Connect with us

Eveniment

Autovehicul radiat din circulaţie, descoperit la Frontiera Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Trecerii Frontierei Stânca au depistat la controlul de frontieră un bărbat care conducea un autovehicul radiat din circulație la sfârșitul lunii trecute de către autoritățile din Olanda.

 

În data de 08 februarie a.c, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieșire din țară, un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 42 ani, conducând un autovehicul ce avea aplicate numere de înmatriculare specifice Olandei.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză și la starea de înmatriculare, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că mijlocul de transport este radiat din circulaţie de către autorităţile din Olanda, începând cu data de 31.01.2024.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Meteorologii au prelungit avertizarea de COD GALBEN de ceață pentru o parte din judeţul Botoșani

Publicat

Publicitate

Din această cauză, pe drumurile din Hudești, Coțușca, Suharău, Havârna, Rădăuți-Prut, Ibănești, Cristinești, George Enescu, Hilișeu-Horia, Păltiniș, Mileanca, Pomârla, Darabani, Viișoara, Concești și Mitoc se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

În funcție de condițiile locale, se poate forma ghețuș sau chiciură.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule, evitați orice manevră riscantă, iar dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca!

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Codul galben de ceață pentru o parte din judeţul Botoșani este valabil până la ora 13:00.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Un șofer beat, din Corni, a intrat cu mașina în gardul unei gospodării

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, au identificat un autoturism care a intrat în poarta unei locuințe, rezultând distrugerea acesteia si avarii ale autovehiculului.

Lângă autoturism a fost identificat conducătorul auto în persoana unui tânăr, de 26 de ani, din comuna Corni.

Acesta emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0, 92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge.

Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Un bărbat de 63 de ani, din comuna Mihai Eminescu, a condus cu 1, 34 mg/l alcoolemie

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 63 de ani, din comuna Mihai Eminescu.

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1, 34 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la.o unitate spitalicească, pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Acesta a fost introdus in Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

În ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la peste 50 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112

Publicat

Publicitate

Poliţiştii au acţionat, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, fiind organizate 5 acţiuni punctuale în zone de interes operativ, atât pentru prevenirea infracțiunilor stradale cat si pentru siguranța rutieră, în municipiile Botoșani și Dorohoi și orașul Darabani.

În urma activităţilor desfășurate pe raza întregului județ, au fost aplicate 109 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 40.000 de lei.

Polițiștii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Astfel, au fost scoși din trafic, 11 conducători auto, care reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, fiindu-le suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, conform legii.

De asemenea, au fost oprite din circulația pe drumurile publice autovehiculele care nu prezentau siguranță. Astfel, certificatele de înmatriculare a 5
autovehicule au fost retrase, până la remedierea problemelor constatate.

Polițiștii vor continua să acționeze pentru prevenirea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Publicitate

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending