Connect with us

Educație

Bacalaureatul continuă cu evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională

Publicat

Publicitate

Sesiunea a doua a Bacalaureatului continuă joi și vineri cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Luni și marți a avut loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A și evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, iar miercuri proba de evaluare a competențelor digitale.

Peste 30.200 de absolvenți de liceu (peste 18.200 de candidați din promoția curentă, iar circa 12.000 de candidați – din promoțiile anterioare) s-au înscris la sesiunea a doua a Bacalaureatului. Aceștia vor susține întreg examenul sau, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, doar probele nepromovate.

Dintre candidații înscriși, peste 5.000 vor susține și probele de evaluare a competențelor.

‘Evaluarea competențelor lingvistice pentru limba română, limba maternă și limba modernă, precum și a celor digitale se realizează, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă și un alt cadru didactic de aceeași specialitate din unitatea de învățământ). În situațiile în care această condiție nu poate fi îndeplinită sau în cazurile în care cadrele didactice se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectați din alte școli’, afirmă Ministerul Educației și Cercetării într-un comunicat remis presei.

Potrivit sursei citate, rezultatele obținute de fiecare candidat la probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulație internațională se exprimă prin stabilirea nivelului de competență corespunzător, în concordanță cu grilele naționale sau europene (altfel spus, nu se acordă note sau calificative de tip admis/respins).

Publicitate

Prima probă scrisă – cea la Limba și literatura română – se va susține pe 11 august, iar pe 12 august, proba obligatorie a profilului.

Pe 13 august va avea loc proba la alegere a profilului și specializării, iar elevii din partea minorităților naționale vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă pe 14 august.

Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor vor avea loc pe 18 august.

În zilele de 19 și 20 august va continua vizualizarea lucrărilor scrise și se vor putea depune contestații.

Pe 26 august este programată afișarea rezultatelor finale.

Procentul de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat după rezolvarea contestațiilor este de 76,5%.

După soluționarea contestațiilor, rata de succes a crescut cu 2,2% – de la 74,3% la 76,5% – în toate promoțiile, față de 78,2% în sesiunea iunie-iulie 2024. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Andrei Redinciuc, un tânăr regizor din Botoșani, în juriul Festivalului Internațional de Film de la Varșovia 2025

Publicat

Publicitate

Andrei Redinciuc, un tânăr regizor și actor originar din Botoșani, a fost selectat să facă parte din juriul competiției de scurtmetraj al celei de-a 41-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia, unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din Europa.

Festivalul, recunoscut pentru platforma sa de lansare a tinerilor cineaști și pentru selecțiile curajoase, a anunțat recent componența juriului, unde nume mari ale industriei se alătură lui Redinciuc.

Printre aceștia se numără Alice Kharoubi, personalitate asociată ani la rând cu Festivalul de la Cannes și astăzi director de programare la Marché du Film, dar și Michał Edelman, regizor polonez multipremiat, câștigător al Grand Prix la ediția precedentă a WFF.

Prezența botoșăneanului în acest trio confirmă recunoașterea internațională pe care o câștigă treptat noile generații de cineaști români.

Andrei Redinciuc este absolvent al Universității Naționale de Teatru și Film din București și a reușit să își facă un nume prin scurtmetrajul „All That Remains”, distins anul trecut cu premiul pentru cel mai bun film live action la Festivalul de Film de la Varșovia.

În paralel cu activitatea de regizor, Redinciuc are o bogată experiență pe scena de teatru, unde a jucat în peste 20 de spectacole, și este co-fondator al Rabbit Studio. Totodată, coordonează departamentul video și fotografie al SI FESTIVAL, o platformă creativă dedicată artelor vizuale.

Publicitate

În prezent, botoșăneanul lucrează la debutul său în lungmetraj și dezvoltă o serie destinată celui mai mare radiodifuzor din România.

Pentru tânărul regizor, experiența de jurat la Varșovia înseamnă nu doar o recunoaștere a valorii sale, ci și oportunitatea de a descoperi și susține noi voci cinematografice la nivel internațional.

Competiția de scurtmetraj a festivalului este una dintre cele mai dinamice secțiuni, adunând producții inovatoare din întreaga lume, iar verdictul juriului are greutate pentru carierele tinerilor cineaști.

Cu această ocazie, Botoșaniul se regăsește, prin Andrei Redinciuc, pe harta marilor festivaluri de film europene, într-o perioadă în care creația românească atrage tot mai mult interes la nivel global.

Citeste mai mult

Eveniment

ANM: România intră într-un proces de răcire a vremii, cu minime negative în depresiuni și posibile ninsori pe creste

Publicat

Publicitate

România intră într-un proces de răcire a vremii, cu minime negative, de minus două – minus trei grade în depresiuni, și maxime de până la 25-26 de grade în sudul țării, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu.

‘Vremea va intra într-un proces de răcire astăzi (miercuri, n.r.), în partea de vest, nord și centru, temperaturile maxime nu vor depăși 17-18 grade, mai putem înregistra 30-32 de grade în sud-vest, în Banat și sud-vestul Olteniei. De mâine însă, răcirea se va resimți în toată țara, cu maxime în sud de cel mult 25-26 de grade, iar în jumătatea nordică de cel mult 17-18 grade. Minimele, la final de săptămână, vor fi negative, spre -3, -2 grade Celsius în depresiuni, în timp ce în restul zonelor extracarpatice și în zonele mai joase, cel mult 7-8 grade’, a precizat Mateescu.

În privința precipitațiilor, ea a adăugat că acestea se vor semnala în special în regiunile intracarpatice și în zonele de sud și est, cu cantități de 10-15 litri/mp, în timp ce intensificările de vânt vor fi susținute, de 40-50 km/h și chiar de 60-70 km/h, pe creste.

Mateescu nu exclude și apariția ninsorilor în următoarele zile, în unele zone din țară. ‘Dacă temperaturile – așa cum menționam – vor scădea, cu siguranță în zonele montane, pe creste, la mai mult de 1.500 metri, și vor fi preponderent negative, din precipitațiile sub formă lichidă, nu excludem să avem transformarea lor în formă solidă’, a adăugat șefa ANM.

Potrivit sursei citate, și în Capitală se va resimți o răcire a vremii în următoarele zile, iar la final de săptămână maximele nu vor mai depăși 19 grade Celsius.

‘În București, în următoarele zile, de la o zi la alta, vom resimți temperaturile coborâte, astfel încât la final de săptămână să înregistrăm cel mult 18-19 grade și minime în jurul a 7-8 grade’, a subliniat Elena Mateescu.

Publicitate

În ceea ce privește prognoza pentru luna octombrie, directorul general al ANM a transmis că se vor semnala, cu siguranță, alternanțe de perioade mai reci, urmate de perioade mai calde, dar gradul de acuratețe va fi actualizat prin prognozele pe termen mediu și scurt. ‘Dar, așa cum deja ne-am obișnuit și este o tendință, alternanța de vreme caldă, urmată de perioade mai reci va rămâne de interes până la finalul anului’, a concluzionat Elena Mateescu. AGERPRES

Citeste mai mult

Economie

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC: Solicitare emitere autorizație de mediu

Publicat

Publicitate

Cosman Dumitru, titular al PUD/ PUZ – „ELABORARE PLAN URBANISTIC ZONAL + RLU pentru extindere si amenajare imobilelor – COMPLEX HOTELIER (C1, C2, C3) inscrise in CF 59104 si amenajare parcare pe teren instris in CF 59176” propus a fi amplasat în municipiul Dorohoi, strada Brazi nr.1 si strada Nicolae Pipirescu, nr.9, județul Botoșani, anunta publicul interesat ca s-a elaborat prima versiune a planului sus-mentionat si s-a notificat Agentia pentru Protectia Mediului Botosani in vederea demararii procedurii de obtinere a avizului de mediu conform HG 1076/2004.

Prima versiune a Planului poate fi consultata la Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate, b-dul Mihai Eminescu nr. 44, jud. Botosani, in zilele de luni-vineri, intre orele 8,00-16,00.

Observatiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate, in termen de 18 zile calendaristice de la data publicarii prezentului anunt.

Citeste mai mult

Eveniment

PSD Botoșani: Prețurile alimentelor de bază rămân plafonate

Publicat

Publicitate

Românii vor cumpăra în continuare alimente de bază la prețuri mai mici. La inițiativa și presiunea PSD, coaliția de guvernare a decis menținerea plafonării adaosului comercial pentru aceste produse esențiale, o măsură care a protejat puterea de cumpărare a familiilor cu venituri mici și medii. După decizia coaliției, guvernul trebuie să adopte, în regim de urgență, hotărârea prin care această măsură să fie prelungită și după termenul de 1 octombrie.

Această decizie arată clar de ce este important ca PSD să fie la guvernare: pentru că, fără susținerea social-democrată, premierul liberal Ilie Bolojan nu ar fi prelungit plafonarea, iar românii ar fi fost loviți de un nou val de scumpiri.

„PSD a demonstrat că se luptă pentru români și pentru echilibru social. La Botoșani, unde veniturile sunt mai mici decât media națională, plafonarea prețurilor la alimentele de bază este un sprijin vital pentru zeci de mii de familii. PSD va continua să apere puterea de cumpărare a botoșănenilor și a tuturor românilor, prin promovarea unor măsuri economice corecte și printr-o reformă administrativă făcută cu responsabilitate, în beneficiul oamenilor”, a declarat deputatul Marius Budăi, prim-vicepreședintele PSD Botoșani.

Plafonarea adaosului comercial s-a dovedit a fi o măsură corectă și eficientă, care menține prețurile mai mici la alimentele de bază, protejează familiile cu venituri mici și medii și reduce riscul ca peste un milion de români să fie afectați de sărăcie și excluziune socială.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending