Connect with us

Eveniment

Autoturism furat din Italia, depistat în Frontiera Stânca

Publicat

Publicitate

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.

 

În data de 16 aprilie a.c., în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca-ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 42 de ani, care transporta cu ajutorul unei platforme un autoturism an fabricație 2013.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului transportat,  colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Italia.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a fost rugat de către un conațional să transporte autoturismul şi că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autovehiculul, în valoare de aproximativ 30.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Publicitate

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Rata șomajului s-a apropiat de 6 %, în septembrie. Nivel ridicat în rândul tinerilor între 15-24 de ani

Publicat

Publicitate

Rata șomajului în România a ajuns la 5,9%, în luna septembrie, valoare egală cu cea înregistrată în august 2025, arată datele provizorii publicate, joi, de Institutul Național de Statistică (INS).

Potrivit statisticii, în această marjă, rata șomajului în cazul bărbaților a fost cu 0,5 puncte procentuale mai mare decât la femei, valorile fiind 6,1% la persoanele de sex masculin, respectiv de 5,6% în cazul celor de sex feminin.

Totodată, numărul șomerilor în vârstă de 15-74 ani, estimat pentru luna septembrie a acestui an, s-a situat la 482.500 de persoane, în creștere față de luna precedentă (481.000 de șomeri), dar și comparativ cu aceeași perioadă din 2024, când s-au consemnat 465.800 de șomeri.

INS precizează că, pe aceste date, reține în continuare atenția nivelul ridicat, de 23,5%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15 – 24 ani), consemnat în perioada aprilie – iunie 2025. AGERPRES

Citeste mai mult

Educație

Elevii se întorc luni la cursuri

Publicat

Publicitate

Elevii se întorc luni la cursuri după o vacanță de o săptămână, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.

Anul școlar 2025-2026 este structurat pe intervale de cursuri și vacanțe, după cum urmează:

* intervale de cursuri
– de luni, 8 septembrie 2025, până vineri, 24 octombrie 2025;
– de luni, 3 noiembrie 2025, până vineri, 19 decembrie 2025;
– de joi, 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026, sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare;
– de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026, sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;
– de miercuri, 15 aprilie 2026, până vineri, 19 iunie 2026;

* intervale de vacanță:
– de sâmbătă, 25 octombrie 2025, până duminică, 2 noiembrie 2025;
– de sâmbătă, 20 decembrie, 2025, până miercuri, 7 ianuarie 2026;
– o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;
– de sâmbătă, 4 aprilie 2026, până marți, 14 aprilie 2026;
– de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Vacanța de o săptămână din semestrul al doilea va fi stabilită de inspectoratele școlare județene și de cel al municipiului București în intervalul 9 februarie – 1 martie 2026.

Programele ‘Școala altfel’ și ‘Săptămâna verde’ se desfășoară în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în baza deciziilor luate de unitățile de învățământ.

Publicitate

Pentru clasele a XII-a zi și a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 5 iunie 2026.

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 12 iunie 2026 iar pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 26 iunie 2026.

În situații deosebite, bine fundamentate, în funcție de condițiile climaterice locale speciale și de specificul școlii, inspectoratele școlare pot aproba, cu avizul Ministerului Educației și Cercetării, la cererea conducerii unităților de învățământ, modificări ale structurii anului școlar stabilite prin ordin.

Solicitarea de modificare a structurii anului școlar se face după consultarea consiliului reprezentativ al părinților din unitatea/unitățile de învățământ respectivă/respective. AGERPRES

Citeste mai mult

Administratie

Oana Gheorghiu a preluat funcția de vicepremier în Guvernul Bolojan. Ceremonia oficială, la Palatul Parlamentului

Publicat

Publicitate

Oana Gheorghiu, numită vicepremier de președintele Nicușor Dan, a depus, joi, jurământul, la Palatul Cotroceni.

La ceremonie au participat, alături de președintele Nicușor Dan și Oana Gheorghiu, premierul Ilie Bolojan și mai mulți consilieri prezidențiale, inclusiv Ludovic Orban, informează alba24.ro.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, care este și președinte al Camerei Deputaților, nu a fost prezent, notează Mediafax.

Miercuri, președintele Nicușor Dan a semnat decretul de numire a acesteia în funcția de viceprim-ministru.

Marți, premierul Ilie Bolojan a trimis Administrației Prezidențiale propunerea ca Oana Gheorghiu să ocupe postul vacant de viceprim-ministru, urmare a demisiei din funcție a lui Dragoș Anastasiu în luna august.

În vârstă de 56 de ani, Oana Gheorghiu este absolventă a Academiei de Studii Economice din București, promoția 1994, cu specializare în management economic.

Publicitate

 

Cofondatoare și copreședintă (din februarie 2025, anterior vicepreședintă) a Asociației Dăruiește Viață, Oana Gheorghiu este implicată de mai bine de un deceniu în dezvoltarea unor proiecte de infrastructură medicală și în campanii de advocacy care au schimbat modul în care societatea privește responsabilitatea statului în sănătate, conform unui comunicat al Guvernului.

Controverse

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut premierului să-și retragă propunerea, motivând că ar putea fi ”compromisă” relația cu Statele Unite ale Americii.

”Pentru a evita să compromitem relația cu Statele Unite ale Americii și să nu ne îndreptăm spre un dezastru ireparabil diplomatic în raport cu partenerul nostru strategic, prim-ministrul Ilie Bolojan trebuie să-și retragă imediat propunerea înaintată președintelui Nicușor Dan prin care o nominalizează pe doamna Oana Gheorghiu ca vicepremier în Guvernul României! Cei care visează la funcții înalte în statul român trebuie să înțeleagă odată pentru totdeauna că fiecare declarație iresponsabilă aruncată în spațiul public lovește direct în interesele strategice ale României!”, a scris Grindeanu, marți, pe Facebook, potrivit Agerpres.

El adăugat că nu există jumătăți de măsură pe acest subiect și ”PSD trebuie consultat în astfel de decizii”.

Oana Gheorghiu: voi reprezenta cu loialitate poziția Guvernului în relația cu SUA

Oana Gheorghiu a declarat că va susține și va reprezenta ”cu loialitate” poziția Guvernului în relația cu SUA, ca reacție la nemulțumirile exprimate de liderul PSD.

”Nimic din ceea ce am scris pe pagina mea personală de Facebook înainte de preluarea funcției de vicepremier nu angajează în niciun fel statul român sau Guvernul României. Toate comentariile și postările mele au reprezentat opiniile personale ale unui cetățean român, membru al societății civile, care s-a exprimat pe contul său de social media, în anumite situații, în virtutea dreptului său la liberă exprimare.

Postarea care a stârnit acum reacții critice a fost făcută într-un context emoțional foarte încărcat, întâlnirea din februarie, din Biroul Oval, cu președintele Zelenski, ceea ce a avut un impact direct asupra modului în care a fost formulată. Nu am fost singura care a fost tulburată de acel eveniment. Desigur, privind înapoi, nu aș mai scrie în aceiași termeni, chiar și fără să fiu numită într-o funcție publică”, a scris Oana Gheorghiu pe Facebook.

Aceasta spune că va susține și va reprezenta ”cu loialitate” poziția Guvernului României în relația cu SUA și cu Administrația Trump.

”Dincolo de emoțiile de moment, rămâne respectul meu profund pentru Statele Unite ale Americii, recunoștința pentru contribuția pe care SUA au avut-o constant la securitatea euro-atlantică, deci, implicit, și a României, precum și încrederea în parteneriatul strategic dintre România și SUA. Dacă voi fi numită în funcția de vicepremier, voi susține și voi reprezenta cu loialitate poziția Guvernului României în relația cu SUA și cu Administrația Trump”, a transmis Oana Gheorghiu.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: La volan fără permis și fără asigurare! Dosar penal pentru un tânăr de 20 de ani

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, în comuna Hlipiceni, un autoturism, condus de către un tânăr, de 20 de ani, din localitatea Dragalina.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule, dreptul de a conduce fiind suspendat.

 

Totodată, s-a constatat faptul că autovehiculul în cauză nu are poliță de asigurare obligatorie valabilă, fiindu-i retras setul de plăcuțe cu numere de înmatriculare și certificatul de înmatriculare.

 

Publicitate

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending