Connect with us

Administratie

Bani de la Uniunea Europeană și pentru Ibănești: Stații de încărcare pentru vehiculele electrice prin PNRR

Publicat

Publicitate

Comunele din județul Botoșani reușesc să acceseze tot mai multe fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii. Comuna Ibănești a anunțat că a reușit să obțină bani de la UE pentru stații  de încărcare pentru vehiculele electrice.

Romică Magopeț, primarul comunei Ibănești, a anunțat că prin Planul Național de Redresare și Reziliență, finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul primei runde de atragere de fonduri aferente Componentei 5- Valul Renovării și Componentei 10- Fondul Local, Primăriei Comunei Ibănești i s-a aprobat cererea de finanțare-”Instalarea de stații de încărcare pentru vehiculele electrice” în valoare de 292.900,65 Lei.

Acest proiect presupune instalarea a 4 stații de încărcare: 2 în localitatea Ibănești și 2 în localitatea Dumbrăvița.

“Din moment ce poluarea este un factor nociv pentru mediul înconjurător, se caută diferite alternative pentru un mediu cât mai sănătos și cât mai curat atât pentru generațiile actuale cât și pentru cele viitoare.  O alternativă în acest sens este introducerea în circulație a mașinilor electrice.

În momentul de față în comuna Ibănești nu există astfel de stații de încărcare pentru vehiculele electrice de aceea am depus cererea de finanțare considerând-o o oportunitate benefică dezvoltării Ibăneștiul.

Prin amplasarea acestora, cetățenii ce-și doresc achiziționarea unui asemenea vehicul vor avea la dispoziție spații special amenajate pentru alimentarea cu energie electrică. Cu toate că oamenii sunt reticienți în ce privește renunțarea la mașina clasică, tendința de viitor este modelul de vehicul electric”, a anunțat primarul comunei Ibănești, Romică Magopeț.

Publicitate

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Pompierii, alături de copiii din Tabăra din pridvorul satului de la Biserica Văculești: Lecții de viață și siguranță în vacanță

Publicat

Publicitate

În cadrul „Taberei din pridvorul satului”, organizată de Parohia Văculești, 70 de copii au avut parte, astăzi de o experiență inedită și educativă, alături de pompierii botoșăneni.

Activitatea a avut ca scop informarea și educarea celor mici în domeniul situațiilor de urgență, prin explicații simple, exerciții practice și multă interacțiune.

Copiii au aflat cât de important este să știe cum să reacționeze în caz de incendiu, inundație, cutremur sau dacă descoperă muniție neexplodată. Informațiile primite pot face diferența în momente critice și, tocmai de aceea, astfel de acțiuni preventive sunt esențiale, indiferent de vârstă.

Pe înțelesul lor, pompierii le-au vorbit despre pericolele care îi pot pândi în viața de zi cu zi, acasă, pe stradă, la locurile de joacă sau la școală. Au fost oferite sfaturi concrete despre ce trebuie evitat pentru a rămâne în siguranță:

– nu vă jucați cu focul – chibrituri, brichete sau lumânări pot provoca incendii;

– stați departe de prize sau cabluri electrice căzute;

Publicitate

– nu vă cățărați în copacii din apropierea liniilor de înaltă tensiune;

– evitați zona căilor ferate electrificate și nu urcați pe vagoane, chiar dacă pare o idee bună pentru un selfie;

– înotați doar în locuri special amenajate și niciodată singuri, dacă nu știți să înotați.

Un alt moment interesant a fost cel dedicat prezentării autospecialelor – copiii au văzut cu ochii lor cum arată și cum funcționează mașinile de intervenție. Cei mai curajoși au avut chiar ocazia să probeze echipamentele de salvare din spații înguste.

Întreaga activitate s-a desfășurat în baza unui protocol de colaborare între Arhiepiscopia Iașilor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.

Pentru copiii din tabără, a fost o zi plină de învățături prețioase, dar și de entuziasm, curiozitate și bucuria descoperirii. Iar pentru pompieri, încă o ocazie de a transmite mai departe ceea ce contează cel mai mult: prevenția salvează vieți.

Citeste mai mult

Eveniment

Veteran de război din Botoșani, sărbătorit la împlinirea vârstei de 101 ani

Publicat

Publicitate

Un moment de profund respect și recunoștință a avut loc la Botoșani, unde primarul municipiului, Cosmin Andrei, l-a vizitat pe Ioan Pînzariu, botoșăneanul care a împlinit venerabila vârstă de 101 ani.

Evenimentul a fost descris de edil drept „unul dintre cele mai onorabile la care poate lua parte un primar”. Ioan Pînzariu nu este doar un simbol al longevității, ci și un veteran de război, parte a unei generații care a pus temelia libertăților de care ne bucurăm astăzi.

„Astăzi, am reușit să strâng mâna domnului Ioan Pînzariu, care a împlinit 101 ani! (…) Mă bucur că am avut onoarea să vă salut! La mulți ani și deplină recunoștință!”, a transmis primarul Cosmin Andrei, într-o postare publică.

Gestul autorităților locale de a marca astfel de aniversări vine în contextul în care din ce în ce mai puțini veterani de război mai sunt în viață. Comunitatea botoșăneană a transmis, la rândul său, mesaje de admirație și respect pentru domnul Ioan.

Citeste mai mult

Eveniment

Apel umanitar la Botoșani: O mamă cu nouă copii, internată în spital cu bebelușul de 6 luni, are nevoie de ajutor

Publicat

Publicitate

Un nou caz emoționant mobilizează comunitatea din Botoșani, după un apel făcut de Anamaria Macuc, unul dintre oamenii cu mult suflet implicat în foarte multe activități de întrajutorare la Biserica Pacea din Botoșani.

O mamă cu nouă copii, dintr-un sat aflat la distanță de municipiu, este internată în prezent la Spitalul Județean „Mavromati” împreună cu fetița sa de doar șase luni, după o internare de urgență.

Cadrele medicale fac tot posibilul pentru a trata micuța, însă mama a ajuns la spital fără cele necesare, întrucât plecarea a fost bruscă, fără pregătire. În acest context, botoșănenii sunt îndemnați să se mobilizeze pentru a oferi sprijin material și moral.

Printre cele necesare se numără:

  • apă plată și un biberon pentru bebeluș;
  • scutece (pampers) pentru vârsta de 6 luni;
  • lapte praf Aptamil nr. 2;
  • șervețele umede;
  • hăinuțe lejere pentru copil;
  • două tricouri și o pijama mărimea XXL pentru mamă;
  • produse de igienă personală (deodorant, pastă de dinți etc.).

Cei care doresc să ajute pot lua legătura direct cu mama la numărul de telefon 0756 519 170, pentru a afla detaliile legate de spital, salon și programul de vizită (14:00 – 17:00).

“Un mic gest poate însemna enorm pentru o mamă care își veghează copilul zi și noapte într-un salon de spital, departe de ceilalți opt copii ai săi”, a transmis Anamaria Macuc.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 17 iulie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 17 iulie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase joi, 17 iulie 2025:

Loto 6/49: 33, 1, 49, 4, 7, 30

Loto 5/40: 5, 21, 30, 23, 19, 39

Joker: 45, 13, 15, 6, 18 + 4

Noroc: 0 6 2 0 7 6 0

Publicitate

Noroc Plus: 5 6 0 3 0 5

Super Noroc: 1 3 0 4 5 6

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending