Connect with us

Eveniment

Avertisment pentru șoferi! Care sunt cele mai mari amenzi care s-ar putea lua de anul viitor

Publicat

Publicitate

Un proiect de lege care a fost deja adoptat deja de Senat vizează Codul Rutier care în anul 2022 ar putea suferi modificări importante, relatează alba24.ro. Proiectul de lege prevede ca drumurile publice din țară să fie monitorizate video de Poliţia Română, astfel încât contravenţiile şoferilor să fie constatate automat, la fel ca şi aplicarea amenzilor.

Codul Rutier 2022. Un nou sistem de amenzi pentru șoferi

Sistemul de amenzi este susținut de amplasarea pe drumurile publice mai multor camere video monitorizate de Poliția Română, care vor urmări mai ușor șoferii indisciplinați în trafic. Proiectul de lege în ceea ce privește schimbarea codului rutier a fost adoptat tăcit de Senat.

“Dispozitivele de detecţie se amplasează cu prioritate pe drumurile cu o rată ridicată a accidentelor rutiere pe baza unor analize de risc. Indicatoarele de avertizare a prezenţei dispozitivului de detecţie se instalează înaintea locului dispunerii dispozitivului de detecţie, la o distanţă de maximum 50 m în localităţi, între 100 m şi 250 m în afara localităţilor, respectiv între 500 m şi 1.000 m pe autostrăzi şi drumuri expres”, se arată în proiectul de lege adoptat de Senat.

Procesul-verbal de amendare va fi comunicat în 90 de zile calendaristice, fie prin poștă, fie prin e-mail. Amenzile vor fi achitate într-un cont nou special creat în acest sens.

Noua propunere, din Parlament, mai face referire la dezvoltarea unui sistem de camere de supraveghere pentru toate localitățile din România, iar Poliția îi va putea amenda pe șoferi automat, în baza imaginilor surprinse pe camerele amplasate pe drumurile publice.

Noul sistem video pregătit de oamenii legii va fi conceput de așa natură încât să trimită automat la adresa șoferului o fotografie alături de procesul verbal de constatare a contravenției. Apoi, pe baza acestor imagini se va putea efectua dosarul de probe.

Publicitate

Reguli pentru pietoni

O altă schimbare importantă introdusă în Regulamentul de aplicare a Codului Rutier se referă la pietoni. Mai exact, pietonii care sunt neatenți la traversarea străzii vor pute fi amendați. Și această măsură a fost introdusă anterior în Codul Rutier, dar nu s-a putut aplica în absența regulamentului de aplicare.

Șoferii vor putea afla istoricul sancțiunilor rutiere

În plus, șoferii vor putea afla tot istoricul sancțiunilor rutiere, nu doar numărul punctelor de penalizare, așa cum se întâmplă în prezent. „Istoricul sancțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice aplicate titularului permisului de conducere se comunică la cererea acestuia, în condițiile stabilite prin ordin al Ministrului Afacerilor Interne”, se arată într-o hotărâre adoptată de Guvern.

Mașinile nepoluante vor primi numere de înmatriculare verzi. Pe baza acestora, șoferii vor avea acces în anumite zone ale orașelor sau vor putea obține gratuități la parcare. Potrivit ministrului Mediului, Tanczos Barna, măsura vine în sprijinul celor care fac un efort în plus pentru a proteja mediul.

Codul Rutier: Punctul de amendă, plafonat în 2022

Prin intermediul OUG 130/2021, Guvernul a stabilit plafonarea în continuare a valorii punctului de amendă, măsură începută în 2018.

Astfel, punctul de amendă este fixat la 145 de lei între 1 ianuarie 2022 și 31 decembrie 2022.

În lipsa acestei modificări, punctul de amendă ar fi crescut, din 1 ianuarie 2022, la 10% din salariul minim brut pe țară, respectiv 255 lei.

Codul Rutier 2022: Care este amenda maximă 

În România, există cinci clase de amendă. Primele patru li se aplică persoanelor fizice, în timp ce a cincea este aplicată persoanelor juridice.

  • Amenda maximă pentru persone fizice (20 de puncte de penalizare) este de la 2.900 de lei
  • Amenda maximă pentru persoanele juridice amenda maximă (100 de puncta de penalizare) este de 14.500 de lei.

Codur Rutier 2022: Clasele de sancţiuni sunt

  1. – clasa I: 2/3 puncte-amendă;
  2. – clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
  3. – clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;
  4. – clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă;
  5. – clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.

Clasele de sancțiuni/ Punctele amendă prevăzute în legislația rutieră din România

2 sau 3 puncte amendă

  • 1. conducerea unui autovehicul în mod nejustificat cu o viteză cu cel puțîn 10km/hsub limita minimă obligatorie stabilă pe tronsonul de drum respectiv ;
  • 2. nerespectarea obligației de semnalizare a manevrei de schimbare a direcției de mers;
  • 3. nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulăția pe drumurile publice;
  • 4. neîndeplinirea obigației proprietarului sau a utilizatorului de autovehicul de a solicită documentul de constatare a avariilor produse acestuia în alte împrejurări decât în urma unui accident de circulație;
  • 5. nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice de către conducătorii coloanelor militare, ai grupurilor organizate autorizate și cortegiilor;
  • 6. nerespectarea semnificației semnalului luminos intermediar de forma uneia sau a unor săgeți de culoare galbenă ori albă cu vârful orientat în jos spre dreapta, care anunță schimbarea semnalului de culoare verde în cazul benzilor de circulație reversibilă;
  • 7. conducerea unui vehicul avariat peste termenul de de 30 de zile de la dată eliberării documentului de constatare a avariei;
  • 8. nerespectarea obligației conducătorului de autovehicul și a pasagerilor acestuia de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centură sau dispozitivele de siguranță omologate;
  • 9. nerespectarea obligației de către conducătorul de motocicletă sau moped de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, cască de protecție omologată;
  • 10.  nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a lăsa liber traseul tramvaiului la apropierea acestuia, când drumul are o singură bandă;
  • 11. nerespectarea regulilor de circulație de către conducătorii de animale;
  • 12. nerespectarea obligației de a aplică semnul distinctiv pe autovehicule conduse de persoane care au mai puțin de un an vechime de la dobândirea permisului de conducere;
  • 13. lăsarea liberă în timpul conducerii a volanului, ghidonului sau a manetei de comandă a vehiculului;
  • 14. nerespectarea de către pasageri sau călători a obligațiilor ce le revin atunci când se află în vehicule;
  • 15. nerespectarea semnificației culorii galbene a semaforului;
  • 16. conducerea unui vehicul ale cărui plăcute cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheață sau zăpadă de natură a împiedică identificarea numărului de înmatriculare sau de înregistrare;
  • 17. conducerea unui vehicul pe ale cărui plăcute cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numărului de înmatriculare ori plăcuțele nu corespund standardelor în vigoare;
  • 18. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defecțiuni tehnice, altele decât cele prevăzute la art .102 alin .(3) lit. b)ori care are lipsa unul sau mai multe elemente de caroserie sau această este deteriorată vizibil;

 2 puncte amendă

  • 1. folosirea incorectă a luminilor de drum la întâlnirea cu un autovehicul care circulă din sens opus;
  • 2. folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepția celor prevăzute cu dispozitive de tip „mâini libere”;
  • 3. nerespectarea obligației de a purta, în timpul circulației pe drumurile publice, centură de siguranță ori căștile de protecție omologat, după caz;
  • 4. depășirea cu 10-20 de km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
  • 5. circulăția pe un sector de drum pe care accesul este interzis;
  • 6. nerespectarea regulilor privind manevră de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers;
  • 7. nerespectarea obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene (E);
  • 8. staționarea neregulamentară;
  • 9. refuzul înmânării actului de identitate, a permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, a celorlalte documente prevăzute de lege, la cererea polițistului rutier, precum și refuzul de a permite verificarea vehiculului;

3 puncte amendă

  • 1. oprirea nejustificată sau circulația pe bandă de urgență a autostrăzilor ori oprirea pe partea carosabilă a drumurilor expres sau a drumurilor naționale europene (E);
  • 2. depășirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
  • 3. nerespectarea regulilor privind manevră de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin această s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
  • 4. nepastrarea unei distanțe corespunzătoare față de vehiculul care îl precede, dacă prin această s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
  • 5. nerespectarea semnifiactiei indicatorului „ocolire”, instalat pe refugiul stațiilor de tramvai;
  • 6. pătrunderea într-o intersecție atunci când circulăția în interiorul acesteia este blocată;

4 puncte amendă

  • 1. nerespectarea obligațiilor care îi revin în cazul vehiculelor rămase în până sau avariate;
  • 2. nerespectarea semnificației indicatorului „STOP”;
  • 3. depășirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
  • 4. circulația în timpul nopții sau ziua, pe timp de ceață, ninsoare abundență sau ploaie torențială, cu un autovehicul fără lumini sau fără semnalizare corespunzătoare;
  • 5. conducerea unui autovehicul sau tractarea unei remorci atunci când dovadă înlocuitoare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare este eliberată fără drept de circulăție sau durata acesteia a expirat;

4 sau 5 puncte amendă

  • 1. nerespectarea semnalelor polițiștilor de frontieră în punctele de trecere a frontierei de stat a României, ale indrumatorilor de circulăție ai Ministerului Apărării, ale agenților de cale ferată, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulăției, pe sectoarele de drum pe care se execută lucrări de reabilitare a acestora, precum și cele ale patrulelor școlare de circulație și ale nevăzătorilor;
  • 2. nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare sonoră de către conducătorii de vehicule, cu excepția celor care conduc autovehicule prevăzute la art . 32 alin .(2) lit .a) și b);
  • 3. nerespectarea semnificației indicatoarelor și marcajelor de obligare;
  • 4. neîndeplinirea obligației de a solicită autorității competențe, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui duplicat al permisului de conducere sau al certificatului de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei și conținutului celor în vigoare;
  • 5. lipsa dotărilor specifice la autovehiculele destinate învățării conducerii auto, prevăzute în reglementările în vigoare;
  • 6. conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă;
  • 7. conducerea unui autovehicul care, în mers sau staționare, poluează fonic sau emană noxe peste limita legal admisă;
  • 8. nerespectarea traseelor stabilite de poliția rutieră pentru pregătirea practică sau susținerea examenului pentru obținerea carnetului de conducere;
  • 9. nerespectarea obligației de a circulă pe un singur șir, indiferent de direcția de deplasare, într-o intersecție în care circulă și tramvaie și de a lasă liber traseul tramvaiului atunci când spațiul dintre șina din dreapta și trotuar nu permite circulația pe două șiruri;
  • 10. efectuarea de către conducătorul unui vehicul a unor activități de natură a-i distrage atenția de la conducere ori folosirea instalațiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care afectează deplasarea în siguranță a lui și a celorlalți participanți la trafic;
  • 11. nerespectarea obligației ce revine conducătorului de motocicletă sau moped de a avea în funcțiune, în timpul zilei, luminile de întâlnire în circulăția pe drumurile publice;
  • 12. neutilizarea echipamentului de protecție-avertizare fluores-cent-reflectorizant de către persoană care execută lucrări în zona drumului public sau de către agentul de cale ferată care asigura trecerea la nivel;
  • 13. conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusa medicală, triunghiuri reflectorizante și stingator pentru incendii, omologate;

 6 puncte amenda

  • 1. refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea tehnica a acestuia;
  • 2. nerespectarea semnificației semnalelor regulamentare ale agenților de cale ferata care dirijează circulația la trecerile la nivel cu calea ferata;
  • 3. depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
  • 4. conducerea unui vehicul înmatriculat sau înregistrat care nu are montata una dintre plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare;
  • 5. circulația sau staționarea pe spațiul interzis care separă sensurile de circulație pe autostradă;
  • 6. staționarea ori parcarea autovehiculelor pe autostrada în alte locuri decât cele special amenajate și semnalizate;
  • 7. executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, circulația sau traversarea de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediana sau racordurile dintre cele doua parti carosabile;
  • 8. nerespectarea semnificației indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferată simpla, fară bariere; Trecere la nivel cu o cale ferată dublă, fară bariere sau Oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferata;
  • 9. schimbarea direcției de mers prin viraj spre stânga, daca prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separa sensurile de circulație;
  • 10. pătrunderea într-o intersecție dirijata prin semafoare, daca prin aceasta se produce blocarea circulației în interiorul intersecției.

 6-8 puncte amenda

  • 1. conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a cărui valabilitate a expirat;
  • 2. conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu a preschimbat permisul de conducere national romanesc la schimbarea domiciliului sau reședinței, în termenul prevăzut de lege;
  • 3. conducerea unui autovehicul de către o persoană cu domiciliul în România care nu a preschimbat permisul de conducere obținut în alt stat, în termenul prevăzut de lege;
  • 4. neîndeplinirea obligațiilor de preschimbare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului ori remorcii în cazurile prevăzute de lege;
  • 5. nepastrarea distantei laterale suficiente față de vehiculul care circula din sens opus;
  • 6. nerespectarea de către conducătorul de vehicul a semnificației indicatoarelor și marcajelor de interzicere sau restricție ori a celor temporare, cu excepția celor care interzic accesul sau depășirea care se încadrează în alta clasa e sancțiuni;
  • 7. nerespectarea obligației de a permite părăsirea intersecției conducătorului vehiculului rămas în interiorul acesteia;
  • 8. nerespectarea normelor privind circulația bicicletelor și mopedelor;
  • 9. nereducerea vitezei în cazurile prevăzute de regulament;
  • 10. montarea la autovehicul, remorcă sau tramvai a luminilor de alta culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonoră sau accesorii ori modificări neomologate;
  • 11. circulația cu un autovehicul, remorcă sau tramvai cu defecțiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonora ori când acestea lipsesc;
  • 12. nerespectarea regulilor în cazul imobilizării involuntare în pasaje subterane și tuneluri;
  • 13. nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor și al obiectelor în sau pe vehicule;
  • 14. pornirea de pe loc a autovehiculului sau tramvaiului cu ușile deschise, circulația cu ușile deschise ori deschiderea acestora în timpul mersului; deschiderea ușilor autovehiculului atunci când acesta este oprit sau staționat, fară asigurarea că nu se pune în pericol siguranță deplasării celorlalți participanți la trafic;
  • 15. oprirea autovehiculelor destinate transportului public de persoane în alte locuri decât în stațiile semnalizate că atare;
  • 16. nerespectarea regulilor privind circulația pe benzi;
  • 17. conducerea pe drumurile publice a vehiculelor cu două roti, fară a se asigura contactul cu partea carosabila pe ambele roti.

6-9 puncte amendă plus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile

  • a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au
  • rezultat avarierea unui vehicul sau alta pagube materiale;
  • b) nerespectarea interdicției temporare de circulație instituite pe un anumit segment de drum public;
  • c) nerespectarea regulilor de circulație la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea într-o astfel de coloana;
  • d) circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentarmanevra de depășire.

9-20 puncte amendă

  • 1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat;
  • 2. conducere ape drumurile publice a unui vehicul fără a avea montată una dintre plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori dacă plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare nu sunt fixate în locurile special destinate;
  • 3. conducerea unui vehicul cu tracțiune animală neînregistrat;
  • 4. neefectuarea radierii vehiculelor din evidență, în cazurile și termenele prevăzute de lege;
  • 5. conducerea unui autovehicul destinat transportului public de persoane sau de mărfuri fără a deține atestatul profesional;
  • 6. neefectuarea verificării medicale periodice;
  • 7. neîndeplinirea de către medicul de familie a obligațiilor prevăzute la art. 22 alin. (6) în cazul implicării, cu vinovăție, a conducătorului de vehicul aflat în evidență să într-un accident de circulație în urmă căruia au rezultat numai pagube materiale;
  • 8. deținerea simultană a două permise de conducere naționale, dintre care unul eliberat de o autoritate competență străină;
  • 9. lipirea de afișe, inscripțîi sau înscrisuri pe indicatoare sau dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutieră, inclusiv pe suporturile acestora;
  • 10. deținerea, montarea sau folosirea în circulația pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonoră sau luminoasă pe vehiculele care nu au acest drept;
  • 11. deținerea, montarea sau folosirea în circulația pe drumurile publice a dispozitivelor care perturbă funcționarea normală a dispozitivelor de măsurare a vitezei;
  • 12. folosirea nejustificată a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de către conducătorii autovehiculelor care au regim de circulație prioritară;
  • 13. nerespectarea semnalelor regulamentare ale agenților de cale ferată la trecerea la nivel;
  • 14. necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliției rutiere, a identitățîi persoanei căreia i-a încredințat vehiculul spre a fi condus;
  • 15. neîndeplinirea obligațiilor ce îi revin conducătorului de vehicule care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri;
  • 16. nerespectarea obligațiilor ce revin conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală;
  • 17. nerespectarea dispozițiilor art. 74 privind circulăția pe autostrăzi;
  • 18. neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 79 alin. (2) în cazul implicării conducătorului de autovehicul într-un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale;
  • 19. efectuarea transportului de mărfuri sau persoane cu autovehicule și remorci care circulă în baza autorizației pentru probe;
  • 20. conducerea unui autovehicul care circulă în baza autorizației pentru probe în afară județului sau a municipiului București în rază căruia își are sediul titularul autorizației;
  • 21. nerespectarea semnificației luminii roșii a dispozitivelor instalate pentru semnalizarea benzilor cu circulație reversibilă;
  • 22. săvârșirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanților la trafic;
  • 23. aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substanțe sau vehicule, după caz;
  • 24. nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor;
  • 25. neprezentarea, în mod nejustificat, în termenul stabilit la unitatea de poliție rutieră la care au fost invitate pentru soluționarea oricărei probleme legate de calitatea de participantla trafic sau de proprietar ori utilizator de vehicul;
  • 26. pătrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roți sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă ori din care cad sau se scurg produse, substanțe sau materiale ce pun în pericol siguranță circulației;
  • 27. transportul copiilor în vârstă de până la 12 ani sau al animalelor pe locurile din față ale vehiculelor;
  • 28. conducerea autovehiculului cu masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu gheață, zăpadă sau polei, fără a avea montate pe roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante omologate;
  • 29. neaplicarea, în partea din spate a unui vehicul înmatriculat într-un stat care nu este semnatar al Convenției asupra circulației rutiere, a semnului distinctiv al statului care a efectuat înmatricularea;
  • 30. staționarea neregulamentară pe drumurile publice în condiții de vizibilitate redusă;
  • 31. lovirea, deteriorarea sau ocolirea porților de gabarit instalate înaintea trecerii la nivel cu calea ferată;
  • 32. lovirea și/sau deteriorarea pasajelor superioare de pe drumurile publice, prin nerespectarea gabaritului de liberă trecere semnalizat corespunzător;
  • 33. montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a cărui durata a semnalului depășește mai mult de un minut consecutiv, iar intensitatea semnalului depășește pragul fonic prevăzut de lege;
  • 34. neaplicarea, în partea din spate a autovehiculului care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri, a indicatorului cu limitele de viteză admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus;
  • 35. aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepția celor omologate și/sau certificate de către autoritatea competență și care sunt marcate corespunzător;
  • 36. aplicarea de afișe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea sub limita legal admisă ori împiedică sau diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare și semnalizare luminoasă ori citirea numărului de înmatriculare;
  • 37. încălcarea obligațiilor referitoare la circulația pe drumurile publice a vehiculelor care transporta produse sau mărfuri periculoase ori a vehiculelor cu masă și/sau gabaritul depășit;
  • 38. nerespectarea obligației de comunicare prevăzute la art. 80 sau comunicarea de date inexacte sau incomplete.

9-20 puncte amendă plus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile

  • a) conducerea sub influență băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracțiune;
  • b) conducerea vehiculului cu defecțiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcție, constatate de poliția rutieră împreună cu specialiștii Registrului Auto Român;
  • c) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;
  • d) nerespectarea dispozițiilor prevăzute la art. 35 alin.(3);
  • e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

21-100 de puncte amendă următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice sau juridice

  • 1. nesemnalizarea sau semnalizarea nerespunzatoare a drumului public sau a trecerilor la nivel cu calea ferată, conform standardelor în vigoare; neinlaturarea obstacolelor care împiedică vizibilitatatea conducătorilor de vehicule la trecerile la nivel cu calea ferată;
  • 2. neîndeplinirea obligațiilor de instalare a mijloacelor de semnalizare rutieră, precum și a dispozitivelor speciale de acest fel;
  • 3. nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare, conform standardelor în vigoare, a obstacolelor sau lucrărilor aflate în zona drumului public;
  • 4. neasigurarea stării de viabilitate a părții carosabile potrivit standardelor în vigoare, precum și neluarea măsurilor de înlăturare a obstacolelor aflate pe partea carosabilă;
  • 5. amplasarea în zona drumului public de dispozitive care pot fi confundate cu indicatoarele ori instalațiile care servesc la semnalizarea rutieră ori realizarea de construcții sau instalații ori ceearea de alte obstacole de natură să le limiteze vizibilitatatea sau eficacitatatea;
  • 6. instituirea de restricții de circulăție pe drumurile publice fără autorizația administratorului drumului și avizul poliției rutiere;
  • 7. nerespectarea termenelor și condițiilor stabilite de administratorul drumului public și de poliția rutieră privind amplasarea și executarea de lucrări în zona drumului public;
  • 8. nerespectarea obligațiilor de către executant sau, după caz, beneficiar că, după terminarea lucrărilor în partea carosabilă, acosta-ment sau trotuar, să readucă drumul public cel puțin la starea inițială;
  • 9. neîndeplinirea obligațiilor ce le revin, potrivit normelor legale, în legătură cu vehiculele și conducătorii acestora;
  • 10. necomunicarea, în termen, la cererea poliției rutiere, a identitățîi persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice;
  • 11. lipsa dotărilor specifice obligatorii pentru admiterea și menținerea în circulație a vehiculelor;
  • 12. neasigurarea insotirii deplasării vehiculelor care efectuează transport de mărfuri sau produse periculoase, precum și a celor cu mase sau gabarite depășite;
  • 13. nerespectarea obligației de a echipa personalul de execuție a lucrărilor în zona drumului public cu echipamente de protecție-avertizare fluorescent-reflectorizant;
  • 14. amplasarea stațiilor mijloacelor de transport public de persoane fără avizul poliției rutiere;
  • 15. practicarea actelor de comerț pe trotuar, pe acostament sau pe partea carosabilă, iar în afară localităților, în zona de siguranță a drumului public;
  • 16. refuzul nejustificat de a înmatricula sau de a înregistra un vehicul ori de a elibera plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori de a menționa în certificatul de înmatriculare datele de identificare a utilizatorului;
    17. neîndeplinirea, de către proprietarul sau deținătorul mandatat al vehiculului, a obligației de a solicită autorității competențe înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a datelor de identificare a utilizatorului;
  • 18. neîndeplinirea obligațiilor ce revin organizatorilor întrecerilor autorizate de a lua toate măsurile necesare pentru desfășurarea în siguranță a acestora, precum și pentru protecția celorlalți participanți la trafic;
  • 19. neîndeplinirea obligației, de către autoritățile publice locale, de a efectua amenajări rutiere destinate circulației pietonilor, bicicliștilor, vehiculelor cu tracțiune animală și calmarii traficului, precum și nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a acestora;
  • 20. încredințarea unui vehicul destinat transportului public de persoane sau de mărfuri pentru a fi condus pe drumurile publice de către un conducător de autovehicul sau tramvai care nu are atestat profesional;
  • 21. dispunerea efectuării transportului de mărfuri și produse periculoase sau a vehiculelor cu masă și/sau gabaritul depășit fără autorizație specială emisă în condițiile legii ori pe alte trasee decât cele stabilite de autoritatea competență;
  • 22. neîndeplinirea obligației de înștiințare a poitiei rutiere de pe a cărei rază de competență pleacă transportul de mărfuri sau produse periculoase cu privire la traseul stabilit și localitatea de destinație;
  • 23. neîndeplinirea obligației de către autoritățile administrației publice locale de a amenaja drumuri laterale în condițiile art. 71 alin. (2);
  • 24. nerespectarea obligației administratorului drumului public sau autorității publice locale de a execută sau, după caz, de a desființa amenajările rutiere, în termenul stabilit împreună cu poliția rutieră ;
  • 25. punerea în aplicare a planurilor de urbanism generale, zonale sau de detaliu, fără că acestea să fie avizate în prealabil de către administratorul drumului public și poliția rutieră;
  • 26. încălcarea dispozițiilor legale privind efectuarea de modificări și completări în certificatul în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori în cartea de identitate a vehiculului, precum și verificarea tehnică periodică a acestuia fără solicitarea prezentării de către proprietar a dovezii existenței asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule;
  • 27. neîndeplinirea obligației de întreținere a drumului public pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare;
  • 28. nerespectarea obligației de comunicare prevăzute la art .80 sau comunicarea de date inexacte ori incomplete.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Expoziția „Cromatica – liant pictural”, Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani. Reunește lucrări de pictură, grafică

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani, prin Secția Artă Plastică – Etnografie – Științele Naturii, organizează în perioada 11 februarie – 30 martie 2026, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian”, expoziția „Cromatica – liant pictural”. Aceasta reunește lucrări de pictură, grafică și sculptură aflate în patrimoniul Muzeului Județean Botoșani, unele expuse în premieră la Botoșani.

Patrimoniul artistic al instituției muzeale botoșănene se remarcă nu doar prin complexitate și varietate, ci și printr-un număr semnificativ de lucrări de mare valoare. Operele expuse pe simeze sunt semnate de reprezentanți de seamă ai artei românești, care și-au desfășurat activitatea artistică la sfârșitul secolului al XIX-lea și în secolul XX: Petre Achițenie, Octav Băncilă, Dumitru Bâșcu, Traian Brădean, Alexandru Călinescu, Maria Cocea, Nicolae Dărăscu, Ștefan Dumitrescu, Ion Gheorghiu, Vasile Gorduz, Nicolae Grigorescu, Marcel Guguianu, Oscar Han, Nicolae G. Iorga, Doina Lie, Ștefan Luchian, Nicolae Maniu, Viorel Mărginean, Ion Murariu, Iulia Oniță, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Constantin Piliuță, Mișu Popp, Constantin Radinschi, Camil Ressu, Ion Sălișteanu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Eustațiu Stoenescu, Mircea Ștefănescu, Napoleon Tiron, Petru Remus Troteanu, Paul Vasilescu, Artur Verona și Paul Verona.

Cele 35 de exponate au o tematică diversă, pornind de la portrete clasice, peisaje rurale și urbane și naturi statice și ajungând până la pictură abstractă. Artiștii au folosit o varietate de materiale care să-i conducă spre rezolvarea cât mai apropiată și mai facilă a necesităților de exprimare plastică, ținând cont și de perioadele istorice atât de diferite în care au lucrat. Astfel, sunt lucrări realizate în tehnica picturii în ulei pe pânză sau pe carton, a pastelului și acuarelei, dar și sculpturi în bronz și piatră.

Vă invităm astfel la o călătorie virtuală în timp și în spațiu, unde cromatica reprezintă un liant al suprapunerilor ideatice, iar formele trimit la căutarea sensurilor cele mai profunde al adevărului artelor vizuale.

Vernisajul expoziției: sâmbătă, 14 februarie 2026, ora 11.30.

Curator: Liviu Șoptelea, conservator. Prezentare: Ana Coșereanu, muzeograf.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei

Publicat

Publicitate

Sfântul Ierarh Meletie este cel care l-a botezat pe Sfântul Ioan Gura de Aur, l-a hirotonit diacon pe Sfântul Vasile cel Mare, iar în cadrul celui de-al doilea Sinod Ecumenic, l-a rânduit pe Sfântul Grigorie Teologul în scaunul patriarhal din Constantinopol.

Sfântul Meletie s-a născut într-o cetate din Armenia, din părinti creștini. Învățând și iubind încă de mic dreapta credință, mai apoi, datorita vieții sale curate, el a fost rânduit episcop în cetatea Sevasta, din Armenia. Nu după multa vremea, Sfântul a fost mutat în cetatea Veria, din Siria. El a trăit și a slujit Biserica lui Hristos în timpul marilor lupte pentru apărarea dreptei credințe, împotriva arienilor.

În anii de după Sinodul de la Niceea, Biserica Antiohiei era tulburată de disputele dintre diversele secte ariene și Biserica ortodoxă. În 360, când Eudoxie al Antiohiei, un arian, a devenit episcop al Constantinopolului, succesiunea la scaunul episcopal al Antiohiei fost redeschisă. În acest moment Sfântul Meletie, a fost ales ca Episcop, datorită prieteniei lui apropiate pe care o avea Sfântul cu Acachie de Cezareea, care era semi-arian. Din punct de vedere dogmatic, Sfântul Meletie, nu era nici niceean, nici arian, rămânând în afara oricărei clasificări rigide. La un moment dat, când oamenii obosiseră din cauza disputelor interminabile, temperamentul blând al lui Sfântul Ierarh Meletie pare să întruchipeze promisiunea unei păci mult așteptate.

Meletie nu avea temperamentul lui Atanasie. Avea calități autentice: ducea o viață caracterizată de simplitate, moralitate și pioșenie sinceră. Când a intrat în Antiohia, a încercat să pună capăt diferitelor abuzuri, nestârnind dușmănie din partea nimănui, pentru că evita toate problemele aflate în discuție. Ca să-i forțeze mâna, împăratul Constanțiu al II-lea, un arian convins a convocat o întrunire a episcopilor pentru a-i cere Sfântul Ierarh Meletie să își explice poziția. Într-o expunere în care a evitat limbajul „tehnic” și discuția fără rost, Meletie a conchis pe scurt întinzând trei degete și apoi strângând două și spunând „Trei Persoane sunt concepute în minte, dar este ca și când ne adresăm numai uneia” și astfel și-a stabilit mărturisirea ortodoxă. Prin această mărturisire de credință, Sfântul Meletie a dat o lovitură puternică arienilor.

Potrivit lui Socrate Scolasticul, Sfântul Ierarh Meletie a participat la sinodul de la Seleucia din toamna anului 359 și apoi a acceptat formula acachiană a mărturisirii de credință. La începutul anului 360 a devenit episcop al Antiohiei, succedându-i arianului Eudoxie, care fusese transferat, cu sprijinul lui Acachie, în scaunul de arhiepiscop al Constantinopolului. La începutul anului următor (361) a fost trimis în exil în Armenia. Despre scoaterea Sfântului Meletie din oraș, Sfântul Ioan Gura de Aur spune următoarele: „Când guvernatorul orașului trecea prin piața, în trăsura lui, cu Sfântul alături, s-a pornit din toate parțile roi de pietre, în capul guvernatorului. Orașul nu suferea despărțirea, voia mai bine sa-și piardă viata, decât să vadă smuls de lângă el pe Sfântul acela. Ce a făcut atunci fericitul acela?

Când a văzut că se arunca cu pietre în guvernator, a acoperit cu haina lui capul guvernatorului. A rușinat, totodată, și pe dușmanii lui, prin covârșirea bunătății sale, și a învățat și pe ucenicii săi cât de îngăduitori trebuie să fie cu cei ce le fac rău. I-a mai învățat nu numai că nu se cuvine să le facă vreun rău, ci chiar dacă vine peste ei vreo primejdie, din partea altora, nu trebuie sa o îndepărteze cu toată graba. (…) Ce ciudate au fost cele petrecute atunci! Pastorul era alungat, dar oile nu s-au împrăștiat! Căpitanul corăbiei era scos de la cârmă, dar corabia nu s-a scufundat!

Publicitate

Lucrătorul viei era fugărit, dar via a dat și mai mult rod!” Potrivit unei vechi tradiții, susținută prin dovezi extrase din scrierile lui Epifanie de Salamina și Ioan Gură de Aur, exilarea lui Meletie s-ar fi datorat unei predici ținute în prezența împăratului Constanțiu al II-lea, în care și-ar fi dezvăluit opiniile legate de mărturisirea de credință autentică. Sfântul Ierarh Meletie a devenit liderul unuia dintre cele trei grupări din Antiohia care acceptau Crezul de la Niceea. În anul 365, împăratul Valens l-a exilat din nou pe Sfântul Meletie în Armenia, reîntorcându-se după doi ani la Antiohia în anul 367. Între 360 și 370, numărul celor care afirmau că Sfântul Meletie era ortodox a sporit odată cu numărul episcopilor care-l susțineau. În 370, Sfântul Vasile cel Mare a devenit episcop al Cezareei Capadociei și un puternic susținător al lui Meletie.

Anii 370 au fost o perioadă de lungi negocieri de la distanță între grupările niceene. În aceste condiții, Sfântul Meletie a fost a treia oară, în 372, prin decretul împăratului arian Valens (364-378). Odată cu urcarea lui Gratian pe tronul imperial, pacea în Biserică a fost restabilită. La sfârșitul anului 378, Meletie a fost repus în drepturi în Antiohia, iar episcopii exilați au fost rechemați pe scaunele episcopale. La întoarcerea sa la Antiohia, Meletie a fost întâmpinat ca un conducător al ortodoxiei la 378, în vremea împăratului Gratian (375-383) Ca atare, el a prezidat în octombrie 379 marele sinod de la Antiohia, în care a fost stabilit un acord dogmatic între Orient și Occident. Sfântul păstor a fost de față la cel de-al doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, la care împăratul Teodosie îi arătă o cinste fără seamăn.

La acest sinod, Dumnezeu săvârși o minune prin ierarhul Său. Pe când sfântul Meletie îi tâlcuia lui Arie dogma Sfintei Treimi, ridicând mai întâi trei degete, unul câte unul, iar mai pe urmă arătându-le laolaltă, în ceasul acela, înaintea tuturor, din mâna sa străluci o lumină ca o văpaie. Tot în cadrul acestui sinod Sfântul Meletie l-a pus pe sfântul Grigorie Teologul în scaunul episcopal al Constantinopolului. Despre vrednicia Sfântului Meletie, Sfântul Ioan Gura de Aur spune următoarele: „Nu numai când învață, nici numai când grăia, ci chiar numai când se arata era în stare să insufle celor ce-l vedeau toată învățătura virtuții. Când s-a întors din surghiun, tot orașul s-a pornit pe cale; cei ce mergeau alături de el îi atingeau picioarele, îi sărutau mâinile, îi ascultau glasul; cei ce erau împiedicați de mulțime și îl vedeau numai de departe primeau îndestulătoare binecuvântare în privirile lui și plecau plini de încredere; nu se socoteau intru nimic mai prejos de cei ce erau aproape de el. Și ceea ce s-a petrecut cu apostolii, aceea s-a petrecut și cu el.

După cum, pe vremea apostolilor, cei care nu puteau să se apropie și să fie lângă ei atrăgeau asupra lor același har, atingându-se de departe de umbra lor, și plecau de asemeni sănătoși, tot astfel și acum, cei care nu puteau să se apropie de Sfântul Meletie, simțeau că iese din acel sfânt cap un fel de slavă duhovnicească care trecea până la cei mai de departe și plecau toți plini de toată binecuvântarea, numai uitându-se la chipul lui.” Atât de mult era iubit de popor noul episcop, încât părintii au început să dea numele său copiilor lor, precum spune Sfântul Ioan Gura de Aur, într-un cuvânt către antiohieni: „De la început, de cum l-ați primit la venirea lui în oraș, ați dat copiilor voștri numele lui, socotind că prin acest nume aduceți în casa voastră pe Sfânt.

Mamele au lăsat la o parte numele părinților, ale bunicilor și ale rudelor și au pus noilor născuți numele fericitului Meletie. Dragostea credinței a biruit dragostea firii. Numele lui răsuna pretutindeni! Și pe ulițe și în piață și prin sate și pe drumuri! Părintii socoteau chiar numele de Meletie podoaba neamului, apărarea casei, mântuirea celor ce-l purtau, mângâierea dorului.” Mai mult, poporul avea atâta evlavie la Sfântul Meletie, încât numele și chipul său au început să împodobească casele și lucrurile, precum tot Sfântul Ioan spune: „Dar nu numai fata de numele lui a simțit o atât de mare dragoste, ci și fata de chipul trupului lui. Ceea ce ați făcut cu numele, e ceea ce ați făcut cu icoana chipului lui. Ca mulți au săpat icoana aceea sfântă în montura inelelor, pe peceți, pe sticle, pe pereții caselor, pretutindeni, pentru ca nu numai să audă numele acela, ci ca să și vadă pretutindeni chipul trupului lui și să aibă o îndoită mângâiere a plecării lui.” În timpul celui de-al doilea sinod, Sfântul Meletie s-a îmbolnăvit și a trecut la cele veșnice, la data de 12 februarie 381, pricinuind multa plângere împăratului, arhiereilor și la tot poporul binecredincios.

Funeraliile sfântului Meletie s-au ținut în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol, după care trupul lui a fost dus în Antiohia, unde s-a ținut o a doua slujbă de pomenire, în final Meletie fiind înmormântat alături de predecesorul său, Sfântul Vavila al Antiohiei (serbat pe data de 4 septembrie). Într-un cuvânt rostit după adormirea Sfântului Meletie, în Antiohia, Sfântul Ioan Gura de Aur spune: „Amintirea lui nu s-a stins cu moartea, nu s-a înnegrit cu vremea, dimpotrivă, creste și mai mult, se răspândește.

Nu numai printre voi, care l-ați văzut, ci și printre cei ce nu l-au știut. Și, într-adevăr, ceea ce este minunat este ca și cei care erau mult mai tineri decât el ard de același dor. Voi cei mai în vârstă sunteți mai în câștig decât cei ce nu l-au văzut, din pricina că ați trăit împreună cu el și v-ați desfătat de sfânta împreuna-vietuire; dar și cei ce nu l-au văzut sunt mai în câștig decât voi, din pricina că arată pentru sfânt aceeași dragoste mare ca și voi, deși nu l-au văzut.” Viața sa și cuvântul rostit la înmormântarea sa de către Sfântul Grigorie de Nyssa pot fi aflate în Viețile Sfinților pe luna februarie.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Incendiu violent într-o gospodărie din Coțușca. Acoperișul unei case, dar și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări

Publicat

Publicitate

Un incendiu violent s-a produs, astăzi, într-o gospodărie din localitatea Coțușca. Acoperișul unei case, dar și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări. Nu au fost persoane rănite, însă pagubele sunt însemnate.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, Stației Săveni și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Coțușca, cu trei autospeciale de stingere, timp de aproape trei ore. Nu mai puțin de patru butelii au fost scoase din interiorul clădirilor cuprinse de flăcări, fiind eliminat riscul de explozie.

Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile din gospodărie, precum și de suprafața mare afectată. Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere.

Au fost salvate bunurile din două camere, dar și o anexă unde era baia și bucătăria.

Cauza probabilă a incendiului a fost scurtcircuitul.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

Publicitate

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

Minor de 16 ani din Săveni, dat dispărut. Poliția solicită sprijinul populației

Publicat

Publicitate

Un adolescent în vârstă de 16 ani, din orașul Săveni, județul Botoșani, este căutat de polițiști după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit.

Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Poliției Orașului Săveni, la data de 11 februarie 2026, oamenii legii au fost sesizați cu privire la dispariția lui Olaru Marian Sebastian, născut la data de 3 septembrie 2009, domiciliat în Săveni, județul Botoșani.

Conform celor semnalate, minorul a părăsit locuința fără a mai reveni până în prezent.

Semnalmente

Adolescentul are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, cântărește în jur de 60 de kilograme și are o constituție slabă. Are părul brunet, tuns scurt, și ochii verzi.

La momentul plecării, acesta purta pantaloni tip blugi de culoare neagră, o geacă din tercot neagră, ghete maro și avea asupra sa un ghiozdan albastru.

Publicitate

Apel către cetățeni
Polițiștii desfășoară activități specifice pentru găsirea minorului și solicită sprijinul cetățenilor. Persoanele care pot oferi informații utile cu privire la locul în care s-ar putea afla Olaru Marian Sebastian sunt rugate să contacteze de urgență cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending