Connect with us

Eveniment

Autoritățile de la Botoșani se pregătesc să aducă un omagiu Zilei Unirii Principatelor Române

Publicat

Publicitate
Autoritățile de la Botoșani au stabilit, miercuri,detaliile legate de organizarea manifestărilor dedicate Zilei Unirii Principatelor Române.
În cadrul întâlnirii a fost definitivat programul manifestărilor dedicate sărbătorii din 24 ianuarie 2023, Ziua Unirii Principatelor Române.
Apoi, Sorin Cornilă, alături de reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale, Poliției Locale, Primăriei Municipiului Botoșani precum și coordonatorul corului ”Anima Muzicae” de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani, dirijor prof. Mocanu Alexandru, a efectuat o deplasare în teren pentru coordonare și recunoaștere, pentru stabilirea ultimelor detalii referitoare la organizarea Zilei Unirii Principatelor Române.
Manifestările vor fi organizate în fața Inspectoratului Județean de Poliție, Bulevardul Mihai Eminescu nr. 57 din municipiul Botoşani, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, începând cu ora 12:00, conform următoarei desfășurări a evenimentelor:
– Salutul Drapelului de luptă, trecerea în revistă a detaşamentului de onoare de către prefectul judeţului Botoşani şi comandantul garnizoanei Botoşani, salutul detașamentului de onoare;
– Intonarea Imnului Naţional al României de către corul ”Anima Muzicae” de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani;
– Oficierea serviciului religios;
– Alocuțiune privind Semnificației Zilei Unirii Principatelor Române , prezintă col.(rz) dr. Balanovici Sergiu;
– Prezentarea mesajului domnului Prim-Ministru, Nicolae Ionel Ciucă, de către reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă;
– Depuneri de coroane şi jerbe de flori în acordurile Imnului Eroilor la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza;
– Realizarea dispozitivului de defilare şi defilarea detaşamentului de onoare;
– Intonarea “Horei Unirii” de către corul ”Anima Muzicae” de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani.
Manifestările se vor încheia cu tradiționala HORĂ A UNIRII, la care sunt invitați să participe și botoșănenii.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

O asociere de firme locale a câștigat licitația pentru modernizarea Drumului Vămii: 68 de milioane de euro investiți în drumuri

Publicat

Publicitate

Potrivit senatorului Doina Federovici, o asociere de firme locale a câștigat licitația pentru modernizarea 𝗗𝗿𝘂𝗺𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗩𝗮𝗺𝗶𝗶, un traseu important care leagă localitățile Hănești – Vlăsinești – Săveni – Drăgușeni – Coțușca – Rădăuți-Prut. 𝗜𝗻 𝗰𝗮𝘇𝘂𝗹 𝗶𝗻 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗻𝘂 𝘃𝗼𝗿 𝗲𝘅𝗶𝘀𝘁𝗮 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗲𝘀𝘁𝗮𝘁𝗶𝗶, 𝗶𝗻 𝗰𝘂𝗿𝘀𝘂𝗹 𝘀𝗮𝗽𝘁𝗮𝗺𝗮𝗻𝗶𝗶 𝘃𝗶𝗶𝘁𝗼𝗮𝗿𝗲, 𝗿𝗲𝗽𝗿𝗲𝘇𝗲𝗻𝘁𝗮𝘁𝗶𝗶 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁𝗲𝗮𝗻 𝗕𝗼𝘁𝗼𝘀𝗮𝗻𝗶 𝘃𝗼𝗿 𝗽𝘂𝘁𝗲𝗮 𝘀𝗲𝗺𝗻𝗮 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗿𝗮𝗰𝘁𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗲𝘅𝗲𝗰𝘂𝘁𝗶𝗲 𝗰𝘂 𝗳𝗶𝗿𝗺𝗲𝗹𝗲 𝗕𝗶𝗴 𝗖𝗼𝗻𝗳 𝘀𝗶 𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁 𝗖𝗼𝗺, 𝗶𝗮𝗿 𝘂𝗹𝘁𝗲𝗿𝗶𝗼𝗿 𝘃𝗮 𝗳𝗶 𝗲𝗺𝗶𝘀 𝗼𝗿𝗱𝗶𝗻𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝗰𝗲𝗽𝗲𝗿𝗲 𝗮 𝗹𝘂𝗰𝗿𝗮𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿.

„Licitația a fost demarată în iulie 2024, iar finanțrea europeană am obținut-o în luna septembrie a aceluiași an. Valoarea totală a proiectului este de 𝟲𝟴 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗱𝗲 𝗲𝘂𝗿𝗼, 𝗱𝗶𝗻 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝟲𝟬 𝗱𝗲 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝗽𝗿𝗼𝘃𝗶𝗻 𝗱𝗶𝗻 𝗳𝗼𝗻𝗱𝘂𝗿𝗶 𝗲𝘂𝗿𝗼𝗽𝗲𝗻𝗲, 𝗶𝗮𝗿 𝟴 𝗺𝗶𝗹𝗶𝗼𝗮𝗻𝗲 𝘁𝗿𝗲𝗯𝘂𝗶𝗲 𝗮𝗹𝗼𝗰𝗮𝘁𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝗯𝘂𝗴𝗲𝘁𝘂𝗹 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁𝗲𝗮𝗻”, a scris pe pagina de socializare Doina Federovici.

Drumul Vămii, în lungime totală de 49 de kilometri, este parte integrantă a proiectului Drumului Strategic și va contribui semnificativ la conturarea unei axe Nord-Sud a județului, menită să lege Vama Rădăuți Prut de județul Iași.
Proiectul este structurat în trei loturi:
𝗟𝗼𝘁𝘂𝗹 𝟭: Hănești – Vlăsinești – Săveni (10,5 km)
𝗟𝗼𝘁𝘂𝗹 𝟮: Săveni – Podriga – Drăgușeni – Coțușca (22,7 km)
𝗟𝗼𝘁𝘂𝗹 𝟯: Coțușca – Rădăuți Prut (15,4 km)

Pe lângă asfaltarea drumului, proiectul prevede și o serie de lucrări complementare care vor transforma această rută într-o infrastructură modernă și completă. Vor fi construite 5 poduri și 80 de podețe, vor fi amenajate 26 de parcări și stații de autobuz, trotuare pe o lungime de 25 de kilometri, precum și piste pentru biciclete pe 16 kilometri. De asemenea, vor fi instalate stații de încărcare pentru vehicule electrice, vor fi realizate zone consolidate și sisteme de drenaj pentru siguranța și durabilitatea lucrărilor.

Această realizare este rezultatul muncii susținute depuse de echipa care a condus Consiliul Județean Botoșani în atragerea fondurilor și pregătirea proiectului, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a infrastructurii județului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Când începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Publicat

Publicitate

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel 2025 va avea o durată de 13 zile, începând cu data de luni, 16 iunie.

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel are durată schimbătoare, în funcție de data Sfintelor Paști. Anul acesta începe în mod clasic, luni după Duminica Tuturor Sfinților, însă atunci când Învierea este serbată mai târziu de 1 mai se aplică reguli excepționale pentru a asigura o durată minimă de post.

Sărbătoarea celor doi mari Apostoli, Petru și Pavel, este precedată de post pentru a fi cinstit cum se cuvine rolul major pe care ei l-au avut în răspândirea creștinismului, scrie basilica.ro.

În acest timp de pregătire pentru sărbătoare, creștinii meditează la zelul misionar al Sfinților Apostoli și încearcă să pună în practică exemplul lor în propria viață. Pregătirea constă în abstinență, sporirea rugăciunii, a faptelor bune, lecturarea scrierilor celor doi apostoli și a altor cărți duhovnicești.

Un post ușor

În acest timp de pregătire pentru sărbătoare, creștinii meditează la zelul misionar al Sfinților Apostoli și încearcă să pună în practică exemplul lor în propria viață. Pregătirea constă în abstinență, sporirea rugăciunii, a faptelor bune, lecturarea scrierilor celor doi apostoli și a altor cărți duhovnicești.

Publicitate

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor. Anul acesta, din cele 13 zile de post, 6 vor fi cu dezlegare la pește.

Pe întreaga durată a acestui post, ca și în cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunți, pentru că perioada de postire nu este compatibilă cu petrecerile care însoțesc de regulă aceste evenimente.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sfântul Apostol Petru era pescar din Betsaida, la Marea Galileei, şi se numea Simon înainte de a se întâlni cu Domnul. Era frate cu Sfântul Apostol Andrei, a fost cel mai vârstnic dintre ucenici şi deseori vorbea în numele tuturor Apostolilor.

Sfântul Apostol Pavel a fost învăţat, fariseu şi rabin în religia evreilor, ucenic al lui Gamaliel şi cunoscător al întregii învăţături din vremea sa. Se numea Saul înainte de a veni la credinţă şi era de origine din Tarsul Ciliciei. Împuternicit de sinedriul din Ierusalim, el persecuta pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos şi Învierea Lui. Pe când călătorea spre cetatea Damascului, pentru a prinde pe creştinii de acolo, Saul a văzut pe Domnul, Care i S-a arătat în chip minunat. Din acel moment a crezut în Iisus Hristos și s-a botezat, lăsând rătăcirea în care trăise până atunci.

Patriarhul Danie spune „deși acești doi Apostoli ai lui Hristos sunt diferiți ca pregătire teologică, spirituală, culturală, sunt foarte asemănători în dragostea jertfelnică pentru Mântuitorul. Ambii au mărturisit dumnezeirea lui Hristos și L-au iubit până la moarte, au avut în comun grija pentru Biserică, apărarea dreptei credințe și a unității acesteia”.

Citeste mai mult

Eveniment

Paradisurile pescărești care așteaptă să fie descoperite în această vară. Unde se află bălțile cu pește pe care puțini le știu

Publicat

Publicitate

Pe lângă zonele de pescuit consacrate, arhicunoscute de pescarii împătimiți și chiar de cei amatori, în România există și paradisuri pescărești mai puțin mediatizate, dar cu un farmec aparte. Pe lângă costurile reduse, acestea oferă peisaje de vis, dar și captură pe măsură, scrie ADEVĂRUL.

Vara este un anotimp bun pentru pescuit. Mai ales fiindcă este o perioadă de concedii iar pescarii își pot lua suficient timp pentru a da la pește în voie. Vestea bună este că în România până și cei mai exigenți și pretențioși pescari amatori sau profesioniști pot găsi apele ideale. Dincolo de locurile foarte cunoscute și renumite în rândul pescarilor, cum ar fi Delta Dunării, mai sunt și paradisuri pescărești puțin cunoscute publicului larg. Sunt mai degrabă bijuterii ale naturii cunoscute mai ales de localnici. Unii mai că nici nu le-ar dezvălui, de frică să nu se înmulțească vizitatorii.

Paradisul din „țara iazurilor”

Unul dintre aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu, inclusiv pentru pescari, este județul Botoșani. Acest ținut are peste 150 de iazuri și două mari râuri, bogate în pește. Botoșaniul este al doilea județ din România, după Tulcea, ca suprafață a luciului de apă. Pentru un pescar, Botoșaniul este un adevărat paradis. Găsește cam tot ce vrea. Fie merge pe iazurile liniștite, pline de pește, fie trage la malurile Prutului, într-un ambient sălbatic și pitoresc. Renumite sunt iazurile de la Dracșani, Hănești, Negreni și Rogojești. Sunt un soi de mări în mijlocul câmpiei. Aici ai parte până și de briză. „La Botoșani vin pescari din toate judeţele învecinate. Și asta pentru că locuri minunate de pescuit, inclusiv cu capturi record”, mărturisește Cosmin Humelnicu, directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Botoşani. Fiecare iaz are specificul său, cu o multitudine de alegeri. De exemplu, cine vrea crap, roșioară sau caras, ar fi bine să meargă la iazurile de la Dragalina sau Costești. La Hănești, un iaz cu dimensiuni impresionante pescarii pot găsi șalău, somn, crap, plătică, novac și caras. La Rogojești și Dracșani, găsești cam orice. Pescuitul pe Prut oferă senzații deosebite.

Este o zonă foarte pitorească cu un curs al apei care se desparte în brațe, se strecoară pe după mici insulițe și oferă un spațiu paradiasiac pentru orice pescar. Amatorii acestui obicei ancestral se pot adăposti în mici golfuri sau se pot relaxa pe plajele extraordinare create de râul care ne desparte de Republica Moldova. La Prut se poate sta la cort, în mijlocul sălbăticiei. Condiția este să deții un permis vizat de pescar, dar și documentele de identitate în cazul unui control. Să nu uităm că Prutul este patria somnului, iar capturile sunt record. În cazul iazurilor, majoritatea sunt private și trebuie achitată și o taxă de pescuit. Tarifele variază între 70 și 150 de lei, cu perioade de pescuit de la 10 la 24 de ore. „Ca şi diversitate a speciilor stăm foarte bine. Începând de la caras, crap, ten, avat, somn şalău, ştiucă. În afară de sturioni cam avem toate speciile de peşte întâlnite în România”, adaugă Cosmin Humelnicu.

Țara celor 100 de iazuri 

Publicitate

O altă locație ideală pentru pescari este județul Galați. Este vorba despre un teritoriu străbătut de două mari râuri și un fluviu. Pe o lungime de 300 de kilometri, județul este străbătut de Dunăre, dar și de râurile care vin tocmai din nordul Moldovei, Siretul și Prutul. Pe lângă aceste mari cursuri de apă se află numeroase iazuri. Adică în jur de 100.

Majoritatea sunt iazuri de câmpie, de o frumusețe liniștitoare și unde te poți bizui că ai să găsești pește. Faimos printre localnici este lacul Zătun, situat pe malul Dunării, la numai opt kilometri de municipiul Galați. Aici se poate prinde crap, caras, amur, plătică, roșioară. Nu lipsesc nici răpitorii, precum știuca. Bălțile Movila, situate la doar opt kilometri de municipiul Galați și Potcova, de lângă localitatea Braniștea, au și ele farmecul lor. Dar mai ales sunt bogate în pește.

Un alt loc, puțin cunoscut la nivel național, dar deosebit de apreciat de localnici, este Lacul Strachina, din județul Ialomița. Este situat la 130 de kilometri de București și ar trebui vizitat măcar odată în viață de pescarii pasionați. Acesta face parte dintr-o arie naturală protejată, întinsă pe 1050 de hectare. În acest loc în care civilizația se pierde pescarii pot găsi liniștea, dar și captura ideală. În lacul ce se întinde pe o suprafață de 1000 de hectare, în mijlocul Bărăganului, se găsesc pești de toate felurile.

Dar mai ales crap, caras, somn și fitofag. În timpul pescuitului, amatorii de drumeții în zone pitorești și liniște pot admira numeroasele specii de păsări protejate care-și fac veacul în această arie protejată. Sezonul de pescuit, pe Strachina, începe primăvara și se termină toamna târziu. Pescarii au la dispoziție trei bazine, iar pescuitul este contra-cost.

Citeste mai mult

Eveniment

Reguli noi în stomatologie: Fără denigrare și reclame agresive, din 1 iulie

Publicat

Publicitate

Colegiul Medicilor Stomatologi introduce reguli stricte privind publicitatea în domeniu: va fi interzisă denigrarea colegilor, utilizarea superlativelor, promisiunile nerealiste și ofertele agresive. De asemenea, nu vor mai fi permise comentariile referitoare la lucrările altor stomatologi.

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMS) a oficializat recent un Ghid de bune practici pentru publicitatea medicilor stomatologi, potrivit avocat.net.

Este vorba despre un document care stabilește un cadru strict și clar privind promovarea serviciilor stomatologice în spațiul public.

Măsura vine ca răspuns la proliferarea mesajelor comerciale agresive și a promisiunilor înșelătoare din domeniu.

Potrivit ghidului, medicii stomatologi nu mai pot folosi în promovare comparații superlative, afirmații denigratoare, promisiuni privind rezultatele tratamentelor sau oferte comerciale de tip promoțional, considerate înșelătoare sau neconforme cu etica medicală.

De asemenea, se subliniază că obligația medicului este una de diligență, nu de garantare a unui rezultat.

Publicitate

Ce devine interzis:

Exemple concrete de expresii care nu mai pot fi utilizate în publicitate:

  • „Implant fără tăieturi”
  • „Dinți ficși în 24 de ore”
  • „Obturație laser, fără freză, fără durere”
  • „Rată de succes de 99%”
  • „Tratamente 100% eficiente”
  • „Garanție pe viață”

Sunt interzise și superlativele absolute precum „cel mai bun”, „numărul unu”, „top”, „excelență”, precum și expresii de tipul „tehnologie de ultimă oră” sau „cele mai performante echipamente”, dacă acestea nu pot fi dovedite cu date obiective, și chiar și atunci sunt descurajate.

Mai mult, interdicția se extinde și asupra numelelor de domenii web sau adreselor de e-mail care conțin termeni de superioritate, precum: www.celmaibunmedic.ro, mediculperfect@gmail.com și altele.

Denigrarea colegilor stomatologi va fi interzisă: Etica medicală înainte de marketing

Colegiul interzice explicit și afirmațiile care pun în discuție calitatea tratamentelor oferite de alți medici, de tipul: „tratamentul este prost făcut”, ”cine v-a lucrat aici” sau „un singur medic nu are cum să facă totul bine, trebuie o echipă”.

Scopul este prevenirea concurenței neloiale și păstrarea respectului între profesioniști.

Ghidul reglementează și modul de utilizare a titlurilor profesionale, interzicând:

  • folosirea cuvântului „expert”;
  • atribuirea titlului de „specialist” în lipsa unei recunoașteri oficiale în nomenclatorul specialităților medicale;
  • redenumirea arbitrară a unei specialități legale deținute.

Demersul CMS vine într-un context în care tot mai multe cabinete stomatologice folosesc tehnici de marketing, punând presiune pe pacient și cultivând așteptări nerealiste.

Ghidul oficializează acum principiul conform căruia publicitatea medicală trebuie să fie informativă, obiectivă și lipsită de conținut comercial speculativ.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending