August Treboniu Laurian, pe numele original Augustin Trifan s-a născut la 17 iulie iulie 1810, Fofeldea, judeţul Sibiu, în familia preotului greco-catolic Pavel Trifan, numit și Paul Treboniu, relatează romania24.ro.

Adevăratul nume de familie al lui Augustin era Trifan, însă i-a dat forma latină de Treboniu Laurian influențat de curentul latinist al vremii. Din același motiv, Augustin a devenit August.

A fost profesor, redactor, istoric, filolog, revoluţionar paşoptist, membru fondator al Academiei Române şi preşedinte al Secțiunii Literare în perioada 1867-1876, deputat.

Promotor înflăcărat al curentului latinist, a reorganizat învăţământul din Moldova şi a introdus latina ca limbă obligatorie de studiu. A avut o contribuţie semnificativă la formarea terminologiei filosofice în limba română.

A urmat cursurile şcolii normale și pe cele secundare la Sibiu, apoi, din 1831a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie din Cluj. Patru ani mai târziu a studiat la Viena și pe urmă la Gottingen ştiinţele matematice şi astronomice la Institutul Politehnic, respectiv la Universitate. Și-a luat doctoratul la Hanovra. Cunoscător la perfecție a patru limbi străine: latina, franceza, germana și maghiara.

Un naționalist convins
Personalitate marcantă a culturii române din veacul al XIX-lea, s-a afirmat, mai ales, ca filolog, istoric şi om politic, fiind unul dintre întemeietorii Academiei Române, for cultural la conducerea căruia s-a aflat o perioadă.

Autor al unor studii filologice ca profesor, între 1842-1848, la Sf. Sava, apoi la Universitatea din București, unde l-a întâlnit pe Nicolae Bălcescu, împreună cu care publică în 1845 prima revistă de istorie românescă, numită „Magazin istoric pentru Dacia”, adresată românilor din toate cele trei principate.

Articolele promovau un punct de vedere naționalist privind vechimea, continuitatea și unitatea oamenilor din Transilvania, Moldova și Muntenia. A desfăşurat o prodigioasă activitate publicistică şi a fost un reper al vremii în care a trăit.

Figura sa a fost însă mult timp umbrită şi nedreptăţită de curentul latinist, în care a crezut şi pe care l-a promovat din calitatea de academician. A militat pentru latinizarea excesivă a ortografiei româneşti, teorile sale fiind ulterior eronate.

Treboniu Laurian s-a făcut remarcat prin activitatea sa didactică- redactarea și editarea de manuale școlare, prin lucrările publicistice sau prin exagerările latiniste- caracteristice, în special, ultimei sale perioade de viață.

Cărturar de formație enciclopedică, a avut contribuții esențiale, de referință, pe domeniul istoriei, reamarcându-se îndeosebi prin preocuparea constantă și prodigioasă de a da publicității documente ale istoriei neamului.

Se poate afirma că opera sa de căpătâi o constituie manualul de istoria românilor, din 1853, reeditat într-o formă îmbunătățită în 1862. Referindu-se la lucrare, Nicolae Iorga o considera „marea sa istorie purtătoarea unui spirit nou, deoarece, rareori s-au prins faptele mai corespunzător cu adevărul”.

Lider al Revoluției de la 1848
Pe de altă parte, August Treboniu a fost un participant activ al Revoluției de la 1848 din Ardeal. De altfel, la sugestia lui Bălcescu, s-a întors în Transivania, contribuind la organizarea mișcării revoluționare, ca mobilizator și lider, în care încearcă să refacă din imaginație limba română din veacul al XIII-lea.

Însă, a plecat de la ideea greșită că menirea gramaticii este aceea de a îndrepta limba și de a exclude cuvintele ce nu par corecte. Un asemenea limbaj nu putea fi decât unul artificial.

În perioada 1871-1876, în colaborare cu Ioan C. Massimu, profesor la Sf. Sava, Laurian a publicat „Dicționarul limbii române”, în două volume, unde, încercând să purifice limba de elementele nelatine, a făcut ca aceasta să semene imprecis cu veritabila limbă română.

Partea I, două volume mari de 1846 de pagini, cuprinde exclusiv cuvinte de origine latină, cele mai multe neintrate în vocabularul roman. Cea de-a doua parte este un glosar însumând 584 de pagini, în care se găsesc cuvinte de origine îndoielnică ori străină.

Deși indispensabile comunicării, sunt propuse a fi eliminate. Ortografia este etimologică. Totuși, la baza operei a stat, așa cum se exprima B.P. Hașdeu,: „Dorința de a deștepta naționalitatea română, cu orice preț”.

Potrivit unei monografii închinată acestui cărturar, filologul român a publicat 17 manuale de istorie, geografie şi cosmografie, unele dintre ele cunoscând numeroase ediţii.

În multe instrumente de lucru-dicţionare, enciclopedii, istorii literare-munca de scriere şi traducere a unor manuale de A.T.Laurian este omisă şi trecută cu vederea, motiv pentru care aceste publicaţii au făcut de prea puţine ori subiectul unor cercetări sistematice şi detaliate, care să reliefeze aportul şi concepţiile autorului, dar şi importanţa lor în ceea ce priveşte evoluţia literaturii didactice din spaţiul românesc.

Istoria în viziunea lui Laurian
Istoria românilor începe, potrivit eruditului, cu descrierea Daciei înainte de cucerirea romană. Geţii, numiţi şi daci, sunt prezentaţi ca fiind un popor curajos, faţă de care se arată admiraţie, chiar dacă Decebal, „temându-se să nu pice în mâinile învingătorilor, s-a adăpat cu venin”.

Situaţia Daciei e înfăţişată nu doar cât timp aceasta s-a aflat sub administraţia împăraţilor romani, ci şi sub influenţa basileilor bizantini şi în perioada incursiunilor barbare.

Istoria noastră e continuarea istoriei poporului roman. Ajungând la epoca medievală românească, se afirmă că Radu Negru şi „Michail Bassaraba” au fost domni independenţi, Moldova medievală e numită şi Dacia Orientală, Mircea Basarab e numit domn al României, Iuga, efemerul domn al Moldovei, e descris ca un „bărbat întreprinzător şi cu multă capacitate care a zidit fortăreţe pe lângă Dunăre şi Marea Neagră şi formă o călărime ce rămase de model”.

Alexandru cel Bun era „animosu şi amatoriu de ştiinţă”, Vlad Ţepeş e supranumit Vlad al V-lea, afirmând despre acesta că a organizat ţara milităreşte. Ladislau al ungurilor a fost un „ticălos”, Alexandru Lăpuşneanu „a murit adăpat cu venin”. În schimb, figura lui Mihai Viteazul e a unui erou naţional, iar moartea sa „barbară” este deplânsă.

Nicolae Mavrocordat, „flagelul lui Dumnezeu pentru Principatele Române”, a dat voie turcilor să-şi facă case şi să se aşeze în ţară, ceea ce a provocat demoralizarea românilor. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza e prezentată în doar o pagină, iar în vremea lui Carol I „se luară măsurile cele mai eficace pentru propagarea instrucţiunilor, ameliorarea agriculturii, facilitarea comerţului, prin construirea căilor ferate”.

Manualul se încheie cu un tabel cronologic al domnilor din Ţările Române. Aici, Litovoi, cel amintit în Diploma Cavalerilor Ioaniţi, e Linoiu, Ştefan cel Mare e numit al V-lea, Iacob Heraclid e Joanne Ereticul, Barnovschi a devenit Bernovescu, Alexandru Iliaş e Alessandru Elia etc.

În „Geografia Ţerilor Române pentru şcoalele primare”, Laurian întocmeşte o descriere a tuturor ţinuturilor româneşti, chiar dacă unele din ele erau, atunci, în componenţa altor state. De fapt, scopul autorului era de a le semnala tinerilor cadrul natural al vechii Dacii, peste care s-a suprapus poporul român.

Prezentând sudul Moldovei, Bassarabia cea restituită Moldovei, autorul aminteşte de Smerill (Ismail) sau de Chilia, numită şi Achillia. Toponimul Basarabia provine de la Piro-Boridava. Nistrul apare peste tot ca Dunastru, iar „locuitorii Basarabiei sunt români”.

Apoi, sunt oferite informaţii preţioase despre structura etnică a teritoriilor româneşti aflate sub ocupaţie austriacă sau rusească. Transilvania e cea mai bogată ţară din Europa în ceea ce priveşte zăcămintele de aur.

Tot în Ardeal „pământul e foarte fertil, munţii sunt acoperiţi cu tot genul de arbori, viile produc mult şi bun vin, dară pământul cere multă cultură şi nu se poate compara cu al României”. Autorul prezintă în continuare Marmorosul, Crişana şi Temişiana (Banatul).

Laurian a mai publicat şi unele atlase, hărţi ale Daciei şi chiar un manual de cosmografie, de fapt, o continuare a cărţilor şcolare de geografie pe care le-a tipărit şi le-a introdus în programa de studiu.

Maniera în care a fost structurat manualul de geografie arată mesajul autorului pentru tineri, care, deşi nu a fost exprimat direct, era cât se poate de clar: unirea tuturor românilor, într-un singur stat.

Privite pe ansamblu, aceste cărţi au ajutat la întărirea conştiinţe naţionale şi au însemnat un progres în ceea ce priveşte literatura didactică din spaţiul românesc. August Treboniu Laurian, marcantă personalitate a culturii române, a murit în februarie 1881, la București.