Connect with us

Eveniment

Atenționare DNSC: conectarea la rețele publice WiFi poate pune în pericol datele personale. Recomandări

Publicat

Publicitate

Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) atenționează persoanele care folosesc rețele publice de WiFi că există riscuri pentru securitatea datelor personale. Instituția transmite și recomandări, atât pentru cei aflați în concediu, cât și pentru ceilalți utilizatori. 

Conexiunile gratuite din cafenele, aeroporturi sau hoteluri pot părea convenabile, dar vin cu riscuri serioase pentru securitatea ta digitală, atenționează DNSC.

Atacatorii pot intercepta traficul de date, crea rețele false (Wi-Fi spoofing) sau accesa informațiile transmise necriptat, potrivit sursei citate.

Fără măsuri de protecție, parolele, datele bancare sau sesiunile de autentificare pot fi expuse cu ușurință.

Atenționare DNSC: conectarea la rețele publice WiFi poate pune în pericol datele personale. Recomandări

Cum te protejezi atunci când folosești o rețea Wi-Fi publică:

  • Evită accesarea conturilor bancare sau transmiterea de date sensibile.
  • Activează un VPN (rețea virtuală privată) pentru a cripta traficul.
  • Dezactivează conectarea automată la rețelele Wi-Fi disponibile.
  • Folosește doar site-uri cu conexiune securizată (HTTPS).
  • Actualizează constant sistemul de operare și aplicațiile.

DNSC: Recomandări pentru cei aflați în concedii

Pentru cei aflați în concedii sau vacanțe, recomandarea este să-și protejeze dispozitivele și informațiile personale, mai ales când sunt conectați la rețele necunoscute sau folosesc aplicații în deplasare.

Publicitate

Recomandări pentru o vacanță fără incidente cibernetice:

  • Activează blocarea automată a ecranului și folosește parole puternice.
  • Evită conectarea la rețele Wi-Fi publice nesecurizate fără VPN.
  • Nu posta în timp real locația ta – așteaptă să te întorci acasă pentru a împărtăși momentele.
  • Fii atent la aplicațiile pe care le descarci și acordurile pe care le accepți.
  • Asigură-ți un backup actualizat al datelor înainte de plecare.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO Premieră la Flămânzi: 83 de animale sterilizate într-o singură zi

Publicat

Publicitate

Orașul Flămânzi a găzduit miercuri, 26 august 2025, o acțiune fără precedent: 71 de câini și 12 pisici au fost sterilizate într-o singură zi, în cadrul unei campanii derulate de o echipă de voluntari din Botoșani și din Germania, cu ajutorul SC Local Servicii SRL, firmă aflată în subordinea Primăriei.

Timp de zece ore, spațiul a fost transformat într-un adevărat spital veterinar mobil, iar locuitorii au beneficiat absolut gratuit de servicii veterinare pentru animalele lor de companie.

Înscrierile s-au făcut telefonic, după ce campania a fost anunțată online și în spațiul public din Flămânzi. Obiectivul inițial era de 60 de sterilizări, însă rezultatul final a depășit așteptările: 83 de intervenții reușite.

Sprijin internațional pentru aducerea unui spital veterinar mobil

Campania a fost posibilă datorită finanțării oferite de Till Group din Germania, care sprijină constant padocul public din Flămânzi și susține acțiuni pentru reducerea numărului de animale fără stăpân.

Intervențiile au fost realizate de echipa Darius Vet Praxis din Brașov, formată din medicii veterinari Darius Terheș și Alex Codrea, alături de o voluntară. Pentru ei, astfel de campanii sunt deja o obișnuință, dar pentru orașul Flămânzi aceasta a fost o premieră absolută.

Voluntari și logistică

Succesul a fost posibil prin colaborarea dintre voluntarii din Botoșani, echipa de veterinari, Till Group (Germania) și SC Local Servicii SRL, care a pus la dispoziție spațiul pentru campanie și a oferit ajutor logistic. Un exemplu concret de bune practici – cetățenii, iubitori de animale de peste hotare și autoritățile locale pot colabora pentru soluții etice în gestionarea animalelor fără stăpân.

Publicitate

„Este o acțiune care stopează la sursă fenomenul abandonului acestor animale. Aveți toată aprecierea mea pentru ceea ce faceți. Orice inițiativă viitoare va găsi sprijin la Flămânzi!”, a declarat Ioan Guraliuc, viceprimarul orașului Flămânzi.

Nu mai puțin de 11 voluntari din Botoșani, coordonați de dr. Elena Cardaș, au participat la această campanie-record.

„Ne bucurăm că această campanie a fost un succes și că locuitorii din Flămânzi au răspuns apelului nostru. Organizarea a început cu câteva luni în urmă și, în spatele unei zile cu rezultate îmbucurătoare, se află mult efort de planificare, comunicare, strângere de fonduri și coordonare. Sperăm ca această campanie să demonstreze că putem alege opțiuni mai sustenabile și mai umane în gestionarea câinilor fără stăpân”, a declarat dr. Elena Cardaș.

Obiective pe termen lung

Pe lângă rezultatele imediate, campania urmărește reducerea numărului de animale abandonate, facilitarea accesului locuitorilor la servicii veterinare chiar în oraș și creșterea nivelului de conștientizare privind sterilizarea ca soluție etică și responsabilă. Pentru mai multe detalii, puteți lua legătura cu: Elena Cardaș, voluntar: +40 742 585 289 Alexandra Butnaru, voluntar: +40 747 28 75 28 SC Local Servicii SRL – Valentin Airinei, administrator : +40 740 133 810.

Citeste mai mult

Eveniment

Tabăra ARC de la Agafton și-a încheiat ultima serie: Experiențe de neuitat pentru tinerii români din Ucraina și Republica Moldova

Publicat

Publicitate

Ieri, la Centrul de Agrement „Codrii de Aramă” din Agafton, s-a încheiat ultima serie a Taberei ARC, program care, pe parcursul verii, a adus împreună șase grupuri de copii și tineri români din Ucraina și Republica Moldova.

Proiectul, desfășurat la invitația Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a oferit participanților șansa de a descoperi România prin activități educative, culturale și recreative, dar și prin întâlniri menite să le consolideze legătura cu țara-mamă.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au fost alături de tineri, prezentându-le file din istoria zonei, tradițiile Jandarmeriei Române, dar și personalitățile marcante cu care județul se mândrește. Totodată, jandarmii au explicat misiunile pe care le desfășoară și le-au oferit participanților recomandări pentru a petrece vacanța în siguranță.

Un moment deosebit, așteptat cu entuziasm la fiecare serie, a fost demonstrația câinilor de serviciu, pregătiți împreună cu conductorii lor. Evoluția acestora a stârnit ropote de aplauze și a rămas, fără îndoială, una dintre cele mai îndrăgite activități.

Organizatorii sunt convinși că tinerii se vor întoarce acasă cu amintiri frumoase și prietenii de durată, iar experiența trăită la Agafton va rămâne pentru ei o pagină aparte în vacanța de vară.

„Ne bucurăm că i-am cunoscut și sperăm să ne reîntâlnim la activități similare. Le dorim tuturor zile de vacanță pline de bucurii”, au transmis reprezentanții jandarmilor botoșăneni.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Moise Etiopianul

Publicat

Publicitate

Avva Moise Arapul sau Moise Etiopianul sau Moise cel din tâlhari, a fost unul din marii Părinți ai pustiei Egiptului la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului ai V-lea.

A fost contemporan cu sfântul Arsenie cel Mare (prăznuit la 8 mai). A murit ca mucenic în anul 407, când tribul berberic al mazakinilor (Libia) a distrus Schetia. Cuviosul Moise era etiopian de neam și s-a născut anul 330. A fost în tinerețe sclavul unui magistrat, dar acesta l-a alungat pentru multele răutăți pe care le făcea, așa că a devenit un tâlhar de temut.

Acesta în cele din urmă, venind întru umilință, din oarecare primejdie, s-a pocăit și s-a dus la Schetia, în pustia Egiptului, unde a fost primit de avva Isidor preotului Schitului și de avva Macarie cel Mare (prăznuit la 19 ianuarie), care l-au catehizat (că era păgân), l-au botezat și l-au învățat viața călugărească. Intrând în viața monahală, cuviosul Moise s-a nevoit foarte mult, cu rugăciune și post, în lupte duhovnicești. Fiind puternic chinuit de diavol, care încerca să îl ispitească cu patimile sale dinainte – mâncarea, băutura prea multă și curvia. I-a mărturisit toate luptele sale avvei Isidor, care l-a mângâiat, spunându-i ca toți cei nou intrați în viața monahală sufereau astfel de ispite de la cel rău și arătându-i cum să se împotrivească ispitelor.

Se spune despre avea Moise că noaptea, când bătrânii dormeau, trecea pe la chiliile lor și le umplea cu apă, pe care o lua de la un izvor aflat la mare depărtare.

După mulți ani de lupte duhovnicești, din pizmă, diavolul l-a lovit, făcându-i o rană la picior, rană de pe urma căreia a suferit mult și a căzut la pat. Când a priceput că această suferință îi venise de la cel rău, și-a înmulțit nevoințele și și-a înăsprit posturile, până când trupul său a ajuns cu totul uscat. Dumnezeu, făcându-i răbdarea, l-a vindecat și i-a ridicat suferința, iar cuviosul s-a umplut de harul Duhului Sfânt.

După o vreme, a devenit părintele și povățuitorul duhovnicesc a peste 500 de frați, care l-au ales să fie hirotonit preot. Când a venit înaintea Patriarhului ca să fie hirotonit, acesta, voind să îl încerce, a pus clericii să îl alunge din altar, zicându-i: „Arapule, ieși afară!”. Cuviosul a ieșit afară, ascultător, iar clericii pe care patriarhul îi trimisese după el ca să asculte ce va spune l-au auzit mustrându-se pe sine și zicând: „Câine, bine ţi-a făcut! Bine ţi-a făcut, trup negru! Dacă nu eşti vrednic, cum îndrăzneşti a intra în altar? Nu eşti om, şi pentru ce te duci la oameni, care sunt slujitorii lui Dumnezeu?”. Clericii au spus toate acestea patriarhului, care l-a chemat înapoi și l-a hirotonit în treapta preoții, zicând: „Moise s-a făcut de acum cu totul alb!”.

Publicitate

Într-o zi, avva Moise s-a dus împreună cu mai mulți bătrâni la sfântul Macarie cel Mare, care le-a zis: „Văd între voi pe unul care va primi cununa muceniciei”. Sfântul Moise a răspuns că era probabil vorba despre el, citând cuvintele Scripturii, că „Cel ce scoate sabia, de sabie va pieri” (Matei 26, 52). După ce s-au întors la mănăstire, la scurtă vreme au năvălit berberii. Cuviosul le-a spus fraților că aceia care voiau să scape, să scape cu fuga, însă el avea să rămână, căci aștepta demult această zi. Berberii au pătruns în mănăstire și l-au ucis, dimpreună cu șapte alți frați. Unul din aceștia, care se ascunsese, a văzut coborându-se deasupra fraților uciși șapte cununi, iar deasupra lui stătea o cunună care îl aștepta; ieșind atunci afară, a fost prins și el și ucis de berberi. Moaștele sale se află în Mănăstirea Maicii Domnului din El-Baramous în Egipt.

Rugăciune către Sf Moise Arapul, pentru vindecare de patima băuturii:

Mare este puterea pocăinței! Nemăsurata este puterea lui Dumnezeu! Sfinte  cuvioase Moise, dintâi ai fost tâlhar, însă apoi te-ai îngrozit de păcatele tale, ai dobândit frângere de inimă pentru ele și întru pocăință ai intrat în cinul monahicesc, și astfel, întru mare plângere pentru fărădelegile tale de mai înainte și întru ostenicioasele nevoințe ale postirii și rugăciunii ai petrecut zilele tale până la sfârșit, și te-ai învrednicit prin harul lui Hristos de iertare și de darul facerii de minuni. O, Cuvioase, care de la păcate grele ai ajuns la fapte bune preaminunate! Ajută și robilor lui Dumnezeu care sunt trași la pierzare, prin vătămarea sufletului nemuritor și a trupului, care este biserica Duhului Sfânt, de întrebuințarea fără de măsura a băuturii, dar care se roagă ție. Pleacă spre dânșii privirea ta cea milostivă și nu-i trece cu vederea, ci ia aminte la dânșii, care la tine aleargă. Roagă, Sfinte Moise, pe Stăpânul Hristos, ca El, Cel Milostiv, să nu-i lepede pe dânşii, neputincioşii şi nefericiţii, pe care a pus stăpânire patima băuturii, şi să nu se bucure diavolul de pierzarea lor, fiindcă toţi, ca zidiri ale lui Dumnezeu, am fost răscumpăraţi prin Preacuratul Sânge al Fiului Lui. Auzi deci, Cuvioase Moise, rugăciunea lor şi a noastră. Goneşte de la dânșii pe diavolul, dăruiește-le putere să-şi biruie patima, adu-i pe calea binelui, slobozeşte-i din robia beţiei, izbăveşte-i din pierzarea băutului fără măsură, ca înnoindu-se întru trezvie duhovnicească şi întru minte luminată să îndrăgească toată înfrânarea şi buna credinţă şi veşnic să proslăvească pe Dumnezeu Cel Atotbun, Care pururea mântuieşte zidirea Sa, Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiuni de control pe acumulările Rogojești și Bucecea: Amenzi pentru braconaj piscicol și încălcarea regulamentului sitului Natura 2000

Publicat

Publicitate

Autoritățile din Botoșani au desfășurat astăzi o amplă acțiune de inspecție și control pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol. La verificări au participat echipe mixte din partea Gărzii de Mediu Botoșani, Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură – Serviciul Regional Moldova și Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

Acțiunile s-au derulat în cadrul Ariei de protecție specială avifaunistică ROSPA0110 Acumulările Rogojești–Bucecea, zonă protejată conform rețelei Natura 2000. Regulamentul acesteia interzice circulația ambarcațiunilor în habitatele acvatice, pescuitul sportiv din barcă și utilizarea ambarcațiunilor cu motor. Pescuitul este permis doar de pe maluri.

În urma verificărilor, Garda de Mediu Botoșani a aplicat trei sancțiuni contravenționale, conform OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, pentru nerespectarea prevederilor regulamentului ariei protejate. Totodată, reprezentanții ANPA și IJJ Botoșani au constatat șapte contravenții, sancționate potrivit Legii 176/2024 a pescuitului și protecției resursei acvatice vii.

Printre abaterile depistate s-au numărat: pescuitul fără licență, autorizație sau permis; pescuitul în perioada de prohibiție sau în zone interzise;  folosirea uneltelor sau metodelor interzise; alte acțiuni ilegale ce produc daune peștilor și altor viețuitoare acvatice.

Autoritățile reamintesc că aceste practici constituie braconaj piscicol și se sancționează conform legislației în vigoare, scopul controalelor fiind protejarea biodiversității și a echilibrului natural din habitatele acvatice.

 

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending