Connect with us

Eveniment

Avertisment al Rusiei către SUA și NATO: Orice atac asupra Transnistriei va fi considerat un atac asupra Federației Ruse

Publicat

Publicitate

Ministerul rus de Externe a avertizat SUA, NATO și Kievul că orice atac asupra Transnistriei va fi considerat un atac asupra Rusiei. 

„În legătură cu acumularea semnificativă de personal și echipament militar al unităților ucrainene în apropierea frontierei ucraineano-pristrene, desfășurarea artileriei pe poziții de tragere, precum și creșterea fără precedent a zborurilor avioanelor fără pilot ale Forțelor Armate ale Ucrainei deasupra teritoriului Transnistriei, avertizăm Statele Unite, țările membre NATO și pupilele lor ucrainene de următorii pași aventuroși”, se arată în documentul postat pe site-ul ministerului, citat de G4Media.

„Ne pronunțăm în mod consecvent pentru soluționarea oricăror probleme prin mijloace politice și diplomatice.

În același timp, nimeni nu ar trebui să aibă îndoieli că Forțele Armate ale Federației Ruse vor răspunde în mod adecvat la provocarea regimului de la Kiev, dacă va exista, și vor asigura protecția compatrioților noștri, a contingentului rus de menținere a păcii, a militarilor Grupului Operațional al Forțelor Ruse și a depozitelor militare din satul Kolbasna din Transnistria”, subliniază comunicatul.

După cum se menționează în Ministerul de Externe, „orice acțiune care reprezintă o amenințare la adresa securității lor va fi considerată, în conformitate cu dreptul internațional, drept un atac împotriva Federației Ruse”.

În ultimele săptămânii, Chișinăul a primit confirmări din partea Kievului, dar și din partea partenerilor săi occidentali, că Rusia și-a actualizat planurile de destabilizare a Republicii Moldova, odată cu începerea ofensivei de primăvăra din Ucraina.

Publicitate

Transnistria se află în Republica Moldova, dincolo de Nistru. De jure face parte din componența Republicii Moldova, dar de facto este sub controlul Rusiei.

Transnistria s-a rupt de Moldova în 1990. Imediat au început acolo luptele, iar în 1992 pacea s-a restabilit parțial datorită unui contingent de 1 500 trupe ruse.

Țara nu a fost recunoscută internațional și a rămas o zonă neutră în urma conflictului, un stat înghețat.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FC Botoșani l-a împrumutat pe mijlocașul Alexandru Bota, de la Universitatea Cluj

Publicat

Publicitate

Echipele de fotbal Universitatea Cluj și FC Botoșani au ajuns, marți, la un acord pentru împrumutul tânărului mijlocaș ofensiv Alexandru Bota, la formația pregătită de Leo Grozavu până la finalul actualului sezon al Superligii.

‘FC Universitatea Cluj și FC Botoșani au ajuns la un acord privind împrumutul mijlocașului ofensiv Alexandru Bota (17 ani) la formația moldavă, până la finalul acestei stagiuni’, a anunțat Universitatea Cluj prin intermediul site-ului oficial.

Internațional de juniori al României la categoriile de vârstă U15, U16, U17 și U18, fotbalistul format la clubul Universitatea Cluj a debutat la prima echipă pe când avea doar 14 ani, 11 luni și 13 zile, într-un derby cu CFR, devenind astfel cel mai tânăr jucător care îmbracă tricoul Universității într-un meci de primă ligă.

Pe lângă această apariție, Bota a mai strâns alte nouă prezențe pentru echipa clujeană, dintre care șase în sezonul precedent.

În actuala ediție a Superligii, tânărul mijlocaș a bifat 81 de minute în trei meciuri, toate în turul sezonului regular, cu Unirea Slobozia, FC Argeș și CFR Cluj.
AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Primarul comunei Drăgușeni, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită

Publicat

Publicitate

Primarul comunei Drăgușeni din județul Botoșani, Eugen Nechita, a fost trimis în judecată de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită în formă continuată, se arată într-un comunicat de presă transmis, marți, de DNA.

Primarul este acuzat că, în perioada octombrie 2024 – februarie 2025, la intervale diferite de timp, ar fi pretins cu titlu de mită, de la administratorul unei societăți comerciale, suma totală de 200.000 lei, din care ar fi primit efectiv, în trei tranșe, suma de 90.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la efectuarea plăților aferente unor contracte aflate în derulare.

‘În calitatea menționată, inculpatul Nechita Eugen ar fi încheiat, în perioada 2023 – 2024, cu societatea administrată de martor, mai multe contracte de achiziții publice având ca obiect modernizarea unor drumuri, refacerea unui pod, construirea și dotarea unui centru de zi pentru copii, precum și construirea și operaționalizarea unui centru de zi pentru persoane vârstnice, în valoare totală de 17.332.556 lei, fără TVA. Sumele de bani menționate anterior ar fi fost pretinse și primite de inculpatul Nechita Eugen în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu referitoare la executarea contractelor sus-menționate, cum ar fi: aprobarea situațiilor de lucrări, verificarea conformității lucrărilor executate și aprobarea efectuării plăților’, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unui teren aflat în proprietatea lui Eugen Nechita.

Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul Botoșani. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip COD GALBEN de vânt pentru județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au emis o avertizare nowcasting de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, până la ora 18:00.

Vântul va avea intensificări de 50–60 km/h, spulberând trecător zăpada.

ISU Botoșani a înștiințat autoritățile locale și a transmis măsuri pentru prevenirea situațiilor de urgență. Fenomenele sunt monitorizate permanent, iar echipajele de pompieri sunt pregătite să intervină la nevoie.

Recomandări pentru siguranța dumneavoastră:
✔️ evitați deplasările în apropierea copacilor, stâlpilor sau panourilor publicitare;
✔️ nu treceți pe lângă clădiri aflate în construcție sau cu elemente instabile;
✔️ parcați autoturismele departe de copaci sau stâlpi;
✔️ îndepărtați ramurile uscate din jurul locuinței;
✔️ nu atingeți firele electrice căzute la pământ.

Informații utile despre comportarea în situații de urgență găsiți pe www.fiipregatit.ro sau în aplicația DSU (disponibilă gratuit în Google Play și App Store).

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

APIA a plătit peste 2,5 milioane de lei crescătorilor de animale pentru luna noiembrie

Publicat

Publicitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a plătit peste 2,5 milioane de lei crescătorilor de animale pentru luna noiembrie.

Plata s-a efectuat, prin intermediul Centrelor Județene ale APIA, în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna noiembrie a anului trecut, precizează APIA într-un comunicat.

Suma totală plătită este de 2,578 milioane de lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile OUG nr. 61/2023 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending