Connect with us

Eveniment

Avocatul Poporului: Bursele de merit ar trebui date în funcție de note, nu pentru minimum 30% din elevii unei clase

Publicat

Publicitate

Potrivit unui comunicat al instituției, Avocatul Poporului consideră că bursele de merit ar trebui date în funcție de rezultatele evaluării performanțelor școlare ale elevilor, nu unui număr minim de elevi dintr-o clasă cum este în prezent, informează alba24.ro. Bursele de merit ar trebui date în funcție de note, nu pentru minimum 30% din elevii unei clase. Noua lege a învățământului preuniversitar a fost atacată recent de către Avocatul Poporului la Curtea Constituțională a României (CCR).

În prezent, potrivit Legii 198/2023, sunt alocate burse de merit pentru minimum 30% din elevii dintr-o clasă, indiferent de notele obținute de aceștia.

Mai exact, textul criticat de către Avocatul Poporului face parte din Secțiunea IV a Legii 198/2023 – legea învățământului preuniversitar.

La art. 108, aliniatul 12, actuala lege stabilește că “bursele elevilor din învățământul preuniversitar sunt alocate din bugetul Ministerului Educației, după cum urmează:

a) bursele de merit pentru minimum 30% din elevii din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, cu respectarea criteriilor și condițiilor stabilite prin metodologia-cadru”.
Avocatul Poporului susține că reglementarea respectivă „deturnează natura juridică a bursei de merit, creând premisele ca elevii cu performanțe slabe să beneficieze de o bursă de merit”.

„Bursa de merit este definită de art. 108 alin. din lege ca fiind o formă de stimulare a performanței elevilor. Or, în pofida acordării unei burse pentru stimularea performanței, dispozițiile criticate reglementează neconstituțional posibilitatea ca elevii cu note scăzute la învățătură să obțină bursă de merit, singura performanță a acestora fiind aceea că se înscriu în procentul de 30% din fiecare clasă de gimnaziu și liceu”, explică Avocatul Poporului.

Publicitate

Avocatul Poporului: bursele de merit ar trebui date în funcție de note
În opinia Avocatului Poporului, acordarea bursei de merit trebuie să fie condiționată de rezultatele evaluării performantelor scolare, notarea fiind expresia obiectivă a performanței școlare și care constituie fundamentul sistemului de învățământ gimnazial și liceal.

Rezultatele evaluării performanțelor scolare se exprimă prin notare, astfel: în învăţământul gimnazial, prin note de la 1 la 10; în învăţământul liceal şi în învăţământul postliceal, prin note de la 1 la 10.

„Evaluarea în învățământ înseamnă şi selectie, iar selectia presupune identificarea celor mai buni prin intermediul notării. Una din funcțiile importante ale evaluării este cea de selecție, pe lângă multe altele, cum ar fi funcția educativă, funcția de feedback, de certificare, de competiție etc.

Selecția pe baza unor criterii de calitate (notele) are un impact major asupra poziției şcolare a elevului”, mai notează Avocatul Poporului.

„În ceea ce privește acordarea bursei de merit pe baza apartenenței la un procent de elevi dintr-o clasă, constatăm că această soluție legislativă intră într-o vădită contradicție cu organizarea generală a învăţământului prevăzută de Legea nr. 198/2023. care prevede la art. 2 că sistemul de învățământ preuniversitar are la bază o valoare esențială şi anume excelența, iar la art. 3 prevede printre principiile care guvernează învăţământul preuniversitar și principiul calității – în baza căruia activitățile de învăţământ se raportează la standarde de calitate și la bune practici naționale, europene și internaționale.

Normele criticate, în ansamblul reglementării din care fac parte, configurează un regim juridic confuz al bursei de merit, care permite dobândirea acesteia doar în virtutea apartenenței la un procent de elevi dintr-o clasă, fără a fi îndeplinită condiția dovedirii performanței școlare”, mai precizează Avocatul Poporului într-un comunicat.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Permis special pentru trotinete și biciclete electrice valabil 10 ani, obținut cu examen. Inițiativă depusă la Senat

Publicat

Publicitate

Permis special pentru trotinete și biciclete electrice. Un nou proiect de lege, depus recent la Senat de Liviu Sorin Robe, parlamentar neafiliat, propune introducerea unui permis special de tip AM1 pentru conducătorii de trotinete și biciclete electrice, în contextul numărului tot mai mare de accidente în care sunt implicate aceste vehicule. Permisul obţinut ar urma să fie valabil 10 ani, scrie alba24.ro.

Expunerea de motive a proiectului atrage atenția că trotinetele și bicicletele electrice pot reprezenta un pericol atât pentru ceilalți participanți la trafic, cât și pentru conducătorii acestora, mai ales în condițiile în care polițiștii nu dispun de mijloace tehnice pentru identificarea celor care depășesc limitele legale de viteză.

„Situația este agravată de lipsa unor mijloace de control eficiente, dar și de faptul că utilizatorii acestor vehicule nu dețin nicio formă de asigurare obligatorie.

Astfel, victimele accidentelor rutiere nu pot recupera prejudiciile materiale și morale”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Inițiatorul subliniază că, în timp ce statele membre ale Uniunii Europene au fost obligate încă din 2021 să introducă asigurări obligatorii pentru conducătorii de trotinete și biciclete electrice, România nu are încă o legislație specifică în acest sens.

În prezent, pentru a circula cu o trotinetă sau o bicicletă electrică pe drumurile publice, nu este necesar un permis de conducere.

Publicitate

Singura condiție este ca utilizatorul să aibă cel puțin 14 ani, fără a fi obligat să dovedească faptul că cunoaște regulile de circulație.

Conform proiectului depus la Senat, noua categorie de permis AM1 ar urma să fie obținută în urma unui examen scris privind legislația rutieră și a unui traseu practic, desfășurat într-un poligon special amenajat.

Scopul acestei măsuri este creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de accidente cauzate de necunoașterea regulilor de circulație.

Citeste mai mult

Educație

Ce START perfect de campionat! Trei victorii consecutive pentru handbalistele de la C.S. Unirea Noua Generație Săveni

Publicat

Publicitate

Ce început de campionat pentru fetele de la C.S. Unirea Noua Generație Săveni! Tinerele sportive continuă să impresioneze în Campionatul Național de Junioare III, reușind o nouă victorie spectaculoasă, a treia consecutivă din acest sezon.

În meciul disputat împotriva echipei C.S. Pietricica Piatra Neamț, fetele de la Săveni au dominat jocul de la un capăt la altul, impunându-se cu scorul de 33-26, după o partidă plină de ritm, ambiție și determinare.

Performanța vine ca o confirmare a muncii intense depuse la antrenamente și a pasiunii care le unește pe aceste tinere sportive. Entuziasmul lor, combinat cu o bună pregătire tehnică și o coeziune de echipă remarcabilă, a făcut ca Săveniul să devină deja o prezență respectată în competiția națională.

„A fost un meci frumos! Felicitări jucătoarelor noastre pentru dăruire și spirit de echipă!”, au transmis antrenoarea echipei, Gabriela Răducanu, și reprezentanții clubului, la finalul partidei.

De asemenea, conducerea clubului a ținut să mulțumească Primăriei Orașului Săveni și domnului primar Relu Tîrzioru pentru sprijinul constant acordat mișcării sportive locale.

Rezultatele excelente din acest debut de sezon confirmă potențialul uriaș al echipei și promisiunea unui campionat plin de emoții pentru susținătorii handbalului săvinean.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Județul Botoșani, printre campionii stabilității economice. Mai puține firme radiate în primele opt luni ale acestui an

Publicat

Publicitate

Un număr de 56.531 firme au fost radiate la nivel național, în primele opt luni din 2025, cu 4,2% mai multe comparativ cu perioada similară din 2024, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București, respectiv 9.961 (număr în creștere cu 17,56% față de primele opt luni din 2024), și în județele Cluj (2.867, +6,07%), Bihor (2.291, +26,64%), Constanța (2.249, +8,12%), Timiș (2.151, -0,92%), Iași (2.088, +10,83%) și Ilfov (2.029, +7,98%).

La polul opus, cele mai puține radieri au fost consemnate în județele Ialomița (328, în scădere cu 10,87% față de ianuarie-august 2024), Călărași (368, +1,38%), Covasna (437, +3,07%), Giurgiu (457, +12,84%), Teleorman (468,+10,64%), Mehedinți (499, + 1,01%) și Caraș-Severin (499, -1,77%).

Creșteri mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în județele Olt (+35,48%), Bihor (+26,64%) și Sibiu (+24,79%), în timp ce scăderile cele mai mari au fost consemnate în Dâmbovița (-32,51%), Botoșani (- 17,25%) și Harghita (-17,24%).

Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, respectiv 12.832 (+2,59%, raportat la primele opt luni din 2024), agricultură, silvicultură și pescuit (5.734, – 3,45%) și transport și depozitare (4.862, – 0,59%).

În august 2025, au fost consemnate 5.594 radieri de firme, cele mai multe în București (983) și în județele Cluj (273), Constanța (254), Bihor (225), Ilfov (207) și Iași (201). AGERPRES

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Doi botoșăneni, arestați după ce au tâlhărit un bărbat pe stradă

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri din municipiul Botoșani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din cercetări a reieșit faptul că aceștia, la data de 17 septembrie 2025, in jurul orelor 18:00, in timp ce victima, un bărbat de 45 de ani, se deplasa pe o stradă din municipiul Botoșani, ar fi agresat-o fizic, apoi i-ar fi sustras bunurile pe care le deținea asupra sa, respectiv două telefoane mobile și bani.

La data de 9 septembrie a.c. polițiștii au pus in executare două mandate de percheziție domiciliară la locuințele celor d oua persoane bănuite de comiterea faptelor, ulterior aceștia fiind conduși la sediul poliției, unde au fost reținuți pentru 24 de ore, apoi arestați pentru 30 de zile.

Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending