Connect with us

Eveniment

Autovehicul radiat din Norvegia reținut la Rădăuți Prut

Publicat

Publicitate

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări cu privire la un cetățean R. Moldova, care a încercat să iasă din țară la volanul unui autovehicul radiat din circulație.

 

În data de 03 martie a.c.,  în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un cetățean moldovean, în vârstă de 50 de ani, la volanul unui autovehicul înmatriculat în Norvegia.

Colegii noștri au efectuat verificări specifice, în urma cărora s-a concluzionat că mijlocul de transport figurează radiat din circulație din Norvegia, din noiembrie 2024. Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că nu avea cunoștință că autovehiculul este radiat din Norvegia, el fiind achiziționat de la un conațional din Lituania.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinții Mucenici Manuil, Savel și Ismail

Publicat

Publicitate

Aceşti trei fraţi erau din Persida, şi fiind trimişi de Valtan, împăratul perşilor, pentru pace, în zilele lui Iulian Paravatul (pe care-l văzuseră în Calcedon că aducea jertfa la idoli şi mulţi se trăgeau spre rătăcirea lui), fiind ei bine cinstitori şi crezând în Hristos, plângeau şi se rugau lui Dumnezeu să-i păzească în credinţa ce aveau într-Însul, şi să nu se facă părtaşi rătăcirii închinătorilor la idoli.

Deci, dacă s-au vădit şi au fost duşi la păgânul Iulian, au fost bătuţi şi pătrunşi cu piroane la glezne, şi arşi pe subţiori cu făclii. Însă aceste chinuri le-au suferit toţi împreună; dar apoi îndeosebi Sfântul Manuil, primind făgăduinţa de la necuratul împărat şi nevoind a aduce jertfă la idoli, l-au chinuit pe el în multe şi felurite chipuri. Şi aşa împreună cu cei doi fraţi ai lui, cu Savel şi Ismail, au fost duşi la zidul cel dinspre Tracia, numit al lui Constantin, la loc râpos, şi li s-au tăiat capetele.

Iar Iulian Paravatul a poruncit ca să li se ardă trupurile, dar îndată s-a deschis pământul şi a primit trupurile, din pricina cărei minuni mulţi au crezut în Hristos. Iar după aceasta nişte bărbaţi cucernici, cunoscând de la Domnul nostru Iisus Hristos unde se află trupurile sfinţilor, le-au îngropat cu miruri şi cu tămâieri.

Citeste mai mult

Eveniment

Burse școlare 2025: Plățile pentru luna mai se fac în iunie, diferențiat pe categorii

Publicat

Publicitate

Elevii vor primi bursele școlare aferente lunii mai în cursul lunii iunie, cel mai probabil în jurul datei de 20 iunie, conform metodologiei citate de Edupedu.ro. Plățile se efectuează diferențiat, în funcție de categoria bursei, scrie alba24.ro.

Valoarea burselor în anul școlar 2024–2025:

  • Bursa de excelență – 700 lei (tip II) sau 925 / 1.850 / 2.775 / 3.700 lei (tip I)

  • Bursa de merit – 450 lei/lună

  • Bursa de reziliență – 300 lei/lună

  • Bursa socială – 300 lei/lună

  • Bursa tehnologică – 300 lei/lună

    Publicitate
  • Pentru mamele minore – 700 lei/lună

Primele trei tipuri de burse (merit, reziliență și tehnologică) se calculează în funcție de cuantumul minim stabilit, zilele lucrătoare și cele de vacanță din luna respectivă. Bursa socială are o valoare fixă, neinfluențată de structura lunii.

Calendarul plăților:

  • În iunie, elevii primesc bursele pentru luna mai

  • În iulie, vor fi virate bursele aferente lunii iunie

Elevii care susțin Evaluarea Națională sau Examenul de Bacalaureat vor beneficia de burse inclusiv pentru zilele în care participă la examene, până la afișarea rezultatelor.

Posibilitatea suplimentării burselor:

Consiliile de administrație ale unităților de învățământ pot decide majorarea cuantumului burselor în funcție de:

  • Fondurile alocate de autoritățile publice locale

  • Alte venituri obținute în conformitate cu legislația în vigoare

Citeste mai mult

Eveniment

Cum arată noul orar al elevilor de liceu, după specializare. Planuri-Cadru 2025

Publicat

Publicitate

Ministerul Educației a publicat luni, 16 iunie, noile planuri-cadru pentru învățământul liceal de zi, care stabilesc numărul de ore alocat fiecărei discipline, în funcție de profil și specializare, scrie alba24.roMinisterul Educației a publicat luni, 16 iunie, noile planuri-cadru pentru liceu. Acestea includ detalii despre numărul de ore pe discipline, pentru fiecare profil și specializare, la învățământul liceal de zi.

Planurile-cadru pentru învățământul liceal cu frecvență zi se aplică progresiv, începând cu generația de elevi care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2026−2027.

În anul școlar 2025-2026, pentru învățământul liceal și cel profesional se mențin în aplicare planurile-cadru care au fost aplicate în anul școlar 2024-2025.

”Proiectul planului-cadru pentru învățământul liceal va reprezenta fundamentul de la care se va pleca în pilotarea acestuia în școlile pilot.

Avem la nivel liceal conținuturi și manuale depășite de vremuri, planuri-cadru care nu se înscriu în logica curriculară modernă, iar metodele de predare nu au mai fost îmbogățite semnificativ cu noile evoluții tehnologice și didactice în domeniu.

Noile planuri-cadru au rezultat din integrarea unor sugestii din perioada dezbaterilor naționale (februarie-martie 2025)”, a anunțat ministrul Daniel David, într-un comunicat.

Noile planuri-cadru pentru liceu. Discipline

Potrivit comunicatului transmis de minister, principalele idei cuprinse în Ordinele de ministru pentru planurile-cadru din învățământul liceal:

Publicitate
  • gramatica, istoria și geografia se reîntorc explicit în curriculumul de la nivel liceal / crește numărul de ore dedicate acestor discipline față de propunerile inițiale, doar cu condiția focalizării acestora pe cultura națională
  • disciplinele legate de stilul de viață sănătos, autocunoașterea și autoreglarea psihologică, sportul în echipă și arte vor fi obligatoriu prezentate în oferta școlii către elevi (opționale)
  • educația antreprenorială este integrată cu disciplina obligatorie de economie și vor fi incluse unități de învățare explicite în disciplina de consiliere și orientare

Noile planuri-cadru pentru liceu. Competențe cheie

Cele opt (8) competențe cheie sunt:

  • (1) competențe de limbă/comunicare (alfabetizare)
  • (2) competențe multilingvistice
  • (3) competențe STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică)
  • (4) competențe digitale
  • (5) competențe de viață (personale/sociale/de a învăța să învățăm)
  • (6) competențe civice
  • (7) competențe antreprenoriale
  • (8) competențe de expresie și sensibilitate culturală

Noile planuri cadru pentru liceu. Detalii

La nivelul filierei teoretice, nu s-au tăiat ore. În cazul unor discipline, o parte din ore s-a descentralizat la decizia școlii și/sau a elevilor, transmite ministrul.

Filiera teoretică

Profilul real, specializarea matematică-informatică

  • Profilarea specializării: Matematica, Informatica și Tehnologia informației și a comunicațiilor au fiecare câte o oră în plus, pe parcursul ciclului liceal.
  • Celelalte discipline: Rămân cu același număr de ore, au ore în plus sau se descentralizează pe parcursul ciclului liceal.
  • Disciplinele pot dobândi ore în plus din curriculum de specialitate flexibil și/sau din CDEOȘ.

Profilul real, specializarea științe ale naturii

  • Profilarea specializării: Fizica rămâne cu același număr de ore, iar chimia și biologia au fiecare o oră în plus în fiecare an, ajungând astfel la nivelul fizicii și matematicii.
  • Celelalte discipline: Rămân cu același număr de ore, au ore în plus sau se descentralizează și pot fi completate cu ore din curriculum de specialitate flexibil și/sau din CDEOȘ, pe parcursul ciclului liceal.
  • Disciplinele pot dobândi ore în plus din curriculum de specialitate flexibil și/sau din CDEOȘ.

Profilul umanist, specializarea științe sociale

  • Profilarea specializării: Disciplina socio-umană, limba și literatura română și limba modernă 1 au fiecare două ore în plus, pe parcursul ciclului liceal.
  • Celelalte discipline: Rămân cu același număr de ore, au ore în plus sau se descentralizează pe parcursul ciclului liceal.
  • Disciplinele pot dobândi ore în plus din curriculum de specialitate flexibil și/sau din CDEOȘ.

Profilul umanist, specializarea filologie

  • Profilarea specializării: Limba și literatura română și limba modernă 1 au fiecare câte două ore în plus, pe parcursul ciclului liceal.
  • Celelalte discipline: Rămân cu același număr de ore, au ore în plus sau se descentralizează pe parcursul ciclului liceal.
  • Disciplinele pot dobândi ore în plus din curriculum de specialitate flexibil și/sau din CDEOȘ.

Planurile-cadru pentru filiera vocațională și cea tehnologică au fost elaborate pentru a satisface constrângerile specifice acestor domenii.

AICI, noile planuri-cadru pentru liceu.

Noile planuri-cadru de liceu. Variantă propusă pentru pilotare

”Pe lângă varianta standard, am propus pentru pilotare o variantă de plan-cadru care încurajează mai mult descentralizarea și personalizarea educației la nivel de unitate școlară și elevi, cu asistența de specialitate din partea ministerului pentru asigurarea calității educației în procesul de personalizare și în avizarea finală a variantei propuse de școala care alege să piloteze.

Variantele propuse pentru pilotare trebuie să aibă ca țintă profilul absolventului și examenul de bacalaureat. Constrângerile sunt determinate și de obligativitatea introducerii disciplinelor din trunchiul comun al planurilor-cadru standard și de congruența cu filiera/profilul/specializarea unde se implementează.

Unitatea care pilotează se va prezenta public ca atare, inclusiv pe site-ul propriu, și va include planurile-cadru specifice pilotate în contractul educațional. Ministerul va stimula calitatea educației prin comisiile de experți care vor oferi consultanță în procesul de personalizare a planului-cadru și vor aviza varianta finală a acestora”, mai precizează minstrul David.

Vezi PO_program_pilotare

Vezi PO_program_pilotare_ANEXA1

Pași după adoptarea planurilor-cadru

Odată adoptate planurile-cadru, vor urma apoi:

  • Elaborarea programelor. Conținuturi relevante și aerisite, după modele europene, vor fi create de echipe mixte de specialiști din mediul preuniversitar și universitar, pentru a se asigura continuitate între cele două cicluri.
  • Un procent de 25% din orele pentru fiecare disciplină va trebui să fie folosit pentru: (1) consolidarea competențelor; (2) activități remediale și (3) extinderea competențelor dobândite la utilizarea în viața cotidiană.
  • Acest demers va fi însoțit de standarde de evaluare și notare, pentru a face comparabile evaluările între unități școlare și profesori, precum și pentru fundamentarea unor decizii ulterioare de politici educaționale.
  • Noile manuale. Acestea vor fi gândite prin relație cu programele propuse și după modele europene, combinând versiunile clasice cu cele digitalizate (inclusiv activități interactive online/gaming/inteligență artificială etc.), în funcție de specificul disciplinei și practicile europene.
  • Formarea profesorilor. Profesorii vor fi invitați în programe de formare, pentru a implementa eficient noul model curricular, mai transmite ministerul.

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Accident la Lunca! Trei persoane au ajuns la spital

Publicat

Publicitate

Un accident rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, în localitatea Lunca. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, printre care și cea de terapie intensivă mobilă.

Aceștia au constat faptul că nu erau persoane încarcerate, ambele mașini fiind în afara părții carosabile.

Trei persoane au fost rănite. Acestea au fost preluate de echipajele SMURD și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au acționat și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending