Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestuia și instituit Cod galben până pe 28 mai, la ora 24:00....
Examenul de titularizare 2025: Ministerul Educației a venit luni cu clarificări oficiale, după ce în spațiul public au circulat mai multe neînțelegeri legate de organizarea acestuia....
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu cetățenie română, care a fost depistat conducând un...
Cu ocazia zilei de 1 Iunie, angajatorii pot oferi angajaților beneficii dedicate copiilor acestora, sub diverse forme – inclusiv tichete cadou sau cadouri în bunuri. Valoarea...
Președintele ales Nicușor Dan preia, luni, mandatul prezidențial în cadrul unei ceremonii de predare-primire care va avea loc la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale, la ora...
Începând de astăzi, peste 100 de polițiști și luptători din cadrul structurilor de intervenție din județele Maramureș, Suceava, Iași, Vaslui, Galați și Tulcea, alături de reprezentanți...
Clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase, joi, la ora 12,00, în ziua praznicului Înălțării Domnului, în semn de veșnică pomenire, prețuire și recunoștință față de eroii...
În Parohia „Pacea” din Botoșani, anul acesta s-a împlinit un moment de aleasă bucurie duhovnicească: Casa „Sfânta Irina” a împlinit un an de la sfințire. Un...
Sfântul Apostol Carp s-a născut la Troada, în Asia Mică, unde a legat o prietenie puternică cu Sfântul Apostol Pavel, devenind ucenic și slujitor al acestuia,...
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist: DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI Nicolae Prelipceanu, în „Ramuri” nr. 7 din 2019, despre vocabula DA:”Căci suntem,...