:

✔ să nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată;

✔ după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul, aragazul și butelia;

✔ curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor;

✔ nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor.

Dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:

✔ opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească;

✔ nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste aceasta;

✔ stingeţi tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea.

Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Halal gospodină la Botoșani: Amendă de 1.500 de lei pentru o pungă de gunoi aruncată de o femeie într-un coș stradal

Publicat

Publicitate

O femeie din municipiul Botoșani a fost sancționată contravențional cu suma de 1.500 de lei după ce a aruncat un sac cu deșeuri menajere într-un coș stradal destinat exclusiv resturilor de mici dimensiuni generate de pietoni.

Incidentul a avut loc în data de 9 februarie 2026, în jurul orei 09:15, în fața unui bloc situat pe Bulevardul George Enescu, nr. 22. Polițiștii locali care monitorizau zonele cunoscute pentru probleme legate de depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor au surprins-o pe femeie în momentul în care introducea sacul menajer în coșul stradal.

Pentru fapta sa, aceasta a fost sancționată în baza prevederilor art. 115, alin. 2, lit. e din Hotărârea Consiliului Local nr. 249/2025 privind Regulamentul serviciului public de salubrizare din municipiul Botoșani. Actul normativ stabilește clar că aruncarea deșeurilor menajere strânse în saci sau pungi de plastic în coșurile stradale constituie contravenție și se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.500 și 2.000 de lei.

Reprezentanții Poliției Locale au explicat că aceste coșuri sunt destinate exclusiv deșeurilor de mici dimensiuni, precum ambalaje, hârtii sau resturi de țigară, generate ocazional de pietoni. Depozitarea sacilor menajeri, a resturilor voluminoase sau a deșeurilor provenite din gospodării este strict interzisă și afectează atât curățenia orașului, cât și buna funcționare a serviciului de salubrizare.

Autoritățile locale au mai transmis că anunță că acțiunile de monitorizare vor continua, în special în zonele unde au fost semnalate frecvent astfel de abateri. Scopul acestor controale este menținerea unui mediu urban curat și responsabilizarea cetățenilor în privința modului de gestionare a deșeurilor.

Totodată, Poliția Locală reamintește botoșănenilor într-un comunicat că deșeurile menajere trebuie depozitate doar în spațiile special amenajate, conform programului de colectare, iar nerespectarea regulilor poate atrage sancțiuni semnificative.

Publicitate

Citeste mai mult

Administratie

În sfârșit, s-au apucat de lucru: Lucrările la Secția de Oncologie de la Spitalul Mavromati din Botoșani au fost reluate

Publicat

Publicitate

Lucrările de modernizare și extindere a Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani au fost reluate, marcând un moment așteptat de pacienți, medici și familiile celor care depind de serviciile medicale oferite aici.

Proiectul, finanțat de Compania Națională de Investiții, vizează reabilitarea completă a spațiilor existente, dar și reconfigurarea acestora astfel încât actul medical să se desfășoare în condiții moderne, sigure și adaptate nevoilor actuale din domeniul oncologic.

Reluarea lucrărilor nu reprezintă doar un pas administrativ, ci un semnal concret de speranță pentru bolnavii din județul Botoșani, într-un context în care distanța față de marile centre universitare poate însemna întârzieri în diagnostic și tratament, dar și costuri suplimentare pentru familii.

Modernizarea secției este așteptată să contribuie direct la creșterea calității îngrijirii medicale, la îmbunătățirea siguranței pacienților și la crearea unor condiții de lucru mai bune pentru personalul medical implicat în tratarea afecțiunilor oncologice.

Pentru a verifica stadiul intervențiilor și respectarea graficului de execuție, reprezentanți ai Consiliului Județean Botoșani au fost prezenți pe șantier. Vicepreședintele Constantin Bursuc, administratorul public Lucian Diac și directorul de cabinet Ionel Aioanei au analizat evoluția lucrărilor și modul în care proiectul avansează în această nouă etapă.

Autoritățile județene subliniază că investiția în infrastructura medicală rămâne o prioritate, iar finalizarea modernizării Secției de Oncologie este esențială pentru asigurarea unor servicii medicale la standarde ridicate, mai aproape de comunitate.

Publicitate

Pentru pacienții oncologici din Botoșani, reluarea lucrărilor înseamnă mai mult decât un șantier redeschis. Înseamnă șansa la tratamente în condiții mai bune, mai puține drumuri obositoare în alte orașe și, mai ales, speranța că lupta cu boala poate fi dusă mai aproape de casă.

Citeste mai mult

Eveniment

Două femei din Suceava, amendate la Botoșani după ce au cerut bani în numele unei cauze umanitare fără autorizație

Publicat

Publicitate

Două persoane care colectau bani în interes personal, susținând că acționează în scop umanitar, au fost depistate de polițiștii locali în timp ce abordau cetățeni în zone intens circulate din municipiul Botoșani. Incidentul a avut loc în Piața Centrală și pe strada Calea Națională, în parcarea din zona BRD.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, în data de 11 februarie 2026, cele două persoane de sex feminin, ambele cu domiciliul în județul Suceava, au fost surprinse în timp ce solicitau sume de bani sub pretextul că acestea vor fi folosite pentru tratamentul unei persoane bolnave.

În urma verificărilor, polițiștii locali au constatat că activitatea desfășurată nu respecta prevederile legale în vigoare. Ca urmare, cele două femei au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, conform articolului 33 din Hotărârea Consiliului Local nr. 44/2025, regulament care stabilește măsurile privind gospodărirea, înfrumusețarea, păstrarea ordinii și curățeniei în municipiul Botoșani.

Actul normativ prevede clar că este interzisă colectarea de bani, alimente sau alte bunuri materiale pe domeniul public fără acord de folosință și fără avizul Serviciului Patrimoniu al municipiului Botoșani. Restricția se aplică persoanelor fizice, asociațiilor sau fundațiilor care nu au sediul ori domiciliul în municipiu și nu dețin aprobările necesare.

Nerespectarea acestor prevederi atrage răspunderea contravențională, sancțiunile fiind cuprinse între 1.000 și 1.600 de lei pentru persoane fizice și între 1.500 și 2.500 de lei pentru persoane juridice.

Reprezentanții Poliției Locale recomandă cetățenilor să manifeste prudență în fața solicitărilor venite din partea unor presupuse „asociații umanitare” și să anunțe imediat autoritățile competente atunci când există suspiciuni privind activități ilegale de colectare de fonduri.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO Botoșani: Exerciții de evacuare în două unități de învățământ din județ

Publicat

Publicitate

Peste 330 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar de la Școala Gimnazială nr. 1 Dobârceni și Liceul Teoretic „Anastasie Bașotă” Pomârla au fost evacuați, în ultimele zile, în cadrul unor exerciții de simulare a unui cutremur.

Conform scenariului, seismul s-a produs în timpul orelor de curs. Cu acest prilej, cadrele didactice și elevii au simulat toți pașii care trebuie urmați în cazul producerii unui astfel de eveniment, pentru a fi în siguranță. Însoțiți de învățători sau profesori, elevii au părăsit sălile de clasă la auzul alarmei și s-au adunat în locurile de evacuare stabilite anterior. Acolo a fost făcută prezența, verificându-se dacă toți participanții au reușit să evacueze clădirile conform planului.

De asemenea, persoanele responsabile la nivelul unităților de învățământ au fost instruite cu privire la măsurile ce trebuie adoptate în cazul unei situații reale de urgență, astfel încât elevii și cadrele didactice să fie protejați și coordonați eficient.

În cadrul activității au fost distribuite materiale informative din campania națională „Nu tremur la cutremur”.

Recomandări pentru siguranța în timpul unui cutremur, dacă vă aflați la școală:

• Adăpostiți-vă sub pupitre, departe de ferestre, pereți exteriori sau obiecte periculoase;

Publicitate

• Protejați-vă capul și fața;

• Nu părăsiți sala de clasă în timpul seismului;

• Cadrul didactic trebuie să deschidă ușa și să se adăpostească lângă un perete de rezistență;

• Evacuarea se face doar după încheierea cutremurului și verificarea căilor de ieșire.

Dacă sunteți în exterior:

• Apropiați-vă de un loc sigur, departe de clădiri, copaci, cabluri sau alte obiecte care pot cădea;

• Stați la cel puțin 10 metri distanță de firele electrice rupte sau căzute.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending